Tag: viata

Cei doi domni din Bruxelles

Posted on by adminn

Este a  șasea din cele 15 cărți ce fac parte din maratonul meu Schmitt. 5 nuvele  în care dragostea, sub diverse forme, este în plan principal.

Cartea asta este pentru tine dacă nu ai curaj să te uiți în cele mai ascunse unghere ale inimii tale. Citind-o, ai să faci acest lucru, fără ca măcar să simți pic de efort. Vei avea parte în schimb de stări de uimire, de surprize, de tristețe și de conștientizare. 

Știu, sunt doar 5 nuvele. Așa am zis și eu înainte să deschid cartea: ce atâta vâlvă despre dragoste cu 5 scrieri? Ei bine…

Deși nuvela Cei doi domni din Bruxelles este cea care dă numele cărții, și înfățișează o situație dramatică în care un cuplu de homosexuali trăiește ceea ce nu poate avea niciodată printr-un cuplu de heterosexuali, nu este preferata mea. Deși e surprinsă mărirea și decăderea iubirii într-un mod extrem de iscusit, genial aproape, prin modul în care se îmbină povestea cuplului de gay cu povestea cuplului tipic, pe mine m-a impresionat mai mult nuvela „Triunghiul amoros” și „Copilul fantomă”. 

Adică multe zile m-am gândit la cum e să ai totul, după normele sociale, așa ca Severine și Benjamine Trouzac: o relație definită de alții ca fiind perfectă, și chiar de către protagoniști, o iubire maximă, și cu toate astea, un singur lucru să o spulbere în mai puțin de 3 zile. 

Sau cum e să fii căsătorită cu un geniu, despre care tu nu știi că este un geniu și nici nu îl crezi capabil de vreo genialitate, dar pe care post-mortem lumea întreagă îl elogiază? Și tu trebuie să te zbați să înțelegi ce au ceilalți de admirat la cel pe care tu îl percepi doar un aducător de necazuri? 

Iubiri pătimașe, iubiri cuminți, iubiri construite în reguli, iubiri care ies din reguli, iubiri de soț-soție, iubiri de amanți, iubiri de taină, iubiri din interes, iubire de mătușă-nepot, iubiri nemrturisite la timp, iubiri trăite prea puțin, iubiri dureroase, iubiri de iertat, iubirea de Dumnezeu. 

Cu toate astea ne întâlnim în cele 230 de pagini, pagini care aș fi vrut să nu se termine atât de repede. De exemplu, aș vrea să știu ce fac acum Severine și Benjamine: chiar rămân așa, nevorbiți, până la finalul zilelor? Probabil că da, ținand cont că amandoi simt că au fost cei mai lași viitori părinți de pe fața Planetei. 

Autorul spune că noi toți trăim două vieți: cea reperabilă prin fapte și cea imaginară. Și îi dau dreptate. De câte ori trăim doar în imaginar viața în care ne simțim cu adevărat împliniți?

O carte care aparent analizează modul în care iubesc ceilalți, dar care de fapt ne pune pe fiecare în ingrata postură de a ne adresa întrebările de care fugim de obicei: sunt fericit? trăiesc viața pe care mi-o doresc? am curaj să fac schimbarea? 

A.N

Dragoste Timp Moarte

Posted on by adminn

Tânjim după dragoste, vrem mai mult Timp și ne este frică de Moarte. Dragoste, timp, moarte- acestea trei ne guvernează viețile.

Una dintre cele mai faine idei pe care a fost construit filmul Collateral Beauty (2016). Dacă încă nu l-ai văzut, neaparat vizioneză-l. Cu siguranță nu e un film la care să mânânci popcorn fiindcă riscul de a ți se opri floricelele în gât este prea mare, de prea multe ori în timpul vizionării.

După filmul acesta, am început un exercițiu interesant: Collateral Beauty, așa ca numele producției. Ce înseamnă asta?

Caut -uneori foarte mult- să găsesc frumusețea colaterală în fiecare situație neplăcută. Fiecare conjunctură pe care o resimt la prima vedere ca fiind dezastruoasă, negativă, dureroasă, frustrantă, are undeva un aspect, un lucru care se dovedește că ascunde o frumusețe. Și da, orice situație negativă s-a dovedit a avea ca și consecință și un aspect mai profund care m-a determinat să descopăr lucruri valoroase despre mine sau despre ceilalți.

