Tag: copii

Atelier Muzical

Posted on by adminn

Muzica este unul dintre cele mai frumoase lucruri de pe lumea asta. Siluan are audiții de muzică clasică de cand era un ghemotoc. Pe lângă asta, joacă pe muzică populară, are coregrafie pe melodiile de la radio, cântă mult. Cântăm mult, de fapt 🙂 în mașină, acasă, în pat, inainte de culcare. Dimineața, cu ochii abia deschiși. Afară, în parc. Muzica ne însoțeste mereu.

Și cum dincolo de aspectul estetic si cultural, muzica are și rol liniștitor, căutam de ceva vreme ateliere muzicale destinate copiilor atat de mici. Și-am gasit și am participat. Și sigur mai mergem.

Săptămâna  trecută am fost la MiniChic și Mela (pe care am întâlnit-o și la seara e povesti cu Apolodor) a condus atelierul muzical destinat copiilor intre 6 luni si 6 ani. Ne-am dus cu prietenii nostri S,G și X, copilași cu varste intre 3 și 5 ani. Siluan a fost încântat! A cântat, a imitat gesturile facute de Mela, a intrat în toate jocurile propuse. A testat cateva instrumente muzicale.

Mi-ar fi plăcut să nu se termine asa repede ora și sa tot exploram sunete cat mai diverse. Să vedem ce se întâmpla la următorul 🙂 Până sa învețe să cânte la un instrument muzical, pana sa mergem la concertele de la Filarmonică, mergem la ateliere muzicale. La 5 zile de la atelier, S are momente din zi in care repeta gesturile învățate in cadrul atelierului 🙂 așa, din senin…

Tu îti mai aduci aminte cum sună muzica intr-o sala de Filarmonică? E un sunet atat de complet, de pur, de plin…cum să ratezi o asemenea experiența? Și ce te oprește în a savura aceasta experiența împreuna cu al tău copil?

A&S – îndrăgostiți de muzica bună 🙂

Seară de povesti cu Apolodor

Posted on by adminn

Într-o seară usor zgribulită, ne-am înființat amândoi la Crescendo Montessori fiindcă aveam imageîntâlnire cu Apolodor.

Îmi închipuiam o seară de povesti cu un număr restrâns de copii, dar foarte multi au dorit să se întâlnească cu pinguinul călător, asa ca ideea mea de seară de poveste nu s-a materializat sub forma imaginată de mine.

Siluan are 2 ani. Ai zice “Ce să faca un copil de 2 ani la seara de povesti?” Îti zic eu ce: să învețe să asculte. 🙂 acasă citim. Zic “citim” fiindcă și el ia cartea în brațe și răsfoind paginile, îmi boscorodește pe limba lui despre toate personajele. Are cateva cărți veșnic la îndemâna pe care le Răsfoiește cand dorește in timpul zilei. Ritualul de culcare include si o parte în care stă in brațele mele și citim.

Apolodor a fost adus copiilor de Topolina, care e un personaj creat de o foarte simpatică actrița a teatrului Regina Maria, și anume Adela Lazar. Cât timp a citit ea copiilor aventurile lui Apolodor (pe scurt), Siluan a stat gură-cască. E adevarat, se vede că Topolina e actrița. M-a vrăjit și pe mine 🙂

În schimb, la partea de lucru manual, Siluan a zis pas; deși copiilor li s-au pregătit materiale pentru a confecționa pinguini, desigur. O multitudine de Apolodori. 🙂 Momentul pe care l-a savurat a fost cutia tematică cu gheata și apă- așa, ca la Pol.

Și a mai fost vrăjit de momentul muzical adus de Mela care a venit cu fel de fel de instrumente muzicale. Cât timp ea a cântat la chitara, Siluan s-a instalat la mine în brațe si a privit-o fara sa clipească aproape. A verificat la un moment dat instrumentele aduse de ea, a cântat și a aplaudat. Dar nu a plecat de pe covorașul unde se desfășura actul artistic.

