Atelier Muzical

Muzica este unul dintre cele mai frumoase lucruri de pe lumea asta. Siluan are audiții de muzică clasică de cand era un ghemotoc. Pe lângă asta, joacă pe muzică populară, are coregrafie pe melodiile de la radio, cântă mult. Cântăm mult, de fapt 🙂 în mașină, acasă, în pat, inainte de culcare. Dimineața, cu ochii abia deschiși. Afară, în parc. Muzica ne însoțeste mereu.

Și cum dincolo de aspectul estetic si cultural, muzica are și rol liniștitor, căutam de ceva vreme ateliere muzicale destinate copiilor atat de mici. Și-am gasit și am participat. Și sigur mai mergem.

Săptămâna  trecută am fost la MiniChic și Mela (pe care am întâlnit-o și la seara e povesti cu Apolodor) a condus atelierul muzical destinat copiilor intre 6 luni si 6 ani. Ne-am dus cu prietenii nostri S,G și X, copilași cu varste intre 3 și 5 ani. Siluan a fost încântat! A cântat, a imitat gesturile facute de Mela, a intrat în toate jocurile propuse. A testat cateva instrumente muzicale.

Mi-ar fi plăcut să nu se termine asa repede ora și sa tot exploram sunete cat mai diverse. Să vedem ce se întâmpla la următorul 🙂 Până sa învețe să cânte la un instrument muzical, pana sa mergem la concertele de la Filarmonică, mergem la ateliere muzicale. La 5 zile de la atelier, S are momente din zi in care repeta gesturile învățate in cadrul atelierului 🙂 așa, din senin…

Tu îti mai aduci aminte cum sună muzica intr-o sala de Filarmonică? E un sunet atat de complet, de pur, de plin…cum să ratezi o asemenea experiența? Și ce te oprește în a savura aceasta experiența împreuna cu al tău copil?

A&S – îndrăgostiți de muzica bună 🙂

Seară de povesti cu Apolodor

Într-o seară usor zgribulită, ne-am înființat amândoi la Crescendo Montessori fiindcă aveam imageîntâlnire cu Apolodor.

Îmi închipuiam o seară de povesti cu un număr restrâns de copii, dar foarte multi au dorit să se întâlnească cu pinguinul călător, asa ca ideea mea de seară de poveste nu s-a materializat sub forma imaginată de mine.

Siluan are 2 ani. Ai zice “Ce să faca un copil de 2 ani la seara de povesti?” Îti zic eu ce: să învețe să asculte. 🙂 acasă citim. Zic “citim” fiindcă și el ia cartea în brațe și răsfoind paginile, îmi boscorodește pe limba lui despre toate personajele. Are cateva cărți veșnic la îndemâna pe care le Răsfoiește cand dorește in timpul zilei. Ritualul de culcare include si o parte în care stă in brațele mele și citim.

Apolodor a fost adus copiilor de Topolina, care e un personaj creat de o foarte simpatică actrița a teatrului Regina Maria, și anume Adela Lazar. Cât timp a citit ea copiilor aventurile lui Apolodor (pe scurt), Siluan a stat gură-cască. E adevarat, se vede că Topolina e actrița. M-a vrăjit și pe mine 🙂

În schimb, la partea de lucru manual, Siluan a zis pas; deși copiilor li s-au pregătit materiale pentru a confecționa pinguini, desigur. O multitudine de Apolodori. 🙂 Momentul pe care l-a savurat a fost cutia tematică cu gheata și apă- așa, ca la Pol.

Și a mai fost vrăjit de momentul muzical adus de Mela care a venit cu fel de fel de instrumente muzicale. Cât timp ea a cântat la chitara, Siluan s-a instalat la mine în brațe si a privit-o fara sa clipească aproape. A verificat la un moment dat instrumentele aduse de ea, a cântat și a aplaudat. Dar nu a plecat de pe covorașul unde se desfășura actul artistic.

Eu mi-am adus aminte cu mare bucurie de concertul Adei Milea din vară, când Apolodor și-a trăit aventurile pe cea mai inspirată muzică. Dacă n-ai ascultat pană acum cum îl plimbă  Ada Milea pe Apolodor, trebuie neaparat să o faci. Uite aici linkul Apolodor- YouTube. La noi în casă e distracție maximă de fiecare dată când Apolodor apare în peisaj.

Și fiindcă tot n-am renunțat la ideea mea de seara de povesti în care copiii sunt maxim 7 și stau tolăniți pe perne, in cerc, pe jos, am să “organizez” un asemenea cerc la noi acasă, cu copiii din dotare: ai nașilor și ai prietenilor. 🙂

Ce poate fi mai Grozav decat povesti la gura sobei, cand afară e frig frig frig?

A&S 🙂

Cămila și urechile acului

Duminica aceasta a fost predica cu tânărul bogat care se întâlnește cu Hristos:

În vremea aceea a venit un tânăr la Iisus, îngenunchind înaintea Lui şi zicându-I: Bunule Învăţător, ce bine să fac ca să am viaţa veşnică? Iar El a zis: De ce-Mi zici bun? Nimeni nu este bun, decât numai Unul: Dumnezeu. Iar dacă vrei să intri în viaţă, păzeşte poruncile. El I-a zis: Care? Iar Iisus a zis: “Să nu ucizi, să nu faci desfrânare, să nu furi, să nu mărturiseşti strâmb; Cinsteşte pe tatăl tău şi pe mama ta şi să iubeşti pe aproapele tău ca pe tine însuţi”. Zis-a Lui tânărul: Toate acestea le-am păzit din copilăria mea. Ce-mi mai lipseşte? Iisus i-a zis: Dacă voieşti să fii desăvârşit, du-te, vinde averea ta, dă-o săracilor şi vei avea comoară în cer; după aceea, vino şi urmează-Mi. Însă, auzind cuvântul acesta, tânărul a plecat întristat, căci avea multe avuţii. Iar Iisus a zis ucenicilor Săi: Adevărat zic vouă că un bogat cu greu va intra în Împărăţia cerurilor. Şi iarăşi zic vouă că mai lesne este să treacă o cămilă prin urechile acului, decât să intre un bogat în Împărăţia lui Dumnezeu. Auzind, ucenicii s-au uimit foarte mult, zicând: Dar cine poate să se mântuiască? Dar Iisus, privind la ei, le-a zis: La oameni aceasta e cu neputinţă, la Dumnezeu însă toate sunt cu putinţă.”