Sigur că lucrul acesta nu este nou, unii mai deștepți decât noi vorbesc despre această frumusețe colaterală încă din timpurile biblice. Dar filmul acesta face notiunea mai accesibilă, o impachetează în ambalajul strălucitor al Holywood-ului și ne-o serveste cu zâmbetul pe buze.

Da, poate dura mai mult până te obișnuiești să vezi frumusețea din noroaie. Și da, chiar poate fi enervant. Nu contează. Ce e cu adevărat important e că îți antrenezi mintea, corpul, sufletul, să descopere abundența, frumusețea, bucuria. Care într-un mod foarte ciudat vin deseori la pachet cu suferința, durerea și regretul.

Așadar, care este motivul pentru care tu te trezești dimineața? Ce te împinge mai departe: dorința de a avea mai mult timp? Sau de a avea parte de și mai multă dragoste în viața ta? Oricare este răspunsul, nu aștepta de la nimeni să vină cu soluția la problemele tale. În ședințele de coaching, oamenii spun de multe ori:

dacă soțul s-ar comporta altfel, eu aș fi fericită. Dacă șeful meu m-ar plăti mai bine, eu aș da 100% la servici. Dacă viața mi-ar oferi tot ce am nevoie, atunci aș simți că trăiesc din plin.

Ahaaa! Și marmota învelea …  Vești cât casa: poți aștepta mult și bine. Nimic nu se va întampla așa. O să te ajungă acei 60 de ani și vei avea zâmbetele pline de regrete sau frustrare.

Avem Timp din abundență. Dragostea e peste tot. Moartea (pierderea, transformarea) e parte din viață. Așa că, lasă scuzele, lamentările, văicărelile și pune-te pe trăit.

Cu încredere în frumusețea colaterală,

Andrea

 

Oscar și Tanti Roz

Posted on by adminn

De fapt, nu mi-e frică de necunoscut. doar că mă enervează să pierd ceea ce cunosc.

Am citit cartea doar pentru că l-am auzit povestind despre ea pe părintele Constantin Necula. La o conferință, cineva din public l-a întrebat cum face față bolii? cum poate consola părinții care își pierd copiii? Și răspunsul dat de dânsul, aducând în discuție și cartea aceasta, m-a făcut foarte curioasă, așa că am comandat-o. Asta se întampla acum 2 ani.  Nici nu mi-a trecut prin cap că 103 pagini mă pot surprinde atât de mult și că rândurile ei mă vor urmări atâta vreme.

L-am îndrăgit pe Oscar de la prima pagină. La ultima am plâns în hohote. Între ele am trecut prin speranță, revoltă, bucurie, mirare, supărare, iar mirare.

Oscar e în fază terminală, are 10 ani, practic locuiește în spital, nu crede în Dumnezeu și o cunoaște pe Tanti Roz care îi devine cea mai apropiată prietenă.

Și de ce să îi scriu lui Dumnezeu?

Nu te-ai mai simți atât de singur.

Nu m-aș mai simți singur cu cineva care nici nu există?

Fă-l să existe. De fiecare dată când o să crezi în el, o să existe un pic mai mult. Și, dacă insiști, o să ajungă să existe de tot.Și atunci o să te ajute.

Toată cartea este un șir de scrisori Oscar-Dumnezeu, scrisori prin care băiețelul reușește să trăiască în 12 zile cât traiesc altii în 80 de ani. Și o Tanti Roz care veghează, care îl încurajează. Tanti Roz este cea care îi propune acest joc uimitor: fiecare zi din cele 12 rămase va reprezenta 10 ani de viață. 12 zile= 120 de ani. Prin acest joc, Oscar, deși pe moarte, trăiește până la 110 ani. Mai multe despre carte nu vă povestesc, chiar vreau să o descoperiți voi.

Aș vrea să fie lumea plină de asemenea tăntici Roz, fiindcă de Oscari sunt pline spitalele. De fapt, tare aș vrea să putem să fim, fiecare dintre noi, o Tanti Roz pentru cineva care are nevoie.

Nu. Cel mai bine ar fi să fim și Oscar și Tanti Roz, după caz. O să mă întelegeți după ce citiți cartea. Fiindcă Oscar, așa bolnav și pe moarte, are mai mult curaj decât noi, ăștia sănătoși care lâncezim prin viață.