Eu mi-am adus aminte cu mare bucurie de concertul Adei Milea din vară, când Apolodor și-a trăit aventurile pe cea mai inspirată muzică. Dacă n-ai ascultat pană acum cum îl plimbă  Ada Milea pe Apolodor, trebuie neaparat să o faci. Uite aici linkul Apolodor- YouTube. La noi în casă e distracție maximă de fiecare dată când Apolodor apare în peisaj.

Și fiindcă tot n-am renunțat la ideea mea de seara de povesti în care copiii sunt maxim 7 și stau tolăniți pe perne, in cerc, pe jos, am să “organizez” un asemenea cerc la noi acasă, cu copiii din dotare: ai nașilor și ai prietenilor. 🙂

Ce poate fi mai Grozav decat povesti la gura sobei, cand afară e frig frig frig?

A&S 🙂

Feminitatea și Îrădăcinarea

Posted on by adminn

imagePrimul atelier din seria dedicată feminității a stat sub semnul înrădăcinării. Ne-am uitat puțin spre trecut, să descoperim ce făceau bine femeile românce și cum putem noi transforma aceste obiceiuri bune astfel încat să se potrivească contextului în care trăim.

Pare simplu, dar nu e. 🙂 Primul motiv: trecutul ne tulbură întodeauna.

Al doilea motiv: suntem un grup lipsit de omogenitate. Femei care se văd pentru prima dată în viata lor, cu interese diferite, hobbiuri diferite, abordări ale vieții diferite, vârste diferite. Pentru mine, coach, acesta este o posibilitate minunată de a explora multiple căi de a provoca audiența. Fiindcă modul în care se Raportează la viață și la feminitate o femeie la 28 de ani, este diferit de modul in care se Raportează la viață și feminitate o femeie la 39 de ani.

În cadrul acestui atelier, atât eu, cât și Cristina (fondatoare la Broderiile Ana ) ne-am propus două chestiuni de bază:

1. Să punem pe masă mituri și roluri ale femeii, cercetând importanța și influența educației formale-școala, a familiei, a jobului, a cercului de prieteni. -și am făcut asta cu mare plăcere în calitate de Life-Coach.

2. Să aducem la lumină obiceiuri tipic feminine din tradiția românească, figuri feminine emblematice dar mai puțin cunoscute din istoria României- asta a facut cu pasiune Cristina.

Scopul?

Medierea unei introspecții. Determinarea apariției unor semne de întrebare în rândul participantelor : ce roluri am ales constient să joc? Ce alte roluri aș vrea să experimenteze în viața mea? Este de ajuns ce trăiesc? Ce vreau în plus? Cât de mult îmi trăiesc feminitatea?

În coaching, clientul este invitat să părăsească zona de confort. Nu toată lumea vrea din prima 🙂 Nu-i nimic, insist. Fiindcă asta este singura variantă prin care poți găsi soluții creative, prin care poți afla lucruri cu adevarat importante despre tine. Așa că, am lansat această invitație și în cadrul acestui atelier.

Cum?

Amintindu-ne lucruri esențiale despre noi, femeile: puterea noastră creatoare. În cadrul atelierului, în termeni concreți, am manifestat-o la scară mică dar simpatică și relaxantă: am brodat și am desenat.

La nivel conversațional, am ajuns la puncte sensibile precum “rolul femeii este chiar la cratiță?” “nu esti mai puțin femeie dacă faci curat si in acelasi timp ai o carieră”, “cum poți ca femeie să le faci pe toate?”.

De ce?

Există o foarte mare ruptură între ceea ce suntem și ceea ce facem. Între ceea ce am vrea să fim și ceea ce alegem să fim în fiecare zi. Acum mă refer strict la noi, femeile. Peste această prăpastie vreau să construim un pod. Și putem găsi elemente necesare atât în trecut, cât și în prezent.

