Cei doi domni din Bruxelles

Este a  șasea din cele 15 cărți ce fac parte din maratonul meu Schmitt. 5 nuvele  în care dragostea, sub diverse forme, este în plan principal.

Cartea asta este pentru tine dacă nu ai curaj să te uiți în cele mai ascunse unghere ale inimii tale. Citind-o, ai să faci acest lucru, fără ca măcar să simți pic de efort. Vei avea parte în schimb de stări de uimire, de surprize, de tristețe și de conștientizare. 

Știu, sunt doar 5 nuvele. Așa am zis și eu înainte să deschid cartea: ce atâta vâlvă despre dragoste cu 5 scrieri? Ei bine…

Deși nuvela Cei doi domni din Bruxelles este cea care dă numele cărții, și înfățișează o situație dramatică în care un cuplu de homosexuali trăiește ceea ce nu poate avea niciodată printr-un cuplu de heterosexuali, nu este preferata mea. Deși e surprinsă mărirea și decăderea iubirii într-un mod extrem de iscusit, genial aproape, prin modul în care se îmbină povestea cuplului de gay cu povestea cuplului tipic, pe mine m-a impresionat mai mult nuvela „Triunghiul amoros” și „Copilul fantomă”. 

Adică multe zile m-am gândit la cum e să ai totul, după normele sociale, așa ca Severine și Benjamine Trouzac: o relație definită de alții ca fiind perfectă, și chiar de către protagoniști, o iubire maximă, și cu toate astea, un singur lucru să o spulbere în mai puțin de 3 zile. 

Sau cum e să fii căsătorită cu un geniu, despre care tu nu știi că este un geniu și nici nu îl crezi capabil de vreo genialitate, dar pe care post-mortem lumea întreagă îl elogiază? Și tu trebuie să te zbați să înțelegi ce au ceilalți de admirat la cel pe care tu îl percepi doar un aducător de necazuri? 

Iubiri pătimașe, iubiri cuminți, iubiri construite în reguli, iubiri care ies din reguli, iubiri de soț-soție, iubiri de amanți, iubiri de taină, iubiri din interes, iubire de mătușă-nepot, iubiri nemrturisite la timp, iubiri trăite prea puțin, iubiri dureroase, iubiri de iertat, iubirea de Dumnezeu. 

Cu toate astea ne întâlnim în cele 230 de pagini, pagini care aș fi vrut să nu se termine atât de repede. De exemplu, aș vrea să știu ce fac acum Severine și Benjamine: chiar rămân așa, nevorbiți, până la finalul zilelor? Probabil că da, ținand cont că amandoi simt că au fost cei mai lași viitori părinți de pe fața Planetei. 

Autorul spune că noi toți trăim două vieți: cea reperabilă prin fapte și cea imaginară. Și îi dau dreptate. De câte ori trăim doar în imaginar viața în care ne simțim cu adevărat împliniți?

O carte care aparent analizează modul în care iubesc ceilalți, dar care de fapt ne pune pe fiecare în ingrata postură de a ne adresa întrebările de care fugim de obicei: sunt fericit? trăiesc viața pe care mi-o doresc? am curaj să fac schimbarea? 

A.N

Prichindeaua

E o fetiță mică-mică, de doi ani și un pic. Bondoacă, creolă, cu ochii mari, și un ciuf de codiță prins în vârful capului. Are pașii mărunți și apăsați.

Pe holul spitalului, stă pe un scăunel roz. Stă așa, cum stăteau altădată bunicile pe băncile din fața caselor. . Când am văzut cât de liniștită e ea acolo pe scăunelul ăla mic-mic, mi-am spus: oare ce așteaptă să vadă? ce i se poate părea atât de interesant pe holul ăsta unde nu-i țipenie de om? N-am apucat să-mi termin șirul gândurilor că am zis cu voce tare:

ce totală e fetița asta! cum stă ea aici, de parcă ar fi fost bătrână odată.

Și atunci am aflat: micuța nu are vreun adult cu ea. E internată în salon împreună cu un frățior, mai mic. Are și frați mai mari, dar sunt împrăștiați prin cartiere, la cerșit. Mama e și ea prin spital, pe undeva, gravidă cu următorul prunc. E singura fetiță care are voie să stea pe hol, în rest toți copiii sunt îndrumați să rămână în saloane împreună cu aparținătorii lor.  Bineînțeles că mintea mea s-a blocat la faza cu : acest copil de 2 ani este singur într-un spital. Singur, singur, singur. Cum se poate așa ceva? Cum se descurcă? 

