Provocarea Olla

Povestea Olla mi-a plăcut din prima clipă. E un soi de “american dream” dar pe plaiurile noastre mioritice, deci devine un “romanian dream”.

imageAre toate Ingredientele care dau dependență și te ajută să visezi în continuare: Oana Lamba, omul din spatele Olla Floral Art, corporatist de formație dar cu o altă chemare, aceea de a fi artist. Cum e în toate poveștile reușite, chemarea răzbește pâna la urmă. Acest “până la urmă”, în cazul ei este reprezentat de propriul copil. Minunăție de om, care i-a dat lumea peste cap și care a determinat-o să-și trăiască chemarea. Imaginea aceea a artistului boem, care trăiește de pe o zi pe alta, e depășită. În zilele noastre artiștii învață despre marketing, auto-promovare, cifra de afaceri, Cash flow. Oana a făcut business, din pasiune. Un business parfumat și de succes: doar nu oricine se poate mândri cu faptul că e ales de Casa Regală. Ei bine, Olla este furnizor Casei Regale. Adică pe bune chiar are de-a face cu prinți și prințese, regi, cavaleri și domnițe. Și între timp, încă un copil îi înseninează viața. Ei, cum să nu-mi pice cu tronc?

Atelierul ei de design floral are și parte de florărie online. Ceea ce reprezintă varianta ideală: te scutește de alergătură prin magazine sau pe la florărese, ai o gamă largă din care poți alege, faci 2 clickuri și comanda e gata.  imageIar pe site-ul olla.ro găsești minunății de aranjamente florale pentru orice eveniment important din viata ta, dar și povestea echipei Olla. Așa îi Cunoști pe cei care te ajută să creezi zâmbete.

Când știi omul din spatele florilor, e mult mai ușor să te bucuri de surpriza pe care o faci. Totul devine mult mai personal, mai intim. Da, probabil că au sute de comenzi și tu esti doar una dintre ele, dar chiar și așa zâmbetul creatorilor e molipsitor: îl aseaza cu grijă între petalele florilor alese de tine și aranjate dibaci de ei. image

“Balonul visător”, așa au botezat acest aranjament. Cred că zâmbetul din el este evident.

În oferta lor, găsiți și alte  aranjamente florale la fel de frumoase sau chiar mai spectaculoase, depinde de privitor. În orice caz, pe partea de cadouri florale putem considera că suntem salvați.

Pe lângă mestesugul lor de artiști florali, m-am lăsat convinsă de crezul lor “Cine spune că ai nevoie de o sărbătoare sau o ocazie specială pentru a dărui o floare unei persoane speciale? Surprinde-i pe cei apropiați și oferă-le o surpriză florală, în cele mai simple și banale momente ale zilei! Surpriza va fi inedită… și zâmbetele pe măsură!”

Așa că, mi-am făcut un plan “no occasion flowers”- Florile Fără Ocazie sau FFO. Și o listă mentală cu persoanele care vor face parte din acest plan al meu, în calitate de surpriși.
imageȘi-am început cu … mama! Ei, de obicei îi cumpăr flori de trei ori pe an: de ziua ei, de 8 Martie și de ziua ei onomastică: nașterea Sfintei Fecioare Maria. Așa că, ea va fi cu siguranță surprinsă când la ușa ei va sosi un curier simpatic și îi va înmâna o Regină Parfumată- așa se numește acest frumos aranjament floral.

Bănuielile mele s-au adeverit: m-a sunat emoționată și îmi dădeam seama prin telefon că are pe chip un zâmbet larg de tot.

– Cu ce ocazie, mamă?

– Cu ocazia că esti o mamă minunată și vreau să ți-o spun mai des! Te iubesc!

Special am ales aranjamentul în ceainic- mama este o împătimită a ceaiului. Ecoul acestui gest s-a întins pe saptamâni întregi, am și pierdut șirul de zâmbete pe care l-am avut și eu și ea.

imageA doua pe listă este o persoană căreia nu i-am dăruit flori de câțiva ani: profesoara de literatură din liceu. Mi-a deschis mintea și sufletul, n-am apucat să îi multumesc destul. Așa că, un aranjament cu macarons și cărți, mi se pare varianta ideală prin care să o fac.

– Andrea! Nu-mi vine să cred! Nu e ziua mea, să știi! Nici n-am câștigat vreun premiu!

– Știu când e ziua dumneavoastră. Dar azi nu despre asta e vorba. Azi e doar o simplă zi de miercuri în care vreau să vă multumesc pentru toată munca de dascăl pe care o faceți!

Am zâmbit mult, și eu și ea. Mi-a mărturisit că ori de câte ori are o zi proastă își privește buchetul: l-a pus la uscat; vrea să îl păstreze pentru totdeauna. Macaronsurile le-a mâncat cu poftă.

A treia persoană la care ajung cu provocarea Olla este prietena mea, Iulia. Iulia trece acum printr-un moment foarte greu: duce o luptă puternică pentru a-și menține sănătatea. imageToată lumea, inclusiv eu, îi face cadouri “practice”: medicamente de care are nevoie, intermedieri la doctori, însoțiri prin spitale.

Dar Iulia iubește frumosul, așa că aș vrea să îmi amintesc cât mai des asta. Pentru sufletul ei delicat am ales aranjamentul “Propunere Parfumată” și i-am pus un bilețel: “Hai să mergem la film!”