Închei cu unul din pasajele mele preferate:

Ți-era greu dar nu te lăsai. Cerul pălea. Umpleai tăriile de alb. de gri, de albastru, alungai noaptea, suflai din nou viață peste lume. Nu te opreai. Și-atunci am înțeles care e diferența dintre tine și noi:tu esti tipul neobosit! Cel care nu renunță niciodată. M-am prins că veniseși. Și că îmi explicai secretul tău: privește lumea în fiecare zi de parcă ai privi-o pentru prima dată. Și-atunci ți-am urmat cuminte sfatul. Pentru prima dată. Contemplam lumina, culorile, copaci, păsările, animalele. Simțeam cum aerul îmi umple nările și mă ajută să respir. Auzeam vocile care răsunau pe coridor ca-n turla unei catedrale. simțeam că trăiesc. Și mă înfioram de bucurie. De fericirea de a exista. Minunat. Îți multumesc Doamne-Doamne că ai făcut asta pentru mine.

Cateva luni de zile m-am gândit la cartea asta. Poate că și tu ai să pățești la fel. Te vei tulbura, vei plânge, te vei revolta, ba chiar te vei entuziasma. Nu-i nimic. E chiar bine ca din când în când să ieși din amorțeală.

Cu drag,

A.N

P.S: o cauți așa: Oscar si Tanti Roz- Eric Emmanuel Schmitt

Voluntar SMURD, ziua 1

Posted on by adminn

În cămăruța de 1×1, am îmbrăcat rapid echipamentul alb. Aștept momentul ăsta de foarte multă vreme, de vreo 6 luni mai exact. Fix din ziua în care am susținut examenul pentru a putea deveni voluntar SMURD.  Bineînțeles, ca orice om care a vizionat Anatomia lui Grey măcar de 3 ori, am o sumedenie de filme în cap. Și tot bineînțeles, nici nu mă aștept să semene ceva din filmele mele rulate printre sinapsele neuronale, cu realitatea.

Așadar, ziua 1: aș vrea să fiu acolo, în mijlocul acțiunii, să salvez o viață, ba nu, două!- și asta în primele 10 minute, clar.  Inspir-expir: sunt pe urgențe minore. Ceea ce e foarte bine ținând cont că nici măcar o recoltare de sânge nu știu să fac. Încă!  Ce Doamne-iartă-mă să fac eu la urgențele majore?!?! să leșin eventual. Dar asta sunt eu, întotdeauna am început cu ce e mai greu. Noroc că oamenii ăștia de la UPU au un sistem bine pus la punct. Așa că încep ușurel, cu un EKG. Și cu foarte mult observat: încerc să mă obișnuiesc cu locul, cu oamenii, cu pacienții, cu protocoalele. Mă strădui să nu încurc pe nimeni și în același timp să învăț.

Orele trec foarte repede la UPU și îmi dau seama că am intrat într-o nouă eră: cea în care abia aștept să ajung iar la Urgențe! Știu, sună ca și cum nu-s cu toate țiglele pe casă dar nu am zis eu vreodată că am acoperișul complet.

Când mă așez în mașină îmi dau seama că mă dor îngrozitor picioarele (cum pana mea rezistă asistentele și medicii atâta în picioare?!?!?!) , că nu am băut apă deloc de cateva ceasuri, de mâncat nici atât, și că viața e fragilă. Ce m-a impresionat cel mai mult azi? Situația unei paciente care a venit crezând că are o afecțiune foarte ușoară și când colo i se descoperă o situație chiar gravă. De asta zic că suntem fragili, deși ne credem Zeus sau Afrodita de prea multe ori. Nici nu clipești bine de 5 ori și PAC! tot ce credeai tu despre tine se schimbă radical.  De unde îți iei forța să mergi mai departe când în față e indicatorul cu „Drum infundat” ?

Sumar Ziua 1: 10 EKG-uri, colici biliare, arsuri, tăieturi, picioare amorțite (ale mele!), tumori,  meditație la fragilitatea omului.

Andrea

 

Sensul vietii

Posted on by adminn

Îl căutăm cu toții: uneori conștient alteori inconștient 🙂 Ne întrebăm care este. Îi dăm tot soiul de nume. Vrem să îl descoperim pe al nostru. Și e foarte bine că e așa.