Mai făceam un pas către ieșire, mă mai uitam la ea cum își bălăngăne piciorușele alea minuscule și cum îți ține mânuțele așezate în poală. Mintea mea? în continuare blocată. O aud pe una din asistente din capătul holului, strigând-o pe nume și întrebând-o:

vii să-ți dau o bomboană? Vrei?

Și cu o bucurie măsurată, cântărită oarecum, s-a apropiat de camera în care era asistenta și a așteptat în ușă bomboana. A luat-o fără grabă, fs-a dus înapoi pe scăunelul ei, și a mâncat-o. În tot timpul ăsta, asistenta vorbea cu ea ca și cu un adult, iar cărăbușul de fetiță întelegea tot.

Iar eu a trebuit să grăbesc pasul către lift fiindcă, deși nu fac asta în spital niciodată, am început să plâng.

Lecția de azi a fost una…dură și valoroasă. Ca un semn de exclamare pentru lucrurile care mi se par normale. Fiindcă, nu-i așa că e normal să îmi sărut fiul de noapte bună? Nu-i așa că e normal să îl țin în brațe atunci când e răcit, are febră sau s-a lovit în joaca lui? Nu-i așa că nici măcar nu concep că dacă el ajunge cumva în spital, eu să nu fiu acolo?

Cu toate astea, sunt copii care nu se pot cuibări în brațele părinților și sunt părinți care nu își pot alina copiii.

N-am plâns de mila fetiței. Lacrimile au pornit șuvoi fiindcă nu știu dacă am mai văzut atâta seninătate, inocență și dârzenie, într-un corp de nici 1 m înălțime…

Dacă și tu esti în categoria cu ”e normal să…” uită-te bine la oamenii pe care îi ai în jurul tău și care îți vor binele, care te iubesc. Ești privilegiat.  Dacă ești părinte și poți să îți susții copiii sau copilul, bucură-te. Esti privilegiat.  Orice văicăreli ai în program, opreste-te. Când un copil de-o șchioapă zâmbește deși e singur în spital, tu nu mai ai scuze. Fă ce ai de făcut și fă bine.

De multe ori, considerăm că ni se cuvine. Ni se cuvine tot ce e mai bun. Așa să fie?

Cu drag și gândul la fetița de azi,

A.N.

Elixirul dragostei

numărul 4 din maratonul meu Schmitt. Am început cartea asta cu senzația că fiecare cuvânt îmi este cunoscut și am terminat-o cu gândul: ha! n-aș fi crezut că se termină așa.

cred că fiecare dintre noi am trecut la un moment dat printr-o despărțire dureroasă și am avut sentimentul foarte puternic că lumea, așa cum o știam, s-a terminat. Că niciodată nu vom reuși să adunăm cioburile în care ni s-a spart sufletul.

Așa e și Louise. Ce nume potrivit pentru personajul care pune totul sub semnul dragostei sau urii. Louise sună … plin, fără jumătăți de măsură: ori fericire maximă ori durere.  Lousie a avut un Adam, iar cartea începe cu scrisoarea lui, către ea, scrisoare în care îi cere ca din iubiți devoratori să se transforme în prieteni.

ce glumă bună! numai mintea unui bărbat poate decide ca din iubire arzătoare să facă prietenie senină.

Fix astea au fost gandurile mele când am citit primele 2 pagini. Adică te iubești până la sânge și apoi zici : hopaaa, hai mai bine să fim prieteni. Da cum să nu…Altceva? Poate am judecat pripit când am zis că numai un bărbat poate avea asemenea pretenții.

și mi-am adus aminte de vremurile în care eram așa o naivă simpatică și îmi imaginam că pot să fiu prietenă, doar prietenă, cu tipul pentru care tresăream de fiecare dată când îl vedea trecând strada. Sau de situațiile în care îmi era mărturisită dragostea (bineînțeles că nu de tipul pentru care tresăream eu) și aveam replica „genială”: nu se poate să fim iubiți dar hai să fim prieteni.

Scrisorile pe care și le trimit cei doi, Louise și Adam, compun toată cartea. Și e delicios să răsfoiești corespondența a doi foști iubiți, care au fost împreună 5 ani și  care caută fiecare o modalitate de a prelungi, regăsi, retrăi iubirea.  De ce s-au despărțit? Ce e și cu pariul ăsta că poate face orice femeie să se îndrăgotească de el?  Care e până la urmă elixirul dragostei? Și de ce își tot scriu?

