Iubire de…stampila

Bună, eu sunt Dati și sunt o ștampilă . Bunnăăă Datiiiiiii!

Recunosc, e prima dată când vreau să vă vorbesc. Vin deja de câteva luni însă abia acum simt cu adevarat că mi-au fost utile aceste întâlniri. Când amicul meu, Barbă Sură mi-a spus că aici s-ar putea să îmi găsesc sprijin, i-am râs în nas:

-Păi tu vorbești!??! Că după Craciunul trecut ai zis că te faci dispărut și că nu mai suporți dacă cineva îti zice “aș vrea să îmi aduci un Porsche410”. Și acum îmi zici tu mie că de pe etajera ta ai început să  vezi lumea prin lentila optimismului. Mda…

La primele întâlniri vă vedeam pe toți niște ratați care nu ați fost în stare să vă depășiți condiția. Îmi venea să mor de râs când o auzeam pe Barbie:”nu pot să mă mai suport. Toate ideile mele îmi par blonde. M-am săturat de atâta plastic. Perfecțiunea aceasta a trupului meu desenat de alții o găsesc inutilă. Iar Ken devine tot mai plictisitor. Ce să fac?!?” Nu te supăra Barbie, dar chiar așa gândeam.

Acum, pot zice cu glas răspicat: Sunt ștampilă. imageȘtampilă datieră. Părinții mei sunt Colop. Și multă vreme, am fost Grozav de invidios pe toți ceilalți frați ai mei. Bineînțeles, și pe surori. Gemeni datieri suntem mulți, după cum se poate vedea. Dar pe lângă gemeni, familia ștampilelor Colop este imensă, vă dați seama cam câtă invidie am adunat eu…

Am pășit mândru în lumea ștampilelor personalizate. Îmi făceam meseria cu mult drag. Când foi după foi marcam data corespunzătoare, nimic nu mă făcea mai împlinit. Mirosul de pagina albă îmi dădea fiori. Abia așteptam ca tușul meu să se întâlnească cu albul ei. Clar, mă simțeam important deși munceam deseori până la epuizare: sute de pagini fără oprire. Mâna care mă conducea pagina după pagină, mă ținea într-o mângâiere continuă. Știam că sunt important. Știam că existența mea are un sens.

Până când am văzut cum ne “diversificăm”. Tot mai mulți Colopi. Am început să am dubii la seria de mini-datieri. Serios, acum!? La ce bun să fii mini când exist eu?! Întrebările despre sensul meu ștampilățesc S-au înmulțit când m-am pomenit cu frații Microban. Îi vedeam cum se fălesc pe Facebook   . Atunci am făcut un scandal monstru și m-am certat chiar cu naiva Save The Date. Mi-a părut rău: asta trăiește doar în istorii de Amor: o prostuță. imageLovitura de grație am resimțit-o în momentul în care au apărut ștampilele ecologice.

Pe bune!?? Ecologice???? Măi da cu aerele alea a lor de zici că mâine salvau planeta de la încălzirea globală. De la foamete chiar!  Am simțit că o iau razna. Am început să nu mai lucrez cu spor. Chiar simțeam lehamite. Nu-mi mai vedeam utilitatea…doar eu nu contribuiam cu nimic la desăvârșirea planetei. Pe scurt, am intrat în cea mai urâtă depresie.

Și Moșul Barbă-Sură m-a adus la voi: Grupul Obiectelor Anonime. Cel mai bun lucru care mi S-ar fi putut întâmpla. Vă multumesc că mi-ați suportat fițele. Știți, pentru că venim dintr-o dinastie atât de bine înfiptă în lumea ștampilească, cum e Colop, avem uneori tendința de a fi infumurați. Asta pentru că știm cât de bine ne putem face treaba. Cât de serioși suntem. Cât de multă bucurie putem aduce.

Da, eu sunt datieră Colop. Și sunt tare mândru de asta. Abia astept să-mi încep din nou treaba. Multumesc, și vă îmbrățișez.

Dar, Barbie…serios acum: găsești perfecțiunea trupului tău inutilă?!?? Ce să zică atunci bibeloul ăsta de pește-lună??? În fine. Gata. Să mai vorbească și alții.

Articol înscris pentru SuperBlog2016

Leave a Reply

Your email address will not be published.