Seminar Urania Cremene- repovestit

Într-o zi însorită de miercuri am participat la seminarul susținut de Urania Cremene, seminar cu tema “18 tehnici pentru a creste un copil echilibrat”. Am ajuns cu multă curiozitate: vroiam să văd în ce măsură cele promovate de ea coincid cu aspecte din parenting pe care deja le practic sau pe care îmi doresc să le practic (inspirație Alfie Kohn, Maria Montessori, Elizabeth White). Și iată ce informații am primit:

Ideea de bază: seminarul e centrat pe teoria motivațională a autodeeterminării, elaborată de psihologii Edward Deci și Richard Ryan, care  afirmă că orice copil are 3 mari nevoi: nevoia de conectare, nevoia de competență și nevoia de control.

Deziderat: copilul e echilibrat când i se asigură împlinirea acestor 3 nevoi.

Practic: pentru fiecare nevoie, există 6 tipuri de comportamente pe care le putem aborda pentru a determina împlinirea respectivei nevoi. Așadar:

CONECTAREA(nevoia de a fi iubit: când e satisfăcută, copilul e generos. Când nu e satisfăcută, se remarcă egocentrismul )

1. Empatizează- reflectă ceea ce ți se transmite. Ex: “vreau ciocolată!” Variantă de răspuns: “înțeleg că vrei. Ciocolata e delicioasă! Și eu as vrea sa mananc cât mai des. Acum însă nu e posibil.” Și trebuie date alternative la ciocolată.

2. Întreabă, nu da comenzi. Ex: în loc de Spală-ți farfuria! spui Ce-am stabilit că facem fiecare cu  farfuria după ce mâncăm?

3. Iubește necondiționat-iubirea nu se dă, nu se ia. Evită “dacă faci asta, eu nu te mai iubesc! O superi pe mami când faci asta și mami nu te iubește atunci!” Atitudinea potrivită este: pe tine, copil, te iubesc oricum. Comportamentul tău mă deranjează.

4. Pune accent pe unicitate- evită orice fel de comparații: “uite ce cuminte e X. Tu de ce nu esti asa?” E important să îi transmitem copilului că e unic și că fiecare alege ce face:” Mama, Ionuț se poate uita pana la 23 la televizor. Eu de ce nu pot? / poate că Acasa la Ionut se întâmpla asta: e alegea lor, stilul lor de viață. Noi facem diferit. E alegerea noastră” Nu trebuie să dăm drumul la idei precum “acasă la Ionuț e haos, are părinți iresponsabili etc etc”.

5. Implică-l în familie: gătește cu el, du-l la supermarket etc. Amână folosirea gadgeturilor.

6.Coboară din copac- vorbește la nivelul ochilor copilului. Îmbrățișază-l. Evită frica, rușinea, vinovăția, umilința.

COMPETENȚĂ ( nevoia de învățare; cuvânt cheie “pot”)

1. Creează spațiul și dă-i drumul ! Tot ceea ce un copil poate face singur, lasă-l să faca singur. Faceți împreună, nu pentru copil. Evitați să fiți genul de părinte care și-a fixat ca unic scop în viață ținerea copilului departe de necazuri.

2. Fii un model și “predă” competențe! Împarte Abilitățile în pași mici, rezervă timp pentru “a preda”. Gândește cu voce tare. De ex: daca vrei să îl înveți să se îmbrace, nu dimineața când trebuie să ieșiți pe ușă e momentul potrivit. Alege un moment când poți să ii arați în liniște.

3. Greșeala- o oportunitate. Ca și părinte, trebuie să urmezi șirul acesta: Ce ar putea copilul meu face Diferit? Cum poate învăța asta? Cum mă asigur că poate/știe? Când poate să demonstreze? Important este să îl punem pe copil în context, nu să îi limităm participarea.

4. Nu folosi pluralul! La folosirea frecventă a pluralului, se diluează responsabilitatea. “noi încă avem pamapers. Avem de făcut teme. Noi nu suntem cuminți”

5. Învață-l să-și rezolve problemele. Când se află într-o situație dificilă, pune-i întrebări din toate perspectivele (a lui, a ta, a celor cu care are probleme, a altor persoane implicate) și ascultă-l. Învață-l să stea drept în fata problemei.