Și în duminica aceasta am aflat de unde vine asta cu “urechile acului” 🙂 în timpul Vechiului Testament, oamenii aduceau jertfă la templu, în general oi. Și ca să existe o anumită ordine, și oile să intre pe rând, au făcut o Portiță mică, prin care intra doar câte o oaie, pe rand. Unei cămile îi era mult mai greu să treacă prin aceasta ușă: doar fără poveri și îngenunchind.

Ce este însă important pentru mine, în Duminca asta? Că mi se aduce aminte că eu, ca om, am o năzuință după absolut. O sete. Și oricâte bunuri lumești as avea, nu îmi astâmpără setea.

Nu este nimic greșit în a fi bogat material. În a avea bani, averi.

Dar nu e suficient, nu pentru sufletul meu. Averea, banii, sunt doar un mijloc. Nu un scop.

Sper că și voi ati avut o duminică liniștită!

Andrea

Atelierele Feminității III și IV

imageIată că ne apropiem cu pași repezi de finalul acestei serii dedicată feminității. Mai avem 2 întâlniri, la care te asteptam cu drag! Marti, 29 Noiembrie, Pasiunea este în prim plan.

Iar miercuri, 7 Decembrie, discutăm deschis despre ce putem face, emoțional și fizic, pentru a ne păstra feminitatea…intactă!

imageCa de fiecare dată, combinam tehnici din coaching( pe care le aleg cu iscusință) cu magia tradiției romanești, pe care ne-o aduce în prim plan Cristina, fondatoarea minunatelor Broderii Ana !

          Înscrierile se fac prin sms la 0742665019 sau prin email la storiesdada@gmail.com.

Te astept cu mult drag și cu multe provocări!

Andrea 😉

Feminitatea și Îrădăcinarea

imagePrimul atelier din seria dedicată feminității a stat sub semnul înrădăcinării. Ne-am uitat puțin spre trecut, să descoperim ce făceau bine femeile românce și cum putem noi transforma aceste obiceiuri bune astfel încat să se potrivească contextului în care trăim.

Pare simplu, dar nu e. 🙂 Primul motiv: trecutul ne tulbură întodeauna.

Al doilea motiv: suntem un grup lipsit de omogenitate. Femei care se văd pentru prima dată în viata lor, cu interese diferite, hobbiuri diferite, abordări ale vieții diferite, vârste diferite. Pentru mine, coach, acesta este o posibilitate minunată de a explora multiple căi de a provoca audiența. Fiindcă modul în care se Raportează la viață și la feminitate o femeie la 28 de ani, este diferit de modul in care se Raportează la viață și feminitate o femeie la 39 de ani.

În cadrul acestui atelier, atât eu, cât și Cristina (fondatoare la Broderiile Ana ) ne-am propus două chestiuni de bază:

1. Să punem pe masă mituri și roluri ale femeii, cercetând importanța și influența educației formale-școala, a familiei, a jobului, a cercului de prieteni. -și am făcut asta cu mare plăcere în calitate de Life-Coach.

2. Să aducem la lumină obiceiuri tipic feminine din tradiția românească, figuri feminine emblematice dar mai puțin cunoscute din istoria României- asta a facut cu pasiune Cristina.

Scopul?

Medierea unei introspecții. Determinarea apariției unor semne de întrebare în rândul participantelor : ce roluri am ales constient să joc? Ce alte roluri aș vrea să experimenteze în viața mea? Este de ajuns ce trăiesc? Ce vreau în plus? Cât de mult îmi trăiesc feminitatea?

În coaching, clientul este invitat să părăsească zona de confort. Nu toată lumea vrea din prima 🙂 Nu-i nimic, insist. Fiindcă asta este singura variantă prin care poți găsi soluții creative, prin care poți afla lucruri cu adevarat importante despre tine. Așa că, am lansat această invitație și în cadrul acestui atelier.

Cum?

Amintindu-ne lucruri esențiale despre noi, femeile: puterea noastră creatoare. În cadrul atelierului, în termeni concreți, am manifestat-o la scară mică dar simpatică și relaxantă: am brodat și am desenat.

La nivel conversațional, am ajuns la puncte sensibile precum “rolul femeii este chiar la cratiță?” “nu esti mai puțin femeie dacă faci curat si in acelasi timp ai o carieră”, “cum poți ca femeie să le faci pe toate?”.

De ce?

Există o foarte mare ruptură între ceea ce suntem și ceea ce facem. Între ceea ce am vrea să fim și ceea ce alegem să fim în fiecare zi. Acum mă refer strict la noi, femeile. Peste această prăpastie vreau să construim un pod. Și putem găsi elemente necesare atât în trecut, cât și în prezent.

Așadar,

tu, ca femeie nu “trebuie” să le faci pe toate. Te Invit să faci o diferență însă. Să îți lași amprenta pe unde mergi. Asta poate însemna că de acum încolo alegi să îți faci jobul cu și mai multă Dedicație, poate însemna să te bucuri când gătești -fiindcă din mâinile tale ies bunătățuri care îți hrănesc familia- , poate însemna că atunci când alegi să faci ordine în casă, la birou, în mașină, să știi că starea de bine dată de curățenie (cu cât avem mai multă ordine în jurul nostru cu atât îi e mai ușor minții să gândească clar) îi va afecta și pe alții, nu doar pe tine.

Ideea e că vrem, nu vrem, lăsăm o urmă pe unde trecem. De ce să nu fie strălucitoare?

Atenție mare! Lumea este ușor confuză și are tendința de a amesteca treburile. Te Invit însă să fii cu un pas în fața lumii: descoperindu-te pe tine. O femeie care alege să se ocupe de casă și de familie nu este cu absolut nimic mai prejos decât o femeie care alege cariera. Și viceversa. Femeia care vrea să le îmbine (familia și cariera) nu este cu nimic mai specială decat celalate două. Condiția acestei egalități este una:

să îți Asculți glasul interior: intuiția. Și orice ai alege: carieră, familie, mix, să o faci cu inima împăcată. Știind că asa poți aduce o diferență pentru tine, pentru cei din jur.