– Mă uit la el de minute în șir, e perfect! Multumesc…Nici nu știi cât înseamnă pentru mine…

Am detectat tremurul din voce, lacrimile de pe obraji. Dar și zâmbetul generos. Doar Iulia poate plânge și zâmbi în același timp, cu o grație îngerească.

– Să alegi tu filmul, da Iulia? Merg pe mâna ta.

A ales Miss Pelegrine’s Home for Peculiars: Copiii domnișoarei Pelegrine: între două lumi. O lume secreta, o lume a poveștilor, care trebuie salvată. De ce nu mă miră alegerea ei?

imageAcum mă gandesc la următoarele trei persoane pe care le voi pune pe lista FFO. Și sunt tot mai bucuroasă că am acceptat provocarea Olla. Mi-am umplut zilele, săptămânile, de zâmbete și îmbrățișări. Așa că, dau provocarea mai departe:

-Olla! Olla! Tu ce alegi azi? Faci o surpriză doar așa, fără un motiv anume? Sper că da!

Închei cu Nuanțe de Bucurie, exact ca în acest buchet. Poftiți de dăruiți…zâmbete!

Articol înscris pentru SuperBlog2016

Navigație pe plus

Conduc: mult. Și îmi place! Foarte multă lume mă descrie ca fiind o șoferiță pricepută. Asta mă bucură deși am depășit perioada în care mă enervam când auzeam în discuții diverse că femeile sunt la volan precum bărbații în colanți: caraghioase și nepricepute. Am facut școala de șoferi doar ca să îmi lărgesc aria de libertate: aveam deseori senzația că m-aș urca în mașină și aș conduce ore în șir, până la mare, de exemplu. Și-mi doream să trăiesc această senzație din plin.

Sigur, părinții mei nu erau atat de nerăbdători. Ei mai degrabă se gândeau neliniștiti că seara ar Închide telefonul știindu-mă acasă și dimineața i-aș suna de la 700 de km distanță. Ceea ce, de multe ori, chiar S-a întâmplat. Știau ei ce știau…

Majoritatea excursiilor le fac cu masina, jobul meu presupune să șofez mult. Acum, de când e și fiul meu în peisaj, petrec și mai mult timp în mașină: nu, nu fug de acasă ca să mai am și eu un moment de liniște :))) Deși știi că se spune că atunci cand esti mamă mergi la supermarket doar ca să ai un moment strict pentru tine: chiar și între pungile de orez, făină și zahăr e mai bine decât între urletele unui Bebeluș :))

Și-atunci, de când timpul meu în mașină îl împart cu un pitic super-sonic, totul e mai prețios: cât de repede ajung la destinație, cât de ușor pot accesa playlistul preferat (al lui, nu al meu!), cât de agilă pot fi la parcat în condițiile în care ștrumful super-sonic se agită maxim că el vrea să coboare fiindcă a văzut ceva foooaartteeee interesant pe geam.

Am pățit-o de câteva ori: m-am rătăcit în Budapesta, mi S-a stricat sistemul de sonorizare în Viena. Cel mai grav a fost însă în Paris. Pentru cine n-a fost încă în Paris cu mașina, spun doar atat: “la vie en rosé” nu se referă la parcările orașului. A fost horror: întâi fiindcă ABIA am găsit un loc de parcare ( și toți eram lihniți de foame, gata să ronțăim din Turnul Eiffel !), și apoi pentru că locul găsit era atât de mic încât am crezut că intră mașina doar pe verticală! Cum e să te înghesui între 2 mașini, cu stomacul chiorăind de foame și un prunc agitat maxim? Crede-mă, nu vrei să știi. În timp ce bodogăneam Parisul și traficul lui romantic, mi-am jurat că odată întoarsă acasă caut un sistem, ceva-orice, care să îmi calculeze parcarea la milimetru.

Mi-am dat seama că până și mașina trebuie să mi-o modific, acum că am un copil. Casa am modificat-o, stilul de viață la fel, acum e rândul mașinii. Asta dacă vreau să fiu cât mai relaxată și cu nervii intacți.

Mai ales că peste 3 luni urmează o excursie prin Europa: Ungaria-Italia-Austria-Spania-Franța… Și vreau să parchez rapid oriunde, să evit rătăcirile și să am comenzile pentru telefon și muzică direct pe volan. Ahh, și cel mai important, le vreau pe toate din același loc! Despre toate aceste “pretenții” am început să le vorbesc colegilor și familiei, doar-doar sare de undeva iepurele. Și a sărit! Marcel vine și-mi spune într-o zi:

– Edotec e de tine!

– Cine?!?! Edo ce?

– Edotec , adică magazinul online cu cel mai diversificat stoc de produse In Car Entertainment din România: navigații auto dedicate și universale; dispozitive screen mirroring; kituri multimedia auto; interfețe multimedia; car kit Bluetooth; TV tuner auto; camere video auto; senzori de parcare; video în mișcare; modul GPS extern; DVD player auto; tetiere și monitoare cu ecran LCD; accesorii auto instalare; adaptor comenzi volan; rame adaptoare 1 DIN/2 DIN; kituri instalare etc.

– Am o listă întreagă cu produse de care am nevoie pe când plecăm. Marcelino, dacă îi știi atat de bine, hai ajută-mă să le găsesc în oferta lor! Dar totuși, ce îi recomandă?