6. Întreabă și descrie. Ex: ” am luat 10 la matematică/am dat gol/ etc”. Pe langa laude de tip “WOW, bravo!”, întoarce situația către el “tu cum te-ai simțit când ai marcat golul?”

CONTROL (nevoia de autonomie: vreau să fiu sursa acțiunilor mele)

1. Creează spațiul pentru joaca liberă; școala/grădinița nu e totul. Adună în mod regulat o “gașcă” de 3-4 copii și lasă-i să se joace liber. Asta înseamnă ca adultul intervine foarte puțin. Cumpără jucării care stimulează imaginația, nu care o inhibă(Cele care fac mult zgomot, care oferă totul pe tavă Sunt inhibitoare).

2. Află-i părerea. Învață să ii ceri părerea când organizezi o excursie, un concediu, un Weekend. Integrează-i părerea în decizia finala.

3. Calmarea pozitivă a nervilor. Avem așteptări nerealiste de la copii, vrem să se calmeze facand lucruri care nu le plac: ii trimitem in alta camera, ii punem la colț, îi amenințam că îi lăsam acolo si plecam fara ei, etc. Noi, ca adulti, ne calmam facand lucruri care ne plac(ascultam muzică, fumăm, dansăm, țipăm etc). Dacă este o situație tensionata, dacă esti nervos/nervoasă pe copil, atunci mai bine iesi tu din camera decat sa îl trimiți pe el. Te întorci cand te-ai calmat. Dacă e o situație în care trebuie să plecați și copilul nu vrea, mesajul pe care trebuie să îl perceapă de la tine ca părinte, e ăsta:”nu plec de aici fără tine. Oricum ar fi, plecam împreună. Nu te las singur.”

4. Paranoia pozitivă. Îl asaltăm pe copil cu “nu pune mâna/nu te urca acolo/nu te du dincolo” etc. E mai folositor daca îi spunem ce să facă, nu ce să nu facă.

5. Dezvoltă-i responsabilitatea. Responsabilitatea se învață. De miC, poate începe cu responsabilitatea față de corpul lui, obiectele lui personale, alegerile pe care le face.

6. Stabilește limite și oferă variante de alegere în cadru limitat. De ex: Momentul punerii la somn: Îți citesc o singură poveste în seara asta. Pe care o alegi? SAU Momentul gustării: Ce dorești să mănânci acum: un măr sau o portocala? Si tot asa.

Pe scurt, cam asta e. In cele 3,5 ore de seminar a livrat multe informații practice si valoroase. Nimic nou sub soare sau spectaculos. Până la urmă, dacă ne uitam cu atenție, sunt aspecte care țin de bun simț, naturalețe și un pic de educație.

Ce mi-a plăcut cel mai tare? Întrebarea următoare “Cu ce e mai bun Comportamentul unui adult care, pentru a se calma, iese și trage din țigară față de Comportamentul unui copil, care pentru a se calma, se dă cu fundul de pământ?”

Concluzie: Care e nevoia psihologică care nu e satisfăcută suficient și determină un comportament negativ? -asta e întrebarea pe care e bine să ne-o adresăm de multe ori când observăm că “Nu e în regulă” copilul.

Concluzie 2: Ponderea acestor nevoi diferă de la copil la copil. De asemenea, oscilează în funcție de perioadă, deci se pot schimba în timp.

Până data viitoare, spor la iubit!

Andrea (adepta iubirii necondiționate)

 

 

Fericire în … rate

A avea sau a nu avea? Asta-i întrebarea…

image A fi sau a nu fi? Se întreba prea strălucitul William.

Azi, altfel stau lucrurile. Omul e centrat mai mult pe a face decat pe a fi. Fundamental greșit, spun unii. Inevitabil, spun alții. La cât de pe speed-forward e lumea, e cu,va logic că primează a face, a avea, în defavoarea lui a fi…

Probabil că pentru fiecare dintre noi, întrebările sunt diferite. Și în momente diferite ale vieții, trecem prin toate.

Acum, pe rol este : A avea? Sau a nu avea?

Cum ce? Credit! Credit de nevoi personale, credit ipotecar, prima casă… Diversitatea nu e o problemă, în schimb, pecetea timpului e importanta. De aceea, credit rapid e expresia magică hotărâtoare pentru oricine se află în această postură.

Asta ca asta, că acum, cu o echipă precum cei de la AVBS CREDIT se rezolva usor orice nevoie.