Fără să ții cont de “gura lumii”, de ce e la modă, de feminisme, sau alte cele.

Doar tu cu tine 🙂 și să ții minte mereu că e alegerea ta, nu înseamnă că așa e bine și pentru altele.

Întrebari la care să îți răspunzi, în tihnă:

Care sunt rolurile(ipostazele) pe care le îndeplinesc?

Ce alte roluri (ipostaze) mi-ar plăcea să trăiesc? (Pe lângă cele “clasice” poți avea în vedere și: rolul de prințesă, ducesă, exploratoare, vindecătoare, deschizătoare de drumuri, etc)

Care sunt motivele pentru care încă nu am experimentat rolurile enumerate anterior?

Acum, te rog să îți alegi un rol dintre cele enumerate la întrebarea 2, și să găsești cel putin 3 soluții creative care să te ajute să îl trăiești.

imageDacă cumva spui că te împiedică timpul, banii, persoanele din jur, am un răspuns care n-o să-ți placă: E doar o scuză pe care o folosești. Te Invit cu tot dragul să “te folosești” de forța creatoare pe care o ai ca femeie și să găsești modalitatea prin care să îți trăiești concret rolul dorit. Și spun asta fiindcă în experiența de coaching, 99% din cazurile în care oamenii identifică ca blocaje principale banii, resursele materiale, oamenii din jurul lor, uită să privească adevarata cauză a problemei. 🙂

În final, iată ce Feed-Back am primit de la una dintre participantele la acest atelier:

“Pe mine m-a pus serios pe ganduri acest atelier si m-a facut sa constientiez clar ca eu, ca multe altele probabil, imi neg rolul de femeie si, mai mult, am de la barbat/sot asteptari total nerealiste. Ei bine, in urma acestui atelier am inteles ca, de fapt, femeile, spre deosebire de barbati, SE NASC cu aceste abilitati, ca e natural sa fie asa pentru a asigura continuitatea speciei din moment ce ele, hopa, ce descoperire, sunt unicele care pot da viata! Si ca nu e vorba de niciun complot impotriva femeilor de a le inrobi la toate sarcinile pe care le presupune sa zicem un copil, acesta fiind singurul de care nu putem face abstractie in casa, spre deosebire de curatenie, gatit, organizat, infrumusetat care pot suferi amanare.

So, stop judging and start living as a women!
As adauga si start reasoning. O femeie care nu se simte apreciata acasa de cele mai multe ori nu se apreciaza ea insasi, nu stie sa ceara ajutor sau e prea orgolioasa sa o faca si, cu siguranta cel mai important, nu apreciaza la randul ei.
In concluzie e natural sa avem ca femei anumite abilitati, acestea trebuie puse in valoare si nu negate si nu e cazul să etichetam egalitati ci … compensari”- Diana, avocat

imageVă așteptam cu drag la următorul atelier din seria dedicată feminității, atelier care stă sub semnul pasiunii.

Marti,29 Noiembrie, 18:30, Agentia de Turism Astralis (Bd.Magheru nr21).

Înscrierile se fac la 0742665019 sau prin email la storiesdada@gmail.com Iar Locurile sunt limitate.

Andrea

Casă-Acasă

Am locuit dintotdeauna la bloc: într-unul înalt și gri. Apartamentul este foarte spațios, și în fața balconului avem un tei. Asta înseamnă că sunt zile atât de parfumate încât plămânii mei nu-și mai încap în piele de bucurie. În serile când e teiul înflorit balconul se transformă în zonă de relaxare 100%: nimic altceva decât 2 șezlonguri și multe povești până trecem bine de miezul nopții. imageBunica, în schimb, a locuit mereu la casă și eu abia așteptam sfârșitul de săptămână: o rupeam la fugă către ea. Norocul meu e că stă la 10 minute de blocul meu. Așa că, locuind la bloc cu tei în dotare și fugind la casă, întotdeauna am visat că la un moment dat voi locui într-o căsuță, voi avea o curte cochetă și diminețile le voi petrece pe terasă, cu ochii în albastrul cerului. Cu un salcâm și un tei. Și iasomie. Multăă 🙂

Ce n-am știut însă e cât de provocator poate fi să îți găsești casa ideală. De ceva vreme, familia noastră se pregătește să facă tranziția de la apartamentul din bloc, la casă. Toți suntem mega-bucuroși! imageDar în timp ce fiul meu se frământă cu gânduri precum “sper să avem un copac în curte pentru că trebuie să îmi fac o căsuță în copac”- adică să i-o facă taică-său-  noi adulții fiind mai plicticoși, ne învârtim în zona: să o construim sau să căutăm una gata făcută? Și pentru fiecare variantă avem încă o sută de mii de întrebări (și mai plicticoase) precum: ce fel de izolație să folosim? Care este compartimentarea ideală? Cum să o facem performantă din punct de vedere energetic? Dar despre ideea de casă pasivă ce zici?

Fața de procupările lui fiu’meu (a se vedea casa în copac) ale noastre par mai plicticoase. Dar foarte solicitante 🙂 imageDe exemplu, soțul meu a declarat tare și răspicat că dacă e să o construim, sigur colaborăm cu echipa de la AIA PROIECT, fiindcă au proiecte de case realizate “cu cap”. Eu merg pe mâna lui la acest capitol: proiectarea și eficientizarea energetică. El merge pe mâna mea la design și dotări. Totuși, de curioasă, l-am întrebat care e motivul pentru care s-a oprit la acest birou de proiectare. Atât a trebuit! Că și-a desfășurat “papirusul” cu multele motive. Printre acestea, fiind:

– AIA Proiect pune la dispoziția tuturor beneficiarilor proiecte de case optimizate;

– AIA Proiect oferă estimare personalizată a economiilor și cheltuielilor ce pot fi realizate în timpul locuirii în clădirea construită;

– un proiect de casă optimizat de AIA Proiect poate reduce cu până la 45% investiția în construcția casei, oferind, totodată, un spațiu estetic și funcțional, și, în același timp, asigură costuri de întreținere chiar și cu 50% mai mici;

– experiența vastă acumulată de echipa AIA Proiect.