– Principalele motive pentru care eu și mii de alți clienți aleg Edotec sunt: gama variată de produse;
produse disponibile în stoc, cu livrare în maximum 2 zile;
suport tehnic dedicat, pentru instalare sau orice fel de întrebări privind produsele comercializate;
garanție 24 luni pentru majoritatea produselor;
achiziționarea cu factură;
livrare gratuită pentru majoritatea produselor;
toate produsele comercializate sunt testate.

– Dacă găsesc la ei tot ce am nevoie, mă transform în client pe viață! :)) Doar să mă scutească de alergătură!

– Ce ai pe listă? Sigur găsim, ascultă la mine!

– În primul rând, navigație auto ! imagePână acum am folosit hărți în format fizic, dar la turul ăsta vreau să economisesc timp și timpul câștigat folosind Navigația auto să îl folosesc pentru vizitarea unui obiectiv turistic menit să stranească bucuria în ochii ștrumfului.

Apoi, clar ca bună ziua, îmi trebuie la sistemul de navigație și integrare cu cameră marșarier, cameră față sau camere 360 grade, pentru a urmări pe ecranul navigației ce se întâmplă în jurul autoturismului în timp ce eu parchez.

Numărul 3 pe listă: carkit cu Bluetooth pentru convorbiri telefonice hands-free și comenzi de pe volan. Asta ca să pot prelua datele de pe telefon direct pe ecranul navigației și să folosesc telefonul prin comenzi de pe volan (răspuns, modificare volum al convorbirii, navigat în agenda telefonului etc.).

Și ultima, dar nu cea din urmă, redarea de muzică în mașină de pe card, USB sau din aplicatii online precum Youtube si Zonga. În YouTube de exemplu, am cateva playlisturi salvate și vreau să le accesez cât mai rapid.

-Păi draga mea, deja ți le-am pus în coș pe toate!

– Ce coș?!

– Ăla de spălat rufe! Cum ce coș? Coșul de cumpăraturi din magazinul online edotec.ro ! Au tot ce ai enumerat!

-Fantastic! Nu-mi vine să cred! De acum, toată experiența sofatului va avea o nouă dimensiune: adio rătăciri, adio încurcături, adio parcări eșuate! Absolut fabulos! Abia-aștept! Ooooo, dar stai! Ce fac dacă mă încurc la instalarea lor?

– Ai asistență tehnică din partea lor! Nu ai ce încurca!

– Așa da! Marcellino, ești de milioane! M-ai salvat! Să faci o listă cu tot ce vrei să-ți aducem din turul Europei!

De-acum, șofatul meu capată noi valențe… Era și timpul!

Articol înscris în SuperBlog2016

Adevărata înfrângere

În lumea sportului am intrat la 3 ani: mama mă ducea cu ea la cursurile ei de balet. Țin minte și acum mirosul de parchet lăcuit. Și grija cu care ea își pregătea poantele pentru fiecare antrenament. Obișnuia sa îmi spună: “nu sunt pe lume pantofi mai frumoși decât poantele mele!” O priveam cum își strânge la piept “pantofii de sport” și îi priveam degetele turtite și deseori însângerate. Mă miram și nu înțelegeam cum poate să iubească ceva ce îi produce atâta durere.

Eu n-am avut talent la balet, deși mama ar fi fost încântată. M-a dus doi ani, sperând că bolovănelul de mine se va transforma în zbor de pasăre măiastră, dar degeaba. A renunțat la ideea de a mă vedea balerină, dar n-a renunțat la ideea de a mă educa (și) prin sport. Astfel că am practicat gimnastica ritmică, handbal, karate, tae-kwando, baschet, volei, înot. M-am ales cu o sănătate de fier, cu aplecarea către disciplină, cu multe prietenii și … o sumedenie de pantofi sport!

La început, tot ce mă interesa la pantofii sport era să fie comozi și potriviți antrenamentului. Crescând, am inceput să-mi caut pantofi sport chic. Nu ajungea doar să fie o pereche comodă, trebuia să fie și frumoasă! Și Doamne greu găseam perechea potrivită!  Anii adolescentei mi-au fost sub semnul articolelor sport: haine sport, sneakers, teniși, adidași, Converse. Converșii îi Țineam doar pentru ocazii cu adevarat speciale, erau perechea mea sport “de sărbătoare”. Mi-o adusese un unchi din America și vroiam să mă țină până la măritiș!

Dintre sutele de perechi purtate, una am păstrat-o. Atât. Și o scot, și o privesc, și uneori o îmbrățișez, așa cum făcea mama cu poantele ei. De ce? Pentru că îmi spune o poveste. Iată care e această poveste:

“Știu, sunt perechea ta preferată. Cu mine ai jucat primul meci la performanță. Cât te-ai bucurat de toate punctele marcate în meciul acela, primul tău meci în noua echipă! Dar și eu: Ahhh! Ce fremăta parchetul sub mine! Cu fiecare pas al tău mușcam și eu cu o poftă nebună din suprafața de joc! Atunci am știut că am ajuns în picioare de fetișcană hotărâtă și pasionată de acest sport. Cât de mândri eram de tine! Amândoi! De obicei, stângul e mai sfios, că se împiedică des, dar tu ne-ai bucurat pe amândoi în egală măsură!

Mamă, cât entuziasm pe tine când ne încălțai la antrenamente! Și câtă concentrare între sprâncenele tale când ne legai șireturile înainte de fiecare meci. Iar zâmbetul de după victorie, când ne scoteai agale din picioare, e cea mai frumoasă amintire pe care o avem!

