Marea surpriză a cărții numărul 5 din maratonul meu Schmitt, a fost că am găsit o descriere a Londrei exact așa cum am simțit-o și eu dar niciodată de la vizitarea ei nu am reușit să o exprim în cuvinte. Pentru mine Londra a fost primul oraș în care m-am simțit copleșită. Un sentiment pe care nu l-am mai trăit niciunde în lume. Și mă tot gândeam de unde și cum vine această simțire iar când am citit următoarele rânduri, am înteles totul:
„Ce sejur super am avut la Londra! În primul rând, orașul nu-i așa cum mi-l imaginam eu. E cu mult peste așteptări. Londra e un turn Babel care în loc să suie spre cer, s-a hotărât să coboare pe pământ, să șerpuiască pe străzi, pe bulevarde, în piețe și grădini. Ce forfotă! Ce agitație!”
Aproape că uitasem de cât de încălcite sunt cărările iubirii uneori și cât de fină este granița dintre iubire și ură. Elixirul dragostei și Otrava iubirii sunt două romane care pun iubirea sub lupă și o explorează cu un ochi atât de precis, aproape ca un bisturiu. Abia după ce le-am citit pe amândouă m-am prins că alcătuiesc un diptic … literar.
Adică sunt profund legate una de cealaltă, și doar alăturate oferă o imagine completă a … iubirii. Și elixir și otravă. Agonie și extaz. Capacitatea iubirii de a vindeca și deopotrivă de a deveni o calamitate, este uimitoare și egală în orice epocă. Chiar și a noastră.
Avem 4 fete cucuiete: Julia, Anoucha, Colombe și Raphaelle care trec printr-o serie de încurcături emoționale (familii care se destramă, dramele adolescenței, trădarile prietenilor, iubiri inventate, căutări de sine, neputințe) și musai să mai citească cineva cartea asta fiindcă vreau să dezbat ițele întortocheate de la final! 4 prietene care îți jură credință veșnică și care trec prin situații în care jurămintele lor se clatină.
cu adevărat, când ne ia pasiunea în primire, ține-te taică dacă poți! Sau vrei să zici că întotdeauna ai rămas cu mintea lucidă, mai ales dacă a fost vorba despre ceva ce ți-ai dorit foarte tare: fie o persoană, un lucru sau o experiență? Până la urmă suntem pe rând fie un Romeo, fie o Juliettă. Și nu doar în iubire.
Ce e foarte fain la romanul acesta e că îi lipseste cu desăvârșire tonul siropos. Deși te aștepti ca fiind în prim plan 4 adolescente, să curgă telenovelele pe hârtie. Dar e atât de real și vezi sub ochii tăi cum se țes întamplările, încât și la 3 zile după terminare ai să te întrebi dacă Julia a făcut bine ce a făcut sau dacă totul se putea întâmpla diferit. Te va surprinde și dacă ai 20 și dacă ai 45 de ani, așa că fă-ți un bine și citeste-l! În încheiere mai zic doar atât -de fapt, Raphaelle zice și eu o aprob-
Sunt o răsfățată a sorții. E așa de mișto să iubești, că aproape doare.
A.N