Deja eram și eu convinsă că și de data asta, soțul meu a făcut o alegere excelentă. Și înclinam către construirea casei pentru că îmi era tot mai clar că poate fi o soluție nu atat de costistoare pe cât îmi imaginam, cu toate avantajele oferite de echipa AIA Proiect.

imageȘi ca să reușim totuși să ajungem la un capăt (cumpărăm sau construim?) ne-am pus noi să facem listă; toți 3: tata, mama și copilul.

Știi că femeile au veșnic o listă pentru ceva. De data asta, m-a inspirat o tipă a cărei listă am gasit-o pe Pinterest(am pus-o și aici) intr-o secțiune cu “ideal house”.

Recunosc, a fost cea mai bună idee pe care am avut-o în ultima vreme. Așa am reușit să ne dăm seama care sunt lucrurile pe care ni le dorim de la casa noastră. Iată câteva dintre ele(în ordine pur aleatorie):

-dressing încăpător : nu vrem dulapuri în camere.

– bibliotecă : spațiu destinat relaxării. Putem combina și cu un birou

– Bucătărie spațioasă

– camere pentru copii : două

– costuri de întreținere mici- cât mai mici!

– utilizare eficientă a spațiului: fără spații “moarte”

– dormitor generos

– cameră pentru oaspeți: una

– mansardă magică -asta clar e de pe lista juniorului

– terasă acoperită

– curte

– izolații și instalații specifice, de calitate: asta e de pe lista tatălui

– căsuța în copac- iar juniorul! Degeaba i-am explicat că întâi trebuie copacul!

– două băi

– să aibă aerul de cămin : asta clar e de pe lista mea!

Și uitându-ne noi la listă, ne-am dat seama automat că acestă casă o vom construi. Pentru noi și chiar pentru copiii copiilor nostri. Ca să întrunească toate cele de mai sus, bineînțeles că apelam la AIA Proiect. Pentru că avem nevoie de specialiști care să ne ajute să ne punem ideile în practică. Ce-mi place mult la ei(doar m-am uitat și eu pe site-il lor!) e că au și proiecte “gata facute” dar și varianta de personalizare. Ce-i place mult soțului: că ne ajută să gândim logic toata treaba, ca să optimizăm toate costurile, chiar toate! De la construcție, meșteri, instalații, izolație. Ce-i place Juniorului? Că o să-l ajute să aibă mansarda magică.

Ce să zic? Fiecare cu ale lui!

Sursa foto: Pinterest și www.aia-proiect.ro

Articol înscris in SuperBlog2016

Provocarea Olla

Povestea Olla mi-a plăcut din prima clipă. E un soi de “american dream” dar pe plaiurile noastre mioritice, deci devine un “romanian dream”.

imageAre toate Ingredientele care dau dependență și te ajută să visezi în continuare: Oana Lamba, omul din spatele Olla Floral Art, corporatist de formație dar cu o altă chemare, aceea de a fi artist. Cum e în toate poveștile reușite, chemarea răzbește pâna la urmă. Acest “până la urmă”, în cazul ei este reprezentat de propriul copil. Minunăție de om, care i-a dat lumea peste cap și care a determinat-o să-și trăiască chemarea. Imaginea aceea a artistului boem, care trăiește de pe o zi pe alta, e depășită. În zilele noastre artiștii învață despre marketing, auto-promovare, cifra de afaceri, Cash flow. Oana a făcut business, din pasiune. Un business parfumat și de succes: doar nu oricine se poate mândri cu faptul că e ales de Casa Regală. Ei bine, Olla este furnizor Casei Regale. Adică pe bune chiar are de-a face cu prinți și prințese, regi, cavaleri și domnițe. Și între timp, încă un copil îi înseninează viața. Ei, cum să nu-mi pice cu tronc?

Atelierul ei de design floral are și parte de florărie online. Ceea ce reprezintă varianta ideală: te scutește de alergătură prin magazine sau pe la florărese, ai o gamă largă din care poți alege, faci 2 clickuri și comanda e gata.  imageIar pe site-ul olla.ro găsești minunății de aranjamente florale pentru orice eveniment important din viata ta, dar și povestea echipei Olla. Așa îi Cunoști pe cei care te ajută să creezi zâmbete.

Când știi omul din spatele florilor, e mult mai ușor să te bucuri de surpriza pe care o faci. Totul devine mult mai personal, mai intim. Da, probabil că au sute de comenzi și tu esti doar una dintre ele, dar chiar și așa zâmbetul creatorilor e molipsitor: îl aseaza cu grijă între petalele florilor alese de tine și aranjate dibaci de ei. image

“Balonul visător”, așa au botezat acest aranjament. Cred că zâmbetul din el este evident.

În oferta lor, găsiți și alte  aranjamente florale la fel de frumoase sau chiar mai spectaculoase, depinde de privitor. În orice caz, pe partea de cadouri florale putem considera că suntem salvați.

Pe lângă mestesugul lor de artiști florali, m-am lăsat convinsă de crezul lor “Cine spune că ai nevoie de o sărbătoare sau o ocazie specială pentru a dărui o floare unei persoane speciale? Surprinde-i pe cei apropiați și oferă-le o surpriză florală, în cele mai simple și banale momente ale zilei! Surpriza va fi inedită… și zâmbetele pe măsură!”

Așa că, mi-am făcut un plan “no occasion flowers”- Florile Fără Ocazie sau FFO. Și o listă mentală cu persoanele care vor face parte din acest plan al meu, în calitate de surpriși.
imageȘi-am început cu … mama! Ei, de obicei îi cumpăr flori de trei ori pe an: de ziua ei, de 8 Martie și de ziua ei onomastică: nașterea Sfintei Fecioare Maria. Așa că, ea va fi cu siguranță surprinsă când la ușa ei va sosi un curier simpatic și îi va înmâna o Regină Parfumată- așa se numește acest frumos aranjament floral.

Bănuielile mele s-au adeverit: m-a sunat emoționată și îmi dădeam seama prin telefon că are pe chip un zâmbet larg de tot.

– Cu ce ocazie, mamă?

