Ce iubim

„ Dar cine a zis că un nas drept e mai frumos decât un nas acvilin? Dar de ce buzele groase sunt mai frumoase decât buzele subțiri? Gura exprimă fermitate sau bunătate, cumințenie sau răutate,fiind oglinda sufletului, la fel ca ochii. Nu mărimea buzelor face gura frumoasă, ci echilibrul sufletesc și obiceiul de a vorbi cumpătat și frumos. O gură frumoasă și dorită este aceea care vorbeste dulce, care are întotdeauna cuvântul potrivit. Și o ureche frumoasă nu este o ureche mică sau mare, lipită de cap sau clăpăugă, ci urechea care știe să asculte. Picioarele frumoase nu sunt nici lungi, nici scurte, nici groase, nici subțiri, ci acelea care aleagă spre tine la nevoie. Mâinile dorite nu sunt cu degete lungi, nici scurte, nu sunt nici aspre, si nici moi, mainile frumoase sunt acelea care se întind spre tine atunci când ramai singur.” Savatie Baștovoi- Dumnezeu povestit pe înțelesul unei femei

Iubirea vine uneori în forme neașteptate. Frumusețea vine uneori din locuri neașteptate. Dar ochii mei, ochii tăi, caută ceea ce știu deja. Poate că asta ar trebui să facem: să ne lăsăm surprinși. O dată, măcar o dată, să lăsăm deoparte tot ceea ce știm deja atât de bine. Știu, e chiar înfricoșător să pășim așa în necunoscut… Dar hai să avem o gură frumoasă, care vindecă. Și urechi fermecătoare, care ascultă. Să alergăm către cine are nevoie și să mângâiem obrajii care plâng.

Să dăm și să primim iubire. Și să putem spune în ceas de seară: Câtă frumusețe între noroaie…

Andrea