Așadar,

tu, ca femeie nu “trebuie” să le faci pe toate. Te Invit să faci o diferență însă. Să îți lași amprenta pe unde mergi. Asta poate însemna că de acum încolo alegi să îți faci jobul cu și mai multă Dedicație, poate însemna să te bucuri când gătești -fiindcă din mâinile tale ies bunătățuri care îți hrănesc familia- , poate însemna că atunci când alegi să faci ordine în casă, la birou, în mașină, să știi că starea de bine dată de curățenie (cu cât avem mai multă ordine în jurul nostru cu atât îi e mai ușor minții să gândească clar) îi va afecta și pe alții, nu doar pe tine.

Ideea e că vrem, nu vrem, lăsăm o urmă pe unde trecem. De ce să nu fie strălucitoare?

Atenție mare! Lumea este ușor confuză și are tendința de a amesteca treburile. Te Invit însă să fii cu un pas în fața lumii: descoperindu-te pe tine. O femeie care alege să se ocupe de casă și de familie nu este cu absolut nimic mai prejos decât o femeie care alege cariera. Și viceversa. Femeia care vrea să le îmbine (familia și cariera) nu este cu nimic mai specială decat celalate două. Condiția acestei egalități este una:

să îți Asculți glasul interior: intuiția. Și orice ai alege: carieră, familie, mix, să o faci cu inima împăcată. Știind că asa poți aduce o diferență pentru tine, pentru cei din jur.

Fără să ții cont de “gura lumii”, de ce e la modă, de feminisme, sau alte cele.

Doar tu cu tine 🙂 și să ții minte mereu că e alegerea ta, nu înseamnă că așa e bine și pentru altele.

Întrebari la care să îți răspunzi, în tihnă:

Care sunt rolurile(ipostazele) pe care le îndeplinesc?

Ce alte roluri (ipostaze) mi-ar plăcea să trăiesc? (Pe lângă cele “clasice” poți avea în vedere și: rolul de prințesă, ducesă, exploratoare, vindecătoare, deschizătoare de drumuri, etc)

Care sunt motivele pentru care încă nu am experimentat rolurile enumerate anterior?

Acum, te rog să îți alegi un rol dintre cele enumerate la întrebarea 2, și să găsești cel putin 3 soluții creative care să te ajute să îl trăiești.

imageDacă cumva spui că te împiedică timpul, banii, persoanele din jur, am un răspuns care n-o să-ți placă: E doar o scuză pe care o folosești. Te Invit cu tot dragul să “te folosești” de forța creatoare pe care o ai ca femeie și să găsești modalitatea prin care să îți trăiești concret rolul dorit. Și spun asta fiindcă în experiența de coaching, 99% din cazurile în care oamenii identifică ca blocaje principale banii, resursele materiale, oamenii din jurul lor, uită să privească adevarata cauză a problemei. 🙂

În final, iată ce Feed-Back am primit de la una dintre participantele la acest atelier:

“Pe mine m-a pus serios pe ganduri acest atelier si m-a facut sa constientiez clar ca eu, ca multe altele probabil, imi neg rolul de femeie si, mai mult, am de la barbat/sot asteptari total nerealiste. Ei bine, in urma acestui atelier am inteles ca, de fapt, femeile, spre deosebire de barbati, SE NASC cu aceste abilitati, ca e natural sa fie asa pentru a asigura continuitatea speciei din moment ce ele, hopa, ce descoperire, sunt unicele care pot da viata! Si ca nu e vorba de niciun complot impotriva femeilor de a le inrobi la toate sarcinile pe care le presupune sa zicem un copil, acesta fiind singurul de care nu putem face abstractie in casa, spre deosebire de curatenie, gatit, organizat, infrumusetat care pot suferi amanare.

