Life-Coach
Sam Smith- Stay with me E absolut superba si in maxim 2 saptamani va rasuna la toate radiourile noastre. Pentru ziua de azi, in care toata lumea alearga innebunita dupa reducerile Black Friday, e numai buna acesta melodie.
Sa facem pauza. Inspiram-Expiram adanc. Iubim.
Andrea, iubitoarea de muzica
Din 18 noiembrie pana in 16 decembrie 2014, sustin o serie de ateliere cu si despre subiectele fierbinti ale momentului in care ne intrebam: Eu, eu ce drum am? La ce sunt bun?
Temele atelierelor sunt:
Participi la acest atelier dacă vrei să afli la ce poate fi bună auto-disciplina asta. Dacă vrei să afli cum poți folosi auto-disciplina în descoperirea propriei vocații. Dacă te-ai săturat de succesul oamenilor disciplinați și îl vrei si tu.
Participi la acest atelier dacă ai de gând să oferi o șansă, cât de mică, pasiunii tale. Pe care poate că deocamdată nici n-o cunoști. Dacă te intrigă oamenii care spun: ”Sunt fericit! Fac ce îmi place!” Și ție îți vine să zici: ”Nu, zău?!?
Participi la acest atelier dacă te vezi în postura de a conduce o afacere dar nu ai idei despre ce presupune asta. Sau poate că ai idei, dar vrei totuși să le compari și cu altele.
Participi la acest atelier fiindcă emoțiile sunt parte din tine și vrei să afli CUM să le pui în slujba ta și nu să actioneze după capul lor. Adică, să afli măcar o brumă de răspuns la întrebarea: Cum vine subiectul ăsta cu inteligența emoțională????
Si pentru ca sunt ateliere in care subiectele sunt tratate prin prisma coachingului, avem exercitii, jocuri de rol, studii de caz. Adica teorie putina, practica din belsug.
Va astept cu drag si … provocari!
Andrea, life coach
Traim intr-o lume nebuna! – asta se spune foarte des.
Atat de multi oameni rai sunt!- si asta se spune foarte des.
Biserica, religia, crestinismul- toate inrobesc si ne umplu de frica! – asta auzim tot mai des.
Biserica ortodoxa a fost acuzata de foarte multe ori ca ii inspaimanta pe oameni, ca promoveaza frica. Dumnezeu e dumnezeul Iubirii, El nu ne forteaza cu nimic si spre nimic. In momentul in care facem un pas mic catre El, El face 10 catre noi. Noi punem putinul nostru si El vine cu multul Lui. Parintii care isi ameninta copiii cu focul iadului, fac o mare greseala. Iadul si Raiul sunt inca de aici, de pe Pamant si in nici un caz nu e vorba de furci si cazane la propriu. Dumnezeu nu forteaza apropierea de El, nu te pedepseste pentru alegerile facute. Dar tot ce facem are consecinte… Insa nu avem un Dumnezeu cu toane care da cu toiagul in stanga si-n dreapta!
Cuvinte extrase din predica de duminica, 2 noiembrie 2014, biserica Sf. Apostol Andrei, Oradea
P.S: cand mi-am deschis ochii sufletului am vazut taina ortodoxiei si am inceput sa gust adevarata libertate. Pana atunci, multe cuvinte, putine trairi. Acum, multe trairi, putine cuvinte. Sa vedem ce urmeaza! 🙂
Cu drag,
Andrea
“Nimic nu este mai minunat pe lume decat zambetul unui copil. Ce o fi vazand un copil in mine cand imi zambeste? Imi zambeste de parca l-a vazut pe Dumnezeu. Ei, aceea este sanatate. Aceea este bucuria de a vedea “chipul” – sunt convinsa ca acel copil curat vede chipul lui Dumnezeu din mine si lui ii zambeste.”(Monahia Siluana Vlad- Mestesugul bucuriei – Cum dobandim bucuria deplina, ce nimeni nu o va lua de la noi- ).
Cand am citit randurile astea, am vazut instant zambetele pe care mi le daruiesc George si Xenia ( G si X sunt familia noastra. G si X sunt copiii nasilor nostri, asta inseamna ca ne sunt… Social, nici nu conteaza ce ne sunt. Va spun, sunt lipiti de sufletul nostru. Ca si cum ar fi fost dintotdeauna acolo.) Cele mai recente, azi de dimineata in timpul Sfintei Liturghii. George isi plimba degetele prin parul meu, ma mangaia usor si dragastos, si secunde intregi ma privea zambind. Mi-a marturisit in soapta: Andrea, imi place parul tau!
Am ingenuncheat la rugaciunea Tatal Nostru, a ingenuncheat si el. Dupa aceea m-a rugat sa-l iau in brate: ca sa vada mai bine ce face parintele acolo in altar. Si cat timp il tineam in brate el privea picturile, preotii, si tot la cateva minute imi tinea chipul in ambele manute si imi zambea. Si eu ii zambeam, il pupam usor pe obraz sau pe frunte. Dar aceste zambete….nu sunt zambete pe care le intalnesc in restul zilelor. Sunt zambete limpezi, si am de fiecare data senzatia acuta ca ma aflu pe o apa ale carei adancimi le vad pana in cele mai mici detalii. Nu urmaresc interese. Zambetele astea vin din cele mai indepartate colturi ale sufletului si de foarte multe ori ma minunez si ma mir si ma intreb: Cum se poate asa ceva, Doamne? Cum se poate ca, desi e intre noi o distanta de 25 de ani, sa fim intr-o asa comuniune? Sunt zambete din care primesc pace: tot tumultul meu sufletesc se aseaza intr-o ordine fireasca, calma. Cand George ia o pauza de la activitati si ma acopera cu zambetul lui, e un moment in care totul in jur se estompeaza – e greu sa descriu in cuvinte aceste clipe, e greu pentru ca am senzatia ca nu gasesc termeni, cuvinte, expresii suficient de fine incat sa construiasca imaginea in intregime… In acele clipe, nu le zambesc ochilor sau nasului sau simpatic foc si intuiesc ca nici el nu zambeste fetei mele. In acele clipe, Timpul sta in loc, e doar intalnirea noastra. Si m-am gandit de foarte multe ori cine cu cine se intalneste sau ce cu ce.
Azi, in fragmentul citat mai sus, am aflat raspunsul. Am inteles. George, la cei 3 ani ai lui, are sanatatea sufleteasca in care ii poate zambi chipului lui Dumnezeu aflat in ungherul tainic al sufletului meu. Si apoi, e o oglindire… De asta nu am cuvinte suficiente, de asta am senzatia ca oricate fraze as construi, nimic nu egaleaza momentul trait.
Eu, recunosc, fac eforturi pentru a vedea in fiecare om pe care-l intalnesc chipul lui Dumnezeu. Cu unii reusesc mai usor, cu altii mai greu, cu altii deloc. Dar tin speranta sus si nadajduiesc ca intr-o zi voi ajunge si eu ca si George : cu zambete limpezi si sanatate sufleteasca.
Cu drag,
Andrea