În lumea sportului am intrat la 3 ani: mama mă ducea cu ea la cursurile ei de balet. Țin minte și acum mirosul de parchet lăcuit. Și grija cu care ea își pregătea poantele pentru fiecare antrenament. Obișnuia sa îmi spună: “nu sunt pe lume pantofi mai frumoși decât poantele mele!” O priveam cum își strânge la piept “pantofii de sport” și îi priveam degetele turtite și deseori însângerate. Mă miram și nu înțelegeam cum poate să iubească ceva ce îi produce atâta durere.
Eu n-am avut talent la balet, deși mama ar fi fost încântată. M-a dus doi ani, sperând că bolovănelul de mine se va transforma în zbor de pasăre măiastră, dar degeaba. A renunțat la ideea de a mă vedea balerină, dar n-a renunțat la ideea de a mă educa (și) prin sport. Astfel că am practicat gimnastica ritmică, handbal, karate, tae-kwando, baschet, volei, înot. M-am ales cu o sănătate de fier, cu aplecarea către disciplină, cu multe prietenii și … o sumedenie de pantofi sport!
La început, tot ce mă interesa la pantofii sport era să fie comozi și potriviți antrenamentului. Crescând, am inceput să-mi caut pantofi sport chic. Nu ajungea doar să fie o pereche comodă, trebuia să fie și frumoasă! Și Doamne greu găseam perechea potrivită! Anii adolescentei mi-au fost sub semnul articolelor sport: haine sport, sneakers, teniși, adidași, Converse. Converșii îi Țineam doar pentru ocazii cu adevarat speciale, erau perechea mea sport “de sărbătoare”. Mi-o adusese un unchi din America și vroiam să mă țină până la măritiș!
Dintre sutele de perechi purtate, una am păstrat-o. Atât. Și o scot, și o privesc, și uneori o îmbrățișez, așa cum făcea mama cu poantele ei. De ce? Pentru că îmi spune o poveste. Iată care e această poveste:
“Știu, sunt perechea ta preferată. Cu mine ai jucat primul meci la performanță. Cât te-ai bucurat de toate punctele marcate în meciul acela, primul tău meci în noua echipă! Dar și eu: Ahhh! Ce fremăta parchetul sub mine! Cu fiecare pas al tău mușcam și eu cu o poftă nebună din suprafața de joc! Atunci am știut că am ajuns în picioare de fetișcană hotărâtă și pasionată de acest sport. Cât de mândri eram de tine! Amândoi! De obicei, stângul e mai sfios, că se împiedică des, dar tu ne-ai bucurat pe amândoi în egală măsură!
Mamă, cât entuziasm pe tine când ne încălțai la antrenamente! Și câtă concentrare între sprâncenele tale când ne legai șireturile înainte de fiecare meci. Iar zâmbetul de după victorie, când ne scoteai agale din picioare, e cea mai frumoasă amintire pe care o avem!
Nu ne-ai aruncat niciodată cât-colo! Mereu ne-ai Așezat pe raft cu o mângâiere și un zâmbet. Chiar și atunci când îți era tot mai greu să participi la antrenamente. Chiar si atunci când lacrimile îți jucau în colțul ochilor sau îți curgeau șiroaie pe obraji. Atunci eram și noi foarte triști și tot ce voiam e să ne încalți și noi să devenim tot mai comozi, da’de-ți vom alina durerea. Nu ai spus niciodată ce ai pe suflet. Dar am început să înțelegem când ne-ai scos tot mai rar de pe raft.
Iar când ne-ai luat de pe raft și ne-ai îmbrățișat și apoi ne-ai pus la loc, am știut. Păcat că nu puteai auzi strigătele noastre! Stângul urla de-a dreptul: nu renunțaaaa! Nu renunțaaaa! Tu esti o luptătoare! Te-ai zbătut atat să ajungi aici! Ai muncit ani de zile! Ai visat catralioane de nopți cum câștigi meci după meci, cum te bucuri de ovațiile publicului! Știi cât îți place mirosul din sala de antrenament? Cum să nu mai ai parte de el? Cum să nu ne mai duci în cantonamente? Cum să faci pe plac altora și să renunți la ce te face fericită? Cum? Cum? Cum?
Au trecut anii. Tu ai grijă de noi în continuare. Ne îmbrățișezi. Încă nu știm care e motivul pentru care ne mai scoți de pe raft. Nu ai îndrăznit să ne mai încalți. Acum, ai pantofi sport Under Armour pe care îi scoți la plimbare. Dar noi te așteptam. Îți așteptăm din nou curajul de a Visa.”
Au dreptate. Acum, answer.ro e partenerul meu de nădejde cand imi aleg pantofii sport. Preferații mei sunt tenisii Tommy Hilfiger.
Însă, așteptarea lor e si așteptarea mea. Fiindca adevăratele înfrângeri sunt renunțările la vis.
Articol înscris in SuoerBlog2016