So, stop judging and start living as a women!
As adauga si start reasoning. O femeie care nu se simte apreciata acasa de cele mai multe ori nu se apreciaza ea insasi, nu stie sa ceara ajutor sau e prea orgolioasa sa o faca si, cu siguranta cel mai important, nu apreciaza la randul ei.
In concluzie e natural sa avem ca femei anumite abilitati, acestea trebuie puse in valoare si nu negate si nu e cazul să etichetam egalitati ci … compensari”- Diana, avocat

imageVă așteptam cu drag la următorul atelier din seria dedicată feminității, atelier care stă sub semnul pasiunii.

Marti,29 Noiembrie, 18:30, Agentia de Turism Astralis (Bd.Magheru nr21).

Înscrierile se fac la 0742665019 sau prin email la storiesdada@gmail.com Iar Locurile sunt limitate.

Andrea

Esti un papa-lapte

Posted on by adminn

“nu mai plânge, esti un fricos!” Sau “vrei sa te vadă toți cum plângi? Or sa Rada de tine, o sa zică ca esti Vai de capul tau!”
Bineînțeles, ca părinte, vrei ca fiul/fiica ta sa fie percepuți ca învingători. Asta ni se sugerează din toate părțile.
Dar, din perspectiva copilului, lucrurile stau “putin” diferit.

Exemplu: copilul tau e supărat ca tocmai a fost refuzat intr-un grup de joaca si i s-a spus de către un alt copil:nu vreau sa ma joc cu tine! El este suparat si vine la tine plângând: “mama, uite acum nu vor sa se joace cu mine. De ce? Pana acum ne-am jucat impreuna. Etc etc”
Tu, ai la dispoziție 3 variante: atitudinea spartană, empatia, indiferenta.

Atitudinea spartană e cam asa: “nu plânge, nu merita. O sa vrea ei sa se joace cu tine altădată si atunci nu o sa vrei tu. Esti băiat/fetița mare, nu plânge. O sa Rada toți de tine daca plângi si o sa vadă ca suferi. Etc etc “. Tu, ca părinte vrei sa îti calești copilul. Sa il obișnuiești ca lumea e rea si oamenii sunt de 2 lei. Si vrei ca al tau copil sa faca fata. Sa se descurce. Sa nu-i pese cand prietenii il dezamăgesc. Sa isi urmărească scopurile si sa isi ducă planurile la bun sfarsit. Da, in timp poate le va face toate cele de mai sus. Dar, in plus, pe termen lung, nu isi va cunoaște emoțiile. Va STI însă ca nu e bine “sa se arate” nimănui. Va deveni un “excelent” zid emoțional. Asta inseamna mari dificultăți in relațiile inter-personale: ca prieten/a, soț/soție, coleg, tata/mama etc. Si dificultăți in relație cu propria persoana. In relație cu tine, va avea mereu impresia ca trebuie sa te impresioneze, ca trebuie sa faca lucruri extraordinare ca sa il/o iubești. Va evita sa îti împărtășească problemele pe care le are.

In cazul empatiei, lucrurile stau cam asa: il iei deoparte, sa aveti putina intimitate si, cu blândețe Ii spui: “Te înțeleg. Si mie mi-ar fi greu daca prietenii mei n-ar vrea sa se joace cu mine. As fi foarte trista. Probabil ca as plânge si eu, asa cum faci tu acum.” Si, in funcție de vârsta copilului, detaliezi dupa caz “cum te simți? Esti supărat? furios? ” , il ajuți sa vorbească despre ceea ce simte. Il încurajezi sa folosească propriile lui expresii, cuvinte, gesturi. Poti întreba :”Unde simți supararea? ” Si treceti in revista zone precum burtica, capul, pieptul/inima. Il/o asiguri ca e perfect normal ca simte tot ce simte. Si ca s-ar putea sa dureze un pic supărarea lui/ei dar ca intre timp voi puteți face ceva amuzant. Adica ii schimbi centrul de interes, de la emoțiile supărătoare clarificate, la experiențe pozitive. Il implici intr-un joc nou, de exemplu. In cazul empatiei, accentul este pus pe copil, nu pe lumea din jur. Pe termen lung, asta inseamna ca va deveni un adult care va STI cum sa se raporteze la propria persoana, cum sa isi găsească echilibrul, indiferent de condițiile exterioare. Si, va știi ca poate conta pe tine, ca părinte, la orice ora. Ca ai sa fii mereu acolo, dispus sa il Asculți.

