În cămăruța de 1×1, am îmbrăcat rapid echipamentul alb. Aștept momentul ăsta de foarte multă vreme, de vreo 6 luni mai exact. Fix din ziua în care am susținut examenul pentru a putea deveni voluntar SMURD. Bineînțeles, ca orice om care a vizionat Anatomia lui Grey măcar de 3 ori, am o sumedenie de filme în cap. Și tot bineînțeles, nici nu mă aștept să semene ceva din filmele mele rulate printre sinapsele neuronale, cu realitatea.
Așadar, ziua 1: aș vrea să fiu acolo, în mijlocul acțiunii, să salvez o viață, ba nu, două!- și asta în primele 10 minute, clar. Inspir-expir: sunt pe urgențe minore. Ceea ce e foarte bine ținând cont că nici măcar o recoltare de sânge nu știu să fac. Încă! Ce Doamne-iartă-mă să fac eu la urgențele majore?!?! să leșin eventual. Dar asta sunt eu, întotdeauna am început cu ce e mai greu. Noroc că oamenii ăștia de la UPU au un sistem bine pus la punct. Așa că încep ușurel, cu un EKG. Și cu foarte mult observat: încerc să mă obișnuiesc cu locul, cu oamenii, cu pacienții, cu protocoalele. Mă strădui să nu încurc pe nimeni și în același timp să învăț.
Orele trec foarte repede la UPU și îmi dau seama că am intrat într-o nouă eră: cea în care abia aștept să ajung iar la Urgențe! Știu, sună ca și cum nu-s cu toate țiglele pe casă dar nu am zis eu vreodată că am acoperișul complet.
Când mă așez în mașină îmi dau seama că mă dor îngrozitor picioarele (cum pana mea rezistă asistentele și medicii atâta în picioare?!?!?!) , că nu am băut apă deloc de cateva ceasuri, de mâncat nici atât, și că viața e fragilă. Ce m-a impresionat cel mai mult azi? Situația unei paciente care a venit crezând că are o afecțiune foarte ușoară și când colo i se descoperă o situație chiar gravă. De asta zic că suntem fragili, deși ne credem Zeus sau Afrodita de prea multe ori. Nici nu clipești bine de 5 ori și PAC! tot ce credeai tu despre tine se schimbă radical. De unde îți iei forța să mergi mai departe când în față e indicatorul cu „Drum infundat” ?
Sumar Ziua 1: 10 EKG-uri, colici biliare, arsuri, tăieturi, picioare amorțite (ale mele!), tumori, meditație la fragilitatea omului.
Andrea