Ce este iubirea? ne intrebăm măcar de 2-3 ori în viață. Și, de obicei, spunem că iubirea e un sentiment, iubirea e o senzatie de căldură, iubirea schimbă vieți, iubirea vindecă răni, iubirea nu e suficientă, iubirea e cel mai important lucru, iubirea schimbă tot, iubirea e oarbă. Cam în zona asta ne învârtim cu definițiile iubirii.
Te invit să lași deoparte tot ce crezi că știi despre iubire, să lași deoparte tot ce ai auzit despre iubire, și să testezi perspectiva asta: iubirea e o alegere.
Ce însemnă pentru tine faptul că iubirea e o alegere? multe posibilități se deschid din acest unghi, dar una dintre cele mai valoroase, pentru mine, a fost aceasta:
dacă e o alegere, inseamnă că depinde de mine, cea care fac alegerile.
Depinde de mine pe cine primesc în viața mea, depinde de mine cui îi dăruiesc iubirea, depinde de mine cum primesc iubirea, cum fac loc iubirii in viata mea, depinde de mine cum mă iubesc pe….mine! fiindcă și acst tip de iubire este foarte importantă, nu doar iubirea pasională, sau iubirea pentru copiii mei, sau iubirea pentru partenerul/soțul meu, sau iubirea pentru cariera mea.
La atelierul de coaching transgenerational unde folosim instrumentul-joc: Rădăcini Puternice, grupul este de maxim 6 persoane. Pentru data de 12 martie, mai sunt disponibile, 3 locuri.
La atelierul dedicat Valorii de Sine, grupul este mai mare: 20 pers. Pentru atelierul din 27.02, mai sunt disponbile 10 locuri.
este o carte care m-a durut. Rău. Până la lacrimi. M-a ținut cu sufletul la gură pagină de pagină și am purtat-o cu mine peste tot timp de 3 zile, ca să o pot termina. Cu greu m-am abtinut să nu o citesc pe toată odată, noaptea. Am făcut asta cu ”spelndida cetate a celor 1000 de sori”, scrisă de același autor. Doar că după aia am fost chiaună 3 zile. Și știți… viața reală își cere drepturile :))) cum m-a marcat Splendida cetate, am scris aici https://blog.andreaneag.com/?p=1381
Vânătorii de zmeie e despre viețile a câțiva bărbați afgani. Spelndida cetate a avut în centru vietile femeilor afgane. Foarte interesant pentru mine, citititoarea, să pot descoperi ambele perspective: și cea masculină și cea feminină. Da, e dezastru să te naști femeie în această cultură, dar se pare că nici dacă ești bărbat nu ai tare mult de câștigat. Mai ales dacă ești hazar.
Nu vreau să vă povestesc ce se întâmplă în carte, dar m-aș bucura tare mult să o citiți și să trăiți personal experiența oferită de aceste pagini. E o radiografie complexă a relațiilor parinte-copil, a traumelor transgenerationale și impactul pe care îl au, a prieteniilor care încalcă normele, a orgoliilor care ne omoară Viața, a Binelui care găsește cumva-cumva o variantă de a răzbate, chiar și în cele mai întunecate locuri, a Iertării.
M-am tot gândit de ce m-a durut așa de rău cartea asta, chiar mai mult decat Splendida cetate. M-au luat prin surprindere toate trăirile pe care le-am avut. Să fie faptul că având și eu doi copii, ambii băieți, am trăit cartea din perspectiva părntelui, și m-au tulburat toate nedreptățile trăite de Hassan și toată neputința lui Amir? Sau să fi fost lipsa de asumare a lui Baba? Sau brutalitatea abuzurilor? sau trădarea prieteniei? Probabil din fiecare câte ceva.
Romanul e pe firul unor întâmplări grele pentru țară: căderea monarhiei, invazia sovietică, fuga afganilor in America si Pakistan, începutul regimului taliban. La fel ca în Spelndida Cetate. Ba chiar am gasit un personaj și un loc comun, în ambele cărți.
Când începi lectura asta, nu te aștepta la un timp comod. Îți vor fi apăsate câteva butoane, și vor curge râu emoții și trăiri. Dar merită fiecare rând.
Este o carte care te lasă cu sufletul țăndări. Nu scutește nimic: nici din tristețe, nici din nedreptate, nici din iubire, nici din război. Îți arată o bucată de timp din istoria unei țări – Afganistan- o perioadă nu foarte lungă, aproximativ 30 de ani, dar destul de cuprinzătoare pentru o mărire și o decădere uluitoare.
