de România. Frumoasă, hulită, supra-populată, murdarită, senină. Anul trecut, 4 zile în Mamaia, la final de Septembrie: mic-dejun servit pe plajă, muzica valurilor era singura stăpâna. Anul acesta, 8 zile de turneu pe litoral, la început de Septembrie. Anul viitor? Sigur țărmuri străine.
Și nu pentru că nu e frumos litoralul nostru. Nu pentru că nu are plaje late, cu nisip fin. Ci pentru că e frumos dar e trist. E trist săracul că nu mai rezista cu bipezii. Cu ăștia care întorc boxele de la terase spre promenadă, ca să audă toata lumea muzica. Problema e că sunt 10 terase, una lângă alta, cu 10 muzici diferite. Cu zănaticii care nu stiu să folosească coșurile de gunoi, care cred că mucurile de Țigara si dozele de aluminiu se lasă amintire pe plajă. Cu “patronii” care concesionează plaje dar au amnezie să le curețe de alge.
În Vama Veche am trăit cea mai colorată atmosferă, de departe e locul cu cel mai frumos mobilier de plajă, terasele sunt chic. Dar vamaioții de cursa lunga sunt supărați, algele duduie, cioburi si mucuri ticsesc plaja, câini vagabonzi mulți mulți mulți.
Mamaia mai curățică, mai cu fițe, dar plaja impecabilă. Prețuri nejustificat de mari, totuși. Costinesti: tineret și mizerie, multă!
Noi ne-am refugiat într-un colț paradisiac aproape. Am reușit să ne creăm, pentru o saptamana, utopia marină românească. Marea o zăream de pe oricare geam al apartamentului. Terasa generoasa oferea loc si de dormit, si de bronzat, si de spus povesti sub stele.
Asa, “la izolare”, adică cu apartamentul închiriat scos cu totul din contextul stațiunii, având marea la 50 de metri și o priveliște superba, pot spune că m-aș mai duce oricând pe litoralul românesc.
Altfel însă, nu. Litoralul nostru abia așteaptă oameni Civilizați. Abia așteaptă să ii fie scoase la lumină toate bucuriile. Abia așteaptă sa se regleze raportul calitate-preț. Abia așteaptă servicii ospitaliere normale. Cred că s-a saturat si el de chelnerii sictiriti, de vampele mortale, de mizerie. Îi mai tresaltă si lui inima cand vede că stim folosi coșurile de gunoi. E trist că mai are prosti care intra in apa cand e arborat steagul roșu. Se întreabă, și cu el mă intreb si eu: când ne normalizam?
Speranța este. Dar până la concretizare, înnotăm în altă mare!
Andrea (care se întoarce iar si iar la marea albastra)