Am multe pasaje preferate în cartea aceasta, dar unul cu precădere mă face să îmi pun cele mai multe întrebări:

„După părerea ta, succesul înseamnă să cucerești, după a mea, să păstrezi. Ce diferență! Cine greșește? Cine are dreptate? Nici una dintre noi. Dragostea scapă logicii, căci nu aparține nici rațiunii, nici dovezilor, nici adevărului: este o alegere personală.

Mai zic doar atât: după cum se scriu lucrurile între cei doi, nu ai zice că se încheie cartea în stilul în care se încheie. E pur și simplu fix ca în viață, numai că foarte bine pus în cuvinte. Așa că, dacă vrei și tu să afli care este elixirul care îți garantează dragostea, dacă vrei să te scufunzi în relația Adam&Louise, doar ca să o înțelegi mai bine pe a ta, dacă vrei să te amuzi bine la final, asta e cartea!

O găsesti așa: Elixirul iubirii- Eric Emmanuel Schmitt.

Spor la citit și la … iubit!

A.N

Ce iubim

„ Dar cine a zis că un nas drept e mai frumos decât un nas acvilin? Dar de ce buzele groase sunt mai frumoase decât buzele subțiri? Gura exprimă fermitate sau bunătate, cumințenie sau răutate,fiind oglinda sufletului, la fel ca ochii. Nu mărimea buzelor face gura frumoasă, ci echilibrul sufletesc și obiceiul de a vorbi cumpătat și frumos. O gură frumoasă și dorită este aceea care vorbeste dulce, care are întotdeauna cuvântul potrivit. Și o ureche frumoasă nu este o ureche mică sau mare, lipită de cap sau clăpăugă, ci urechea care știe să asculte. Picioarele frumoase nu sunt nici lungi, nici scurte, nici groase, nici subțiri, ci acelea care aleagă spre tine la nevoie. Mâinile dorite nu sunt cu degete lungi, nici scurte, nu sunt nici aspre, si nici moi, mainile frumoase sunt acelea care se întind spre tine atunci când ramai singur.” Savatie Baștovoi- Dumnezeu povestit pe înțelesul unei femei

Iubirea vine uneori în forme neașteptate. Frumusețea vine uneori din locuri neașteptate. Dar ochii mei, ochii tăi, caută ceea ce știu deja. Poate că asta ar trebui să facem: să ne lăsăm surprinși. O dată, măcar o dată, să lăsăm deoparte tot ceea ce știm deja atât de bine. Știu, e chiar înfricoșător să pășim așa în necunoscut… Dar hai să avem o gură frumoasă, care vindecă. Și urechi fermecătoare, care ascultă. Să alergăm către cine are nevoie și să mângâiem obrajii care plâng.

Să dăm și să primim iubire. Și să putem spune în ceas de seară: Câtă frumusețe între noroaie…

Andrea

 

Ura-Iubire

Relația dintre doi oameni este în continua transformare. De la iubire la ură e un pas foarte mic dar și de la ură la iubire se poate trece foarte ușor. Nu are rost să ne mirăm, este posibil. Am primit darurile acestea de a transforma cu ușurința ceea ce este în interiorul nostru dar si ceea ce este înafara noastră.

Așa că, dacă ai momente când îți vine să îi torni o vază pe cap și la nici 10 minute îl săruți cu pasiune, ești în grafic.

Mai greu e când se adună între voi mormane de reproșuri, minciuni sau de indiferență. Cu toate se poate ajunge la un consens, toate pot fi transformate. Dar nu singuri, și cel mai important, este nevoie de amândoi pentru ca relația să devină tot mai profundă. Chiar dacă unul dintre voi, și de obicei suntem noi femeile în postura aceasta, oferă mai mult la început, este necesar ca acestei dăruiri să se alăture și el.

Cum poți transforma ura in iubire? Mai este loc de “impreuna” cand toate se îndreaptă parca spre “separat”?