M-am apucat de ea după ce am pus copiii la somn (ora 21) și nu am mai putut să o las din mână. La ora 3 în noapte am închis-o. În astea 6 ore am trăit un război, am plâns, am râs, m-am amărât, m-am iluzionat, am pus speranță, am urât, am iubit. A doua zi am fost chiuaună. Mi-am promis că nu mai fac, că noaptea e pt dormit. Dar de unde să iau eu 6 ore ziua în care nu mă deranjează nimeni si nimic??!?! 6 ore ca să mă plimb prin Kabul sau Herat, orasul care a fost odată leagănul culturii persane?
Este un citat care apare de două ori în carte și care m-a marcat . Zice cam așa „ca o busolă ce indică nordul, degetul bărbatului va arăta întotdeauna acuzator către femeie”. Cam așa este regimul talibanilor, care duce țara asta în întunecimi despre care nici nu îmi puteam imagina că există. Auzi, să fie interzis să râzi în public sau să înalți zmeie. Ce e asta?! Sau, alt exemplu: ca femeie, să nu ai voie la școală, să nu poți ieși în public decât însoțită de bărbat sau, ceva ce mi-a înfierat mintea: dacă depui mărturie, cuvantul tău nu contează decat dacă mai e susținut de încă două femei. adică trei femei fac cat un bărbat, în materie de valoare a cuvântului.
Și cum să nu te doară inima când știi că nu a fost mereu așa? Cum să nu simți revoltă până în măduva oaselor, când ți se arată că inainte de a veni talibanii la putere, femeile aveau o viață normală: acces la educație, acces la căsătorii pe care ele și le doreau, acces la respect și iubire. Cartea arată într-o manieră tulburatoare cum sunt încălcate aproape toate drepturile omului. Tare m-aș mira să mai fi rămas ceva în picioare. Cartea se întinde până în anul 2001, cand țara a ieșit de sub regimul taliban. Dacă faceti o scurtă căutare, veti afla că din anul 2021, talibanii au pus iar stapânire pe Afganistan, și au aruncat femeile, din nou, în cele mai întunecate colțuri. Această re-cucerire a fost posibilă doar pt că trupele internationale s-au retras. Așadar, un joc politic. Este crunt ce se întâmplă cu copiii și femeile de acolo. Și mai trist este că nu putem face mare lucru.
Pe lângă această realitate expusă în toată forța ei, cartea ne mai arată și o poveste de iubire care sfidează orice obstacol, inclusiv timpul. Asta e greu de făcut și într-o lume normală, darămite într-o lume ciuntită de prostie, răutate și cruzime.
Ce mi s-a înscris mie adânc în inimă, nu e iubirea Lailei și a lui Tarik, iubire care trece timpul, războiul, închisoarea, înșelăciunea, rănile fizice, ci iubirea lui Mariam. Mariam care are un start absolut nefavorabil în viață și cu toate astea…iubește Viața. Mariam nu știe să se iubească pe ea, nu o învață nimeni. Mariam trece prin niște experiențe îngrozitoare. Mariam are parte de iubire necondiționată de la doi copii care nu sunt ai ei. Mariam care din cea care a tras cartea neagra a sortii, ajunge sa fie cea care dă acces la o viață mai bună pentru mulți, mulți oameni.
Tare multe aș mai povesti, dar cel mai bine e să Cititi cartea, merită fiecare pagină! Si dacă ati citit-o, reveniți aici cu o părere, cu un gând!
Uneori uităm de lucrurile simple. Căutăm să ne complicăm viața, vrem scopuri mărețe, alergăm după obiective super complicate, ne promitem că vom fi fericiti doar atunci când vom avea anume lucru sau anume persoană lângă noi.
Dar cum ar fi, să luăm Viața la pas, și să o trăim cu toată simplitatea si complexitatea ei?
Cum ar fi să nu mai facem sens din evenimentele Vieții, ci să facem sens și scop din Viața însăși?
Am primit unul din cele mai emoționante feedbackuri despre #oazadecoaching :
“Andrea, așa ar trebui să arate lumea, cum e în Oazele tale de coaching. Tu îți dai seama cum ar fi lumea asta?!?!
Mamele sprijinite să își regăsească puterea, așa – cu tot cu copii pe lângă ele, cu toate suferințele și resursele pe care le au.”
Straight to the heart – așa au mers aceste cuvinte. Până în adâncul inimii mele.
Noah’ acuma…lumea mare nu va fi niciodată ca în Oazele mele, deși tare mi-ar plăcea. daaarrrr…lumea mică a ta, a mea, are toate șansele să fie, dacă iei în serios această posibilitate.
Să ne vedem cu bine, în Oază!
P.S: Oaza mică, cea unde facem coaching transgenerational, are un număr extrem de limitat de locuri: 6 adică. Oaza mare, 17 locuri. La oricare vrei să participi, te invit să îți rezervi locul din timp!
