empatie – Andrea Neag

Azi, despre turnura interesantă pe care o are viața deseori. Se întâmplă să ajungem în situații diverse si să exclamăm:”de ce mi se întâmpla asta? De ce tocmai acum?”

Și de cele mai multe ori tocmai faptul că ajungem într-o asemenea situație înseamnă un câștig pentru noi. Suntem nevoiți să ieșim din zona de confort, să ne revizuim reperele, valorile, relațiile cu ceilalți. Descoperim în noi resurse nebănuite. Ne punem la treabă abilitățile, ne deschidem către oportunități.

Dar nu vedem asta de la bun început. Întâi ne doare. Nu înțelegem ce se întâmplă și cum vom putea trece cu bine și peste acest episod. Vrem cu disperare ca totul să fie ca înainte. Ajungem să-i urâm pe cei care ne trădează. Cu cât rezistența ta la schimbare este mai mare, cu atât îți va fi mai greu să identifici posibilele aspecte pozitive în situația aparent negativă.

Tu cum faci față momentelor 0 din viața ta?

Apoi, mai sunt clipele în care te irosești. Te Invit să te gândești la cât de mult îți valorifici punctele forte în viața de zi cu zi.

Cât dai din ceea ce ești?

La un moment dat, va fi prea greu să recuperezi tot timpul irosit. Știu, nu ne place să ne gândim la asta. Vrem să credem că avem tot timpul din lume. Nu e așa. Da, în majoritatea cărților și materialelor de dezvoltare personală se vehiculează ideea că “niciodată nu e prea târziu!poți face tot ce îți dorești! Tot ce contează e să vrei cu adevarat!” Mda, sigur că da. Atâta doar că trebuie să muncești de 100 de ori mai mult, să îți dorești de 1000 de ori mai tare. Cum ar fi să îți dai timp de introspecție cât mai des, să cauți adânc în tine ceea ce te caracterizează și să oferi celor din jur toate acestea? Îți dai seama ce avânt ai avea?

Inspirația pentru cele scrise mai sus stă în Semnificația zilei de azi:Lunea Mare. Pentru întreaga creștinătate acum este o perioadă deosebită: Săptămâna Mare sau Săptămana Patimilor. În Lunea Mare se pomenește patriarhul Iosif care a fost vândut de frații săi (daca tot vorbeam de dezamăgiri și trădări în relații) ajunge în pușcărie (moment 0 critic) și din condiția de prizonier ajunge în poziția de administrator peste tot Egiptul (genul de american Dream doar că se întâmplă cu mult înaintea Americii). Lucru care nu s-ar fi întâmplat dacă și-ar fi plâns de milă.

Tot în Lunea Mare se pomenește smochinul neroditor ca pildă despre iubire și dreptate. Te poți gândi la proverbialul “Dumnezeu îți dă da’ nu-ți bagă în traistă!” sau la vehiculatul “așteaptă totul mură-n gură!”. Sau la internaționalul “fortune favores prepared mind”. Adica tot timpul pe care il petreci lamentâmdu-te că nu poți, nu știi, nu crezi este timp irosit. În schimb, te Invit să fii creativ, să îți adresezi întrebări precum:

Cum aș putea face asta, altfel? Ce pot schimba? Cum îmi folosesc resursele existente pentru a-mi maximiza câștigul?

Asumă-ți condiția. Descoperă și lucrează cu punctele tale forte. Fii smochin roditor!

Cu drag (și smochine), Andrea

“nu mai plânge, esti un fricos!” Sau “vrei sa te vadă toți cum plângi? Or sa Rada de tine, o sa zică ca esti Vai de capul tau!”
Bineînțeles, ca părinte, vrei ca fiul/fiica ta sa fie percepuți ca învingători. Asta ni se sugerează din toate părțile.
Dar, din perspectiva copilului, lucrurile stau “putin” diferit.

Exemplu: copilul tau e supărat ca tocmai a fost refuzat intr-un grup de joaca si i s-a spus de către un alt copil:nu vreau sa ma joc cu tine! El este suparat si vine la tine plângând: “mama, uite acum nu vor sa se joace cu mine. De ce? Pana acum ne-am jucat impreuna. Etc etc”
Tu, ai la dispoziție 3 variante: atitudinea spartană, empatia, indiferenta.