Pe data viitoare,

Andrea (care crede in transformare)

intodeauna acolo

De 40 de minute mă uit la cana asta de ceai și la plicul de lângă ea: e un plic mare, pot să îmi dau seama că sunt multe chestii îndesate în el…Ce o fi pus atâtea? Ce poti pune într-un plic? Evident…foi. Dar de ce să îmi lase un roman în grijă? Așa pare, un roman…Sorb o gură: e rece. Nici nu mă mir. Ar trebui să pun undeva cana asta: e preferata lui. Iau plicul între 2 degete și mă așez la fereastră. Înspir adânc. Îmi fac curaj: rup hârtia, scot conținutul, mototolesc plicul și îl arunc cât-colo. Privesc buimacă la teancul de hârtii pe care le am în mână: incredibil…hărți, poze, pare un soi de intinerariu de călătorie…Omu’ ăsta e sănătos?! De călătorie îmi arde mie acum?!?! Și intr atâtea poze, o scrisoare:

Iubita…-știi cât îmi place să îți spun iubita, nu-i așa?- 🙂 știu că te-ai zgâit o grămadă de timp la plicul ăsta. Probabil că acum zace mototolit într-un colț. Fii atentă la mine! Mai știi prima noastră excursie? Milano, Domul, Sărutul tău, inelul de la mine. Sigur că mai știi! Doar te-ai sucit atâta până ai gasit varianta potrivită de city break low cost. Când ți-am zis: Hai să ne plimbăm pe sub cupola Domului! tu ai pufnit enigmatic: mda…la ce scoruri sunt acum la biletele de avion cred că ne plimbam noi prin Piața Unirii! Și totuși…vroiam neaparat să te sărut în Piazza del Duomo! De atunci, de la prima noastră excursie ai devenit expertă în city break low cost și am explorat împreună o bună parte din Europa. Aș vrea să merg cu tine peste tot, mai sunt atât de multe străduțe, castele, cafenele, pasticerii, poduri pe care le avem de descoperit. Să te țin de mână, să te zoresc: haaaiiiiii iubita că iar ajungem cu noaptea-n cap la hotel!Câte poze mai vrei să faci???

Hârtia mi-a scăpat din mână și o vreme m-am uitat pe fereastră. Afară, lumea își continuă drumul obisnuit.

dar gata cu planurile de viitor! E timpul pentru Prezent! Adică te pui și îți faci rapid bagajele, ți-am pregătit o întâlnire cu bunul tău prieten Ryanair care te va duce în cea mai frumoasă vacanță europeană! Te rog totuși să nu-ți iei foarte multe haine, eu nu am să fiu lângă tine să te ajut la cărat! Fii pe pace, cei de la Ryanair au o politică de bagaje foarte mișto și ai bagaje de mâna gratuite!! O singură dorință am: ia cu tine rochia aia albă din voal și tull, jur că esti ca un înger în ea! Și să o porți când munții Irlandei o să se vadă de la geamul cafenelei mici și cochete, când moșulică simpaticul îți va aduce un strop de Jameson, să îl savurezi și pentru mine. Eu sigur voi exclama: Doamne, cât e de frumoasă! 

Iubita, știu că tu ești fan zboruri economice, și mi-e așa drag de tine când te aud cum îți faci tu planuri că de banii economisiți la zbor îți cumperi o cămașă tradițională din Spania, sau iei un lampadar grecesc ca să avem atmosferă romantică în casă. Tu vrei să cumperi intotdeauna ceva care să îți amintească de locul vizitat. Și dacă mai e loc și de o pereche de pantofi, Slavă Cerului! Uite, ca să vezi că și de data asta poți zbura liniștită și poti târgui tot ce îți place și vrei să aduci acasă,

www.ryanair.com
www.ryanair.com

imageRăsfoiește foile următoare(deși ți-am pus print screen doar cu primele 2 destinații, restul le vei afla pe parcurs) și te convingi că am facut un târg bun cu Ryanair, vezi ce prețuri pe placul tău am gasit!??! 

Hai iubita mea, adună-te și să mergem mai departe. Viața e făcută să stralucești! Să descoperi tot ce are mai bun și apoi să poți povesti tuturor despre câte locuri frumoase ai văzut, despre cum te-au inspirat aceste locuri. Știi? Aș vrea să le povestești nepoților tăi despre cât de mult te-am iubit. Pardon! Te iubesc! Și când ai să le spui în ce aventură ai pornit, în ce orașe te-am purtat de mână ca să te descoperi pe tine, vor face ochii mari și îți vor urmări fiecare cuvânt. 

E gata bagajul? 🙂 începi cu Milano, acolo unde pentru noi a început totul. La hotel Milano Scala, întrebi de Giuseppe. El o să-ți mai dea un plic(să te Pregătești că am multe plicuri pentru tine :))) și așa vei afla tot ce ți-am pregătit pentru Milano. De la Milano zbori către Londra! Acolo, la hotelul Dockside (special pentru tine, lângă Tower Bridge!!) te așteaptă…Ella! Mai multe, atunci pe loc. 

