Suna ceasul – ma mir ca inca insista cu acest obicei-. Intind mana lenes, caut butonul, nu-l gasesc. Finetea casmirului ma gadila si ma face sa rad. Asa, zambind, imi dau seama ca aud in continuare ceasul sunand. Unde o fi? Nu-mi desfac inca genele: imi plac surprizele. Daca as gasi, in loc de ceas, o pisica birmaneza? Una care sa toarca non-stop, cu blana albbbbaaaaaa, ochi albastri. Degetele se plimba haihui pe noptiera adusa din Lisabona.
Doamne, cum m-am indragostit de noptiera asta! Am intrat in butic doar ca sa scap 15 minute de soarele orbitor si ea ma astepta acolo cuminte. Colturile usor rotunjite, motive florale la manere, o usoara patina alb-aurie. Am atins-o si am simtit ca trebuie sa vina cu mine acasa. Dragoste la prima atingere. Doar cu vanzatorul am avut ceva de furca, abia abia am negociat impachetarea si livrarea in conditii decente. Pana la urma, ca sa fie ceva perfect, e nevoie undeva de o imperfectiune. Am auzit intr-un film replica asta si mi-a placut teribil.
Si totusi, unde e ceasul asta?!?! Ma ridic usor dintre perne, si constat surpriza: Ceasul meu suna glorios de pe perete! Ahh, cum am uitat de tine?!?! Toma mi-a facut capul calendar cu radiatiile emise de telefonul mobil si mi-a cumparat cel mai odios ceas cu cuc din cate am pomenit: lemn masiv, ace si pendul din argint, si un cuc MOV. In 2015 sa ma trezeasca un ceas cu cuc! Ma rog, numai el putea avea idei dinastea…pasaresti. Unde l-o fi gasit?!?! Bineinteles ca nu vrea sa imi spuna, cica asa mai apuca sa aiba si el secrete fata de mine. Are senzatia ca ma uit in sufletul lui ca pe harta Romaniei. Ca ii stiu fiecare delusor, abis sau varf de munte. Si daca vreau sa ajung de la un capat la altul, tot ce trebuie sa fac e sa imi aleg traseul. Exploratoarea mea, asa ma alinta uneori.
Ma duc sa trag cucul de ciuf, doar asa se opreste alarma. In sfarsit, liniste.
Mmmmmmmm, ce miroase a toamna iedera asta!