– Cu ocazia că esti o mamă minunată și vreau să ți-o spun mai des! Te iubesc!

Special am ales aranjamentul în ceainic- mama este o împătimită a ceaiului. Ecoul acestui gest s-a întins pe saptamâni întregi, am și pierdut șirul de zâmbete pe care l-am avut și eu și ea.

imageA doua pe listă este o persoană căreia nu i-am dăruit flori de câțiva ani: profesoara de literatură din liceu. Mi-a deschis mintea și sufletul, n-am apucat să îi multumesc destul. Așa că, un aranjament cu macarons și cărți, mi se pare varianta ideală prin care să o fac.

– Andrea! Nu-mi vine să cred! Nu e ziua mea, să știi! Nici n-am câștigat vreun premiu!

– Știu când e ziua dumneavoastră. Dar azi nu despre asta e vorba. Azi e doar o simplă zi de miercuri în care vreau să vă multumesc pentru toată munca de dascăl pe care o faceți!

Am zâmbit mult, și eu și ea. Mi-a mărturisit că ori de câte ori are o zi proastă își privește buchetul: l-a pus la uscat; vrea să îl păstreze pentru totdeauna. Macaronsurile le-a mâncat cu poftă.

A treia persoană la care ajung cu provocarea Olla este prietena mea, Iulia. Iulia trece acum printr-un moment foarte greu: duce o luptă puternică pentru a-și menține sănătatea. imageToată lumea, inclusiv eu, îi face cadouri “practice”: medicamente de care are nevoie, intermedieri la doctori, însoțiri prin spitale.

Dar Iulia iubește frumosul, așa că aș vrea să îmi amintesc cât mai des asta. Pentru sufletul ei delicat am ales aranjamentul “Propunere Parfumată” și i-am pus un bilețel: “Hai să mergem la film!”

– Mă uit la el de minute în șir, e perfect! Multumesc…Nici nu știi cât înseamnă pentru mine…

Am detectat tremurul din voce, lacrimile de pe obraji. Dar și zâmbetul generos. Doar Iulia poate plânge și zâmbi în același timp, cu o grație îngerească.

– Să alegi tu filmul, da Iulia? Merg pe mâna ta.

A ales Miss Pelegrine’s Home for Peculiars: Copiii domnișoarei Pelegrine: între două lumi. O lume secreta, o lume a poveștilor, care trebuie salvată. De ce nu mă miră alegerea ei?

imageAcum mă gandesc la următoarele trei persoane pe care le voi pune pe lista FFO. Și sunt tot mai bucuroasă că am acceptat provocarea Olla. Mi-am umplut zilele, săptămânile, de zâmbete și îmbrățișări. Așa că, dau provocarea mai departe:

-Olla! Olla! Tu ce alegi azi? Faci o surpriză doar așa, fără un motiv anume? Sper că da!

Închei cu Nuanțe de Bucurie, exact ca în acest buchet. Poftiți de dăruiți…zâmbete!

Articol înscris pentru SuperBlog2016

Navigație pe plus

Conduc: mult. Și îmi place! Foarte multă lume mă descrie ca fiind o șoferiță pricepută. Asta mă bucură deși am depășit perioada în care mă enervam când auzeam în discuții diverse că femeile sunt la volan precum bărbații în colanți: caraghioase și nepricepute. Am facut școala de șoferi doar ca să îmi lărgesc aria de libertate: aveam deseori senzația că m-aș urca în mașină și aș conduce ore în șir, până la mare, de exemplu. Și-mi doream să trăiesc această senzație din plin.

Sigur, părinții mei nu erau atat de nerăbdători. Ei mai degrabă se gândeau neliniștiti că seara ar Închide telefonul știindu-mă acasă și dimineața i-aș suna de la 700 de km distanță. Ceea ce, de multe ori, chiar S-a întâmplat. Știau ei ce știau…

Majoritatea excursiilor le fac cu masina, jobul meu presupune să șofez mult. Acum, de când e și fiul meu în peisaj, petrec și mai mult timp în mașină: nu, nu fug de acasă ca să mai am și eu un moment de liniște :))) Deși știi că se spune că atunci cand esti mamă mergi la supermarket doar ca să ai un moment strict pentru tine: chiar și între pungile de orez, făină și zahăr e mai bine decât între urletele unui Bebeluș :))

Și-atunci, de când timpul meu în mașină îl împart cu un pitic super-sonic, totul e mai prețios: cât de repede ajung la destinație, cât de ușor pot accesa playlistul preferat (al lui, nu al meu!), cât de agilă pot fi la parcat în condițiile în care ștrumful super-sonic se agită maxim că el vrea să coboare fiindcă a văzut ceva foooaartteeee interesant pe geam.

Am pățit-o de câteva ori: m-am rătăcit în Budapesta, mi S-a stricat sistemul de sonorizare în Viena. Cel mai grav a fost însă în Paris. Pentru cine n-a fost încă în Paris cu mașina, spun doar atat: “la vie en rosé” nu se referă la parcările orașului. A fost horror: întâi fiindcă ABIA am găsit un loc de parcare ( și toți eram lihniți de foame, gata să ronțăim din Turnul Eiffel !), și apoi pentru că locul găsit era atât de mic încât am crezut că intră mașina doar pe verticală! Cum e să te înghesui între 2 mașini, cu stomacul chiorăind de foame și un prunc agitat maxim? Crede-mă, nu vrei să știi. În timp ce bodogăneam Parisul și traficul lui romantic, mi-am jurat că odată întoarsă acasă caut un sistem, ceva-orice, care să îmi calculeze parcarea la milimetru.

Mi-am dat seama că până și mașina trebuie să mi-o modific, acum că am un copil. Casa am modificat-o, stilul de viață la fel, acum e rândul mașinii. Asta dacă vreau să fiu cât mai relaxată și cu nervii intacți.

Mai ales că peste 3 luni urmează o excursie prin Europa: Ungaria-Italia-Austria-Spania-Franța… Și vreau să parchez rapid oriunde, să evit rătăcirile și să am comenzile pentru telefon și muzică direct pe volan. Ahh, și cel mai important, le vreau pe toate din același loc! Despre toate aceste “pretenții” am început să le vorbesc colegilor și familiei, doar-doar sare de undeva iepurele. Și a sărit! Marcel vine și-mi spune într-o zi:

– Edotec e de tine!