Nu ne-ai aruncat niciodată cât-colo! Mereu ne-ai Așezat pe raft cu o mângâiere și un zâmbet. Chiar și atunci când îți era tot mai greu să participi la antrenamente. Chiar si atunci când lacrimile îți jucau în colțul ochilor sau îți curgeau șiroaie pe obraji. Atunci eram și noi foarte triști și tot ce voiam e să ne încalți și noi să devenim tot mai comozi, da’de-ți vom alina durerea. Nu ai spus niciodată ce ai pe suflet. Dar am început să înțelegem când ne-ai scos tot mai rar de pe raft.

Iar când ne-ai luat de pe raft și ne-ai îmbrățișat și apoi ne-ai pus la loc, am știut. Păcat că nu puteai auzi strigătele noastre! Stângul urla de-a dreptul: nu renunțaaaa! Nu renunțaaaa! Tu esti o luptătoare! Te-ai zbătut atat să ajungi aici! Ai muncit ani de zile! Ai visat catralioane de nopți cum câștigi meci după meci, cum te bucuri de ovațiile publicului! Știi cât îți place mirosul din sala de antrenament? Cum să nu mai ai parte de el? Cum să nu ne mai duci în cantonamente? Cum să faci pe plac altora și să renunți la ce te face fericită? Cum? Cum? Cum?

Au trecut anii. Tu ai grijă de noi în continuare. Ne îmbrățișezi. Încă nu știm care e motivul pentru care ne mai scoți de pe raft. Nu ai îndrăznit să ne mai încalți. Acum, ai pantofi sport Under Armour pe care îi scoți la plimbare. Dar noi te așteptam. Îți așteptăm din nou curajul de a Visa.”

Au dreptate. Acum, answer.ro e partenerul meu de nădejde cand imi aleg pantofii sport. Preferații mei sunt tenisii Tommy Hilfiger.

Însă, așteptarea lor e si așteptarea mea. Fiindca adevăratele înfrângeri sunt renunțările la vis.

Articol înscris in SuoerBlog2016

iubire în rețea

El, pasionat de IT. Eu, pasionată de ochii lui verzi. El îmi putea vorbi ore în șir despre minunăția rețelisticii. Eu îl ascultam dar nu pricepeam nimic. Dar când îl vedeam așa de entuziasmat de cabluri HDMI, adaptoare HDMI, cabluri rețea, cabluri fibră optică, router, și alte o sută de mii de acest fel, îmi părea rău să îi tai elanul spunându-i : “știi, nu mai bine ne uităm noi la filmul ăsta în liniște?” Sau “Nu înțeleg absolut nimic din ce spui, mai bine schimbăm subiectul.”

El și-a pus o ambiție tare ciudată (din punctul meu de vedere): să mă inițieze și pe mine în tainele IT-ului. Măi, da’ acest demers era ca și cum ai pune un urs polar să facă balet: caraghios și fără sens.image Degeaba îi spun omului că este misiune sinucigașă ce și-a propus. El nu și nu.

Îi explic cu mult calm că de când mă știu pe lume tot ce ține de zona aceasta a matematicii, de software, de cabluri și alte inginerii, percep ca fiind Extratereștii Mov care nu poartă pălării.

Problema e că pe lângă ochii aceia verzi are și o încăpățânare remarcabilă: că musai să mă învețe fiindcă trebuie să mă descurc în perioada de 3 luni cât va fi plecat el în schimbul de experiență pentru Conectica. Aaaaa, fac o pauză să îți explic cum e și cu schimbul acesta de experiență. Cum a prins o Portiță, cum Pac! Gata, el merge.

Eu l-am întrebat doar “Cum se numește firma unde mergi și ce-o să faci acolo?” Și el începe: “ei, stai că nu e orice firmă! Conectica a apărut în anul 2006, și are peste 10 ani de activitate, online și offline. Este un important importator și distribuitor în domeniul conecticii, oferind o gamă variată de produse din aria echipamentelor de rețelistică, conectică și periferice PC. Îți dai seama câte o să învăț la ei?? Abia astept! De exemplu, ca să-ți faci o idee: au o gamă super-variată de cabluri HDMI ! “

L-am întrerupt, spunându-i: “m-ai înnebunit cu HDMI-Urile astea!! Zici că ar fi din aur!! “

“Măi iubita! Da’ să știi că sunt cabluri HDMI cu conectori auriți!”

Ce să-i mai spun omului? E clar că sunt pe lângă subiect! Ca și atunci când l-am rugat să îmi pună un router simplu în casă și am avut parte de o pledoarie întreagă, iar într-un final, routerul Tenda a ieșit marele câșigător!

Fiindcă în vocabularul meu au intrat pe ne-observate cuvinte precum rețea, cabluri, conexiuni, prietena mea Luiza mă sună disperată într-o seară “Vino să mă ajuți fiindcă am probleme cu routerul! Nu știu de ce naiba nu merge! Și Radu mă așteaptă pe chat și nu am de gând să ratez întâlnirea cu el!”

“Întâlnirea?!? Fată, trezește-te! Dacă apeși pe butoane nu inseamna că esti la o întâlnire! Doar ai în față un ecran! “

Până la urmă m-am dus, bodogănind că Ochi Verzi este plecat în schimbul lui de experiență. Altfel, sigur îl trimiteam pe el. Nu mergeam eu, la zece seara, în pijama, să salvez o întâlnire care nici măcar nu e o întâlnire. Ajung la Luiza; asta e pur și simplu disperată: Răducu al ei nu o mai așteaptă pe chat, cum să îl rateze ea pe Răducu??