Dar eu ma întrebam într-o zi: cât de tare ar fi să existe o echipa de brokeraj și pentru reputație? Să o poți lua în rate, dar cu Porții generoase. Că, e dovedit de practica de zeci de ani că faima bruscă este uneori prea greu de dus. Dar dacă ai avea un agent de reputație, acesta ar ști cum să îți dozeze ratele în așa fel încât să fie pentru tine Combinația optimă. Mie una mi-ar plăcea! Atunci aș Răspunde fara ezitare la întrebarea :

A avea sau a nu avea credit de reputație excelentă?

A avea! De 3 ori a avea! Aș Răspunde entuziasmata!

Acum însă, reputația se clădește greu si se poate risipi de îndată. Cam ca la un credit de nevoi personale. îl accesezi, dar daca nu ești atent la cum îți manageriezi cheltuielile, te trezești că banii S-au dus în patru zări dar ratele te așteaptă sârguincioase. Fiindcă, nu-i asa, creditul nu așteaptă. Creditul are scadentă.

Și în viata noastra online avem scadente. Avem polițe de plătit. Trebuie sa le servim cititorilor noștri rate egale de informație, buna-dispoziție, si câte și mai câte.

Ușor?

Deloc! Mai ales când îți dorești, ca și mine, impact pe termen lung. Impact pozitiv, bineînțeles. Mai ales dacă nu vrei să fii doar o cometă pe cerul on-line înstelat. Daca vrei să fii un Soare, un Jupiter, ceva de genul asta, trebuie să caști bine ochii și să ai grija la parteneriatele pe care le faci. La oamenii pe care îi inviți pe blogul tau. La invitațiile la care răspunzi tu. Mai complicat decat pare la prima vedere. Exact ca atunci când știi că ai nevoie de un credit bancar dar nu știi cu cine să te bagi în treaba asta, ce bancă să alegi. Tu vrei să fie o decizie de succes, că doar esti conștient căte va afecta pe termen lung.

Sursa:www.pinterest.com
Sursa:www.pinterest.com

Acum e de înțeles de ce îmi doresc un AVBS pentru reputația on-line? Sper că da 🙂

Diferența între un credit bancar și unul de reputație e următoarea: în cazul creditului bancar, la un moment dat închei plățile. În cazul cel mai fericit, toate sunt OK. În cazul nefericit, “te ajuta” banca: îți ia casa în primire, sau afacerea, sau ce ai mai pus tu acolo la garanții.

La reputație, daca ai dat-o bară, și după ani de zile nu te scaldă toate apele din lume. Mai ales daca o dai in bara în mare stil. Capu’ face, capu’ trage, vorba aia. În cazul asta, nefericit cu totul, îți sugerea un singur lucru: fugi!! Glumesc! Dar să știi că o călătorie-doua, te vor ajuta să mai scoți cămașa. Ai aici ExTraVita: o bogata sursă de inspirație pentru numeroase destinații. Asa, ca să o faci într-un mod organizat!

În concluzie, spor la crescut reputații si la credite avantajoase! Și păstrăm întrebarea: a fi, a face sau a avea?

 

Articol scris pentru Spring SuperBlog 2016

 

 

Trei minute WOW

De un an și șapte luni, viața mea e într-o nouă dimensiune. O dimensiune în care mi-am dezvoltat abilități noi și am descoperit că pot face lucruri pe care în mod normal, nu le-aș fi asociat cu persoana mea. Am reflexe de pușcaș marin și intuiție de felină din jungla amazoniană. Îmi organizez timpul la minut și mă simt mereu gata pentru price misiune de salvare. Pe scurt, sunt mamă.

Din seria “ce nu credeam că voi face vreodată”, împărtășesc cu voi următoarea situație: n-am crezut că vreodată voi avea abilități de multi-multi-multi tasking și că voi stoarce la maxim-maxim orice picătură din ceea ce numim noi generic, timp. Timp care, apropo, de ceva vreme încoace este contestat de oamenii de știința. Zic unii că e doar un concept inventat de om, fără valoare științifică. Și că tot ce contează de fapt este energia.

