Tot anul ne facem planuri. De cele mai multe ori, pe la mijlocul lui ne dam seama ca nu am îndeplinit ceea ce eram atat de siguri ca anul acesta vom duce la capăt. Nu voi explica acum de ce peste 80% din rezoluțiile de Anul Nou nu funcționează.Voi povesti însă despre ce simți si ce se întâmpla cand totuși Reușești sa duci “ceva” la final.

Un gând năstrușnic trimis de vreun înger pasionat si el de colinde, suna asa: “si cum ar fi sa fie ateliere de colindat? Asa, ca si acestea de Coaching, dar in astea sa colindam.” După ce s-a conturat acest aspect, probabil același înger nastrusnic mi-a mai trimis un gand:”bun, bun…colindăm, si apoi? Noi colindam intre noi, dar cum ar fi sa ajungem si la alții? Pana la urma, esența Crăciunului este răspândirea vestii bune.”

In Decembrie 2014 am organizat prima serie de ateliere de colinde sub numele de Colindăm-Bucurăm, Dăruind vei dobândi. Cei de la Incubator107 Oradea au fost deschiși si incantați de idee, asa ca din punct de vedere logistic ei s-au ocupat de tot: găsirea spațiului, promovare. Eu m-am ocupat de cererea de la Direcția pentru protecția copilului, pentru a avea acces in centrul de plasament. Au fost 4 ateliere, 9 colinde ( stravechi dar si contemporane) o medie de 7 participanți/atelier, 1 centru de plasament si 1 azil la care am mers sa colindăm chiar inainte de Crăciun. In ziua in care ne-am stabilit sa mergem cu colinda, am fost aproximativ 30 de persoane.

Cum a fost? Greu de descris in cuvinte, de asta sper ca anul acesta sa vii si tu alături de noi. Sa poti sa simți.

Ce simți cand vezi ochii înlăcrimati ai bunicilor? Cand aplauda si ei cu tine? Cand te gândești ca unii dintre ei au povesti de viața sfâșietor de triste? Te poti emoționa pana la lacrimi, ți se poate așeza un nod in gât. Dar, dincolo de toate, pluteste bucurie. Ei colinda cu tine despre bucuria Nașterii Domnului. Si, pentru 20 de minute devii cel mai frumos nepot pe care il pot avea, nepotul care si-a amintit sa împartă bucuria Crăciunului cu bunicii lui.

Ce simți cand te privesc vreo 10 perechi de ochi curioși? Ce simți cand te ia de mâna un copil pe care l-au lăsat de mâna cei care trebuiau sa aibă grija de el? Cum ti se tulbura apele inimii cand auzi glasurile lor cântând timide “Astăzi s-a născut Hristos!”? Te poti emoționa pana la lacrimi, ți se poate așeza un nod in gât. Dar, peste toate, e un strat subțire de speranța. Ei spera ca nu vor fi uitați, tu speri ca, in ciuda tuturor vitregiilor, ei se vor face oameni mari si frumoși.

Noiembrie 2015: sunt mai săraca cu o bunica si un suflet lipit de al meu duce o lupta aflata spre final, cu boala asta necruțătoare, cancerul. Din Octombrie ma gandesc cu entuziasm la atelierele de colindat dar evenimentele din luna asta mi-au cam tăiat elanul. Sincer? Nu prea am chef de mare lucru. Dar am început sa primesc întrebări, din diverse părți: Anul asta colindam? Cand începem atelierele de colindat? Cumva, nici acum nu mi-e clar cum, Colindam-Bucurăm 2015 a început promițător si a avut un parcurs tare plăcut. Probabil ca îngerul năstrușnic de anul trecut a determinat buna-desfășurare. Prietenii Veseliei ne-au pus la dispoziție sediul lor primitor pentru cele 5 ateliere, 9 colinde(străvechi dar si contemporane), si o medie de 10 participanți/atelier. Am mers sa colindam la 2 centre de plasament, 1 azil de bătrâni si Asociația Pași Impreuna (copii cu autism).  Diferit si spectaculos fata de 2014 e faptul ca la ediția asta am avut si copii intre participanți. Si nu  1-2, ci aproximativ 10!

In 18 Decembrie, Copiii cu autism ne-au primit in căsuța lor cu parfum de brioșe proaspăt scoase din cuptor. Ne-au colindat si ei, ne-au servit cu ceai. In 22 Decembrie, La azilul de bătrâni, una dintre bunici ne-a recitat poezia “Mama- G.Cosbuc”. Am simțit cum regreta si ea, dar si eu, ca nu putem intâlni, ca nu putem crea lumea idilica din versurile ce-i curgeau pe buze. La centrul de plasament “Miracole”  copiii ne așteptau in ferestre. La centrul de plasament “Ghiocei”, jumătate dintre copii dormeau cand am ajuns asa ca, am colindat in șoaptă. Cei care inca nu dormeau, copilași in pijamale, ne-au colindat la rândul lor In timp ce noi le așezam cadourile sub brad. Si era o pace, si o bucurie, asa cum rar trăim.

La fel ca anul trecut, am auzit des întrebarea de la persoanele-gazda: “dar ce organizație sunteți? Dar cum de ați venit la noi? ” Si, la fel ca anul trecut, am răspuns :”suntem prieteni si ne place sa colindam, sa împărțim bucurie.” Nu e un răspuns la care sa se aștepte, dar e adevarul. Fiindcă noi, cei care ne-am întâlnit săptămânal in Postul Crăciunului pentru a colinda, am devenit prieteni. N-am simțit nevoia, nici in 2014, nici in 2015, sa ma prezint si sa zic “e ideea mea!”. Fiindcă, pana la urma, poate fi ideea mea, însă  fara voi, cei care ați crezut in ea, nu ajungeam sa trăiesc aceste experiențe minunate. Asa ca, va multumesc ca ați ales sa participați la ateliere, va multumesc ca ati donat si am reușit sa cumpăram ceea ce aveau nevoie copilașii si bunicii, va multumesc ca aveti dorinta de a răspândi Vestea buna.

Sa ne vedem cu bine si la ediția III, de 2016.

Andrea