Turul doi de bodogăneală i se adresează Luizei:

“Da cine te-a pus să nu ai un router dual-band? Că ăla funcționează și pe frecvența 2.4 GHz și pe 5 GHz! Da tu ai unul care abia se mișca pe 2.4GHz! Poate Răducu aștepta mult și bine! Spune-i să-și ia ochii de la blonda din celălat chat-room și să-și mai toarne un pahar cu vine!

Hai măi, e ce trebuie sa faci asa mișto? Răducu se uita doar la mine!

Zău? Că eu nu-l văd pe aici… In fine! Daca aveai si tu unul dual-band (Router, nu un Răduc dual-band) aveai o rază mai mică de acoperire dar un semnal mult mai puternic datorită faptului că bandă de 5 GHz este mai puțin aglomerată iar posibilele interferențe cu alte dispozitive sunt aproape inexistente.
Aproape toate routerele care dispun de bandă 5GHz sunt și standard AC ceea ce înseamnă o rată de transfer superioară față de standardul N regăsit la routerele single-band. Asta înseamnă că poti experimenta probleme de performanță și fiabilitate a semnalului în banda de 2.4 GHz din cauza interferențelor cu alte gadgeturi precum telefoane mobile, dispozitive Bluetooth, hotspot-uri Wi-Fi, aparatură electronică etc. Și har Domului că tu ai destule prin casă, cred că toate îți sunt pornite! “

M-am oprit fiindcă Luiza se uita la mine cu gura căscată. La propriu! Și ochii cât cepele. Mi-am dat seama că trebuie să îl sun pe Ochi Verzi să îi spun că poate totuși am priceput ceva din lecțiile lui de IT.

Luiza a avut parte de întâlnirea cu Răducu, dar s-a dovedit a fi dual-band Răducu: am descoperit că intr-adevăr era la chat cu inca o tipă. imageNu blonda de care ziceam eu, totuși. Asta era roșcată.

Bineinteles, Luiza este disperată. Dar i-am zis că până în 30 Octombrie poate profita de Saptamnile Rețelisticii de la Conectica și se poate asigura, cu ajutorul reducerilor și echipamentelor de la ei că nu mai ratează vreo întâlnire…virtuală si ca nici o blonda, roșcata sau brunetă nu i-o mai ia inainte! Am început să îi povestesc și despre  cabluri rețea UTP dar am pierdut-o pe drum…

în schimb, Ochi Verzi e foarte foarte mândru de mine! Și mie mi-e dor de el, abia astept să vină acasă din schimbul ăsta de experiență!

Articol înscris in SuperBlog 2016

Surse foto: www.ask.com si www.conectica.ro

Rezidență de București

Întotdeauna, dar întotdeauna, orașele ascund povești. În primul rând, povești de viață. Apoi, fiecare clădire are printre ziduri istorii mai mult sau mai puțin cunoscute. De multe ori, mai puțin. Nu înțeleg din prima un oraș, se întâmplă să îmi scape detalii importante. Sau să ascult Judecățile de valoare ale altora și să nu las spațiu să-mi dezvolt propriile valorizări.

Ai fost vreodată toamna în București? Nu? Dar primăvara? Da, știu…Te gândești că este aglomerație mare. Că traficul e absolut infernal și că mersul cu mașina e mai degrabă o lecție de supraviețuire în junglă. Lume nepoliticoasă- Mitici adică. Trecători grăbiți cu priviri triste înfipte în betoane. Zgomot.Mult! Sirene, claxoane, manele, florărese. Înțeleg și gândul tău “pentru ce să vizitez un oraș atât de hulit când eu locuiesc într-un oraș-bijuterie?” Aaaaaa…te enervează cum împart ei țara: București și provincie. Atitudinea aceasta de “buricul pământului” în condițiile în care au clădiri gata să cadă la cea mai mică neliniște a pământului, când manelele au ajuns la Operă și când gradul de Civilizație a propriilor locuitori lasă mult de dorit. Înțeleg… Arhitecții Bucureștiului sunt supărați, locuitorii Bucureștiului sunt supărați, toată lumea privește revitalizarea și culturalizarea orașului ca un soi de misiune imposibilă.

Este adevărat ce spui. Însă Bucureștiul nu este doar asta. Nu este doar covrigi, shaorma și can-can. Capitala a avut vremuri de aur și sunt oameni care luptă din răsputeri să reînvie acele vremuri. Supranumit și Orașul de beton, București nu înseamnă doar junglă. Sunt chiar și oaze în această urbanitate care s-a dezvoltat haotic.

Te Invit în Bucureștii vechi și noi. Te Invit să lași deoparte toată imaginea diformă promovată de mass-media și să-ți lași simțurile să descopere care este adevăratul spirit al Bucureștilor…

Și ca să pun început bun, foarte bun aș zice, la varianta de cazare în București, am ales pentru tine frumosul Hotel Domenii Plaza. Acest hotel face parte din primul lanț de boutique-hoteluri din Româniia: grupul Residence Hotels. În București au trei dintre hotelurile lanțului Residence Hotels: Arc de Triomphe, La Conac și Domenii Plaza- unde ești tu cazată. Iar al patrulea, Les Mandariniers este situat pe Riviera Franceză, în Hyeres.