Buuunnnnn… Dar am deviat nițel. Într-o zi obișnuită, am la dispoziție cam 4 ore strict pentru mine: una înainte să se trezească junele, două în timp ce își face somnul de amiază, și încă una după ce îl pun la culcare, la somnul de seară. Inutil să zic că pentru patru ore, am un catralion de chestii de făcut, de rezolvat, de bifat. Așa, am ajuns multi-multi-multi tasking: în timp ce pe foc se face ceva bun, eu fac rapid curățenie, pe fondul unei conferințe pe care vroiam demult sa o ascult. Ori al unui audiobook.

Sau: lucrez la un proiect în timp ce în oala magică (am fost cadorisită anul trecut cu o oală în care arunci toate Ingredientele deodată, apeși 3 butoane și ea se apucă de gătit- și acuma îi multumesc Cerului că unii oameni fac asemenea Invenții!! și că alți oameni se gândesc să mi le dăruiască mie!,)  se prepară cina, și părul e prins  pe bigudiurile electrice.

De când cu Prâslea, am învățat că dacă vreau în continuare performață, e nevoie să îmi planific ziua la minut, și să mă tin de planificare, orice-ar fi! Fiindcă recunosc, nu vreau să renunț la nimic din viața de dinainte de june. Ba dimpotrivă, vreau să fac și mai multe lucruri.  Și toate cu mențiunea că este extrem de important să fiu mama de care are el nevoie, nu mama de care cred eu că  ar avea nevoie. Mare diferență! Cum realizez asta? Fiind atentă la nevoile lui, la specificul lui, facilitându-i drumul către descoperirea lumii. Cum fac asta? Cu energie dedicată strict acestui subiect.

Buunn, iar am deviat. Pentru cineva care are planificări pe un an înainte, deviez cam mult azi. Deci da, pretențiile mele au rămas sus, unele chiar au explodat. Deși îmi părea absolut Misiune Imposibilă, am reușit să găsesc o variantă pentru păstrarea inclusiv a ritualurilor de înfrumusețare. Doar că acum sunt într-o manieră combi. Cel mai bun exemplu e ăsta: epilare în timp ce îmi fac Exercițiile de respirație sau în timp ce fac brain-fitness. Totul durează 3 minute.

Sursa:www.farmec.ro
Sursa:www.farmec.ro

Pentru asta am nevoie, of course, de crema depilatoare. Asta înseamnă că la orice oră din zi/noapte am la îndemână Farmec. Folosesc crema depilatoare piele normala. În epoca Pre-Bebe am tot testat diverse creme, dar gama Farmec îmi asigură epilare rapidă iar acum, în epoca Bebe, merg la sigur cu toate produsele, nu mai consum timp pe testări. Evident, gama lor este diversă, puteți verifica liniștit aici: creme depilatoare.

Cel mai mult îmi place că, până dau un restart sistemului, capătă și pielea mea un efect WOW… Știți că prea puțini dintre noi respirăm profund? Asta înseamnă ca funcționam la relanti. 2-3 minute de respirat profund  în 5-6 reprize pe zi, ne asigură funcționarea la capacitate maximă. Și, pe cuvânt, asta e de neprețuit! Fă Exercițiile de respiratie zilnic, 30 de zile. Apoi, îți devine obicei. Unul valoros. Te va ajuta să manageriezi conflictele mai ușor, să îți rezolvi sarcinile mai eficient și mai rapid.

Iar dacă ești și mămică ocupată – deși ăsta e pleonasm: a fi mămică înseamnă din start că ești super-ocupată; ca și expresia babă bătrână- te Invit să ai trei minute pline de farmec și hairLess. Suna ciudat să zic fără păr… Deși au și crema depilatoare bărbați, așa că îndemnul e și la masculin.

În concluzie, eu în trei minute(până am pielea farmec-wow) îmi recalibrez energia, îmi antrenez creierul. Că treburi prin casă așa scurte nu pot face, eventual deschid-închid un geam, sa ne aerisim.

Tu, ce faci in trei minute?

 

Articol înscris pe Spring SuperBlog 2016

 

DIY: peretele vesel

Câteodată, un perete alb este liniștitor. Îți lasă imaginația să se odihnească, este permisiv cu orice idee de amenajare interioară ai avea.

Sursa:www.pinterest.com 

Doar că acum, nu e și cazul meu. În sfârșit, dupa zeci de tentative eșuate, mă apuc de primul meu proiect DIY- redecorarea peretelui. Am și eu un perete alb, de care m-am săturat, pe care l-am tot privit aiurea și de la care vreau altceva.

