Tu, Incotro? Ateliere pentru vocatia ta.

Din 18 noiembrie pana in 16 decembrie 2014, sustin o serie de ateliere cu si despre subiectele fierbinti  ale momentului in care ne intrebam: Eu, eu ce drum am? La ce sunt bun?

Temele atelierelor sunt:

1. Discipline-vous!  18.11 (marti)

Participi la acest atelier dacă vrei să afli la ce poate fi bună auto-disciplina asta. Dacă vrei să afli cum poți folosi auto-disciplina în descoperirea propriei vocații. Dacă te-ai săturat de succesul oamenilor disciplinați și îl vrei si tu.

2. Pasiunea: a fi sau a nu fi? 25.11 (marti)

Participi la acest atelier dacă ai de gând să oferi o șansă, cât de mică, pasiunii tale. Pe care poate că deocamdată nici n-o cunoști. Dacă te intrigă oamenii care spun: ”Sunt fericit! Fac ce îmi place!” Și ție îți vine să zici: ”Nu, zău?!?

3. Antreprenor sau …nu? 12.12 vineri

Participi la acest atelier dacă te vezi în postura de a conduce o afacere dar nu ai idei despre ce presupune asta. Sau poate că ai idei, dar vrei totuși să le compari și cu altele.

4. Ațnegiletnl ălanoițome adică Inteligența emoțională 16.12 (marti).

Participi la acest atelier fiindcă emoțiile sunt parte din tine și vrei să afli CUM să le pui în slujba ta și nu să actioneze după capul lor. Adică, să afli măcar o brumă de răspuns la întrebarea: Cum vine subiectul ăsta cu inteligența emoțională????

Si pentru ca sunt ateliere in care subiectele sunt tratate prin prisma coachingului, avem exercitii, jocuri de rol, studii de caz. Adica teorie putina, practica din belsug.

Vrei o sesiune privată de coaching? Câștigă Cursa de Perseverență! Adică, vino la fiecare atelier din această serie, și în cadrul ultimului atelier desemnăm prin tragere la sorți 2 persoane (dintre cele perseverente) câștigătoare!  

Detalii si inscrieri pe :  Inscrieri la ateliere

Va astept cu drag si … provocari!

Andrea, life coach

poză 1

De fapt, ce intelegem?

Traim intr-o lume nebuna! – asta se spune foarte des.

Atat de multi oameni rai sunt!- si asta se spune foarte des.

Biserica, religia, crestinismul- toate inrobesc si ne umplu de frica! – asta auzim tot mai des.

Biserica ortodoxa a fost acuzata de foarte multe ori ca ii inspaimanta pe oameni, ca promoveaza frica. Dumnezeu e dumnezeul Iubirii, El nu ne forteaza cu nimic si spre nimic. In momentul in care facem un pas mic catre El, El face 10 catre noi. Noi punem putinul nostru si El vine cu multul Lui. Parintii care isi ameninta copiii cu focul iadului, fac o mare greseala. Iadul si Raiul sunt inca de aici, de pe Pamant si in nici un caz nu e vorba de furci si cazane la propriu. Dumnezeu nu forteaza apropierea de El, nu te pedepseste pentru alegerile facute. Dar tot ce facem are consecinte… Insa nu avem un Dumnezeu cu toane care da cu toiagul in stanga si-n dreapta!

Cuvinte extrase din predica de duminica, 2 noiembrie 2014, biserica Sf. Apostol Andrei, Oradea

P.S: cand mi-am deschis ochii sufletului am vazut taina ortodoxiei si am inceput sa gust adevarata libertate.  Pana atunci, multe cuvinte, putine trairi. Acum, multe trairi, putine cuvinte. Sa vedem ce urmeaza! 🙂

Cu drag,

Andrea

Zambete in oglinda

                      “Nimic nu este mai minunat pe lume decat zambetul unui copil. Ce o fi vazand un copil in mine cand imi zambeste? Imi zambeste de parca l-a vazut pe Dumnezeu. Ei, aceea este sanatate. Aceea este bucuria de a vedea “chipul” – sunt convinsa ca acel copil curat vede chipul lui Dumnezeu din mine si lui ii zambeste.”(Monahia Siluana Vlad- Mestesugul bucuriei – Cum dobandim bucuria deplina, ce nimeni nu o va lua de la noi- ).

