Aseară, în Oaza de Coaching: Tu, între dăruire și limite, am ajuns până la smerenie. Pentru că în coaching e fix ca în viață: pornești dintr-un punct și pe parcurs descoperi alte și alte substraturi care te influențează sau care îți ridică întrebări. Cum am ajuns la smerenie?
Păi am pornit de la limite sănătoase (pe care nu le punem) și de la dăruirea excesivă (pe care o facem aproape natural, atunci când nu avem limite sănătoase), și s-a născut această întrebare: dar asta nu e smerenie? atunci când ne dăruim pe noi fără limite? Răspunsul foarte pe scurt este NU. Răspunsul mai pe larg, în cele ce urmează. 🙂 Aseară ne-am oprit la acest răspuns scurt, fiindcă noi lucram pe un workbook foarteee fain, pe care l-am conceput special pt acest atelier (îl găsești pe site, in secțiunea Oaza de Coaching/Resurse/Download). Dar acum, hai să vedem:
Uneori, ca să definesc ceva, încep prin a spune ce NU ESTE acel ceva. Așadar, ce nu este smerenia?
Autodispreț: Nu înseamnă să te urăști pe tine însuți sau să te consideri lipsită de valoare. Dumnezeu a creat omul după chipul și asemănarea Sa, iar fiecare persoană are o valoare intrinsecă.
Slăbiciune sau lașitate: Smerenia nu este o dovadă de slăbiciune, ci de putere spirituală.
Pasivitate: Un om smerit nu este pasiv sau lipsit de inițiativă, ci acționează din iubire și cu încredere în providența divină.
Acum, ce este smerenia? ( la intersecția dintre ortodoxie și coaching)
Cunoașterea de sine și a lui Dumnezeu: implică conștientizarea propriilor limite, slăbiciuni și greșeli, dar și a măreției și iubirii lui Dumnezeu. Este o atitudine de adevăr, în care te vezi așa cum ești cu adevărat, fără iluzii sau auto-amăgiri. Fără măști.
Lipsa de mândrie și slavă deșartă: Smerenia este opusul mândriei. Ea îți eliberează inima de nevoia de a fi recunoscută, lăudată sau de te considera superioară altora. Egoul tău vrea să fie lăudat, apreciat, aplaudat, admirat, cel mai deștept, cel mai moral, ai înteles ideea…
Încredere în Dumnezeu: Smerenia cultivă starea de … încredințare în harul divin. Mult de scris aici, dar uite doar un indiciu: Ai să auzi des la Tony Robbins (folosesc în coaching instrumentele lui), life is happening for you, not to you. Încredințarea pe care o găsesti și în ortodoxie(și nu numai) 🙂
Acceptarea voinței lui Dumnezeu și a situațiilor: pusă în relație cu coachingul, așa cum îl practic eu, este vorba despre renunțarea la control. Atentie!!!! nu la lipsa responsabilitatii și asumării pentru ce faci, ci la ieșirea din starea de control-freak.
Iubire față de aproapele: Un om smerit nu se consideră mai bun decât ceilalți, ci îi tratează cu respect și compasiune. Smerenia duce la o atitudine de slujire față de aproapele. În același timp, NU te faci mică ca să le faci altora lor, nu reduci din strălucirea ta. Ci pur si simplu NU te apuci să te umfli în pene ca să fie ceilalti mai mici.
Pace interioară: preferata mea :)))))) Paradoxal, smerenia aduce o profundă pace interioară. de ce? Când renunțăm la nevoia de control, la ambițiile egoiste și la teama de judecata celorlalți, inima devine liniștită și eliberată. De ce? Pentru că nu mai avem nimic de demonstrat, nimănui. Nici măcar nouă. De ce? Fiindcă știu cui aparțin (Iubirii Divine), știu cine sunt (parte din Dumnezeu. neînsemnată, și totuși atât de valoroasă).
Ce este smerenia, din perspectiva unui călugăr budist (Matthieu Ricard) ?
Oamenii smeriți nu sunt cei care nu pun preț pe ei înșiși ci cei care nu fac caz de ego-ul lor.
În concluzie, smerenia este o stare a inimii, o stare a minții. Este calea către o viață autentică, plină de sens și de … bucurie!
Andrea N.