Știți că vi-am mai povestit despre experiența mea pozitivă cu cei de la Diego. Ei bine, și de data asta, tot la ei apelez. În primul rând pentru că la ei pot găsi orice produs am nevoie pentru proiectul meu DIY. Sunt sigură că oricât de trăznită ar fi ideea mea, se rezolvă. Dacă în magazinul lor am văzut că pot găsi produse de la cele “clasice” precum parchet laminatpardoseală rezistentă la apatapet, până la cele mai puțin clasice precum iarba artificiala, am căpătat încredere că sunt la locul potrivit. Așa că, mă prezint voioasă în magazin și un consilier priceput mă lămurește de ce am nevoie exact pentru a-mi transforma peretele dintr-un anonim într-un star. Cu toate materialele cumpărate, mă îndrept rapid către casă, fiindcă am un timp limitat pentru a-i oferi peretelui meu transformarea. Am uitat să vă spun că toata faza asta e o surpriză pentru soțul meu? Și vreau să fie gata pe când ajunge el acasă. Abia aștept ce față o să facă! 

După câteva ore, iată ce a ieșit: image

 

DRĂGUȚ, nu-i așa???? Dacă vreți să va treceți vreun perete la nivelul de star, aveți nevoie de: … Da’ știți ceva? Nici măcar nu merită să vă bateți capul cu o listă. Mergeți direct in magazinul Diego cu ideea voastră, chiar inspirată din articolul meu de azi, și acolo primiți tot ajutorul de care veți avea nevoie, toate listele.

Ce vă sfătuiesc?

Sursa:www.diego-romania.ro
Sursa:www.diego-romania.ro

Să vă faceți un card de fidelitate! Fiind mândrul posesor al unui asemenea card, o să beneficiați de promoții suplimentare, promoții lunare cu reduceri chiar și de 50%, reduceri personalizate, servicii oferite exclusiv posesorilor de card de fidelitate. Și așa vă puneți la adăpost de potopul de “binecuvântări” din partea soțului atunci când ajungeți acasă cu vreo 10 produse în plus față de cele prevăzute pe listă. Produse ale căror utilitate domnul soț nu le întrevede exact, dar noi știm că o perdea nouă schimbă atmosfera în casă, mai ales dacă e însoțită de galerie și șină pentru perdea, asortate.

Căutați alte idei pentru proiecte DIY pe care le-ați putea face voi? Sau idei deosebite de amenajare? Atunci cu drag vă Invit pe pagina de Facebook Diego style.

Sursa:www.diego-romania.ro
Sursa:www.diego-romania.ro

Mie tare mi-a plăcut ideea lor de a îmbina culori care aparent sunt certate, așa cum e roz-portocaliu. Dar ia uite ce bine arată!

Totuși, o singură listă va dau pe ziua de azi, ca să vă fac poftă de amenajări în stil Diego. Pe lista asta se află serviciile complementare oferite de echipa Diego:

– consiliere profesională la o ceașcă de cafea

– tăiere gratuită la dimensiunile dorite

-tivire gratuită la perdele

– surfilare la preț promotional

– transport la domiciliu la preț avantajos

-parcare generoasa gratuită

–  posibilitatea de a plăti cu cardul

Astea fiind zise, vă aștept cu nerăbdare proiectele DIY si reacțiile celor din familie la realizările coaste DIY. Sotul meu a zis doar WOOWWWWW…..

 

Articol înscris pe Spring SuperBlog 2016

 

Nunta Marele Gatsby

Când aud ” ți-am urmărit munca și avem încredere totală în ceea ce faci tu. Bugetul nostru este flexibil, ne dorim un eveniment unic.” îmi vine să-i pup pe frunte și să țopăi de bucurie. Pentru mine, creative wedding planner, acestea sunt cuvinte magice. De aici începe o frumoasă călătorie care are ca destinație finală o nuntă ca-n povești. Sau ca-n filme, cum este cea de care vă voi povesti în continuare. Cu Francesca și Matei am avut prima întâlnire într-o seară de toamnă, în cafeneaua de pe ponton. Ei veneau după o zi obositoare, plină cu întâlniri. Eu, țin minte, eram destul de relaxată. M-a frapat din prima rafinamentul emanat de ea, și eleganța lui. Până acum, am cunoscut puțini oameni care să aibă naturalețe în rafinamentul și eleganța lor. Majoritatea o aveau studiată, obținută după îndelungate eforturi de cizelare a propriei persoane. Nu că asta ar fi rău, dimpotrivă. Dar când te întâlnești cu persoane care emană rafinament și dacă poartă blugi, e semn clar ca lucrurile sunt un pic mai…deosebite. Cosmopoliți, cu un stil urban-eclectic, cu simțul umorului, sunt genul de oameni extrem de pretențioși și atenți la detalii. Cam la a treia întâlnire, după ce am auzit de la ei cuvintele magice și după ce mi-am făcut o idee despre tipul lor de personalitate, gusturile și preferințele lor, le-am făcut următoarea propunere:

image
Sursa: www.simonandschuster.co.uk

-Cred din toată inima că vouă vi s-ar potrivi, ca tematică a nunții, The Great Gatsby (Marele Gatsby). Ca sursă puternică de inspirație, mă gândesc atât la carte, dar cu precădere la filmul omonim din 2013. Din punctul meu de vedere, filmul este o ecranizare fantastică a opulenței, eleganței și a detaliilor care fac cu adevărat diferența dintre o petrecere reușită și una extraordinară. Recunosc, de când am văzut varianta aceasta din 2013, îmi doresc să organizez un eveniment cu aceasta tematică. Hai să vizionăm trailerul, ca să vă dați seama mai bine despre ce vorbesc: The Great Gatsby. Aveți atitudinea potrivită pentru asta, aveți chiar și bugetul care să ne permită să ne facem de cap până în cele mai mici-mici-mici detalii. Ce credeți? Am așteptat cu nerăbdare raspunsul lor. Intuiam că Matei va fi absolut încântat, dar aveam emoții pentru reacția Francescăi. Nu-i vorbă, dacă chiar nu le place, găsim altă temă. Dar eu sunt atât de convinsă că li se potrivește de minune Marele Gatsby, că sper din toată inima să rezoneze și ei cu ideea aceasta. – DDAAAAAAA! Clar da! Ce idee potrivită! Chiar mă văd într-un decor opulent, dansând cu Francesca până în zorii zilei. – Și eu găsesc ideea mai mult decât OK, dar și foarte …pretențioasă. Ca să obținem efectul de “wow” va fi mult de muncă. Atâtea detalii de pus la punct. Hmmm… Dacă ești sigură că poți duce ideea asta la bun sfârșit, atunci acceptăm. Mai ales ca noi suntem mai tot timpul plecați în lunile astea până la nuntă… Ați ghicit, aceasta a fost Francesca! Așadar mi-am luat angajamentul să le creez un eveniment extraordinar și am început munca. Ca să-mi pot pune în aplicare ideile, aveam nevoie, în primul rând, de o sală adecvată, în București, sau cât mai aproape de București: un spațiu care să îmi permită să pun în aplicare toate trăznăile rafinate. Și n-a fost deloc ușor să găsesc locul, mai ales că trebuiau întrunite următoarele condiții:

  • salon fără stâlpi, spațios, și cu un ring de dans generos;
  • piscină și zonă de lounge;
  • spațiu de cazare pentru invitații din alte orașe;
  • loc de parcare generos;
  • posibilitatea de a asorta sala la tematica dorită;
  • posibilitatea de a organiza, în același loc și petrecerea e a doua zi-ideal la piscină.

Acum, că ne aflăm în dimineața evenimentului,și eu fac ultimele verificări la salonul de nuntă, mi-e clar ca lumina acestei zile senine, că Salon du Mariage- Toujours L’Amour e locația perfectă pentru nunta noastră Gatsby. Îmi permit un scurt moment de respiro, să savurez liniștea de dinaintea nebuniei. Am colaborat excelent cu echipa Toujours L’Amour, care m-au susținut în toate demersurile, uneori foarte întortocheate, de a recrea atmosfera fabuloasă din The Great Gatsby. Dar, iată că azi le avem pe toate bifate, în plus față de cele de mai sus:

~ Dansul mirilor va fi la piscină, într-un loc special amenajat deasupra apei; chiar și un pian avem pus la dispoziție. Pianul e un element cheie în film, și îl avem și noi! Melodia pentru dansul mirilor este Young and Beautiful- The Great Gatsby theme. Cât de diafan vor arăta mirii mei deasupra apei…

~ Una dintre scenele preferate ale mirilor este chiar la începutul filmului, cu perdelele gigantice care sunt umflate de vânt. Așa că am optat și în amenajarea sălii pentru alb și perdele uriașe, albe bineînțeles.