Plângi? Să nu îndrăznești! Hai fuga că te astept în lumea mare: în vânt, în cerul senin, în frunze, în omul care-ți zâmbește…” 

Sigur că plâng. Îmi șterg lacrima, fac bagajul. Gândurile imi zboară haotic. Un lucru e sigur: omul ăsta e ceva…

va urma

articol înscris la SuperBlog 2016

Seminar Urania Cremene- repovestit

Într-o zi însorită de miercuri am participat la seminarul susținut de Urania Cremene, seminar cu tema “18 tehnici pentru a creste un copil echilibrat”. Am ajuns cu multă curiozitate: vroiam să văd în ce măsură cele promovate de ea coincid cu aspecte din parenting pe care deja le practic sau pe care îmi doresc să le practic (inspirație Alfie Kohn, Maria Montessori, Elizabeth White). Și iată ce informații am primit:

Ideea de bază: seminarul e centrat pe teoria motivațională a autodeeterminării, elaborată de psihologii Edward Deci și Richard Ryan, care  afirmă că orice copil are 3 mari nevoi: nevoia de conectare, nevoia de competență și nevoia de control.

Deziderat: copilul e echilibrat când i se asigură împlinirea acestor 3 nevoi.

Practic: pentru fiecare nevoie, există 6 tipuri de comportamente pe care le putem aborda pentru a determina împlinirea respectivei nevoi. Așadar:

CONECTAREA(nevoia de a fi iubit: când e satisfăcută, copilul e generos. Când nu e satisfăcută, se remarcă egocentrismul )

1. Empatizează- reflectă ceea ce ți se transmite. Ex: “vreau ciocolată!” Variantă de răspuns: “înțeleg că vrei. Ciocolata e delicioasă! Și eu as vrea sa mananc cât mai des. Acum însă nu e posibil.” Și trebuie date alternative la ciocolată.

2. Întreabă, nu da comenzi. Ex: în loc de Spală-ți farfuria! spui Ce-am stabilit că facem fiecare cu  farfuria după ce mâncăm?

3. Iubește necondiționat-iubirea nu se dă, nu se ia. Evită “dacă faci asta, eu nu te mai iubesc! O superi pe mami când faci asta și mami nu te iubește atunci!” Atitudinea potrivită este: pe tine, copil, te iubesc oricum. Comportamentul tău mă deranjează.

4. Pune accent pe unicitate- evită orice fel de comparații: “uite ce cuminte e X. Tu de ce nu esti asa?” E important să îi transmitem copilului că e unic și că fiecare alege ce face:” Mama, Ionuț se poate uita pana la 23 la televizor. Eu de ce nu pot? / poate că Acasa la Ionut se întâmpla asta: e alegea lor, stilul lor de viață. Noi facem diferit. E alegerea noastră” Nu trebuie să dăm drumul la idei precum “acasă la Ionuț e haos, are părinți iresponsabili etc etc”.

5. Implică-l în familie: gătește cu el, du-l la supermarket etc. Amână folosirea gadgeturilor.

6.Coboară din copac- vorbește la nivelul ochilor copilului. Îmbrățișază-l. Evită frica, rușinea, vinovăția, umilința.

COMPETENȚĂ ( nevoia de învățare; cuvânt cheie “pot”)

1. Creează spațiul și dă-i drumul ! Tot ceea ce un copil poate face singur, lasă-l să faca singur. Faceți împreună, nu pentru copil. Evitați să fiți genul de părinte care și-a fixat ca unic scop în viață ținerea copilului departe de necazuri.

2. Fii un model și “predă” competențe! Împarte Abilitățile în pași mici, rezervă timp pentru “a preda”. Gândește cu voce tare. De ex: daca vrei să îl înveți să se îmbrace, nu dimineața când trebuie să ieșiți pe ușă e momentul potrivit. Alege un moment când poți să ii arați în liniște.

3. Greșeala- o oportunitate. Ca și părinte, trebuie să urmezi șirul acesta: Ce ar putea copilul meu face Diferit? Cum poate învăța asta? Cum mă asigur că poate/știe? Când poate să demonstreze? Important este să îl punem pe copil în context, nu să îi limităm participarea.

