De ce sperie autencitatea? Pentru ca prea ne-am obisnuit cu uniformizarea?
De ce imbracam prejudecatile? Pentru ca e mai usor sa pui o eticheta decat sa analizezi in profunzime?
De ce ii acceptam greu pe cei diferiti? Pentru ca ne bulverseaza asa zisul sistem de valori foarte bine pus la punct?
„Trebuie sa fii asa, trebuie sa fii invers, trebuie sa faci asta, trebuie sa faci cealalta!”
Societatea, draga de ea, e ahtiata dupa tipare! Multe, multe, multe, multe tipare. De toate soiurile: tiparul sotiei, tiparul sotului, tiparul elevului, tiparul copilului, tiparul urii, tiparul inversunarii, tiparul bunului gust, tiparul cuplului, tiparul parintilor, tiparul frumusetii, tiparul tiparului.
Si multi dintre noi functionam foarte bine in aceste tipare. Asta pentru ca nu ne-am descoperit adevaratele valori. Pentru ca tiparul socientatii ne da asa, un fals sentiment de siguranta: „am facut asta pentru ca asa trebuie. Pentru ca asa zice X si Y ca e bine. Pentru ca altfel deranjam pe X si pe Y. Si acum pot dormi linistit!”
Faza cea mai tare e ca suntem capabili ca ani dupa ani, zile in sir, luni intregi sa functionam dupa cum vor altii sau dupa cum credem noi ca vor altii. Sa calcam constant si cu mare hotarare peste tot ce reprezentam noi cu adevarat. Si o facem chiar cu bucurie pentru ca asta ne invata societatea: te invarti, te sucesti, dar sa fii la fel ca toata lumea! Atfel, o sa te aratam cu degetul…
Si merge cat merge „strategia” asta pana cand te ajunge nefericirea. Pana cand frustrarile fac hora si tu esti singurul ametit.
Apoi, se intampla ceva curios: apare la orizont cavaleria intrebarilor: de ce nu sunt fericit? De ce mi se intampla mie toate astea? Cum am ajuns sa nu mai am chef de nimic? De ce e toata lumea rea? Si fiindca raspunsul la aceste intrebari te sperie (ca pana la urma e un singur responsabil pentru toate: tu, adica…) schimbi strategia: gasesti scuze pe langa tine, dai vina pe toate persoanele carora ai vrut sa le faci pe plac, pana cand totul in jur devine ceata.
Bucata cu bucata, se prabuseste o lume atent cladita si asta e, de departe, cel mai bun lucru care ti se intampla.
Pana la urma, e o provocare sa fii autentic. Drumul catre tine insuti e o aventura. Rezistenta la tipare: o alta provocare. Apoi, dupa ce te-ai gasit vine partea care presupune curaj: curajul de a te comporta in concordanta cu sinele tau, curajul de a accepta ca suntem diferiti ( din fericire! –vorba unui slogan publicitar-), curajul de a fi intelept – tot acest curaj nu vine nimeni sa-l toarne in traista plina de diverse convingeri. E in puterea ta sa il accesezi: doar exploreaza acolo: dincolo de frica, sub straturile de experiente de tot felul, iesi din zona de confort!
Da, poate fi greu. Dar avem parghii, funii, de care ne putem ajuta: practicarea credintei, coachingul, terapii diverse, carti, reportaje, persoane care ne inspira, muzica si lista poate continua.
Sirete, vor veni ganduri de genul: „daca indraznesc sa fiu eu, eu cel adevarat, voi ramane fara prieteni? Imaginea pe care mi-am creat-o va avea de suferit? Hmmm, ce sa fie mai important: eu, cel adevarat sau societatea cu setea ei dupa tipare? ” Surpriza: prietenii adevarati sunt cei care te iubesc si te apreciaza pentru cine esti cu adevarat, sunt cei care te sprijina in demersurile tale de a te cunoaste, de a fi curajos si responsabil. Cei care „te pun la zid” pentru alegerile diferite, cei care te mototolesc in tipare…aceia sunt departe de a se numi prieteni.
Si mai sirete, vor veni compromisurile si vesnica poveste: „ca sa fii fericit, ca sa te integrezi, e nevoie de compromisuri…” Atunci, hai sa ne traim toata viata in compromisuri, daca asa vine bunastarea! Culmea ca pana acum, asta nu a functionat la nimeni, dar poate va functiona la tine…
Exista totusi o diferenta: cand te-ai descoperit pe tine, cel adevarat (curajos si plin de iubire sincera), te maturizezi si treci de la compromis, la alegere. Iar alegerile facute pot respecta valorile tale si ale celor din jur fara sa dea nimanui senzatia de stomac chircit.
Frumusetea e ca suntem creati fiinte libere, avem in noi scanteie divina, Dumnezeu ne vrea liberi, fericiti, curajosi si iubitori. Si ne mai da si liberul arbitru pe deasupra. Adica absolut toate premisele unei vieti fantastice. Indiferent pe unde ratacim, avem mereu posibilitatea de a reveni pe drumul spre Eu-fericit, Eu-implinit.
Curaj! 😉 si o melodie-imn pentru autenticitatea ta : http://www.youtube.com/watch?v=wz8DH5aIj38
Tema atelierului de vineri, 27 iunie, o planificasem de multa vreme dar nu-i gaseam contextul potrivit. Cand am descoperit Ziua Universala a Iei (24 iunie) am stiu ca e momentul potrivit pentru Coaching in basmul romanesc.
