Umbra vantului- Carlos Luis Zafon

Am ales cartea aceasta fără să am nici cel mai mic habar că îmi va plăcea atât de tare! Nu știam nimic despre subiect, nimic despre autor. Mi-a plăcut titlul și un fragment din primele pagini, din care am înțeles că acțiunea se petrece în Barcelona. Iar Barcelona are un loc aparte în inima mea. Asta da metodă de a alege cărțile, nu-i așa? Dar nu regret fiindcă cele câteva sute de pagini sunt minunate de la început până la sfârșit!

De ce să citești cartea?

Călătorești în Barcelona anilor 1945-1950. Bacelona e un oraș extraordinar și acum, dar ce a fost în perioada descrisă în roman te face să vrei să te întorci în timp. Sunt descrieri amănunțite ale străzilor, ale plajelor, ale magazinelor, ale piațetelor. Ținând cont că e pandemie și stăm acasă, plimbatul cu ajutorul filelor din carte e o soluție numai bună! Eu am fost în Barcelona vara, dar cartea o arată în toate anotimpurile și abia aștept să mă prindă și pe mine o toamnă în faimosul oraș.

Personajele din carte sunt atât de faine! Te întâlnești cu anticari, pălărieri, bogătași boemi, doamne mai mult sau mai puțin ușoare, cerșetori, doritori de îmbogățire rapidă, scriitori, vânzători. E o lume pestriță, colorată, în care descoperi familii sărace dar și familii bogate, apartamente insalubre sau conace în care te-ai muta imediat.

Totul pornește de la o carte aleasă de Danel, personajul principal, din Cimitirul Cărților Uitate. Ce este acest cimitir, cine este Daniel, te las pe tine să descoperi. Dar mi-ar plăcea foarte mult să existe un asemenea Cimitir și în orașul meu. Cine știe câte lucruri minunate s-ar putea întâmpla…

Pasajul meu preferat? pfuuuu…de data asta chiar îmi e atât de greu să aleg! aș fi în stare să pun aici mai mult de jumate din carte: dialogurile lui Fermin Romero de Torres sunt absolut delicioase, descrierile orașului mă fac să visez cu ochii deschiși… Mă opresc totuși asupra unui fragment din timpul strădaniilor duse de Fermin pentru a o cuceri pe Bernarda. El, fost cerșetor devenit ajutor de anticar, ea-slujnică pioasă cu inimă de latin loveriță. Sunt cel mai delicios cuplu pe care l-am citit în ultima vreme.

„ Însă, cum, în fond, sunt un cavaler din cei de odinioară, eu nu profit, și cu un sărut cast pe obraz m-am mulțumit. Fiindcă eu nu mă grăbesc, știi? Tot ce-i bun se lasă așteptat. Sunt mocofani care cred că, dacă îi pun mâna pe cur unei femei, și ea nu protestează, o au deja la degetul mic. Începători. Inima unei muieri e-un labirint de subtilități care sfidează mintea necioplită a bărbatului mincinos. Dacă vrei să posezi cu adevărat o femeie, trebuie să gândești ca ea, iar primul lucru e să-i câștigi sufletul. Restul, dulcele înveliș molcuț care te fac să îți pierzi mințile și virtutea, vine pe deasupra.”

Deși nu acesta e scopul principal, cartea oferă o radiografie destul de clară asupra tipurilor de relații care pot exista între oameni: de la cele mai toxice, la cele pline de devotament, de la relațiile unde violența este folosită pentru a masca frustrările și neputințele, la relațiile guvernate de o iubire care trece testul timpului. Prietenii care se destramă, prietenii care sunt trăite până la sânge… Un univers întreg și real.

De câte ori am promis iubire veșnică pentru ca mai târziu să renunțăm la toate promisiunile făcute? De câte ori i-am susținut pe cei de lângă noi atunci când aveau nevoie și când erau părăsiți de toți? Sigur, este mult mai ușor să identificăm de câte ori am fost noi părăsiți, înșelați, amăgiți; de câte ori nu ni s-au împlinit dorințele vizavi de ceilalți.

Chiar dacă ducem cu noi toate durerile venite din relații eșuate, fie ele de prietenie sau de iubire, nu înseamnă nimic altceva decât faptul că am trăit. Ce putem face? Să ne prețuim prietenii pe care îi avem acum lângă noi. Să oferim iubire și sprijin. Viața merge mereu înainte, să înaintăm și noi cu bucurie.