Daca alegem indiferenta, lucrurile sunt foarte “simple”: ” ei, da ce te apuca plânsul acuma? Ia du-te si joaca-te cu altceva.” Copilul înțelege ca esti prea ocupat pentru el, ca problema lui nu merita sa fie luată in seama, ca tot ce trăiește el/ea e lipsit de importantă. Efectele, pe termen lung, pot fi usor de ghicit : cu cat va creste, cu atat îti va împărtăși tot mai putine lucruri, pentru ca, in percepția lui, oricum ceea ce trăiește el nu e destul de important pentru tine. Va avea probleme la partea cu încrederea in propria persoana. Capacitatea lui/ei de a simți durerea sau bucuria altor persoane scade considerAbil.

De cele mai multe ori, copiii se împaca rapid. INSA modul in care reacționezi tu, ca părinte, este esențial pentru copilul tau. Cu cat empatizezi cu el de la cele mai mici vârste, cu atat intervenția ta se va reduce in timp. De ce? Fiindcă ii va fi din ce in ce mai usor sa isi regleze singur emoțiile. De ce? Fiindcă i-ai oferit șansa sa si le cunoască de mic. 

Da, asta inseamna sa îti dedici un timp suplimentar in care sa afli mai multe despre emoții si cum se manifesta ele la copii. Dar, pentru a avea un copil armonios, e necesar sa fii si tu, parintele, armonios. Ca sa crească el, trebuie sa crești tu întâi. Greu, dar tare frumos!

Cu drag,

Andreea(mămica vesela)

 

Oamenii care speram sa fim

Posted on by adminn

Tot anul ne facem planuri. De cele mai multe ori, pe la mijlocul lui ne dam seama ca nu am îndeplinit ceea ce eram atat de siguri ca anul acesta vom duce la capăt. Nu voi explica acum de ce peste 80% din rezoluțiile de Anul Nou nu funcționează.Voi povesti însă despre ce simți si ce se întâmpla cand totuși Reușești sa duci “ceva” la final.

Un gând năstrușnic trimis de vreun înger pasionat si el de colinde, suna asa: “si cum ar fi sa fie ateliere de colindat? Asa, ca si acestea de Coaching, dar in astea sa colindam.” După ce s-a conturat acest aspect, probabil același înger nastrusnic mi-a mai trimis un gand:”bun, bun…colindăm, si apoi? Noi colindam intre noi, dar cum ar fi sa ajungem si la alții? Pana la urma, esența Crăciunului este răspândirea vestii bune.”

In Decembrie 2014 2014am organizat prima serie de ateliere de colinde sub numele de Colindăm-Bucurăm, Dăruind vei dobândi. Cei de la Incubator107 Oradea au fost deschiși si incantați de idee, asa ca din punct de vedere logistic ei s-au ocupat de tot: găsirea spațiului, promovare. Eu m-am ocupat de cererea de la Direcția pentru protecția copilului, pentru a avea acces in centrul de plasament. Au fost 4 ateliere, 9 colinde ( stravechi dar si contemporane) o medie de 7 participanți/atelier, 1 centru de plasament si 1 azil la care am mers sa colindăm chiar inainte de Crăciun. In ziua in care ne-am stabilit sa mergem cu colinda, am fost aproximativ 30 de persoane.

Cum a fost? Greu de descris in cuvinte, de asta sper ca anul acesta sa vii si tu alături de noi. Sa poti sa simți.

