Splendida cetate a celor o mie de sori

Este o carte care te lasă cu sufletul țăndări. Nu scutește nimic: nici din tristețe, nici din nedreptate, nici din iubire, nici din război. Îți arată o bucată de timp din istoria unei țări – Afganistan- o perioadă nu foarte lungă, aproximativ 30 de ani, dar destul de cuprinzătoare pentru o mărire și o decădere uluitoare.

M-am apucat de ea după ce am pus copiii la somn (ora 21) și nu am mai putut să o las din mână. La ora 3 în noapte am închis-o. În astea 6 ore am trăit un război, am plâns, am râs, m-am amărât, m-am iluzionat, am pus speranță, am urât, am iubit. A doua zi am fost chiuaună. Mi-am promis că nu mai fac, că noaptea e pt dormit. Dar de unde să iau eu 6 ore ziua în care nu mă deranjează nimeni si nimic??!?! 6 ore ca să mă plimb prin Kabul sau Herat, orasul care a fost odată leagănul culturii persane?

Este un citat care apare de două ori în carte și care m-a marcat . Zice cam așa „ca o busolă ce indică nordul, degetul bărbatului va arăta întotdeauna acuzator către femeie”. Cam așa este regimul talibanilor, care duce țara asta în întunecimi despre care nici nu îmi puteam imagina că există. Auzi, să fie interzis să râzi în public sau să înalți zmeie. Ce e asta?! Sau, alt exemplu: ca femeie, să nu ai voie la școală, să nu poți ieși în public decât însoțită de bărbat sau, ceva ce mi-a înfierat mintea: dacă depui mărturie, cuvantul tău nu contează decat dacă mai e susținut de încă două femei. adică trei femei fac cat un bărbat, în materie de valoare a cuvântului.

Și cum să nu te doară inima când știi că nu a fost mereu așa? Cum să nu simți revoltă până în măduva oaselor, când ți se arată că inainte de a veni talibanii la putere, femeile aveau o viață normală: acces la educație, acces la căsătorii pe care ele și le doreau, acces la respect și iubire. Cartea arată într-o manieră tulburatoare cum sunt încălcate aproape toate drepturile omului. Tare m-aș mira să mai fi rămas ceva în picioare. Cartea se întinde până în anul 2001, cand țara a ieșit de sub regimul taliban. Dacă faceti o scurtă căutare, veti afla că din anul 2021, talibanii au pus iar stapânire pe Afganistan, și au aruncat femeile, din nou, în cele mai întunecate colțuri. Această re-cucerire a fost posibilă doar pt că trupele internationale s-au retras. Așadar, un joc politic. Este crunt ce se întâmplă cu copiii și femeile de acolo. Și mai trist este că nu putem face mare lucru.

Pe lângă această realitate expusă în toată forța ei, cartea ne mai arată și o poveste de iubire care sfidează orice obstacol, inclusiv timpul. Asta e greu de făcut și într-o lume normală, darămite într-o lume ciuntită de prostie, răutate și cruzime.

Ce mi s-a înscris mie adânc în inimă, nu e iubirea Lailei și a lui Tarik, iubire care trece timpul, războiul, închisoarea, înșelăciunea, rănile fizice, ci iubirea lui Mariam. Mariam care are un start absolut nefavorabil în viață și cu toate astea…iubește Viața. Mariam nu știe să se iubească pe ea, nu o învață nimeni. Mariam trece prin niște experiențe îngrozitoare. Mariam are parte de iubire necondiționată de la doi copii care nu sunt ai ei. Mariam care din cea care a tras cartea neagra a sortii, ajunge sa fie cea care dă acces la o viață mai bună pentru mulți, mulți oameni.

Tare multe aș mai povesti, dar cel mai bine e să Cititi cartea, merită fiecare pagină! Si dacă ati citit-o, reveniți aici cu o părere, cu un gând!

A.N

Live.Love.share

Oameni mici

Exista peste tot. Din păcate, au existat dintotdeauna. Cel mai bine ii observi cand fac parte din cercul tau de prieteni sau din familie. Cel mai tare te bucuri cand ai cat mai putin de-a face cu ei. Dar, daca cumva esti silit/a sa petreci timp pe lângă Omu’Mic, iată un scurt ghid de supraviețuire:

1. Fa Haz de prostia omului mic. Asta e, se vede de la o posta, Omu’Mic e prost. Are replici proaste, comportament prost, minte strâmba. Daca incerci sa il destepti, las-o balta. E misiune sinucigașă. Asa ca, mai bine razi. Serios. E singura varianta sa-ti păstrezi sănătatea mintala si sufleteasca. Sa ne înțelegem: Omu’Mic se vede pe ‘transul atot-știutor. Omniprezent si omnipotent. In asa măsura, încât îsi da cu părerea la orice ora, despre orice subiect, despre oricine. Stii vorba aia “omu nu e prost destul daca nu e si fudul”? Asta ne duce către numărul 2.