Cand am citit randurile astea, am vazut instant zambetele pe care mi le daruiesc George si Xenia ( G si X sunt familia noastra. G si X sunt copiii nasilor nostri, asta inseamna ca ne sunt… Social, nici nu conteaza ce ne sunt. Va spun, sunt lipiti de sufletul nostru. Ca si cum ar fi fost dintotdeauna acolo.)  Cele mai recente, azi de dimineata in timpul Sfintei Liturghii. George isi plimba degetele prin parul meu, ma mangaia usor si dragastos, si secunde intregi ma privea zambind. Mi-a marturisit in soapta: Andrea, imi place parul tau!

 Am ingenuncheat la rugaciunea Tatal Nostru, a ingenuncheat si el. Dupa aceea m-a rugat sa-l iau in brate: ca sa vada mai bine ce face parintele acolo in altar. Si cat timp il tineam in brate el privea picturile, preotii, si tot la cateva minute imi tinea chipul in ambele manute si imi zambea. Si eu ii zambeam, il pupam usor pe obraz sau pe frunte.  Dar aceste zambete….nu sunt zambete pe care le intalnesc in restul zilelor. Sunt zambete limpezi, si am de fiecare data senzatia acuta ca ma aflu pe o apa ale carei adancimi le vad pana in cele mai mici detalii. Nu urmaresc interese. Zambetele astea vin din cele mai indepartate colturi ale sufletului si de foarte multe ori ma minunez si ma mir si ma intreb: Cum se poate asa ceva, Doamne? Cum se poate ca, desi e intre noi o distanta de 25 de ani, sa fim intr-o asa comuniune? Sunt zambete din care primesc pace:  tot tumultul meu sufletesc se aseaza intr-o ordine fireasca, calma.  Cand George ia o pauza de la activitati si ma acopera cu zambetul lui, e un moment in care totul in jur se estompeaza – e greu sa descriu in cuvinte aceste clipe, e greu pentru ca am senzatia ca nu gasesc termeni, cuvinte, expresii suficient de fine incat sa construiasca imaginea in intregime… In acele clipe, nu le zambesc ochilor sau nasului sau simpatic foc si intuiesc ca nici el nu zambeste fetei mele. In acele clipe, Timpul sta in loc, e doar intalnirea noastra. Si m-am gandit de foarte multe ori cine cu cine se intalneste sau ce cu ce.

Azi, in fragmentul citat mai sus, am aflat raspunsul. Am inteles. George, la cei 3 ani ai lui, are sanatatea sufleteasca in care ii poate zambi chipului lui Dumnezeu aflat in ungherul tainic al sufletului meu. Si apoi, e o oglindire… De asta nu am cuvinte suficiente, de asta am senzatia ca oricate fraze as construi, nimic nu egaleaza momentul trait.

Eu, recunosc, fac eforturi pentru a vedea in fiecare om pe care-l intalnesc chipul lui Dumnezeu. Cu unii reusesc mai usor, cu altii mai greu, cu altii deloc. Dar tin speranta sus si nadajduiesc ca intr-o zi voi ajunge si eu ca si George : cu zambete limpezi si sanatate sufleteasca.

Cu drag,

Andrea

Gradina Darvas-La Roche

Grădina Darvas La Roche este un proiect marca Ordinul Arhitecţilor din România filiala Bihor, prin Grupul de lucru pentru cultura urbană “URB_O”, cu sprijinul Primăriei Municipiului Oradea.   Saptamana aceasta se intampla acolo, in gradina cladirii, tot soiul de evenimente, care de care mai alese:    Detalii Eveniment

In acest context, Joi, 9 octombrie, intre 18:30 si 19:00, va invit la o sesiune intensa de life-coaching!  Daca avem activare urbana, avem si activare ( a ce? o sa vedeti daca participati) prin life-coaching!

Va astept in gradinaaa!!

Cu drag si activare,

Andrea

-Darvas_-_La_Roche-_House_-_Oradea

Sunetul de vineri -Colors of Maria- ;)

Iar e vineri, sau, cum aud tot mai des: ce bine ca e vineri! Personal, sustin sa ne bucuram de fiecare zi, indiferent ce nume poarta: Luni, Miercuri, Sambata.

Pentru vinerea de azi, va propun Roots Revival Romania   http://www.youtube.com/watch?v=9l5oBPT2WBw

E unul din cantecele pe care le-am ascultat live, vinerea trecuta, si intreg conceptul Roots Revival Romania mi-a mangaiat inima.

Cu drag, dintr-o inima mangaiata,

Andrea!

P.S: asculta-l cu ochii inchisi.

Senzational!

Suntem atrasi de senzational. Uneori, dorim acest senzational cu ardoare in viata noastra. In relatiile de la munca, in familie, cu prietenii, cu iubitul/a, cu sotul/a. Si bineinteles, vrem senzational de la divinitate.