Am ales acest hotel pentru tine, din 3 motive: imageedificiul în care se află hotelul Domenii Plaza a aparținut scriitoarei Doina Uricariu, aflându-se pe lista clădirilor patrimoniu arhitectural național. Știu cât iubești scriitorii, deci ce poate fi mai frumos și mai în spiritul liber al Bucureștiului decât să petreci câteva zile într-o clădire în care s-au țesut povești, s-au scurs versuri printre scânduri, s-au consumat iubiri. Acesta este primul motiv.

Al doilea, amplasarea în zona rezidențială a capitalei. Hotelul este în apropierea mănăstirii Cașin și a Arcului de Triumf. De aici vei ajunge cu ușurință la toate obiectivele turistice, vei putea explora la pas zona-știu cât îți place să te plimbi pe jos-.

Al treilea motiv, imagecare te va bucura din nou: saună și jacuzzi !! După plimbările lungi pe care ai să le faci, după ce vei fi scotocit Bucureștiul prin toate cotloanele, parcurile, librăriile, muzeele, cafenelele și galeriile, va fi mai mult decât perfect să te relaxezi în atmosfera intimă oferită de zona de Spa a hotelului.

Tot ce ai de făcut, e să petreci 5 zile minunate și apoi să schimbăm impresii. Sunt curioasă dacă îți vei menține aceași părere despre capitala noastră.

Ludmila m-a luat și de data asta prin surprindere. Cum s-a străduit ea să îmi arate o altă față a Bucureștilor. Acum, la finalul acestor 5 zile pot spune liniștită că a meritat să o ascult. A meritat să trăiesc experiența Ateneului, a Centrului Vechi, a Muzeului Național de Artă dar si a Muzeului Țăranului Român. Cei de la Arcen, cu turul lor numit “Cu bastonul prin București”, mi-au îndrumat privirile către casele boierești și bisericuțele de cartier.

Iar cei de la Domenii Plaza, fabulosul boutique-hotel la care am stat, mi-au oferit o perspectivă cu totul nouă asupra serviciilor hoteliere. imageCel mai mult mi-a plăcut cum este amenajat hotelul, cât de bine păstrează aerul unei epoci caracterizate de elegantă și rafinament. Iar camera mea…de vis! Cred că este prima cameră de hotel în care am stat și pe care o numesc cu ușurință “a mea”. Pentru că m-am regăsit în toate detaliile de design, iar amabilitatea personalului mi-a depășit asteptarile. Cu mult!

După aceste două aspecte, lucrul care îmi va trezi mereu amintiri plăcute este zona SPA! Intimă, cochetă, perfectă după o zi de cutreierat prin București. Curățenie ireproșabilă, cocktailuri fine. Dream come true! Câtă dreptate a avut Ludmila!!

La plecare, am luat și oferta pentru evenimentele coporate! Chiar nu m-am putut abține și deja mi-am facut planul pentru evenimentele pe care trebuie să le pregătesc impreuna cu partenerii mei din București: este o minunată locație pentru evenimente corporate: trei săli de conferință (Domenii, Cașin, Studio) dotate cu tot echipamentul necesar plus soluții de catering super-rafinate! Cu siguranță ne vom impresiona clienții și cu siguranță ne vom simți foarte bine!

Ludmila va fi foarte fericită să vadă ca invitația ei, de a mă iniția în Bucureștiul frumos, a avut un atat de mare succes! Dar și eu sunt fericită! Da, într-adevăr, Bucureștiul are defectele sale. “Se respectă”, ca orice mare capitală pe care am vizitat-o: e murdar ca și New-York (asta am remarcat de prima dată de când le-am trecut pragul acestor două mari orașe), scump ca și Londra (dar asta nu mă mai miră) și serviciile în instituțiile statului sunt la fel de proaste ca în Atena (din păcate!).

Însă image există Oaze de Excelență, așa cum a fost pentru mine hotelul Domenii Paza.

Există oameni frumoși și dedicați. Există casele brâncovenești pe care nu mă satur să le privesc. Există poveștile din spatele Ateneului. Există Caru’ cu Bere, locul preferat al lui Coșbuc și Caragiale și Curtea Veche, cetatea din Centru.

Abia aștept să re-trăiesc aceste experiențe și altele noi, la fel de valoroase! Acum fug să-i povestesc Ludmilei noile istorii care îmi îmbogățesc viața!

Salut Bucuresti!

Articol înscris in SuperBlog2016

Iubire de…stampila

Bună, eu sunt Dati și sunt o ștampilă . Bunnăăă Datiiiiiii!

Recunosc, e prima dată când vreau să vă vorbesc. Vin deja de câteva luni însă abia acum simt cu adevarat că mi-au fost utile aceste întâlniri. Când amicul meu, Barbă Sură mi-a spus că aici s-ar putea să îmi găsesc sprijin, i-am râs în nas:

-Păi tu vorbești!??! Că după Craciunul trecut ai zis că te faci dispărut și că nu mai suporți dacă cineva îti zice “aș vrea să îmi aduci un Porsche410”. Și acum îmi zici tu mie că de pe etajera ta ai început să  vezi lumea prin lentila optimismului. Mda…

La primele întâlniri vă vedeam pe toți niște ratați care nu ați fost în stare să vă depășiți condiția. Îmi venea să mor de râs când o auzeam pe Barbie:”nu pot să mă mai suport. Toate ideile mele îmi par blonde. M-am săturat de atâta plastic. Perfecțiunea aceasta a trupului meu desenat de alții o găsesc inutilă. Iar Ken devine tot mai plictisitor. Ce să fac?!?” Nu te supăra Barbie, dar chiar așa gândeam.