– Cine?!?! Edo ce?

– Edotec , adică magazinul online cu cel mai diversificat stoc de produse In Car Entertainment din România: navigații auto dedicate și universale; dispozitive screen mirroring; kituri multimedia auto; interfețe multimedia; car kit Bluetooth; TV tuner auto; camere video auto; senzori de parcare; video în mișcare; modul GPS extern; DVD player auto; tetiere și monitoare cu ecran LCD; accesorii auto instalare; adaptor comenzi volan; rame adaptoare 1 DIN/2 DIN; kituri instalare etc.

– Am o listă întreagă cu produse de care am nevoie pe când plecăm. Marcelino, dacă îi știi atat de bine, hai ajută-mă să le găsesc în oferta lor! Dar totuși, ce îi recomandă?

– Principalele motive pentru care eu și mii de alți clienți aleg Edotec sunt: gama variată de produse;
produse disponibile în stoc, cu livrare în maximum 2 zile;
suport tehnic dedicat, pentru instalare sau orice fel de întrebări privind produsele comercializate;
garanție 24 luni pentru majoritatea produselor;
achiziționarea cu factură;
livrare gratuită pentru majoritatea produselor;
toate produsele comercializate sunt testate.

– Dacă găsesc la ei tot ce am nevoie, mă transform în client pe viață! :)) Doar să mă scutească de alergătură!

– Ce ai pe listă? Sigur găsim, ascultă la mine!

– În primul rând, navigație auto ! imagePână acum am folosit hărți în format fizic, dar la turul ăsta vreau să economisesc timp și timpul câștigat folosind Navigația auto să îl folosesc pentru vizitarea unui obiectiv turistic menit să stranească bucuria în ochii ștrumfului.

Apoi, clar ca bună ziua, îmi trebuie la sistemul de navigație și integrare cu cameră marșarier, cameră față sau camere 360 grade, pentru a urmări pe ecranul navigației ce se întâmplă în jurul autoturismului în timp ce eu parchez.

Numărul 3 pe listă: carkit cu Bluetooth pentru convorbiri telefonice hands-free și comenzi de pe volan. Asta ca să pot prelua datele de pe telefon direct pe ecranul navigației și să folosesc telefonul prin comenzi de pe volan (răspuns, modificare volum al convorbirii, navigat în agenda telefonului etc.).

Și ultima, dar nu cea din urmă, redarea de muzică în mașină de pe card, USB sau din aplicatii online precum Youtube si Zonga. În YouTube de exemplu, am cateva playlisturi salvate și vreau să le accesez cât mai rapid.

-Păi draga mea, deja ți le-am pus în coș pe toate!

– Ce coș?!

– Ăla de spălat rufe! Cum ce coș? Coșul de cumpăraturi din magazinul online edotec.ro ! Au tot ce ai enumerat!

-Fantastic! Nu-mi vine să cred! De acum, toată experiența sofatului va avea o nouă dimensiune: adio rătăciri, adio încurcături, adio parcări eșuate! Absolut fabulos! Abia-aștept! Ooooo, dar stai! Ce fac dacă mă încurc la instalarea lor?

– Ai asistență tehnică din partea lor! Nu ai ce încurca!

– Așa da! Marcellino, ești de milioane! M-ai salvat! Să faci o listă cu tot ce vrei să-ți aducem din turul Europei!

De-acum, șofatul meu capată noi valențe… Era și timpul!

Articol înscris în SuperBlog2016

Căsuța de pe uliță

Inventam jocuri și alergam de dimineață până seara. Eram, pe rând, ba prințesă, ba boier, ba luptător, ba gospodină. Fugeam peste dealuri ca să văd mai bine luna. Demolam căpițele de fân fiindcă “dânsele” erau Invadatorii turci  și eu armata lui Ștefan cel Mare. Cel mai fain era când le aveam și pe verisoare cu mine, dar și atunci cand eram singură băteam coclaurile la fel. De fiecare dată, când mă întorceam acasă, bunica mă aștepta cu ceva nemaipomenit: clătite sau plăcinte sau gogoși sau o cană cu lapte proaspăt. Pe când am crescut, am început să petrec tot mai mult timp citind: în curtea casei sau pe prispă. Nu-mi mai venea să plec peste dealuri deși erau la doi pași de mine. Simțeam că tot ce îmi trebuie e în acele ziduri, în podele, în curtea verde, în cartea pe care o aveam în mână.

Știu că multi am copilărit la țară. Știu că mulți am avut bunici care ne-au lăsat să alergăm in praf, în iarbă, în noroi. Dar mereu am senzația că eu am avut copilaria cea mai fericită. Eu aveam bunicii cu mine la oraș și vara plecam cu ei în casa lor părintească. În special cu bunica maternă. Și intram cumva, amândouă, în alt timp. Lăsam obiceiurile orășenești deoparte și trăiam 100% după regulile locului.

Confortul pe care îl aveam acasă, rămânea în urma și nu-l regretam deloc. Cele 2 camere pe care le avea căsuța îmi erau suficiente. WC-ul afară, fântâna pe post de duș, apa rece, sobele mici de teracotă, toate le găseam fermecătoare.

Jpeg

Jpeg

Pereții camerelor erau ticsiți cu farfurii pictate, icoane pictate pe sticlă, fotografii cu oameni pe care nu-i văzusem niciodată dar care făceau parte din ADN-ul meu. Paturile aveau saltele din fân. Bunica mă trimitea să culeg flori pe care apoi le punea în vază “ca să ne miroasă casa a proaspăt, fetițo!” Uneori stăteam chiar și două luni în căsuța de vară. Întodeauna, prima săptămână era cea mai grea: curățenia generală, aranjatul bagajelor, spălatul hainelor, toate trebuiau făcute. Dar, la finalul celor două luni mi se strângea inima când știam că mă întorc la oraș.

Timpul a trecut, acum am și eu la rândul meu copii, puterile au părăsit-o pe bunica mea. Casa a îmbătrânit și ea. Dar chiar și așa, bătrâna doamnă a satului abia îsi așteaptă noua generație de copii. Să fie iar umplută de bucurie, de chiote, de tropoteli.