 Si, incepem : “Doamne, daca esti acolo, da-mi un semn! Dar unul foarte clar, unul care sa ma lase cu gura cascata!”  Si noi il asteptam pe Senzationalul Isus sa vina si sa performeze.

Sa performeze si sa ne dea viata peste cap. Nu e suficient ca ne daruieste o noua zi, in fiecare zi. Nu e suficient ca ne pazeste si trecem cu bine,  intr-o fractiune de secunda,  peste o situatie care s-ar fi putut termina dezastruos pentru noi.

Culmea e ca divinitatea apreciaza simplitatea noastra, dar noi asteptam de la divinitate o manifestare senzationala. Suntem mici, nesemnificativi pentru unii, dar in ochii lui Dumnezeu suntem cei mai importanti. Si  liberi. Si nu vrea de la noi senzationalisme.

Atunci cand ne manifestam cea mai mica dorinta de apropiere fata de divin, suntem intampinati simplu, fara filosofii, fara jocuri de cuvinte. “Vino!”.  Vino- asa ii raspunde Isus lui Petru cand acesta ii spune “Doamne, daca esti Tu cu adevarat, porunceste-mi sa vin pe apa spre Tine”. Si Petru porneste plin de credinta, de incredere.

Si noi pornim asa de multe ori la drum. Avem incredere, avem resurse, avem convingerea ca totul va fi bine, ca ne indreptam in directia buna. Suntem plini de elan. Undeva, incepe sa scada nivelul de incredere. Apare fasneata neincrederea. Dubiile. “Chiar sa fiu unde trebuie? Chiar asa e?”

Incet-incet, ne scufundam si noi ca si Petru. Ne cuprinde indoiala. Si Petru simte indoiala: “Sa fie oare Isus?” .  Inspaimantat, striga “Doamne, scapa-ma!”. Si Isus ii intinde mana: “Putin credinciosule, pentru ce te-ai indoit?”

Se intampla ca si barca noastra sa fie lovita de valuri. Uneori pornim plini de elan pe drumul auto-cunoasterii, al desavarsirii duhovnicesti, al apropierii de divinitate si pe undeva, pe acest drum, incepem sa avem indoieli: chiar exista Dumnezeu? Chiar sunt copilul Lui? Chiar am scanteie divina in MINE?

Esential e ca (si) in acele vremuri sa ne rugam sincer “Doamne, scapa-ma!”.  Sa privim catre divin, chiar daca picioarele se scufunda, sa invatam de la Petru … Sa invatam de la Isus care incepea orice lucru cu rugaciune.

* Inspiratia acestor randuri am primit-o din cuvantul de invatatura de duminica, 10 august 2014, biserica Sf. Nicolae, Oradea

Cu bucurie,

Andrea

Coaching despre… ce vrei TU

Continuam cu atelierul numarul 4 din seria Coaching No5!
Tema: Coaching despre ce vrei TU

Ridică la fileu orice situaţie. Pune pe tapet orice întrebare. Adu în discuţie orice ţi se pare interesant. Ce te frământa. Despre ce ai vrea să afli mai multe.

Le abordăm din perspectiva coachingului şi surprizele se vor ţine lanţ!

Participi la acest atelier dacă
– vrei să fii provocat
– vrei să fii cu mintea deschisă
– îţi place să auzi experienţele altora
– vrei să împărtăşeşti ideile tale sau/şi nelămuririle pe care le ai.

Ce facem diferit?
Teoria ca teoria, dar practica … ne învaţă!
Cum?
Trecem prin sita coachingului toate subiectele propuse de participanţi. Lăsăm de-o parte etichetarea cu “bine” sau “rău” a subiectelor. Pur şi simplu creem un spaţiu în care discutăm despre orice, la modul liber.

Dacă ştii pe cineva interesat de subiect, dă-i de veste şi haideţi împreună!

Inscrieri si detalii, pe:

Coaching No5         si

http://oradea.incubator107.com/atelier/Breasla%20Gl%C4%83suitorilor/1328


Va astept cu drag si … provocari!

Ia tot ce vrei dar nu uita ce e mai pretios

Vreau sa impartasesc cu voi, o poveste care mi-a placut foarte mult:

O vaduva,  dupa moartea sotului, traia zile grele, in saracie lucie. Ii era din ce in in mai greu si se ingrijora pentru propriul copil: nu mai avea cu ce sa il hraneasca.  Cu toata rusinea, lua hotararea de a merge la cersit. Isi lua copilul in brate si porni catre oras. Cu mintea plina de ganduri, rataceste drumul si ajunge in dreptul unei pesteri de unde aude o voce: Ia tot ce vrei dar nu uita ce este cel mai pretios!