Ce simți cand vezi ochii înlăcrimati ai bunicilor? Cand aplauda si ei cu tine? Cand te gândești ca unii dintre ei au povesti de viața sfâșietor de triste? Te poti emoționa pana la lacrimi, ți se poate așeza un nod in gât. Dar, dincolo de toate, pluteste bucurie. Ei colinda cu tine despre bucuria Nașterii Domnului. Si, pentru 20 de minute devii cel mai frumos nepot pe care il pot avea, nepotul care si-a amintit sa împartă bucuria Crăciunului cu bunicii lui.

Ce simți cand te privesc vreo 10 perechi de ochi curioși? Ce simți cand te ia de mâna un copil pe care l-au lăsat de mâna cei care trebuiau sa aibă grija de el? Cum ti se tulbura apele inimii cand auzi glasurile lor cântând timide “Astăzi s-a născut Hristos!”? Te poti emoționa pana la lacrimi, ți se poate așeza un nod in gât. Dar, peste toate, e un strat subțire de speranța. Ei spera ca nu vor fi uitați, tu speri ca, in ciuda tuturor vitregiilor, ei se vor face oameni mari si frumoși.

Noiembrie 2015: sunt mai săraca cu o bunica si un suflet lipit de al meu duce o lupta aflata spre final, cu boala asta necruțătoare, cancerul. Din Octombrie ma gandesc cu entuziasm la atelierele de colindat dar evenimentele din luna asta mi-au cam tăiat elanul. Sincer? Nu prea am chef de mare lucru. Dar am început sa primesc întrebări, din diverse părți: Anul asta colindam? Cand începem atelierele de colindat? Cumva, nici acum nu mi-e clar cum, Colindam-Bucurăm 2015 a început promițător si a avut un parcurs tare plăcut. Probabil ca îngerul năstrușnic de anul trecut a determinat buna-desfășurare. Prietenii Veseliei ne-au pus la dispoziție sediul lor primitor pentru cele 5 ateliere, 9 colinde(străvechi dar si contemporane), si o medie de 10 participanți/atelier. Am mers sa colindam la 2 centre de plasament, 1 azil de bătrâni si Asociația Pași Impreuna (copii cu autism).  Diferit si spectaculos fata de 2014 e faptul ca la ediția asta am avut si copii intre participanți. Si nu  1-2, ci aproximativ 10!

In 18 Decembrie, Copiii cu autism ne-au primit in căsuța lor cu parfum de brioșe proaspăt scoase din cuptor. Ne-au colindat si ei, ne-au servit cu ceai. In 22 Decembrie, La azilul de bătrâni, una dintre bunici ne-a recitat poezia “Mama- G.Cosbuc”. Am simțit cum regreta si ea, dar si eu, ca nu putem intâlni, ca nu putem crea lumea idilica din versurile ce-i curgeau pe buze. imageLa centrul de plasament “Miracole”  copiii ne așteptau in ferestre. La centrul de plasament “Ghiocei”, jumătate dintre copii dormeau cand am ajuns asa ca, am colindat in șoaptă. Cei care inca nu dormeau, copilași in pijamale, ne-au colindat la rândul lor In timp ce noi le așezam cadourile sub brad. Si era o pace, si o bucurie, asa cum rar trăim.

La fel ca anul trecut, am auzit des întrebarea de la persoanele-gazda: “dar ce organizație sunteți? Dar cum de ați venit la noi? ” Si, la fel ca anul trecut, am răspuns :”suntem prieteni si ne place sa colindam, sa împărțim bucurie.” Nu e un răspuns la care sa se aștepte, dar e adevarul. Fiindcă noi, cei care ne-am întâlnit săptămânal in Postul Crăciunului pentru a colinda, am devenit prieteni. N-am simțit nevoia, nici in 2014, nici in 2015, sa ma prezint si sa zic “e ideea mea!”. Fiindcă, pana la urma, poate fi ideea mea, însă  fara voi, cei care ați crezut in ea, nu ajungeam sa trăiesc aceste experiențe minunate. Asa ca, va multumesc ca ați ales sa participați la ateliere, va multumesc ca ati donat si am reușit sa cumpăram ceea ce aveau nevoie copilașii si bunicii, va multumesc ca aveti dorinta de a răspândi Vestea buna.