4. Nu folosi pluralul! La folosirea frecventă a pluralului, se diluează responsabilitatea. “noi încă avem pamapers. Avem de făcut teme. Noi nu suntem cuminți”

5. Învață-l să-și rezolve problemele. Când se află într-o situație dificilă, pune-i întrebări din toate perspectivele (a lui, a ta, a celor cu care are probleme, a altor persoane implicate) și ascultă-l. Învață-l să stea drept în fata problemei.

6. Întreabă și descrie. Ex: ” am luat 10 la matematică/am dat gol/ etc”. Pe langa laude de tip “WOW, bravo!”, întoarce situația către el “tu cum te-ai simțit când ai marcat golul?”

CONTROL (nevoia de autonomie: vreau să fiu sursa acțiunilor mele)

1. Creează spațiul pentru joaca liberă; școala/grădinița nu e totul. Adună în mod regulat o “gașcă” de 3-4 copii și lasă-i să se joace liber. Asta înseamnă ca adultul intervine foarte puțin. Cumpără jucării care stimulează imaginația, nu care o inhibă(Cele care fac mult zgomot, care oferă totul pe tavă Sunt inhibitoare).

2. Află-i părerea. Învață să ii ceri părerea când organizezi o excursie, un concediu, un Weekend. Integrează-i părerea în decizia finala.

3. Calmarea pozitivă a nervilor. Avem așteptări nerealiste de la copii, vrem să se calmeze facand lucruri care nu le plac: ii trimitem in alta camera, ii punem la colț, îi amenințam că îi lăsam acolo si plecam fara ei, etc. Noi, ca adulti, ne calmam facand lucruri care ne plac(ascultam muzică, fumăm, dansăm, țipăm etc). Dacă este o situație tensionata, dacă esti nervos/nervoasă pe copil, atunci mai bine iesi tu din camera decat sa îl trimiți pe el. Te întorci cand te-ai calmat. Dacă e o situație în care trebuie să plecați și copilul nu vrea, mesajul pe care trebuie să îl perceapă de la tine ca părinte, e ăsta:”nu plec de aici fără tine. Oricum ar fi, plecam împreună. Nu te las singur.”

4. Paranoia pozitivă. Îl asaltăm pe copil cu “nu pune mâna/nu te urca acolo/nu te du dincolo” etc. E mai folositor daca îi spunem ce să facă, nu ce să nu facă.

5. Dezvoltă-i responsabilitatea. Responsabilitatea se învață. De miC, poate începe cu responsabilitatea față de corpul lui, obiectele lui personale, alegerile pe care le face.

6. Stabilește limite și oferă variante de alegere în cadru limitat. De ex: Momentul punerii la somn: Îți citesc o singură poveste în seara asta. Pe care o alegi? SAU Momentul gustării: Ce dorești să mănânci acum: un măr sau o portocala? Si tot asa.

Pe scurt, cam asta e. In cele 3,5 ore de seminar a livrat multe informații practice si valoroase. Nimic nou sub soare sau spectaculos. Până la urmă, dacă ne uitam cu atenție, sunt aspecte care țin de bun simț, naturalețe și un pic de educație.

Ce mi-a plăcut cel mai tare? Întrebarea următoare “Cu ce e mai bun Comportamentul unui adult care, pentru a se calma, iese și trage din țigară față de Comportamentul unui copil, care pentru a se calma, se dă cu fundul de pământ?”

Concluzie: Care e nevoia psihologică care nu e satisfăcută suficient și determină un comportament negativ? -asta e întrebarea pe care e bine să ne-o adresăm de multe ori când observăm că “Nu e în regulă” copilul.

Concluzie 2: Ponderea acestor nevoi diferă de la copil la copil. De asemenea, oscilează în funcție de perioadă, deci se pot schimba în timp.

Până data viitoare, spor la iubit!

Andrea (adepta iubirii necondiționate)

 

 

Unde e frumusetea ta?

Artema, Adenanda si Lisabeta. Trei destine la care de multe ori ma gandesc cu Tristețe, alteori cu Bucurie. Trei femei care ma fascinează, trei femei la a căror intersecție ma aflu eu. Sunt catalogate ca fiind atrăgătoare,fiecare dintre cele trei a lăsat uimire in urma ei, pe oriunde amtrecut. Ani îndelungați am fost sigura ca ele dețin secretul frumusetii.