A.N.

Ingeri cazatori- Tracy Chevalier

Prima mea întâlnire cu Tracy Chevalier a fost prin cartea „Fata cu cercel de perlă” și am rămas pur și simplu fermecată. Zile întregi m-am gândit la cele întâmplate și la modul în care autoarea a reușit să mă mesmerizeze. Doamnee, dacă încă ti-e străină Fata cu cercel de perlă, te rog frumos să o citești: nici nu bănuiești ce mare bucurie ai să-ți faci!

Dar azi e vorba despre îngeri căzători, nu despre fete cu cercei de perle. Însă la fel de fermecători. Doar că puțini mai triști.

De ce să citești cartea?

Personajele își spun singure povestea. Ai acces la gândurile și trăirile lor, ca și cum le-ai citi propriile jurnale secrete. Câtă intimitate! De la primele pagini ai senzația că le cunoști, că ți se dezvăluie fără secrete. Nu este niciun narator suprem care să ți le prezinte, acțiunea se țese pur și simplu din ceea ce împărtășesc ele în mod direct cu tine.

E Anglia anilor 1901-1910, și 2 familii din cercuri foarte diferite ajung să își împletească destinele. Este mult conformism, etichetă, dar și sufragete, revoltă. Un amestec care cucereste și care te face să îți pui o sumedenie de întrebări.

Eu n-am putut să o las din mână, am terminat-o într-o zi. Ai zice că Anglia nu poate oferi drame prea mari în chinul societății de a fi corectă și conform etichetei, dar Tracy construieste atat de bine personajele si situațiile încât nu ai nici cel mai mic dubiu că totul e real și vrei să afli, de la pagină la pagină ce se mai întâmplă.

Pasajul meu preferat?

„Râsul ei a sunat ca o chemare de trompetă, mi-a trecut pe șira spinării ca un curent electric și m-a făcut să deschid ochii mari. Crezusem că va fi încă o zi cețoasă și apăsătoare, dar când m-am uitat în jur să văd de unde vine râsul, am descoperit că era una din acele zile de toamnă pe care le iubesc, cu aer proaspăt și cu vânt, ca atunci când , copilă fiind, voiam să mânânc mere și să dau cu picioarele în frunzele uscate. ………….. Am auzit din nou acel râs, chiar lângă mine. Caroline m-a luat de braț și am știut că nimic nu va mai fi la fel. ”

Cartea vorbeste în principal despre neadaptare și despre curajul de ați asculta inima, chiar dacă asta înseamnă clar încălcarea regulilor nescrise ale societății, sau chiar si pe cele scrise. Personajul la care se vede asta cel mai bine este Kitty Coleman. Este cea care m-a enervat cel mai tare din tot romanul ăsta dar și cea care a evoluat cel mai spectaculos.

Luăm atât de multe decizii greșite de-a lungul vieții, este ceva de domeniul incredibilului! Și suntem atât de drăguți în naivitatea noastră când ne imaginăm că efectele acestor decizii se răsfrâng doar asupra vieții noastre, când de fapt ele au impact și în viețile celor apropiați nouă!

Nu cred să fie omenește posibil să putem lua mereu decizii bune. Dar cred că ne suntem datori cu sinceritate și cu auto-cunoastere. Atâta se vorbește în jurul nostru despre dezvoltare personală (unii o fac chiar la modul depășit și deranjant!), despre atingerea „celei mai bune versiuni proprii”, dar toate acestea nu au cum să se întâmple la modul autentic dacă ne mințim frumos, dacă ne construim o falsă imagine de sine. Dacă acoperim stratul de necunoaștere a ființei noastre cu toate teoriile și rețetele servite de cei din zona de personal development , până la urmă totul se va prăbuși fix ca un castel de nisip la primul val mai mărișor și e o experiență la care mulți clachează.

Aș mai putea dezvolta subiectul, dar până și eu mă mir ce de gânduri am în urma „Îngerilor căzători” adusi de Tracy Chevalier în universul meu… Mai bine mă opresc aici! Citește și tu cartea și vezi la ce te inspiră!

A.N

Sursa foto: www.101books.ru