Uimita, femeia intra in pestera si descopera bogatii cum nu mai vazuse pana atunci! buimacita si plina de bucurie, indeasa prin toate buzunarele aur, pietre pretioase, bijuterii. Vrea tot mai mult. Cauta peste tot. Se gandeste cum sa faca sa duca cu ea cat mai multe bogatii.

Din cand in cand, vocea se aude raspicat: Ia tot ce vrei dar sa nu uiti ce e mai pretios! Ia tot ce vrei dar nu uita ce e mai pretios! In curand se inchide poarta pesterii!

Vaduva are toata atentia concentrata asupra bogatiilor, nu stie pe care sa puna mana mai repede, cate sa ia. In alergatura printre comori, abia reuseste sa se strecoare afara.  Piatra se pecetluieste, vaduva e fericita ca are bogatii nespuse. Ajunsa afara, se intreaba :

-Ce o fi fost cu vocea aceea? Cum adica sa iau tot ce vreau dar sa nu uit ce e mai pretios?!?! am luat atatea obiecte pretioase…

Dupa un moment de liniste, vaduva isi simte inima tot mai mica. Abia mai poate respira. Baiatul, baiatul ei…a ramas inchis in pestera. In nebunia adunarii comorilor, uitase de copil…

-Cum am putut sa fac una ca asta? El e tot ce am eu mai bun pe lumea asta… Cum am facut asta?!?!?!

Si printre lacrimi, in fata intrarii pecetluite a pesterii, intelege mesajul vocii : IA tot ce vrei dar nu uita ce e mai pretios…

Sa aducem povestea in viata noastra de zi cu zi: baiatul reprezinta sufletul nostru. Suflet pe care, de multe ori, il uitam prin te miri ce situatii, circumstante. Suflet pe care abia la final il apreciem. Suflet pe care, in loc sa il umplem cu bogatii, il lasam deoparte si adunam “lucruri pretioase” pentru exteriorul nostru.

*Poveste extrasa din cuvantul de invatatura de duminica, 3.08.14, biserica Sf.Apostol Andrei, Oradea

Cu bucurie,

Andrea

 

No5 Coaching – Coaching-ul in basmul romanesc

md1 Tema atelierului de vineri, 27 iunie, o planificasem de multa vreme dar nu-i gaseam contextul potrivit. Cand am descoperit Ziua Universala a Iei (24 iunie) am stiu ca e momentul potrivit pentru Coaching in basmul romanesc.

Coachingul e natural, cand vorbim despre coaching nu ne incurcam in fraze lungi, cuvinte ostovitoare si incalcite.

Imi plac basmele. Admir folclorul romanesc si delicatetea oamenilor de odinioara. Iubesc seninatatea omului de la munte care dimineata priveste cerul si isi traieste viata cu simplitate si dragoste pentru ce-l inconjoara. O simplitate profunda.

Ce facem la atelier?  Jocuri de rol (personaje din basme 😀 ) si experimentam aplicarea principiilor din coaching pe traseul: basm-viata de zi cu zi.

Acest atelier este dedicat tuturor care cauta in obisnuit lucruri neobisnuite. Celor care isi transforma viata zilnic. Si celor care vor sa invete sa faca asta.

Si pentru ca suntem inca aproape de ziua Iei, va incurajez sa purtati Ii sau Camasi traditionale romanesti- toti cei care se imbraca asa, sunt asteptati cu premii-surpriza! 🙂

1524767_249767918480681_6796926093616165383_n

     Cu drag si dor, 

Andrea (cea care iubeste IA).

Live.Die.Repeat

Pentru cei care ati fost recent la cinema, titlul acestui post va suna cunoscut. Asta doar in cazul in care ati vizionat The Edge of Tomorrow.

Cand am iesit din sala, am exclamat entuziasmata: ce fain ar fi sa avem si in viata reala sansa asta! Si apoi, in aerul sarat al pacarii, mi-am dat seama: stai un pic…dar avem sansa asta!

Nu avem toti privirea galesa Tom Cruise-iana si nici corpul mega-lucrat precumimages (8)
Emily Blunt DAARRRRR … avem incapatanare. Si curaj. Si puterea de a o lua de la capat. Si indrazneala. Si iubire. Si umor (a se citi: a face haz de necaz).

