Stima vs Imagine de sine

E ca un soi de temă de casă. Sa te gândești la diferențele dintre stima de sine si imaginea de sine.

Primul impuls ar fi să spui că sunt unul și acelasi concept. Te scutesc de eroarea asta. Fii pe pace, le confundă multă lume, uneori chiar fără să îsi dea seama. Asta și pentru că din cele mai fragede timpuri ale existentei noastre suntem învătați, îndemnați, să ne raportam la noi în functie de cum ne vedem din punct de vedere fizic si social.

Nu că ar fi neaparat ceva rău, dar nu e suficient. Adică suntem mult mai mult decat kilogramele pe care le avem, culoarea ochilor sau casa in care locuim.

Te invit să descoperi ce inseamna de fapt stima de sine si cum te ajuta sau te încurca, pe tine personal, gradul acesteia de dezvoltare.

Cu drag, Andrea

P.S: stima de sine crescută nu te face un om cu egoul cât China, și nici o persoană înfumurată. De obicei cei care manifesta caracteristicile de mai sus, au o stima de sine…scăzută! 😉😉

Ce se (mai) întâmplă

Pregătesc ceva tare tare fain! O serie de ateliere de coaching în care vom dezbate:

– Stima de sine : cum o crești? la ce te ajută?

– Working Moms: bătăile de cap ale unei femei de…carieră și nu numai

– The Break-up Point: criza în cuplu

– Dăruind vei dobândi: ateliere de colinde

Fiecare serie de ateliere o voi anunța cu surle și trâmbițe, și va avea loc în Cetatea Oradea, cu parteneri si invitați-surpriză unul și unul!

Tinem legătura,

Andrea

Ura-Iubire

Relația dintre doi oameni este în continua transformare. De la iubire la ură e un pas foarte mic dar și de la ură la iubire se poate trece foarte ușor. Nu are rost să ne mirăm, este posibil. Am primit darurile acestea de a transforma cu ușurința ceea ce este în interiorul nostru dar si ceea ce este înafara noastră.

Așa că, dacă ai momente când îți vine să îi torni o vază pe cap și la nici 10 minute îl săruți cu pasiune, ești în grafic.

Mai greu e când se adună între voi mormane de reproșuri, minciuni sau de indiferență. Cu toate se poate ajunge la un consens, toate pot fi transformate. Dar nu singuri, și cel mai important, este nevoie de amândoi pentru ca relația să devină tot mai profundă. Chiar dacă unul dintre voi, și de obicei suntem noi femeile în postura aceasta, oferă mai mult la început, este necesar ca acestei dăruiri să se alăture și el.

Cum poți transforma ura in iubire? Mai este loc de “impreuna” cand toate se îndreaptă parca spre “separat”?

Pe data viitoare,

Andrea (care crede in transformare)

A face sau a nu face

Deseori suntem în punctul în care ne întrebăm :

Să particip la evenimentul acesta sau nu? Să îmi prezint lucrarea la încă o conferință sau nu?

Să-mi deschid în sfârșit propria afacere sau…nu?

Să-mi mai perfecționez unele dintre abilități sau nu e momentul potrivit?

Răspunsul îl găsim greu, de fiecare dată. Mai ales când pe lista de “factori decizionali” avem unul sau mai mulți copii, un soț, un partener.

Ceea ce în principal este o calitate, capacitatea de a empatiza, se poate transforma în inamicul nostru nr1. Fiindcă ne gândim foarte mult la ceilalți și uităm că este nevoie să ne avem și pe noi în prim plan dacă vrem să avem o familie fericită. Sună egoist? Poate, dar nu este.

Logica e simplă: cu cât ești tu mai fericită cu atât îți e copilul mai fericit. Cu cât ești tu mai împlinită, cu atât soțul tău va fi mai încântat. Ce nu face o femeie care e împlinită? Nu cicălește. Cum este un bărbat care nu e cicălit? Încântat!

Tot ceea ce esti tu, se răsfrânge în familia ta. Copiii tăi, soțul tău, partenerul tău, sunt aliații tăi principali. Nu lupți contra lor.

Așa că, pune în aplicare obiectivele tale. Fii mai bună. Împreună cu al tău om, puneți la cale planul de bătaie pentru ca (și) tu să ajungi acolo unde îți dorești. Doar că nu vei merge singură. Însă noi știm bine că orice drum se străbate mai ușor când te însoțeste zâmbetul copilului tău și când simți susținerea oferită de o îmbrățișare caldă, dis de dimineață.

Cu drag, Andrea (care întelege perfect cat de greu e să împaci familia și cariera).

P.S: programul de coaching  Working Moms l-am gândit să sprijine femeile care caută mereu soluții pentru a păstra echilibrul familie-carieră. Te Invit cu drag să faci parte din el!