Oscar și Tanti Roz

Posted on by adminn

De fapt, nu mi-e frică de necunoscut. doar că mă enervează să pierd ceea ce cunosc.

Am citit cartea doar pentru că l-am auzit povestind despre ea pe părintele Constantin Necula. La o conferință, cineva din public l-a întrebat cum face față bolii? cum poate consola părinții care își pierd copiii? Și răspunsul dat de dânsul, aducând în discuție și cartea aceasta, m-a făcut foarte curioasă, așa că am comandat-o. Asta se întampla acum 2 ani.  Nici nu mi-a trecut prin cap că 103 pagini mă pot surprinde atât de mult și că rândurile ei mă vor urmări atâta vreme.

L-am îndrăgit pe Oscar de la prima pagină. La ultima am plâns în hohote. Între ele am trecut prin speranță, revoltă, bucurie, mirare, supărare, iar mirare.

Oscar e în fază terminală, are 10 ani, practic locuiește în spital, nu crede în Dumnezeu și o cunoaște pe Tanti Roz care îi devine cea mai apropiată prietenă.

Și de ce să îi scriu lui Dumnezeu?

Nu te-ai mai simți atât de singur.

Nu m-aș mai simți singur cu cineva care nici nu există?

Fă-l să existe. De fiecare dată când o să crezi în el, o să existe un pic mai mult. Și, dacă insiști, o să ajungă să existe de tot.Și atunci o să te ajute.

Toată cartea este un șir de scrisori Oscar-Dumnezeu, scrisori prin care băiețelul reușește să trăiască în 12 zile cât traiesc altii în 80 de ani. Și o Tanti Roz care veghează, care îl încurajează. Tanti Roz este cea care îi propune acest joc uimitor: fiecare zi din cele 12 rămase va reprezenta 10 ani de viață. 12 zile= 120 de ani. Prin acest joc, Oscar, deși pe moarte, trăiește până la 110 ani. Mai multe despre carte nu vă povestesc, chiar vreau să o descoperiți voi.

Aș vrea să fie lumea plină de asemenea tăntici Roz, fiindcă de Oscari sunt pline spitalele. De fapt, tare aș vrea să putem să fim, fiecare dintre noi, o Tanti Roz pentru cineva care are nevoie.

Nu. Cel mai bine ar fi să fim și Oscar și Tanti Roz, după caz. O să mă întelegeți după ce citiți cartea. Fiindcă Oscar, așa bolnav și pe moarte, are mai mult curaj decât noi, ăștia sănătoși care lâncezim prin viață.

Închei cu unul din pasajele mele preferate:

Ți-era greu dar nu te lăsai. Cerul pălea. Umpleai tăriile de alb. de gri, de albastru, alungai noaptea, suflai din nou viață peste lume. Nu te opreai. Și-atunci am înțeles care e diferența dintre tine și noi:tu esti tipul neobosit! Cel care nu renunță niciodată. M-am prins că veniseși. Și că îmi explicai secretul tău: privește lumea în fiecare zi de parcă ai privi-o pentru prima dată. Și-atunci ți-am urmat cuminte sfatul. Pentru prima dată. Contemplam lumina, culorile, copaci, păsările, animalele. Simțeam cum aerul îmi umple nările și mă ajută să respir. Auzeam vocile care răsunau pe coridor ca-n turla unei catedrale. simțeam că trăiesc. Și mă înfioram de bucurie. De fericirea de a exista. Minunat. Îți multumesc Doamne-Doamne că ai făcut asta pentru mine.

Cateva luni de zile m-am gândit la cartea asta. Poate că și tu ai să pățești la fel. Te vei tulbura, vei plânge, te vei revolta, ba chiar te vei entuziasma. Nu-i nimic. E chiar bine ca din când în când să ieși din amorțeală.

Cu drag,

A.N

P.S: o cauți așa: Oscar si Tanti Roz- Eric Emmanuel Schmitt

Lumea reală

Posted on by adminn

Orice îți dorești, e tare departe de tine atâta vreme cât te guvernează frica. Reține asta te rog.

M-am întalnit într-o carte cu următorul pasaj:

Sinele tău real știe că lumea reală nu este un loc periculos și că lumea reală este locul în care se trăiește. Lumea reală nu este materială, ci spirituală. Lumea reală nu este haotică, libertină, înspăimântătoare, violentă. lumea reală este iubire, pur și simplu. (Mariane williamson)

Și dacă știi atât de bine ce este frica, e important să descoperi și ce este iubirea. Ce îți dorești? De fapt, nici nu contează ce performanțe vrei să obții. Dacă ești sub semnul fricii, poți să le spui Adios gringos!

