cine sunt si ce fac

Manifest cine sunt, ce mă inspiră, și contribui cu mult curaj!

Aventura mea în lumea coachingului a început în 2011, atunci când foarte puțini auziseră despre coaching și cei mai mulți credeau că dacă sunt coach, înseamnă că antrenez o echipă de sport!

De atunci și până acum am sprijinit o sumedenie de oameni să își trăiască povestea. Am adunat mii de ore de coaching, dedicate atât performanțelor personale precum și performanțelor profesionale. Am clienti din Romania dar si de pe alte meleaguri, unele destul de indepartate, cum ar fi New York, Franța sau Bruxelles.

Cum practic eu coaching-ul? Nu dau oamenilor nimic- nu lucrez cu rețete minune. Nu îi învăț nimic: nu le spun filozofii de viață, concepte, dogme. În schimb, îi sprijin să FIE și să FACĂ. Fiindcă vorbele, fără acțiune, nu înseamnă nimic. Îi sprjin să lase jos toate bagajele emoționale care nu le aparțin. În coaching, așa cum mă antrenez eu să îl practic, transformarea o facem în cine ești.

M-am instruit cu Noble Manhattan Coaching , absolvind în 2011. Noble Manhattan este scoala din Europa cu cea mai veche istorie in coaching, iar faptul că m-am format cu ei îl iau ca pe un privilegiu: asa am invatat cum se practica aceasta meserie la cote maxime. Privilegiu pentru care am muncit de mi-au sarit capacele, dar asta este alta poveste.

Sesiunile mele de coaching reprezintă locul unde te antrenezi să schimbi perspectiva din care privesți Viața. Trecem de la durere la putere. De la frică la iubire. Deschidem posibilități. Descoperim povești.

Cred că Viața fără muzică, ciocolată și cuvinte meșteșugite, ar fi foarte tristă. Și de fiecare dată când am o pasă mai proastă, îmi aduc aminte de toți oamenii care mi-au trecut pragul și de progresele extraordinare pe care le-au făcut, chiar dacă la început totul părea că le stă împotrivă.

Cam atât despre mine. Abia aștept să îți cunosc povestea.

Andrea, life-coach

Devenire personală sau Dezvoltare personală?

Te Invit azi să treci peste fastul, norii roz și linia de finish sclipicioasă care sunt caracteristice modului în care este prezentată și descrisă dezvoltarea personală.

pinterest.com

Probabil ți-ai cumpărat multe cărți, ai participat la n conferințe și workshopuri, multe ambalate frumos. Toate te îmbie să testezi rețetele lor pentru a obține fericirea, bogația, echilibrul, perfecțiunea. Majoritatea în 9 sau 10 pași. Îți sună cunoscut? Întrebarea mea este alta:

Câte din cărțile cumpărate le-ai și citit? Și dacă tot le-ai citit, care sunt acele 3 idei care ți-au plăcut și pe care le-ai implementat? La fel și în cazul conferințelor sau seminariilor.

Pentru acest articol, m-am inspirat din Semnificația zilei de azi: Marțea Mare. Pentru întreaga creștinătate acum este o perioadă deosebită: Săptămâna Mare sau Săptămana Patimilor. Ce legătură are asta cu coachingul?

pinterest.com

Are. Ia să vezi: în acestă zi, pe lângă pilda talanților, sunt pomenite cele 10 fecioare: 5 înțelepte și 5 mai puțin întelepte. Gândindu-ne la viața noastră, am putea spune că 5 erau pe treaba lor, asigurându-si echipamentul complet (aveau și candelă și ulei) și 5 erau pe lângă subiect (aveau candelă dar nu aveau ulei în ea). Deși se antrenaseră pentru acelasi scop (participarea la nuntă) doar o parte din ele au reușit să îl împlinească (cele 5 întelepte).

La fel e și acum. Aroma acesta a dezvoltării personale ne-a amețit pe toți. Este o avalanșă de “hai să fii mai bun, mai bogat, mai sus, accesându-și resursele interioare!” Mirajul acesta al “celei mai bune versiuni pe care o poți avea” ne-a zăpăcit de tot. Mai ales că de cele mai multe ori e livrat prost- dar asta e altă discuție și va face subiectul altui articol. Există așadar un scop comun. Dar mulți se pierd în zecile de cărți cumparate și citite (în cel mai bun caz!) dar ne-aplicate,  în conferințele și workshopurile care le-au dat aripi pe moment dar la o săptămana după, aripile au fost puse cuminți în cuier.

Nu te-ai plictisit să faci totul cu jumătate de măsură?

Așa au făcut și cele 5 fecioare “nebune”/neîntelepte. Aveau candelă, nu aveau ulei. Adică au făcut totul cu jumătate de măsură. Pentru acestea 5, operațiunea s-a terminat prost. Pentru tine însă, care te poți inspira din pățania lor, nu e musai să fie la fel. Dimpotrivă!

De asta eu-Coach (meserie pusă în raftul dezvoltării personale), susțin Devenirea personală. M-am amețit și eu o vreme cu mirajul jumătăților de măsură din dezvoltarea personală așa că știu cum e. De asta nu livrez niciodată clienților mei Rețete-Minune în care își schimbă viața peste noapte și Pac! Totul e roz, sclipitor și Hollywood.

Care este diferența între devenirea personală și dezvoltarea personală?

Și despre asta discutăm într-un articol viitor. Acum te Invit să meditezi la aceste două “concepte”- poate ai să identifici chiar tu diferențele.

Ideea e că jumătatea de măsură e mai comodă, e locul acela căldicel, dar nu îți asigură experiența deplină. Și e păcat să nu ai parte de tot.

Cu drag, și fără jumătăți de măsură, Andrea

Retox-Detox

Dis de dimineata am auzit un reportaj interesant despre Astra Film Festival. Ideea care nu-mi da pace e urmatoarea: ca sa te detoxifici, musai sa te toxifici…

Aparent ciudata, ideea e foarte fain de aplicat in domeniul coachingului.  Vrei o schimbare (de oricare ar fi aceea) si vii la coaching. Ca sa accesam toate resursele de care ai nevoie pentru a aduce schimbarea in viata ta, exploram in mai multe directii. Dam de blocaje, de credinte limitative, prejudecati, preconceptii. Nu le ignoram. Nu ne prefacem ca nu sunt acolo. Trecem la faza de retox -intoxicarea- . Vedem pe ce se bazeaza. Demontam supozitii, convingeri, ganduri. Cercetam atitudinea. Exploram blocajele.

Si apoi trecem la detox -dezintoxicarea- . Dam un sut blocajelor. Punem in locul lor  actiuni si credinte pozitive. Ai alta perspectiva. Actionezi diferit. Te descoperi.

Retox-Detox!

Cu drag, Life Coach Andrea!