2. Nu te lua foarte in serios. Te ia Omu’Mic destul. Adică, in deplinătatea mândriei sale, Omu’Mic decide ca poate el sa îti zică orice. Si pentru ca e prost (a se vedea punctul unu), va folosi afirmații de cea mai joasa speța, te va jigni după cum ii vine lui la gura. Si se așteaptă sa ii răspunzi, sa intri in hora lui. Sa te apuci si tu sa dai după el cu injurii, cu nestemate. Dar, daca nu te iei foarte in serios, o sa-ți fie mult mai usor sa taci si sa îti trăiești viața liniștit. In momentul in care te iei prea in serios, esti predispus la lupte inutile: hai sa ii demonstrez eu ca se înșală, cum isi permite sa imi vorbească asa cu mine, etc etc. Cu Omu’Mic asta e treaba: vrea sa târască pe toată lumea in mocirla lui. Si daca nu poate, atunci da din gura precum un descreierat in speranța ca macar te va stropi cu noroi, daca tot nu vrei sa intri in mlastina lui.

3.  Vezi-ți liniștit de viața. Deși Omu’Mic te poate dispera cu prostia, mândria si mocirla lui, sa știi ca exista viața frumoasa dincolo de asta. Oameni buni mai sunt. Cărți fermecătoare exista cu nemiluita. Peisaje frumoase care te așteaptă in vacante si sfârșituri de săptămana, găsești din belșug. Pai nu e păcat sa îti macini nervii cu Omu’Mic cand te poti relaxa la Spa? Sa știi ca toată energia negativă pe care o investești in cazul Omu’Mic îti aduce si tie prejudicii: riduri, fire albe, spasme stomacale, transpirații. Stiu ca îti vine sa vomiți (la propriu) cand il vezi, dar Mai bine păstrează-te pentru o indigestie stomacala.

4. Fa front comun. Pai cum cu cine? Cu acei care vor sa trăiască Frumusețea vieții, cu cei care au nevoie de ajutorul tau, cu oamenii, întâmplările si locurile care îti transmit o stare de bine. Cu cat sunteți mai mulți cei care il ignorați pe Omu’Mic, cu atat mai bine. Se întâmpla lucruri mai importante in viața asta decât Omu’Mic cu behaiturile lui.

5. Asculta muzica buna. E podul cel mai usor de trecut de la o stare proasta indusa de compania fizica/verbala a OmuluiMic către o stare pozitivă, luminoasa.

6. Întărește-ți spiritul prin rugăciune. Ca Omu’Mic are o plăcere nemăsurata in a te vorbi de rău, in ați vorbi de rău partenerul/partenera, copiii, prietenii, cățelul. Chiar si de purcel se leagă. Nu încerca sa il înțelegi. Ar fi a doua misiune sinucigașă la care ai putea sa te inscrii(pe prima o găsești la punctul 1). Omu’Mic e zanatic. Omu’Mic e mișel. Poate, undeva-cândva, partea lui buna va creste si va fi la conducere, dar, in momentul de fata e la conducere triunghiul prostie-mândrie-rautate. Si in asa bermude, nu ai ce sa cauți.

7. Fii sigur pe bunătatea ta Si nu-l crede.  Partea proasta( de parca ar fi si părți bune) cand ai in preajma Omu’Mic e ca ai impresia ca ai fi conectat non-stop  la o moara stricata. Adică zice zice zice zice câte-n luna si in stele ( de-ar fi macar Caramitru sau Malaiele) si toate-s negative la adresa ta sau a celor dragi tie.  Astupa-ți geamurile si ușile inimii si nu-i da voie înăuntru. Ca daca-i dai voie, asta intra cu bocancii si aduce si un roi de muste după el. Fiindcă Omu’Mic petrece mult timp in ca**t. Fiindcă Omu’Mic e mincinos patologic. image

8. Ai curaj! sa ai curaj sa faci mai departe lucrurile de care esti pasionat/a. Sa ai curaj sa te bucuri de tot ce îti oferă viața. Sa ai curaj sa stai cu privirea sus, indiferent ce mijloace de intimidare folosește Omu’Mic. Ca Omu’Mic e toxic: otrăvește cam tot ce întâlnește. Dar tu ai scut, tu ai antidot, in caz ca te-a ajuns ciuma OmuluiMic. Acestea sunt bunătatea Si curajul. Folosește-le din belșug! Si preventiv si curativ.

9. Aplica toate cele de mai sus.

10. Aplica întotdeauna cele de mai sus.

Cu sinceritate,

Andrea (care are si ea in gestiune câțiva de Omu’Mic)