In film, ofiterul Wiliam Cage e tipul de PR care poate vinde orice si habar nu are de cum se duce o lupta. Insa ajunge la final sa salveze omenirea. Oarecum cliseu, insa  maniera in care are loc schimbarea asta e delicioasa.

Stii situatiile alea in care te trezesti ca esti implicat si habar nu ai cum sa le gestionezi si care e rolul tau? Cam asa incepe si aventura ofiterului. E confuz. incearca sa lamureasca pe toata lumea ca lucrurile stau altfel. Primul instinct? Fugggaaaaaaaa !  Primul instinct pe care il avem si noi de multe ori? Fuga! Fuga de responsabilitate, negarea situatiei si altele gen “Cum sa mi se intample mie asta? NUU… Locul meu nu e aici.Eu nu fac asta!”

Dar situatiile in care stii foarte bine ce ai de facut si totusi nu iti ies din prima fiindca intampini o serie de obstacole -unele mai neasteptate ca altele-? Cu toate astea, o iei de la capat pana cand finalizezi ce ti-ai propus. Si te miri si tu de tine cateodata.

Ofiterul William Cage ia cateva suturi pana cand sa realizeze ce are exact de facut si, mai ales, impreuna cu cine poate realiza acel lucru: a pierdut timpul incercand sa-si salveze colegii cand deja era prea tarziu, a incercat strategii care au dat gres.

Si noi, in viata reala, nu luam? Ba daaaaa! Cateodata, pana sa ne dezmeticim ce vrem cu adevarat si cum aducem in realitate ceea ce ne dorim, luam cateva suturi zdravene: decizii gresite si consecintele lor, timp irosit in companii nepotrivite, relatii compromise. Ne asezam sfarsiti, pe o banca sau o canapea si decretam: GATA!  NU MAI POT!

Ajunge sa avem pe langa noi o singura persoana (UNA) care sa ne inspire, care sa ne ajute sa ne vedem puterea din interiorul nostru si o luam de la capat! Live.Die.Repeat

Alteori ajunge sa avem un moment de liniste (UNUL), un singur moment de pace cu noi insine si BUM! Ne recapatam forta de a merge mai departe. Live.Die.Repeat

Insa toate aceste momente de transformare aduc ceva minunat in viata noastra: Suntem tot noi si totusi altfel. As spune ca suntem noi dar in varianta imbunatatita. Clipa in care intelegem CUM sa ne folosim in mod inteligent si eficient resursele, CUM sa relationam cu oamenii din jurul nostru, CUM sa ne accesam si dezvoltam propriul potential, e clipa noastra magica, e propriul nostru Live.Die.Repeat.

Asa si cu ofiterul William Cage: succesul l-a obtinut doar in momentul in care si-a tratat colegii de pluton ca si o echipa, doar in momentul in care n-a mai incercat sa fuga de ceea ce se contura tot mai clar ca fiindu-i destin.

Rita Wratasky, celalalt personaj principal, e cea care il conduce pe Cage in procesul de transformare. E tipa care face lege si ordine. E soldatul care stie de ce s-a inrolat, care ii e scopul, misiunea, si face orice pentru a-l indeplini.

Rita e, ceea ce noi numim in realitate, contextul de inevitabilitate. Adica: daca stii ca vrei sa faci sport regulat dar stii si ca te tii greu de treaba, atunci iti creezi un context de inevitabilitate: rogi un prieten sa te monitorizeze cu mersul la sala sau iti iei un antrenor personal. Si oamenii astia te ajuta sa iti respecti programul de sport, te provoaca la mai mult.

Sau iti iei un coach. Si coach-ul, impreuna cu tine, creeaza tot soiul de contexte de inevitabilitate pentru ca tu sa te dezvolti continuu si in directia potrivita tie. Ori de cate ori o iei pe aratura, coach-ul te readuce pe directia ta ( Rita il impusca de fiecare data pe William, dar asta era singura lor cale de revenire .images (9) Coach-ul nu foloseste violenta. 😀 ).

Adica: Live.Die.Repeat

Asa ca, da, nu avem efectele speciale de prin filmele 3D. Dar costumele noastra de lupta, desi nu au raze X si mine anti-personal, sunt echipate cu abilitati si arma lor cea mai tare e potentialul nostru. Pe care daca invatam cum sa il dezvoltam si manuim, devenim cei mai tari soldati. Suntem de neoprit!

Cel mai mult mi-a placut din film revelatia pe care am avut-o la finalul lui: de Live.Die.Repeat suntem si noi capabili!

Cu drag,

Andrea (cinefila)