Este o carte care te lasă cu sufletul țăndări. Nu scutește nimic: nici din tristețe, nici din nedreptate, nici din iubire, nici din război. Îți arată o bucată de timp din istoria unei țări – Afganistan- o perioadă nu foarte lungă, aproximativ 30 de ani, dar destul de cuprinzătoare pentru o mărire și o decădere uluitoare.
M-am apucat de ea după ce am pus copiii la somn (ora 21) și nu am mai putut să o las din mână. La ora 3 în noapte am închis-o. În astea 6 ore am trăit un război, am plâns, am râs, m-am amărât, m-am iluzionat, am pus speranță, am urât, am iubit. A doua zi am fost chiuaună. Mi-am promis că nu mai fac, că noaptea e pt dormit. Dar de unde să iau eu 6 ore ziua în care nu mă deranjează nimeni si nimic??!?! 6 ore ca să mă plimb prin Kabul sau Herat, orasul care a fost odată leagănul culturii persane?
Este un citat care apare de două ori în carte și care m-a marcat . Zice cam așa „ca o busolă ce indică nordul, degetul bărbatului va arăta întotdeauna acuzator către femeie”. Cam așa este regimul talibanilor, care duce țara asta în întunecimi despre care nici nu îmi puteam imagina că există. Auzi, să fie interzis să râzi în public sau să înalți zmeie. Ce e asta?! Sau, alt exemplu: ca femeie, să nu ai voie la școală, să nu poți ieși în public decât însoțită de bărbat sau, ceva ce mi-a înfierat mintea: dacă depui mărturie, cuvantul tău nu contează decat dacă mai e susținut de încă două femei. adică trei femei fac cat un bărbat, în materie de valoare a cuvântului.
Și cum să nu te doară inima când știi că nu a fost mereu așa? Cum să nu simți revoltă până în măduva oaselor, când ți se arată că inainte de a veni talibanii la putere, femeile aveau o viață normală: acces la educație, acces la căsătorii pe care ele și le doreau, acces la respect și iubire. Cartea arată într-o manieră tulburatoare cum sunt încălcate aproape toate drepturile omului. Tare m-aș mira să mai fi rămas ceva în picioare. Cartea se întinde până în anul 2001, cand țara a ieșit de sub regimul taliban. Dacă faceti o scurtă căutare, veti afla că din anul 2021, talibanii au pus iar stapânire pe Afganistan, și au aruncat femeile, din nou, în cele mai întunecate colțuri. Această re-cucerire a fost posibilă doar pt că trupele internationale s-au retras. Așadar, un joc politic. Este crunt ce se întâmplă cu copiii și femeile de acolo. Și mai trist este că nu putem face mare lucru.
Pe lângă această realitate expusă în toată forța ei, cartea ne mai arată și o poveste de iubire care sfidează orice obstacol, inclusiv timpul. Asta e greu de făcut și într-o lume normală, darămite într-o lume ciuntită de prostie, răutate și cruzime.
Ce mi s-a înscris mie adânc în inimă, nu e iubirea Lailei și a lui Tarik, iubire care trece timpul, războiul, închisoarea, înșelăciunea, rănile fizice, ci iubirea lui Mariam. Mariam care are un start absolut nefavorabil în viață și cu toate astea…iubește Viața. Mariam nu știe să se iubească pe ea, nu o învață nimeni. Mariam trece prin niște experiențe îngrozitoare. Mariam are parte de iubire necondiționată de la doi copii care nu sunt ai ei. Mariam care din cea care a tras cartea neagra a sortii, ajunge sa fie cea care dă acces la o viață mai bună pentru mulți, mulți oameni.
Tare multe aș mai povesti, dar cel mai bine e să Cititi cartea, merită fiecare pagină! Si dacă ati citit-o, reveniți aici cu o părere, cu un gând!
A.N
Live.Love.share