Acum, pot zice cu glas răspicat: Sunt ștampilă. imageȘtampilă datieră. Părinții mei sunt Colop. Și multă vreme, am fost Grozav de invidios pe toți ceilalți frați ai mei. Bineînțeles, și pe surori. Gemeni datieri suntem mulți, după cum se poate vedea. Dar pe lângă gemeni, familia ștampilelor Colop este imensă, vă dați seama cam câtă invidie am adunat eu…

Am pășit mândru în lumea ștampilelor personalizate. Îmi făceam meseria cu mult drag. Când foi după foi marcam data corespunzătoare, nimic nu mă făcea mai împlinit. Mirosul de pagina albă îmi dădea fiori. Abia așteptam ca tușul meu să se întâlnească cu albul ei. Clar, mă simțeam important deși munceam deseori până la epuizare: sute de pagini fără oprire. Mâna care mă conducea pagina după pagină, mă ținea într-o mângâiere continuă. Știam că sunt important. Știam că existența mea are un sens.

Până când am văzut cum ne “diversificăm”. Tot mai mulți Colopi. Am început să am dubii la seria de mini-datieri. Serios, acum!? La ce bun să fii mini când exist eu?! Întrebările despre sensul meu ștampilățesc S-au înmulțit când m-am pomenit cu frații Microban. Îi vedeam cum se fălesc pe Facebook   . Atunci am făcut un scandal monstru și m-am certat chiar cu naiva Save The Date. Mi-a părut rău: asta trăiește doar în istorii de Amor: o prostuță. imageLovitura de grație am resimțit-o în momentul în care au apărut ștampilele ecologice.

Pe bune!?? Ecologice???? Măi da cu aerele alea a lor de zici că mâine salvau planeta de la încălzirea globală. De la foamete chiar!  Am simțit că o iau razna. Am început să nu mai lucrez cu spor. Chiar simțeam lehamite. Nu-mi mai vedeam utilitatea…doar eu nu contribuiam cu nimic la desăvârșirea planetei. Pe scurt, am intrat în cea mai urâtă depresie.

Și Moșul Barbă-Sură m-a adus la voi: Grupul Obiectelor Anonime. Cel mai bun lucru care mi S-ar fi putut întâmpla. Vă multumesc că mi-ați suportat fițele. Știți, pentru că venim dintr-o dinastie atât de bine înfiptă în lumea ștampilească, cum e Colop, avem uneori tendința de a fi infumurați. Asta pentru că știm cât de bine ne putem face treaba. Cât de serioși suntem. Cât de multă bucurie putem aduce.

Da, eu sunt datieră Colop. Și sunt tare mândru de asta. Abia astept să-mi încep din nou treaba. Multumesc, și vă îmbrățișez.

Dar, Barbie…serios acum: găsești perfecțiunea trupului tău inutilă?!?? Ce să zică atunci bibeloul ăsta de pește-lună??? În fine. Gata. Să mai vorbească și alții.

Articol înscris pentru SuperBlog2016

Galactic View

Cu primii, eșec pe linie. Deși am specificat de la bun început că am nevoie de acte in 3 zile, și ei au spus “Sigur că da!”, în a patra zi îi sunam în mare disperare. Cu chiu cu vai, în ziua cinci am primit traducerile. Pac! I-am tăiat de pe listă și nu-i recomand la nimeni!

Nr.2, destul de profi dar plicticoși nevoie mare! Doamna care mi-a preluat documentele mi-a accentuat următoarele, pe o voce ușor sâsâită: “Mmm, știți, aici în agenție e treabă foarte serioasă! Trebuie să vă analizam documentele și de trei ori.” De fiecare dată când ajungeam la ei mă lăsa pofta de viață.

“Avem 12 limbi disponibile, dar la cerere vă putem satisface și alte dorințe!”- ooooookkkkkkkkk, asta bate bine a pornoșag. Nici n-am mai păstrat vreun contact cu respectivii. Ăștia au fost numărul trei.

Traduceri medicale

M-am săturat de ele fiindcă m-am lovit până acum tot de ceea ce nu trebuia să existe pe piața aceasta a traducerilor. Înainte de aceste experiențe asociam traducătorilor și interpreților un aer ușor mistic: la o adică, dintr-o singură mișcare pot schimba sensul unei fraze întregi. Cuvintele astea: ce încurcături pot face! Și cum pot fi ele și miere și venin în același timp…Pot da speranță sau pot lua speranța. Cancer-iată cuvântul care, dacă ar fi să fac un top al alungătorilor de speranță, ar sta în fruntea clasamentului. De vreo 5 ani îl duc la apostilat, interpretat, tradus, legalizat, imprimat pe zeci de pagini. De asta am devenit extrem de sensibilă la traducători. Am început să îi vad ca fiind o specie aparte, care în functie de cât de bine își fac treaba capătă valențe fie de personaje pozitive fie de personaje negative.