Andrea

Voluntar SMURD, ziua 1

Posted on by adminn

În cămăruța de 1×1, am îmbrăcat rapid echipamentul alb. Aștept momentul ăsta de foarte multă vreme, de vreo 6 luni mai exact. Fix din ziua în care am susținut examenul pentru a putea deveni voluntar SMURD.  Bineînțeles, ca orice om care a vizionat Anatomia lui Grey măcar de 3 ori, am o sumedenie de filme în cap. Și tot bineînțeles, nici nu mă aștept să semene ceva din filmele mele rulate printre sinapsele neuronale, cu realitatea.

Așadar, ziua 1: aș vrea să fiu acolo, în mijlocul acțiunii, să salvez o viață, ba nu, două!- și asta în primele 10 minute, clar.  Inspir-expir: sunt pe urgențe minore. Ceea ce e foarte bine ținând cont că nici măcar o recoltare de sânge nu știu să fac. Încă!  Ce Doamne-iartă-mă să fac eu la urgențele majore?!?! să leșin eventual. Dar asta sunt eu, întotdeauna am început cu ce e mai greu. Noroc că oamenii ăștia de la UPU au un sistem bine pus la punct. Așa că încep ușurel, cu un EKG. Și cu foarte mult observat: încerc să mă obișnuiesc cu locul, cu oamenii, cu pacienții, cu protocoalele. Mă strădui să nu încurc pe nimeni și în același timp să învăț.

Orele trec foarte repede la UPU și îmi dau seama că am intrat într-o nouă eră: cea în care abia aștept să ajung iar la Urgențe! Știu, sună ca și cum nu-s cu toate țiglele pe casă dar nu am zis eu vreodată că am acoperișul complet.

Când mă așez în mașină îmi dau seama că mă dor îngrozitor picioarele (cum pana mea rezistă asistentele și medicii atâta în picioare?!?!?!) , că nu am băut apă deloc de cateva ceasuri, de mâncat nici atât, și că viața e fragilă. Ce m-a impresionat cel mai mult azi? Situația unei paciente care a venit crezând că are o afecțiune foarte ușoară și când colo i se descoperă o situație chiar gravă. De asta zic că suntem fragili, deși ne credem Zeus sau Afrodita de prea multe ori. Nici nu clipești bine de 5 ori și PAC! tot ce credeai tu despre tine se schimbă radical.  De unde îți iei forța să mergi mai departe când în față e indicatorul cu „Drum infundat” ?

Sumar Ziua 1: 10 EKG-uri, colici biliare, arsuri, tăieturi, picioare amorțite (ale mele!), tumori,  meditație la fragilitatea omului.

Andrea

 

Ce iubim

Posted on by adminn

„ Dar cine a zis că un nas drept e mai frumos decât un nas acvilin? Dar de ce buzele groase sunt mai frumoase decât buzele subțiri? Gura exprimă fermitate sau bunătate, cumințenie sau răutate,fiind oglinda sufletului, la fel ca ochii. Nu mărimea buzelor face gura frumoasă, ci echilibrul sufletesc și obiceiul de a vorbi cumpătat și frumos. O gură frumoasă și dorită este aceea care vorbeste dulce, care are întotdeauna cuvântul potrivit. Și o ureche frumoasă nu este o ureche mică sau mare, lipită de cap sau clăpăugă, ci urechea care știe să asculte. Picioarele frumoase nu sunt nici lungi, nici scurte, nici groase, nici subțiri, ci acelea care aleagă spre tine la nevoie. Mâinile dorite nu sunt cu degete lungi, nici scurte, nu sunt nici aspre, si nici moi, mainile frumoase sunt acelea care se întind spre tine atunci când ramai singur.” Savatie Baștovoi- Dumnezeu povestit pe înțelesul unei femei

Iubirea vine uneori în forme neașteptate. Frumusețea vine uneori din locuri neașteptate. Dar ochii mei, ochii tăi, caută ceea ce știu deja. Poate că asta ar trebui să facem: să ne lăsăm surprinși. O dată, măcar o dată, să lăsăm deoparte tot ceea ce știm deja atât de bine. Știu, e chiar înfricoșător să pășim așa în necunoscut… Dar hai să avem o gură frumoasă, care vindecă. Și urechi fermecătoare, care ascultă. Să alergăm către cine are nevoie și să mângâiem obrajii care plâng.

Să dăm și să primim iubire. Și să putem spune în ceas de seară: Câtă frumusețe între noroaie…

Andrea

 

Ce vede copilul tau?

