Puterea transformării

15 ianuarie. Ziua Culturii Naționale. Ziua Mihai Eminescu. Anul ăsta și Blue Monday, adică lunea cea tristă, nume dat zilei de luni din a treia săptămână din an, considerată de unii ca fiind cea mai deprimantă zi din an. Există până și o formulă matematică în acest sens 🙂

Ce mă interesează pe mine e că, din punct de vedere motivațional, aceasta e ziua în care se renunță în masă la obiectivele, rezoluțiile, intențiile, listele făcute cu elan la începutul anului. Cumva, asta e ziua în care ne cam băgăm picioarele în toate planurile și zicem „eehh, fie ce o fi! văd eu ce fac și în 2024 ăsta!”

Deci e numai bine că am pus în 18.01.2024, de la ora 18, Oaza de Coaching ! Ce facem la întâlnirea din ianuarie?

Creăm un spațiu de putere și aventură pentru 2024! Facem posibilă transformarea la nivel de _cine ești_ și asta va aduce rezultate vizibile în _ce faci_. Afli și de ce nu ți-ai îndeplinit până acum obiectivele, deși poate e al treilea an când le ai pe listă. Vedem clar care e diferența între obiective și intenții și care sunt avantajele de a lucra cu fiecare din ele.

Ca în fiecare Oază, vom avea și premii, pentru că îmi place să-mi răsfăț participantele: cărți bune, vinuri excelente, ciocolată delicioasă, bijuterii, ateliere de pictură, antrenamente de sport.

Ne vedem joi!

A.N