Nu contează de câte ori o intreb, Artema imi povestește  strălucind de fiecare data :”mai fetițo,mai… Cat de drag imi era! Cum sa îti spun, stateam langa el si simțeam ca mi se umple inima de fericire. Eram unul langa altul si știam ca nu mai am nevoie de nimic. Si era atat de blând, de bun cu mine. Si tare ii mai eram draga. Ne logodisem si ne pregăteam de nunta. Atunci mama a facut cea mai mare greșeala. A venit Irvim sa ma ceara, nu il interesa ca eu eram deja promisa. Si mama…mama ar fi trebuit sa zică nu. Dar cine l-ar fi refuzat pe Irvim? Era gospodar mare, cu avere, casa in centrul satului. Era înconjurat de fete peste tot, toate visau sa se mărite cu el. Si el vine sa ma ceara pe mine…Mama a fost Grozav de mândra. Dar eu nu-l indrageam, am vazut ca e om aspru, mie nu mi-l trebuia de bărbat.” Si?? De ce nu ai fugit, de ce ai acceptat? “Ehheheii, fetițo…la 17 ani ce stiam eu? Nu îndrăzneam sa o contrazic pe mama. Eram prostuța…Mare durere am trăit atunci, si eu si Dinu. Dinu era un băiat simplu, fara avere, n-a îndrăznit sa-l înfrunte pe Irvim. A încercat sa o convingă pe mama, dar n-a avut pe cine. Iar eu stiu ca as fi fost tare fericita cu Dinu, odihnita sufletește.” Uneori o suprind cu o cutiuța din care ia o crema cu care isi catifeleaza mâinile. Dar cu adevarat frumoasa este in momentele in care imi povestește despre iubire, despre Dinu.

Adenanda e fiica Artemei si a lui Irvim. E stilata, cocheta, răsfățata de tatăl ei, iubita de multa lume si pătrunde cu ușurintă in inimile oricărui bărbat. Doar in inima Artemei se tot izbeste de o bariera. Artema mereu vrea de la ea sa fie mai buna, mai frumoasa, mai atenta, mai descurcăreață. Găsește imediat pe cine sa ii dea drept exemplu “ia vezi cum face Bianta de mereu ii reușește/ Uite ce drăguța e Irina, fii si tu ca ea”. Adenanda e trista mai mereu. Momentele in care isi găsește rostul sunt clipele de pe scena, cand strălucește in lumina reflectoarelor, ca prim-balerina. Doar ca acum, momentele astea le trăiește doar in imaginar. Cândva, se urca pe poante si cucerea scena. Dar, drumul i-a fost curmat de Artema si Irvim care nu concepeau ca singura lor fata sa plece departe  de casa, intr-un internat. Degeaba au venit profesori, coregrafi, care le explicau ca fata lor are un potențial imens. Acum, Adenanda are un întreg arsenal de Infrumusetare, deși ar fi preferat sa aibă doar luminile scenei. Este o femeie îngrijită dar Frumusețea ei uimitoare iese la iveală cand imi împărtășeste cum ii vibra sufletul pe scena, dansand.

De Lisabeta mi-a fost mult timp frica: prea era perfecta.De fiecare data cand ma întâlneam cu ea, rămâneam in admirație muta. Iarna, Lisabeta purta căciuli albe de blana care o lungeau cu 15-20 de centimetri si imi părea ca n-o sa ajung la genele ei in veci.Vara, rochii din mătase. Este de o elegantă desăvârșita si n-am văzut-o niciodată cu o rochie șifonată sau cu scame pe palton. Sta mereu cu spatele drept. Imi poate recomanda produse de Ingrijire la orice ora din zi sau din noapte. A trecut ceva vreme pana i-am aflat povestea. Lisabeta a crescut la țara, cu 8 frați. Destinul ii era oarecum creionat: sa se mărite, sa faca copiii si sa aibă grija de gospodăria de la sat. Dar, intr-o zi si-a anunțat tatăl “draga tata, eu vreau cu mapa, nu cu sapa! Vreau sa continui școala.” N-au putut sa i se împotrivească, asa ca dupa școala de maici a obținut un post de profesoara. Dar, “Odeea draga, mergeam cu căruța in fiecare zi, era un noroi groaznic si copiii nu prea veneau. Nu mi-a plăcut defel, asa ca am demisionat.” S-a mutat la oraș, a devenit contabila, S-a căsătorit si a avut un fiu. Si-a trăit fericita povestea si Frumusețea ei devine totala de fiecare data cand imi spune cum si-a luat destinul in propriile mâini.