Posted on by adminn

O vizită fulger într-un magazin în care de obicei găsesc lucruri frumoase. Nu și azi. În timp ce caut jocuri de construit, suficient de complicate să stârnească interesul unui puști de 9 ani, observ câteva covoare pentru camera copiilor. Mă uit mai bine și mă întreb: covorul ăsta sigur e pentru copii?!?!?! I-am făcut o poză: o vedeți mai jos. Vedeți și voi tipele astea aproape dezbrăcate care privesc lasciv peste umăr? Sigur că da, musai să fie blonde, pe tocuri de 20cm. Sau brunete, dar cu fusta de-o palmă și cizme “sexi”.

Doar e important să îi învățăm de mici cu sexualitate exacerbată, cu femei care nu pot decât să se plimbe dezbracate pentru a capta atenția unui bărbat, cu stereotipuri de genul: mașini tari=femei frumoase.

E mai simplu să crească gata setați: fetele să își poarte fundul pe afară în speranța că vor prinde

o plimbare gratis cu ceva mașină ultimul răcnet și băieții să devină sclavii banilor fiindcă doar așa vor avea fufe pe lângă ei care să le satisfacă…ego-ul.

Faină strategie, nu?

Tot mai des în ultima vreme, în sesiunile de coaching, clienții caută soluții pentru a depăși revolta propriilor copii.

Revoltă mascată sub comportamente agresive, lipsă de acasă, obrăznicie, crize de furie. Să ne mire? Chiar deloc! În primul rând noi adulții trebuie să facem alegeri diferite dacă vrem relații diferite cu cei din jur.

Și când mă întreabă cineva: Bine, dar eu cum să îl schimb pe copilul meu să nu mai fie așa? întotdeauna răspund: Hai să vedem cât esti dispus să schimbi la tine întâi.

Suntem responsabili ca părinți de sănătatea emoțională a copiilor. Degeaba ne trezim când au 20 de ani că Vaaaii, nu îmi mai recunosc copilul! Eu nu așa l-am crescut!

Îndemnul meu e să fim atenți. Să ne deschidem ochii. De ce dintre toate produsele sclipicioase și ambalate care mai de care mai frumos, mi-a căzut privirea exact pe acest covor? Poate fi un semnal de alarmă.

Da, lumea în care trăim e plină de oameni meschini, cu interese, cu zeci de fețe. Da, e mult mai ușor să faci pe cineva dependent de ceva (orice: zahar, pornografie, alcool, selfie) mai ales dacă începi de la vârstă fragedă și îi livrezi mesajul din toate părțile.

Dar nu înseamnă că dacă un lucru este des întâlnit reprezintă firescul, normalul.

Andrea, life-coach

 

cine sunt si ce fac

Posted on by adminn

Manifest cine sunt, ce mă inspiră, și contribui cu mult curaj!

Aventura mea în lumea coachingului a început în 2011, atunci când foarte puțini auziseră despre coaching și cei mai mulți credeau că dacă sunt coach, înseamnă că antrenez o echipă de sport!

De atunci și până acum am sprijinit o sumedenie de oameni să își trăiască povestea. Am adunat mii de ore de coaching, dedicate atât performanțelor personale precum și performanțelor profesionale. Am clienti din Romania dar si de pe alte meleaguri, unele destul de indepartate, cum ar fi New York, Franța sau Bruxelles.

Cum practic eu coaching-ul? Nu dau oamenilor nimic- nu lucrez cu rețete minune. Nu îi învăț nimic: nu le spun filozofii de viață, concepte, dogme. În schimb, îi sprijin să FIE și să FACĂ. Fiindcă vorbele, fără acțiune, nu înseamnă nimic. Îi sprjin să lase jos toate bagajele emoționale care nu le aparțin. În coaching, așa cum mă antrenez eu să îl practic, transformarea o facem în cine ești.

M-am instruit cu Noble Manhattan Coaching , absolvind în 2011. Noble Manhattan este scoala din Europa cu cea mai veche istorie in coaching, iar faptul că m-am format cu ei îl iau ca pe un privilegiu: asa am invatat cum se practica aceasta meserie la cote maxime. Privilegiu pentru care am muncit de mi-au sarit capacele, dar asta este alta poveste.

Sesiunile mele de coaching reprezintă locul unde te antrenezi să schimbi perspectiva din care privesți Viața. Trecem de la durere la putere. De la frică la iubire. Deschidem posibilități. Descoperim povești.

Cred că Viața fără muzică, ciocolată și cuvinte meșteșugite, ar fi foarte tristă. Și de fiecare dată când am o pasă mai proastă, îmi aduc aminte de toți oamenii care mi-au trecut pragul și de progresele extraordinare pe care le-au făcut, chiar dacă la început totul părea că le stă împotrivă.

Cam atât despre mine. Abia aștept să îți cunosc povestea.

Andrea, life-coach

Stima vs Imagine de sine

Posted on by adminn

E ca un soi de temă de casă. Sa te gândești la diferențele dintre stima de sine si imaginea de sine.