Atitudinea spartană e cam asa: “nu plânge, nu merita. O sa vrea ei sa se joace cu tine altădată si atunci nu o sa vrei tu. Esti băiat/fetița mare, nu plânge. O sa Rada toți de tine daca plângi si o sa vadă ca suferi. Etc etc “. Tu, ca părinte vrei sa îti calești copilul. Sa il obișnuiești ca lumea e rea si oamenii sunt de 2 lei. Si vrei ca al tau copil sa faca fata. Sa se descurce. Sa nu-i pese cand prietenii il dezamăgesc. Sa isi urmărească scopurile si sa isi ducă planurile la bun sfarsit. Da, in timp poate le va face toate cele de mai sus. Dar, in plus, pe termen lung, nu isi va cunoaște emoțiile. Va STI însă ca nu e bine “sa se arate” nimănui. Va deveni un “excelent” zid emoțional. Asta inseamna mari dificultăți in relațiile inter-personale: ca prieten/a, soț/soție, coleg, tata/mama etc. Si dificultăți in relație cu propria persoana. In relație cu tine, va avea mereu impresia ca trebuie sa te impresioneze, ca trebuie sa faca lucruri extraordinare ca sa il/o iubești. Va evita sa îti împărtășească problemele pe care le are.

In cazul empatiei, lucrurile stau cam asa: il iei deoparte, sa aveti putina intimitate si, cu blândețe Ii spui: “Te înțeleg. Si mie mi-ar fi greu daca prietenii mei n-ar vrea sa se joace cu mine. As fi foarte trista. Probabil ca as plânge si eu, asa cum faci tu acum.” Si, in funcție de vârsta copilului, detaliezi dupa caz “cum te simți? Esti supărat? furios? ” , il ajuți sa vorbească despre ceea ce simte. Il încurajezi sa folosească propriile lui expresii, cuvinte, gesturi. Poti întreba :”Unde simți supararea? ” Si treceti in revista zone precum burtica, capul, pieptul/inima. Il/o asiguri ca e perfect normal ca simte tot ce simte. Si ca s-ar putea sa dureze un pic supărarea lui/ei dar ca intre timp voi puteți face ceva amuzant. Adica ii schimbi centrul de interes, de la emoțiile supărătoare clarificate, la experiențe pozitive. Il implici intr-un joc nou, de exemplu. In cazul empatiei, accentul este pus pe copil, nu pe lumea din jur. Pe termen lung, asta inseamna ca va deveni un adult care va STI cum sa se raporteze la propria persoana, cum sa isi găsească echilibrul, indiferent de condițiile exterioare. Si, va știi ca poate conta pe tine, ca părinte, la orice ora. Ca ai sa fii mereu acolo, dispus sa il Asculți.

Daca alegem indiferenta, lucrurile sunt foarte “simple”: ” ei, da ce te apuca plânsul acuma? Ia du-te si joaca-te cu altceva.” Copilul înțelege ca esti prea ocupat pentru el, ca problema lui nu merita sa fie luată in seama, ca tot ce trăiește el/ea e lipsit de importantă. Efectele, pe termen lung, pot fi usor de ghicit : cu cat va creste, cu atat îti va împărtăși tot mai putine lucruri, pentru ca, in percepția lui, oricum ceea ce trăiește el nu e destul de important pentru tine. Va avea probleme la partea cu încrederea in propria persoana. Capacitatea lui/ei de a simți durerea sau bucuria altor persoane scade considerAbil.

De cele mai multe ori, copiii se împaca rapid. INSA modul in care reacționezi tu, ca părinte, este esențial pentru copilul tau. Cu cat empatizezi cu el de la cele mai mici vârste, cu atat intervenția ta se va reduce in timp. De ce? Fiindcă ii va fi din ce in ce mai usor sa isi regleze singur emoțiile. De ce? Fiindcă i-ai oferit șansa sa si le cunoască de mic.

Da, asta inseamna sa îti dedici un timp suplimentar in care sa afli mai multe despre emoții si cum se manifesta ele la copii. Dar, pentru a avea un copil armonios, e necesar sa fii si tu, parintele, armonios. Ca sa crească el, trebuie sa crești tu întâi. Greu, dar tare frumos!

Cu drag,

Andreea(mămica vesela)

Tag: empatie

Cum să nu-ți mai plângi de milă -Lunea Mare

Esti un papa-lapte