Sa ne vedem cu bine si la ediția III, de 2016.

Andrea

1,2,3

Posted on by adminn

Ce poti sa faci in 3 secunde?

Cate intamplari te pot marca in 3 secunde?

Cum iti dai seama ca au trecut 3 secunde?

1,2,3- cat de putin si totusi, cat de mult… Rar, numara cu mine: 1,      2,      3. Apasa fiecare cifra. Inspira-expira adanc.

Nu, nu meditam. Nu, nu e un exercitiu de numarare si nici unul de focusare.

In 3 secunde poti sa iei fie cea mai buna decizie a ta, fie cea mai proasta. EVER. Adica de cand esti tu. Aham, chiar asa! Daca n-ai trecut inca printr-un moment de acest gen, va urma. Toti ajungem candva intr-un asemenea punct. Punct in care timpul se dialata, gandurile iti vajaiesc in cap si repeti obsesiv intrebarea: Sa zic da? Sa zic nu? Sa ma Duc? Sa nu ma duc? Sa-i spun? Sa nu-i spun? Pulsul ti se accelereaza, nu mai suporti tensiunea si zici: Fie ce-o fi! Si actionezi intr-un fel sau altul.   1,2,3 secunde afurisite care iti marcheaza o buna parte din timpul ce va urma.

Cuiva ii sunt suficiente 3 secunde ca sa te faca fie cel mai fericit om, fie cel mai trist de pe fata pamantului. Cel putin, asa simti tu: ca nimeni, dar absolut nimeni pe lumea asta, nu mai sufera cum suferi tu sau nu se bucura cum te bucuri tu. Tot ce-i  posibil sa fie adevarat. Poti sa pierzi pe cineva drag in 3 secunde. Poti sa castigi pe cineva drag in 3 secunde. Sufletul tau e capabil sa faca un salt mortal in 3 secunde: de la exaltare la furie. E posibil ca in doar 3 secunde sa traiesti cat n-ai trait in 10 ani. Cum ar trebui sa fie secundele acelea?

Suntem obsedati de masurarea timpului. De trecerea lui. Avem ceasuri: multe. Avem turnuri din care la ore fixe canta cate un cocos sau altceva. Observam riduri- alta obsesia a timpului. Asa stim noi ca trece. 1,2,3 secunde pe care le masuram cu aviditate. Intreaba un alergator de performanta si ai sa descoperi ca acolo secunda e deja depasita. Conteaza miimile de secunda, zecimile…

Copiii, pana pe la varsta de 3 ani traiesc in afara timpului. Poti sa le spui cat vrei de maine, poimaine, ieri, peste o ora, peste 10 minute. Pentru ei, timpul e ca o … bucla. Nu are unitati. E ca si cum ar fi intr-un prezent continuu si sunt intr-un fel foarte placut, atemporali. Si (si) pentru asta imi sunt foarte dragi. S, care abia are 1 an si 3 zile, e cu totul atemporal. Si, cu toate astea, mi-a daruit 3 secunde absolut fabuloase. S-a ridicat in mijlocul sufrageriei, s-a intors catre noi si, zambind, a facut 1,    2,    3 pasi singur. Cu manutele usor ridicate si privirea atintita la mine. Daca stiam ca are de gand sa imi serveasca primii lui pasi, pregateam surle si trambite, aparat foto si aparat video. Cum insa a decis sa ma cadoriseasca exact cand ma asteptam mai putin, am avut la schimb doar un zambet si multaaaa uimire. Si totusi, desi am imortalizat secventa doar in memorie, a fost cu adevarat, un moment-cheie.  3 secunde perfecte!

“Smecheria” cu secundele astea care te transforma, e ca mereu vin pe nepusa masa. Nu stiu ce sa zic, cred ca asa le place: sa ne lase mereu cu gura cascata…

Cu drag,

Andrea- cea care iubeste inceputurile