Primul impuls ar fi să spui că sunt unul și acelasi concept. Te scutesc de eroarea asta. Fii pe pace, le confundă multă lume, uneori chiar fără să îsi dea seama. Asta și pentru că din cele mai fragede timpuri ale existentei noastre suntem învătați, îndemnați, să ne raportam la noi în functie de cum ne vedem din punct de vedere fizic si social.

Nu că ar fi neaparat ceva rău, dar nu e suficient. Adică suntem mult mai mult decat kilogramele pe care le avem, culoarea ochilor sau casa in care locuim.

Te invit să descoperi ce inseamna de fapt stima de sine si cum te ajuta sau te încurca, pe tine personal, gradul acesteia de dezvoltare.

Cu drag, Andrea

P.S: stima de sine crescută nu te face un om cu egoul cât China, și nici o persoană înfumurată. De obicei cei care manifesta caracteristicile de mai sus, au o stima de sine…scăzută! 😉😉

Ce se (mai) întâmplă

Posted on by adminn

Pregătesc ceva tare tare fain! O serie de ateliere de coaching în care vom dezbate:

– Stima de sine : cum o crești? la ce te ajută?

– Working Moms: bătăile de cap ale unei femei de…carieră și nu numai

– The Break-up Point: criza în cuplu

– Dăruind vei dobândi: ateliere de colinde

Fiecare serie de ateliere o voi anunța cu surle și trâmbițe, și va avea loc în Cetatea Oradea, cu parteneri si invitați-surpriză unul și unul!

Tinem legătura,

Andrea

Ura-Iubire

Posted on by adminn

Relația dintre doi oameni este în continua transformare. De la iubire la ură e un pas foarte mic dar și de la ură la iubire se poate trece foarte ușor. Nu are rost să ne mirăm, este posibil. Am primit darurile acestea de a transforma cu ușurința ceea ce este în interiorul nostru dar si ceea ce este înafara noastră.

Așa că, dacă ai momente când îți vine să îi torni o vază pe cap și la nici 10 minute îl săruți cu pasiune, ești în grafic.

Mai greu e când se adună între voi mormane de reproșuri, minciuni sau de indiferență. Cu toate se poate ajunge la un consens, toate pot fi transformate. Dar nu singuri, și cel mai important, este nevoie de amândoi pentru ca relația să devină tot mai profundă. Chiar dacă unul dintre voi, și de obicei suntem noi femeile în postura aceasta, oferă mai mult la început, este necesar ca acestei dăruiri să se alăture și el.

Cum poți transforma ura in iubire? Mai este loc de “impreuna” cand toate se îndreaptă parca spre “separat”?

Pe data viitoare,

Andrea (care crede in transformare)

A face sau a nu face

Posted on by adminn

Deseori suntem în punctul în care ne întrebăm :

Să particip la evenimentul acesta sau nu? Să îmi prezint lucrarea la încă o conferință sau nu?

Să-mi deschid în sfârșit propria afacere sau…nu?

Să-mi mai perfecționez unele dintre abilități sau nu e momentul potrivit?

Răspunsul îl găsim greu, de fiecare dată. Mai ales când pe lista de “factori decizionali” avem unul sau mai mulți copii, un soț, un partener.

Ceea ce în principal este o calitate, capacitatea de a empatiza, se poate transforma în inamicul nostru nr1. Fiindcă ne gândim foarte mult la ceilalți și uităm că este nevoie să ne avem și pe noi în prim plan dacă vrem să avem o familie fericită. Sună egoist? Poate, dar nu este.

Logica e simplă: cu cât ești tu mai fericită cu atât îți e copilul mai fericit. Cu cât ești tu mai împlinită, cu atât soțul tău va fi mai încântat. Ce nu face o femeie care e împlinită? Nu cicălește. Cum este un bărbat care nu e cicălit? Încântat!

Tot ceea ce esti tu, se răsfrânge în familia ta. Copiii tăi, soțul tău, partenerul tău, sunt aliații tăi principali. Nu lupți contra lor.

Așa că, pune în aplicare obiectivele tale. Fii mai bună. Împreună cu al tău om, puneți la cale planul de bătaie pentru ca (și) tu să ajungi acolo unde îți dorești. Doar că nu vei merge singură. Însă noi știm bine că orice drum se străbate mai ușor când te însoțeste zâmbetul copilului tău și când simți susținerea oferită de o îmbrățișare caldă, dis de dimineață.

Cu drag, Andrea (care întelege perfect cat de greu e să împaci familia și cariera).

P.S: programul de coaching  Working Moms l-am gândit să sprijine femeile care caută mereu soluții pentru a păstra echilibrul familie-carieră. Te Invit cu drag să faci parte din el!