Crescând, mi-am dat seama ca secretul frumuseții lor este iubirea, pasiunea si determinarea. Si cateva produse foarte bune de Ingrijire. In tinerețea lor, era chiar complicat sa si le procure. Mie, azi, imi este mult mai usor. Cu un singur click pe Farmec, imi găsesc rapid  Loțiunea tonică antioxidanta care e printre preferatele mele. Lisabeta m-a învățat sa folosesc produse organice iar gama aceasta noua de la Gerovital, pe baza de ulei organic din flori de mac se mulează perfect pe nevoile mele. Cei de la Gerovital Plant au o intreaga istorie in spate, si, partea care imi place cel mai mult e legată de faptul ca a fost dus către glorie de o femeie, Ana Aslan. A crezut in visele ei, a muncit pentru ele. Asta da frumusețe.

Romance frumoase? Da, intotdeauna. Dorinta de a reuși, de a merge pana la capăt pentru iubire, pentru cariera, pentru copii, acestea cred ca sunt Ingredientele frumuseții noastre. Si fidelitatea pentru lucrurile bine făcute,asa cum e si produsul Emulsie Doina. Care, apropo, este cel mai longeviv produs de acest gen de la noi din țara.

Cu drag, pentru toate femeile din tine

Andrea (care se inspira din Frumusețea celor din jur)

P.S: Lisabeta, Artema si Adenanda si-au arătat cu elegantă poveștile pentru Spring SuperBlog 2016

Senzational!

Suntem atrasi de senzational. Uneori, dorim acest senzational cu ardoare in viata noastra. In relatiile de la munca, in familie, cu prietenii, cu iubitul/a, cu sotul/a. Si bineinteles, vrem senzational de la divinitate.

 Si, incepem : “Doamne, daca esti acolo, da-mi un semn! Dar unul foarte clar, unul care sa ma lase cu gura cascata!”  Si noi il asteptam pe Senzationalul Isus sa vina si sa performeze.

Sa performeze si sa ne dea viata peste cap. Nu e suficient ca ne daruieste o noua zi, in fiecare zi. Nu e suficient ca ne pazeste si trecem cu bine,  intr-o fractiune de secunda,  peste o situatie care s-ar fi putut termina dezastruos pentru noi.

Culmea e ca divinitatea apreciaza simplitatea noastra, dar noi asteptam de la divinitate o manifestare senzationala. Suntem mici, nesemnificativi pentru unii, dar in ochii lui Dumnezeu suntem cei mai importanti. Si  liberi. Si nu vrea de la noi senzationalisme.

Atunci cand ne manifestam cea mai mica dorinta de apropiere fata de divin, suntem intampinati simplu, fara filosofii, fara jocuri de cuvinte. “Vino!”.  Vino- asa ii raspunde Isus lui Petru cand acesta ii spune “Doamne, daca esti Tu cu adevarat, porunceste-mi sa vin pe apa spre Tine”. Si Petru porneste plin de credinta, de incredere.

Si noi pornim asa de multe ori la drum. Avem incredere, avem resurse, avem convingerea ca totul va fi bine, ca ne indreptam in directia buna. Suntem plini de elan. Undeva, incepe sa scada nivelul de incredere. Apare fasneata neincrederea. Dubiile. “Chiar sa fiu unde trebuie? Chiar asa e?”

Incet-incet, ne scufundam si noi ca si Petru. Ne cuprinde indoiala. Si Petru simte indoiala: “Sa fie oare Isus?” .  Inspaimantat, striga “Doamne, scapa-ma!”. Si Isus ii intinde mana: “Putin credinciosule, pentru ce te-ai indoit?”

Se intampla ca si barca noastra sa fie lovita de valuri. Uneori pornim plini de elan pe drumul auto-cunoasterii, al desavarsirii duhovnicesti, al apropierii de divinitate si pe undeva, pe acest drum, incepem sa avem indoieli: chiar exista Dumnezeu? Chiar sunt copilul Lui? Chiar am scanteie divina in MINE?

Esential e ca (si) in acele vremuri sa ne rugam sincer “Doamne, scapa-ma!”.  Sa privim catre divin, chiar daca picioarele se scufunda, sa invatam de la Petru … Sa invatam de la Isus care incepea orice lucru cu rugaciune.

* Inspiratia acestor randuri am primit-o din cuvantul de invatatura de duminica, 10 august 2014, biserica Sf. Nicolae, Oradea

Cu bucurie,

Andrea