  • imageUn mare plus sunt candelabrele frumoase care deja existau în salon, și care erau imperios necesare și în cazul nostru.

    Sursa:www.salondumariage.ro/galerie-imagini
    Sursa:www.salondumariage.ro/galerie-imagini

~

Sursa:www.pinterest.com
Sursa:www.pinterest.com

~ ~ ~Pe mese, am folosit aranjamente florale bogate, pe sfeșnice translucide, cu brațe numeroase. Francesca și le-a dorit foarte tare, și, trebuie să recunosc, arată într-un mare mare fel. Masa mirilor abundă în cristale și mărgele, fiindcă, nu-i așa? Cum să avem stilul anilor 30 și să nu avem strălucirea șiragurilor de cristale? Și cu acest aspect ne-au ajutat cei de la Salon du Mariage, fiindcă ne-au pus în legătură cu o echipă de floriști talentată. 

~ Invitații veniți din alte orașe sunt cazați în cadrul Săftica Resort si au fost așteptați în camere cu ciocolată și șampanie.

~ Am avut câteva provocări la partea legată de transportul invitaților, dar acest aspect a fost rezolvat de echipa Salon du Mariage care are printre numeroasele facilități inclusiv una legată de transportul gratuit al invitaților. Genial! Când e o nuntă cu invitați numeroși e un element crucial acesta legat de transportul personelor. Toată lumea trebuie să ajungă la timp…

Sursa:www.autotrader.ca
Sursa:www.autotrader.ca

~ Bineînțeles, dacă e vorba de transport, și mirilor le-am rezervat o mașină reprezentativă acelei epoci, și anume un Cadillac precum cele care rulează în film. M-am străduit să îl aduc pe Leonardo DiCaprio pe post de șofer, dar m-a refuzat la mustață. Însă mi-a promis o colaborare viitoare, cu două condiții: să aleagă el mașina și mirii să fie la fel de rafinați precum Matei și Francesca. Așa că, țin speranțele sus!

~ Invitații vor fi surprinși de cocktail bar-ul ultra all-inclusive și de spectacolul pe care îl vor oferi barmanii: jonglerii cu sticle, cu skakere.

Nunta asta va face senzație, să știți! Ce rău îmi pare că nu sunteți aici, cu noi, să experiementați pe viu ce înseamnă un eveniment la care s-a muncit cu drag și cu mult profesionalism! Să vedeți ținutele impecabile ale mirilor, să admirați invitații care au respectat dress-code-ul, să rămâneți Uimiți că până și chelnerii sunt încadrați perfect în temă prin ținutele lor. V-aș mai povesti multe și despre focurile de artificii de la piscină, despre muzica antrenantă, despre petrecerea de a doua zi când, sunt sigură, toată lumea va face baie în piscină…

Dar mă opresc aici fiindcă momentul meu de respiro se încheie și dăm startul la ceea ce va fi o nuntă ca-n filme! Dar ca-n filmele alea bune, care te urmăresc si la câteva luni de când le-ai vizionat. Vă las cu melodia pe care se vor zbânțui invitații de le vor sări penele, paietele, mărgelele, papioanele: A Little party never…

 

Articol înscris cu pene la Spring SuperBlog2016

 

 

 

De la el, către ea

Ia uite-o cum se agită…ce mai apasă pe tastele astea, parcă acum i se termină cuvintele și vrea să scrie cât mai repede, ca nu cumva să rămână în pană. Hmmmm, doar de Black Friday am mai văzut-o așa înflăcărată, când se năpustise în 3 librării on-line și se încrunta la mine că dau rateuri, că nu încarc suficient de repede paginile. De parcă nu tot acolo găsea cărțile alea. Și până la urmă ce tot își ia cărți când mă are pe mine?!?! Eu o pot ajuta să găsească orice material are nevoie. Dar e încăpățânată și se bucură ca un copil când are o carte în brațe. O rasfoiește, o miroase… Pe mine abia mă șterge de praf și chiar și atunci bombăne:”ce mă disperă tastele astea, mereu se adună mizerie între ele!”