„Când am rămas fără vedere, Werner, lumea a zis că sunt curajoasă.Când a plecat tata, lumea a zis că sunt curajoasă. Dar nu e vorba de curaj aici- n-am de ales. Mă trezesc și-mi trăiesc viața. Tu nu faci la fel?”
„ Privește obstacolele ca pe niște șanse, Reinhold. Privește-le ca pe niște surse de inspirație.”
Cartea aceasta este minunat de tristă, de încurajatoare, de realistă, de plină de fantezie. Contraste. Am început-o plină de curiozitate, și nu am mai reușit să o las din mână: 357 de pagini care au trecut ca un vis. Curând, am să o recitesc. Este acel gen de carte.
Te rog să o citești, îți vei face un mare bine. Și să nu te superi prea tare când te uiți la mini-seria de pe Netflix (este ecranizat romanul): deși actorii sunt geniali, și foarte bine aleși pentru roluri, ecranizarea nu respectă firul narativ al cărții și omite cateva momente esentiale (din punctul meu de vedere).
„….cea mai importantă lumină este toată lumina pe care nu o putem vedea.”
Da, o mai spun o dată: percepția celorlalți despre tine, NU e treaba ta.
Prin tot ceea ce ai trecut,
Tot ceea ce ai experimentat neplăcut,
Trădările pe care le-ai trăit,
Lacrimile. Plânsul,
Rugăciunile acelea pe care ai senzația că nimeni nu le-a auzit,
Toate astea te-au pregătit pentru sezonul următor. Care sezon? Păi fix acela care va fi cel mai bun de până acum!
De ce să îți consumi energia cu ceea ce spun cei din jur?Știi când faci asta? Când nu ești în conexiune cu tine. Când nu îți onorezi Viața.
Uite: îți propun altceva! Observă când te duci în poveștile celorlați, adică în părerile lor despre tine. Observă de fiecare dată când simți că te afectează ceea ce vorbesc alții despre tine. Observarea poate fi un moment prețios. De ce? pentru că îți permite să îți vezi tiparele TALE. Și când te-ai văzut pe tine, când ești conștientă de reacțiile tale, de interpretările tale, măi…asta este AUR! Pentru că din acel punct, poți alege cum să acționezi. Nu mai reactionezi, ci acționezi.
Și ține minte asta: E despre ei/ele, nu e despre tine!
Cineva te vorbește de rău. Asta spune multe despre cât de negru e sufletul ei/lui, nu despre tine. Cineva îți comentează activitatea dar ea/el nu face nimic. Asta îți arată ție că e genul de om sărac cu duhul și cu mintea, deci e despre ea/el, nu despre tine. Și tot așa!
în următoarele 3 luni, are loc în 13 februarie, 16 martie, 19 martie, 16aprilie.
Pe ce teme ne antrenăm?
13 februarie: Iubirea e o alegere. Ne uităm la iubirea pe care o dăm și o primim în relații, dar și la iubirea față de … noi! Aducem , în mod conștient, Iubirea, printre alegerile noastre.
16 martie: Frici de mămici, transformate în Super-puteri. Luăm toate fricile pe care tu, mămică, le ai și le transformăm în puncte tari, cu ajutorul coachingului și a super-metodei TBRI (trust-based relationship intervention).
19 martie: Explozie de creativitate : explorarea a 4 Arhetipuri feminine. : Războinica/Sălbatica, Înțeleapta/Regina, Iubita și Magiciana. Va fi o Oază de celebrare a feminității și a manifestării acesteia așa cum nu ai mai facut-o până acum.
16 aprilie: Managementul timpului cu metoda RPM. După acest atelier nu vei mai spune „nu am timp pentru ce vreau” fiindcă vei constata, prin metode practice din coaching că ai timp să faci TOT ce vrei.
Sunt foarte entuziasmată pentru fiecare temă în parte și abia aștept să deschidem prin coaching, noi posibilități de a trăi Autentic, în Claritate și cu Bucurie.
Înscrieri la 0742665019.
Vii la aceste întâlniri de coaching, doar dacă vrei cu adevărat să faci o transformare în viața ta, și să treci de la performanță la excelență!
P.S: Fiindcă eu cred că ne răsfățăm prea puțin, și fiindcă sunt oameni faini care susțin acest proiect al meu, avem inclusiv premii! Cărți, bijuterii, ateliere de pictură, Vin Dextra, antrenamente de fitness functional, vouchere de consiliere juridică.
“Andrea, așa ar trebui să arate lumea, cum e în Oazele tale de coaching. Tu îți dai seama cum ar fi lumea asta?!?!
Straight to the heart 