Atâta “doar” că e tot mai greu de întreținut. Bunica mi-a lăsat-o clar în grijă. E cam la 2 ore jumate distanță de oraș, ceea ce o face și mai greu de supravegheat. Mă tot Mir cum a reușit bunica, singură fiind, atâția ani să aibă grijă de ea.

Am primit sugestia de a o vinde. Dar parcă mi-aș vinde o parte din corp: de care mă pot lipsi? De niciuna! Așa că, după lungi tratative în familie ne-am hotărât să-i facem o renovare, un update-cum zic englezii. Să fie tot așa prietenoasă, dar mai usor de întreținut.

Acum suntem la faza în care căutăm experții care să ne ajute. Auzisem eu ceva de certificat energetic, izolare termică, termografie…Dar parcă ar fi chineză: nu înțeleg unde începe și unde se termină. Așa că, mă pun pe treabă și după saptamani în care îmi stresez colegii de breaslă doar cu:

“care o fi cea mai bună soluție când renovezi o casă țărănească?

Ce mă fac cu geamurile?? Că vâjâie vântul prin ele!

Și cum să o fac cât mai confortabilă fără să îmi fac gaură în buget? “

Vine și răspunsul salvator: “draga mea, ai nevoie, pentru inceput, de un certificat energetic! Și certificat energetic ieftin găsești la cei de la Avizez.ro! “

Și iată că în sfârșit aveam o pistă bună, un început ce părea promițător! Am stabilit o întâlnire cu echipa Avizez și așa m-am lămurit de multe lucruri, printre care și ce înseamnă de fapt termoviziune clădiri, concept despre care mărturiseam inainte că nu înțeleageam la ce se referă si cum îmi poate fi mie de ajutor.

Ei, cei de la Avizez au avut răbdare mare cu mine si cu multele mele întrebări și mi-au explicat “băbește”,chiar Folosindu-se de chaturi și grafice, tot ce este legat de zona aceasta a certificării energetice și beneficiile acestei metode.

Și credeți-mă, am pus foarte multe întrebări dar m-am întâmpinat la fiecare cu amabilitate și profesionalism. Ce m-a impresionat este portofoliul lor larg de servicii, Compania Enermed Impex SRL Bucuresti (Avizez.ro) fiind alcătuită din experți în certificare energetică, audit energetic și termoviziune sau termografie pentru clădiri, cu mulți ani de experiență în domeniu.
Echipa este atestată de Ministerul Dezvoltării Regionale și Administrației Publice și eliberează certificate energetice pentru orice tip de clădire rezidențială sau terțiară: apartamente, spații comerciale, spații de birouri, hoteluri, case pasive energetic, farmacii, spitale, instituții de învățământ etc.

imageCertificatul energetic oferă informații importante despre performanța energetică a unei clădiri și o încadrează într-o clasă energetică, în funcție de consumul anual calculat. Imobilele încadrate în clasa energetică A prezintă cel mai scăzut consum de energie, crescând până la clasa G, cu cel mai ridicat consum. Așa că am înțeles și eu că dacă locuința mea se încadrează într-o clasă mai apropiată de A, cu atât cheltuielile aferente cu întreținerea acesteia vor fi mai mici și confortul mai ridicat!

Bineînteles, sunt la început de drum: căsuța, deși mică, e voinică. Adică are o sumedenie de aspecte care o trimit direct în clasa G, și eu vreau să o trimit în clasa A. Asta înseamnă că trebuie să am în vedere geamurile, izolația termică cu toate ale ei: exterior, pardoseala, terasa, acoperiș, pompa de caldură si aportul solar…

La început m-am panicat, dar acum, de cand colaborez cu Avizez.ro sunt mult mai liniștita. Am înțeles intreg conceptul de casa pasivă și mi-e tot mai clar că voi lăsa moștenire copiilor și nepoților mei o Căsuță în care să-și construiască propriile vise, propriile amintiri. Toate astea având un confort sporit și un buzunar vesel.

Abia astept să mă apuc de treabă! Bunica este tare mândra de mine.

Semnat: proprietăreasă de Căsuță

articol înscris în SuperBlog2016

Tata

Are poftă de viață așa cum nu am văzut la nimeni. Tata are suflet de artist, apucături de artist, meserie de artist. Ar vrea ca tinerețea să fie veșnică, dar cu înțelepciunea maturității. Are un dor de nemurire, cum am întâlnit doar în cărți.

imageTata, dacă vrea, și uneori a vrut, pune un afiș pe ușa atelierului “am plecat după vată de zahăr/nu mă așteptați” și gata. Poți să-l cauți unde vrei că nu dai de el decât dacă el vrea să dea de tine. În același timp, e în stare să muncească și 48 de ore, fără somn, doar ca să-și onoreze comenzile. E adevarat, uneori a avut chiar și o săptămână întreagă în care a dormit maxim 10 ore, și alea foarte bine socotite. Pentru mine, săptămânile acelea erau cele mai grele: cum să te înțelegi cu un artist nedormit?!?!

Tatăl meu știe să aprecieze munca: și a lui, și a altora. De la el am învățat să-mi apreciez corect eforturile, să nu las pe nimeni să-și bată joc de munca mea. Să iubesc ceea ce fac. Și când se întâlnește cu vreunul care nu are acest dar de a aprecia munca celor din jur, se întristează că mai există așa oameni, dar îl execută rapid: “Dom’le, ești depășit! Lasă-mă că am treabă!”

Fără ezitare, a poftit câțiva clienți la plimbare. I-a dat afară, pe românește! Și pe mine m-a luat pe după umeri și mi-a spus răspicat: “lasă-l, e bou! De clienți de asemenea gen nu avem nevoie!” Eu eram în stare de șoc. Unu la mână, pentru că eram în plin studiu și nimic din ce studiam (Management-Știinte Economice) nu zicea că poți să-ți dai clientul afară. Dimpotrivă, știam clar “clientul nostru, stăpânul nostru!/ și dacă nu are dreptate, clientul tot are dreptate!” Și altele asemenea. Doi la mână, Tata încalcă toate normele. Dar Tata știe clar momentul în care clientul încetează să mai aibă dreptate și când devine nesimțit. Atunci, pune piciorul în prag. Fără echivoc.