Sursa:pinterest.com

Trecem prin tot felul de etape, atribuind acestei căutări profunde, semnificații materiale. Niciodată faptul că ți-ai luat o mașină nouă nu te va face pe deplin fericit. Poate un pic satisfăcut, un pic mândru. Dar nu fericit. Niciodată o casă nouă, o garderobă nouă, o excursie către o destinație îndepărtată, nu îți vor alimenta fericirea pe termen lung.

Ceea ce este cu adevărat important, ceea ce are ca și consecință fericirea, nu se poate cumpăra cu lei, euro, dolari sau alte monede.

Cu toate astea, poate te-ai lăsat fermecat de mirajul lui “a avea”. Cumva, în societatea actuală, când majoritatea te validează ca fiind “de succes” atunci când ai (o casă, o mașină, un job, o imagine perfecta) e foarte ușor să te ia valul și să îți concentrezi toate eforturile pentru a avea mai mult, pentru a impresiona mai tare. Cu toate astea, am cunoscut oameni care au (și sunt invidiați pentru asta) dar nu sunt. Nu sunt Fericiți, nu sunt Echilibrați, nu sunt Împăcați.

Să ne înțelegem: nu înseamnă că e o problemă să vrei să ai diverse lucruri. Problema e când faci din asta un scop, și nu o consecință.

În momentul în care te vezi pe un piedestal doar pentru că ai diverse și acest lucru îți dă un fel de satisfacție de sine “uite ce nașpa sunt ăia că nu au mașina X așa cum am eu. Uite ce om de bază sunt eu pentru că am 4 camere și ăștia stau in 2”- ești pe calea greșită. Da’ rău de tot. Cum ar spune unii, ești pe arătură. E semn că ai nevoie să te întorci la ceea ce contează cu adevărat.

Sursa:Libris.ro

Citesc acum o carte autobigrafică, sinceră și incomodă. Victor Frakl a fost supravituitor al lagărelor de la Auschwitz si Dachau. Apoi, a devenit profesor de neurologie si psihiatrie la Universitatea din Viena și șef al Clinicii de Neurologie. A creat cea de-a treia școală vieneză de psihoterapie: logoterapia. Celalate două sunt școala freudiană și cea adleriană. Și spre deosebire de multi alți existențialiști, Frankl nu este nici pesimist, nici antireligios.

Și chiar în prefața ediției din 1984, autorul pune pe hârtie cateva cuvinte care m-au determinat să gandesc așa: și dacă asta ar fi toată cartea, o frază, și tot ar fi suficient și minunat. Iată:

“Nu țintiți spre succes căci cu cât mai mult îl doriți și cu cât faceți din el un scop, cu atât mai mult veți rata. Căci succesul, asemenea fericirii, nu poate fi urmărit; el trebuie să urmeze, și chiar numai așa se și întâmplă, ca un efect secundar neintenționat, din acea dedicare a omului față de o cauză mai mare decât el însuși, sau ca un produs secundar al dăruirii de sine către o altă persoană. Fericirea trebuie să vină de la sine – și faptul acesta este valabil și pentru succes: trebuie să îl lași să se producă tocmai nepurtându-i de grijă. Vreau să ascultați ce anume vă poruncește conștiința să faceți și să duceți la bun sfârșit lucrul acela, pe cât de bine vă stă în putință. Atunci veți apuca ziua când veți vedea că, pe termen lung-repet: pe termen lung! -, succesul vă va urma tocmai pentru că ați uitat să vă gândiți la el.”

Sursa:Libris.ro

Azi îi am alături pe Nicolae Steinhardt și Victor Frankl. Să știi că sunt tipi de gașcă, te Invit să îi Cunoști și tu. Sunt din trupa celor care, subtil, vorbesc despre devenirea personală. Primul meu articol in care vorbesc despre diferența dintre dezvoltarea personala și devenirea personală îl poți citi aici:  http://blog.andreaneag.com/?p=853 .

Întorcându-ne la sensul vieții, vedem că are de-a face cu “ceva” mult mai profund decat ceea ce ne este acum servit pe tavă pe post de fel principal. Așadar, te Invit să citești cartea și apoi, să dezbatem împreună. Poți comenta aici, sau imi poti trimite impresiile tale pe adresa de e-mail: contact@andreaneag.com.

Cu drag (și sens), Andrea