Suntem atrasi de senzational. Uneori, dorim acest senzational cu ardoare in viata noastra. In relatiile de la munca, in familie, cu prietenii, cu iubitul/a, cu sotul/a. Si bineinteles, vrem senzational de la divinitate.
Si, incepem : “Doamne, daca esti acolo, da-mi un semn! Dar unul foarte clar, unul care sa ma lase cu gura cascata!” Si noi il asteptam pe Senzationalul Isus sa vina si sa performeze.
Sa performeze si sa ne dea viata peste cap. Nu e suficient ca ne daruieste o noua zi, in fiecare zi. Nu e suficient ca ne pazeste si trecem cu bine, intr-o fractiune de secunda, peste o situatie care s-ar fi putut termina dezastruos pentru noi.
Culmea e ca divinitatea apreciaza simplitatea noastra, dar noi asteptam de la divinitate o manifestare senzationala. Suntem mici, nesemnificativi pentru unii, dar in ochii lui Dumnezeu suntem cei mai importanti. Si liberi. Si nu vrea de la noi senzationalisme.
Atunci cand ne manifestam cea mai mica dorinta de apropiere fata de divin, suntem intampinati simplu, fara filosofii, fara jocuri de cuvinte. “Vino!”. Vino- asa ii raspunde Isus lui Petru cand acesta ii spune “Doamne, daca esti Tu cu adevarat, porunceste-mi sa vin pe apa spre Tine”. Si Petru porneste plin de credinta, de incredere.
Si noi pornim asa de multe ori la drum. Avem incredere, avem resurse, avem convingerea ca totul va fi bine, ca ne indreptam in directia buna. Suntem plini de elan. Undeva, incepe sa scada nivelul de incredere. Apare fasneata neincrederea. Dubiile. “Chiar sa fiu unde trebuie? Chiar asa e?”
Incet-incet, ne scufundam si noi ca si Petru. Ne cuprinde indoiala. Si Petru simte indoiala: “Sa fie oare Isus?” . Inspaimantat, striga “Doamne, scapa-ma!”. Si Isus ii intinde mana: “Putin credinciosule, pentru ce te-ai indoit?”
Se intampla ca si barca noastra sa fie lovita de valuri. Uneori pornim plini de elan pe drumul auto-cunoasterii, al desavarsirii duhovnicesti, al apropierii de divinitate si pe undeva, pe acest drum, incepem sa avem indoieli: chiar exista Dumnezeu? Chiar sunt copilul Lui? Chiar am scanteie divina in MINE?
Esential e ca (si) in acele vremuri sa ne rugam sincer “Doamne, scapa-ma!”. Sa privim catre divin, chiar daca picioarele se scufunda, sa invatam de la Petru … Sa invatam de la Isus care incepea orice lucru cu rugaciune.
* Inspiratia acestor randuri am primit-o din cuvantul de invatatura de duminica, 10 august 2014, biserica Sf. Nicolae, Oradea
Cu bucurie,
Andrea