În atelierul lui toate lucrurile au un loc bine stabilit. E ordine, e curățenie, e organizare. În timp, m-am molipsit și eu, deși structura mea e profund haotică: ordine în dezordine. La orice oră din zi și din noapte poate să-ți spună unde se află cutare lucru: raftul, rândul sau cutia. Și asta l-a ajutat să-și mențină atelierul 24 de ani! Și în tot acest timp, pe lângă oamenii obișnuiți care i-au trecut pragul și a căror case le-a înfrumusețat, a înrămat și pentru miniștri, președinți, sportivi, actori, oameni de cultură, Armată, Biserică.

Tatăl meu ascultă Janis Joplin, Gun’S and Roses, Queen, Pink Floyd, Led Zeppelin, The Beatles, Tina Turner, ACDC, Maria Tănase, Aretha Franklin, Rolling Stones, Ray Charles, Vivaldi, Pasărea Colibri. Și le ascultă TARE. Niciodată în surdină. Când e foarte obosit, muzica e și mai tare și ușile sunt larg deschise.

Într-o săptămână de vară și-a scos dintr-un geamantan vechi, de piele, magnetofonul și benzile aferente. Ce săptămână…erau instalate în curtea atelierului, dar răsuna muzica până în stradă. Și-am dansat pe Maria Tănase de-a tropotit pământul sub picioare. Un client S-a întors din intersecția semaforizată doar ca să vadă ce sărbătorim -nu avea treabă la noi in ziua aceea dar trecând pe acolo, nu s-a putut abține când ne-a văzut dansând.

Tata iubește viața: i se pare cel mai minunat lucru. Nu se sfiiește să plângă, să râdă, să fie dureros de sincer. Nu stă lângă oameni ipocriți, nu acceptă minciuna. E în stare să lase mult de la el, doar să fie bine. Totuși, are sectoare unde nu lasă nimic: nu poartă costum și cravată (la nunta mea a purtat costum, dar acum îmi pare rău că l-am presat cu asta, din dorința de a fi în rând cu lumea- ce naivă eram! Cu mintea de acum, sigur i-aș fi zis să vină în blugi!), nu ascultă muzică de proastă calitate, nu judecă, nu apără și nu regretă niciodată comunismul. Ba îi vine să-i dea cu capul de pereți pe toți care afirmă că era mai bine “înainte”…

Puțină lume ține pasul cu el. Puțină lume îl înțelege. Poate fi incomod pentru mulți. Nici nu mă mir. Nesațul cu care inhalează viața este amețitor. Uneori, chiar și pentru el. A salvat oameni din situații-limită de foarte multe ori. Nu de fiecare dată a primit respectul cuvenit. Dar aici nu se agită atât de tare. Toleranța lui pe plan personal este mult mai mare față de toleranta din viața profesională. Toleranța pentru prostie și nesimțire, la asta mă refer. Deși de multe ori mi-aș dori să-i dea afară pe oamenii ăștia așa cum îi dă afară pe clienți. Dar n-o face: mereu lasă o Portiță deschisă.

Tata nu este ceea ce numim, după regulile societății, un creștin practicant. Dar este, după toată esența creștinismului, omul care are sufletul cel mai deschis și mai disponibil din câți cunosc. Asta e ceva ce și mie mi-ar plăcea să am. Își recunoaște Greșelile. Are și el regretele lui, viciile lui, visele lui la care a renunțat dintr-un motiv sau altul. Lupta lui.

Tata nu vrea să fie “în rând cu lumea”. Nici eu nu vreau. Probabil că de la el mi se trage. Dar când “în rând cu lumea” înseamnă să minți, să te prefaci, să fii snob, să joci după regulile impuse de alții, să renunți la Frumos, să renunți la a fi Om, zicem pas.

Am avut perioade când nu ne-am înțeles deloc. Dar deloc! Fără jumătăți de măsură. Dezastru pe toată linia. Au fost momente cand mi-a forțat limitele, și momente când și eu i-am forțat limitele. Cât de tare am putut, amândoi. Au trecut. Dar o să le ținem minte mereu.

Tata și-a luat mașină, deși n-a avut și nici nu poate avea carnet de șoferi. Asta nu l-a împiedicat să ajungă unde a vrut: și-a luat șofer. A bătut România în lung și-n lat. Iubește muntele și m-a dus și pe mine pe munte. Ne-am băgat prin văgăuni, ne-au prins furtuni, am traversat munți, am făcut cele mai mari focuri de tabără, am văzut cel mai înstelat cer. S-a împrietenit cu polonezi, nemți, maghiari, cu oricine ne-am intersectat în drumurile noastre pe munte. Tata știe să se orienteze perfect, nu mi-e teamă că mă rătăcesc când sunt cu el, indiferent pe ce traseu am fi.

În urmă cu vreo 10 ani, m-a dus în Retezat să-mi arate unde a lucrat el: tunelul pe care l-a săpat prin munte: tata a fost miner. Are multe amintiri de atunci dar în timp am înțeles ce vrea să spună atunci când spune: “oamenii care pot lucra sub pământ sunt un soi aparte, parcă o altă specie.” Pentru mine, experiența de a vedea locul în care tata și-a început drumul în viață atunci când era puțin mai mare decât mine, a fost uimitoare. Chiar dacă mi-am dat seama de asta mai târziu. Și drumul lui a început făcând un lucru pe care foarte puțini aveau curaj să îl facă…

imageMulte aș putea scrie despre tine, tată…Dar azi mă opresc aici. Și acum, când ai împlinit cei mai frumoși 60 de ani pe care îi puteai avea, sunt mândră că sunt fiica ta. Și sper din toată inima ca și Siluan să se bucure cât mai mult timp de toată bogăția inimii pe care o ai de oferit. Fiindcă mi-e foarte clar că în rolul de bunic ești excepțional!

La mulți ani, tata!

P.S: acest “articol” va ajunge în format fizic, pe hârtie adică, și pe masa tatălui meu. Fiindcă el este pe sistemul low-tech: folosește tehnologia PC la minimum :)))

Andrea