Atâtea luni are fiul meu, Siluan. Și le împlinește fix azi. Azi, care e zgribulită și friguroasă, dar el doarme lin în pijamaua pufoasă cu urși -a ales-o în detrimentul celei cu tigrii si baloane-. Înainte sa adoarmă, râde mult. Eu îl așez în pătuț, el se ridică în picioare, se lipește de mine și râzând, spune Mama-mama. Ne lipim obrajii unul de altul și el iar râde și cu mâinile lui mici-mici mă mângâie pe ochi, pe păr, pe nas. Întru-un final, adoarme, chicotind.
Am observat că sunt, în mare, 2 categorii de părinți: cei care zic “lasă-l că si asa e mic, ce să stie un copil de 1 an, de 3 ani, de 5 ani etc ?!?” și cei care zic “Copilul simte, înțelege, absoarbe. De la începutul vieții lui”. Clar, eu sunt in a doua categorie. Asta mi-a dat ceva bătăi de cap. Că mie nu imi ajunge să știu cum se face practic stimularea motrică, stimularea senzorială; eu vreau să știu cum îl ajută toate astea, de la fizic (formarea sinapselor, de exemplu!!) la emoțional (cum percepe teama, frustrarea etc) Toată dorința mea se transformă în ore de studiu(pedagogia Montessori, Alfie Kohn, seminarii de parenting), de confecționat jucării(dacă îmi zicea cineva acum 2 ani că voi vâna capace de diferite forme pentru 
plăci senzoriale i-as fi zis să faca o plimbare!), de studiat piața(sa vad de unde pot cumpara materialele potrivite). Asta-i partea cu bătăile de cap. Și cu nesomnul. Probabil că la următorii copii deja voi fi antrenată 100% dar cum Siluan este primul nostru copil, eforturile sunt pe măsură :))))
Dar joaca…compensează tot. Învățarea prin joacă, dezvoltarea prin joacă. Absolut fabuloasă. Am râs impreuna cu Siluan în aceste luni cât n-am râs de când sunt. Și eu am 30 de ani și sunt o fire veselă.
Mergând împreună cu el la cursurile FasTracKids, la atelierele Montessori, la baby sport, la Baby’s Best Start, am descoperit că joaca are multe sensuri. Am înțeles mirarea copiilor. Am descoperit profesioniști. Ne-am facut prieteni. Și am înțeles pe deplin zicala “creste văzând cu ochii”.
Pe lângă “cât e de frumos!”, despre Siluan aud cel mai des “e foarte liniștit. Cum de e asa calm?” și “ai de mine cat e de activ!” Într-adevăr, Siluan se mișcă mult, dar fără zbucium. Dacă nu citeam cât am citit pe tema asta, dacă nu participam la seminariile de parenting, aș fi zis “asa e firea lui, asta e personalitatea lui”. Acum însă, știu clar că este un copil cu nevoile împlinite. Și nici măcar nu e mare filozofie, uite aici un material scurt si concis despre nevoile copiilor Urania Cremene seminar .
Mai aud foarte des și asta “vai da’ cât timp îti consumi cu toate cercetările astea.” Și “ce multe faci pentru el, câte grijă, câtă preocupare” etc etc. Oricâte am face noi, parintii lui pentru el, Siluan face de 10 ori mai mult pentru noi: râde, și casa se umple de lumină. El râde 90% din zi, deci casa noastra este foarte luminoasă. Și intr-o casă luminoasă nu ai cum să fii supărat, oricâte necazuri ai avea. Împarte afecțiune fără limite: ne pupă, ne îmbratisează, ne mângâie, ne cântă. Asta înseamnă că și noi cântăm cu el, dansăm, îl pupăm, ne alintăm. Și cu asa “schimb” de afecțiune, nu pot decat să mă uit în ochii lui maaaaarrriiiiii, cu genele lunnnggggiiii, și să simt că totul va fi bine. Oricât de sucit este prezentul.
22 de luni și o lume întreagă de iubit.
Andrea