Ia să văd la ce lucrează azi! Aha, e prezentarea pentru seminarul de mâine. Cred că de 3 zile tot pe asta buchisește: o fi important momentul, ce să zic. Deja mă ține de 6 ore pornit și încep să obosesc. Nu știu de ce are aceleași pretenții de la mine ca atunci când ne-am cunoscut, au trecut 5 ani de la momentul în care mă privea zâmbitoare, spunând: “ești cel mai frumos! Vaaaiiii, ce lucruri frumoase vom face împreuna!” Iar eu alergam să închid toate ferestrele pe care le deschidea ea cu repeziciune.

Să-i dau un semn că sunt la limită, poate înțelege și îmi oferă o pauză.

“Nu se poate așa ceva…Ce te apucă să te blochezi tocmai acum??”

Păi da, tocmai acum?! Mereu e nemulțumită fata asta. Lucrează de dimineața cu mine, și ea zice “tocmai acum” de parcă ar fi trecut doar 20 de minute, nu ore în șir. Cedez și eu nervos, asta e! De când mă strădui să o fac să înțeleagă ca ar fi cazul să trecem la o nouă etapă în relația noastră: utilizarea unui SSD HyperX. Cu cât fac eu pe strategii, cu atat nu pricepe ea nimic ci doar se enervează, lovește tastele și îmi aruncă replici precum : ” cât te-ai schimbat de-a lungul timpului! Nu mai suport! Abia pot să îmi finalizez un document cu tine! ”

SSD HyperX nu vrea, save file abia folosește, dar de la mine are pretenții cu carul! Cică ea nu mai suportă, dar nici eu: restart!

” Doamne Dumnezeule, ce e asta? Nu pot sa cred, Restart!? Te restartezi singur?!! Si prezentarea mea????? Oi fi dat Save File?!? Doamne, sper că da…”

Pfuuu, e puțin mai bine. Dar nu o pot lăsa să mai deschidă powerpoint-ul! Nu mă mai țin balamalele. Da’ de se învață minte și intră în magazin online să caute oferte SSD. Din partea mea, ar fi bun oricare, Numa să ia unul că deja eu nu îi mai fac fața la câte proiecte peste răsproiecte are. Sincer, l-aș prefera pe Kingston, foarte bine mă înțeleg și cu stick-ul lui. Mai ales, că la cât de hâtră e, sigur o să facă ochii mari la promotii SSD Kingston. Da’ ia să văd, că turuie de 20 de minute, ce zice?

“Dau cu tine pe geam! păi așa ne-am înțeles? Să mă încurci de tot?!?? Nici macar PPT-ul nu îl pot deschide! Numa pe google pot să intru, ce să fac eu acum pe internet??? trebuie să termin prezentarea!!! Oofffffff, da’ nu iau eu un SSD, și să mai văd ce figuri faci atunci!”

A zis că ia SSD?? Doamne-ajută! Eforturile mele nu sunt în zadar! Sper să ia de la băieții ăștia, că tare îmi plac, până și siglele sunt profi. Ia uite:

image

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Și cel de la HyperX mă face să mă gândesc că voi avea viteză de SF. image

 

Pfuu, totuși văd că a înțeles până la urmă! Caută disperată oferte de SSD-URI. Deja mă văd funcționând la capacitate maximă, datele le va transfera rapid pe SSD, timpul meu de reacție se va îmbunătăți considerabil. Unde mai pui ca le-am văzut cât de robuste sunt unitățile astea. Deci chiar dacă o apucă vreo criză de isterie și dă cu SSD-il după mine, lipsa componentelor mobile va face ca totul să fie o joacă.

Nu aș vrea să mai aibă cineva de suferit, destul îndur eu de la doamna mea. Care, are degetele fine și privirea galeșă, dar atunci când nu îi ies ei socotelile, e dezastrul de pe lume. Niciodata n-am înțeles ce atâta fâs pentru un proiect, oricare ar fi el.

” ei, ei ei! Mâine îmi vine comanda cu SSD! Asta înseamnă că voi spune adio problemelor cu tine, dragă domn PC! Mi-ai mâncat nervii, să știi!”

Ahamm, nu știu care cui nervi a mâncat. Știu doar că de mâine relația noastră intră într-o nouă eră. Deși ești ofticată, mie îmi placi, să știi! Iar domnul Kingston va aduce o adiere de fiabilitate și rapiditate între noi! Să fie într-un ceas bun!

 

Articol scris cu gânduri la SSD, pentru Spring SuperBlog2016.