Prima dată, cuvântul-hoț a intrat fulger în viețile noastre. Sentimentul de stupefacție și de mirare absolută a fost atât de puternic încât medicul mi se părea că vorbește aiurea. După ce m-am dezmeticit mi-am dat seama că și vorbește și se comportă aiurea. Citez: “stadiul bolii este destul de avansat. Totuși eu vă pot opera doar peste 1 lună și chiar și așa, sunt 80% șanse ca decesul să aibă loc pe masa de operație.” Serios?!? Păi dacă e avansat, de ce mai așteptați o lună? Și dacă aveți doar 20% șanse de reușită, cum ar fi să recomandați pe cineva care are 80% șanse de succes? N-am avut cu cine. Categoric, medicul își pierduse translatorul de profesionalism. I-ar fi prins bine unul. Hotărâtă să nu-mi las speranțele furate, am plecat în străinătate pentru tratament, și atunci am colaborat cu agenția nr1: ăia lenți din cauza cărora mi-am simțit stomacul arici.

Peste ceva vreme, din nou un medic incompentent (cum Doamne pot dormi noaptea??), din nou Căutare de alternative peste granițele țării. Atunci am intrat în contact cu numerele 2 și 3. Cu plicticoșii ăia nu puteam face treabă bună: erau mai puși pe compătimit și pe răs-verificări decât să se conteze pe nevoia clientului. Adică a mea.

Îmi pierduse speranțele cu totul. Chiar renuțasem să mai cred că poate exista o agenție de traduceri care să fie o garanție a profesionalismului, unde să nu văd mutre acre sau replici de genul “vaaaiiii, dar ce rău îmi pare…Cum faceți față? Eu în locul dv nu știu cum rezistam…” Și, culmea! logo_swiss_solutions.cdrÎntr-o zi senină de Septembrie-zi în care îmi frământam mintea să găsesc o soluție pentru Irina- primesc de la Radu un buchet imens de flori și 1 bilețel cu patru cuvinte.

Agenția de traduceri Swiss Solutions – numele mă duce cu gândul la seriozitatea elvețienilor. Cu foarte puțin entuziasm, mai mult din cauza buchetului de trandafiri, am tastat să intru pe site-ul lor. După primele cinci minute, un gând voios mi-a aterizat printre neuroni: traducerile medicale din România sunt salvate! Am intrat în contact cu ei și mi-am dat seama rapid că toate cele scrise cu meșteșug în spațiul lor online se verifică și în offline.

Când inima abia îsi mai găsește curajul să bată o zi în plus, când ochii se satură de atâta plâns dar totuși mai au lacrimi de eliberat, îți dorești să ai oameni pe care te poți baza. Când știu sigur că traducerea unui termen medical face diferența dintre aplicarea unui tratament sau altul, mă uit de 10 ori la agenție. Și la Swiss Solutions până și prezența lor în rețelele de socializare https://www.facebook.com/SwissSolutions/cu vestitele lor traduceri medicale are un aer jovial.

E și așa destul de dur diagnosticul si boala. E însă mai ușor de suportat dacă lucrezi cu oameni pentru care birourile lor sunt “locații galactice”, soluțiile pe care ți le pot oferi trec drept “soluții pentru eroi” iar pentru a afla mai multe despre ei, trebuie “să faci cunoștință cu echipa noastră galactică”. Traducerile lor sunt de o calitate cosmică, și asta mi-a confirmat-o și medicul austriac la care a trebuit să la duc.

www.swiss-solutions.ro
www.swiss-solutions.ro

Eu am avut nevoie de o mică parte din expertiza lor, dar sunt disponibili în 78 de limbi terestre! Despre cele aferente altor planete, nici n-am întrebat!

Cel mai important lucru e că prin promptitudinea oferită, prin umorul și degajarea caracteristică, m-au ajutat să lupt cu marele cuvânt-hoț. Mi-am umplut rezervoarele cu speranță. Deși nu ăsta e scopul lor, doar sunt agenție de traduceri, nu cabinet de consiliere emoțională! Dar cum Doamne să nu zâmbesc când își spun Swisssolutieni, și când de pe prima pagină mă așteaptă cu îndemnul: Be a Hero!

www.swiss-solutions.ro
www.swiss-solutions.ro

Așadar, Hope is back, The Hero is here!

Articol înscris in cosmicul SuperBlog2016

intodeauna acolo

De 40 de minute mă uit la cana asta de ceai și la plicul de lângă ea: e un plic mare, pot să îmi dau seama că sunt multe chestii îndesate în el…Ce o fi pus atâtea? Ce poti pune într-un plic? Evident…foi. Dar de ce să îmi lase un roman în grijă? Așa pare, un roman…Sorb o gură: e rece. Nici nu mă mir. Ar trebui să pun undeva cana asta: e preferata lui. Iau plicul între 2 degete și mă așez la fereastră. Înspir adânc. Îmi fac curaj: rup hârtia, scot conținutul, mototolesc plicul și îl arunc cât-colo. Privesc buimacă la teancul de hârtii pe care le am în mână: incredibil…hărți, poze, pare un soi de intinerariu de călătorie…Omu’ ăsta e sănătos?! De călătorie îmi arde mie acum?!?! Și intr atâtea poze, o scrisoare:

Iubita…-știi cât îmi place să îți spun iubita, nu-i așa?- 🙂 știu că te-ai zgâit o grămadă de timp la plicul ăsta. Probabil că acum zace mototolit într-un colț. Fii atentă la mine! Mai știi prima noastră excursie? Milano, Domul, Sărutul tău, inelul de la mine. Sigur că mai știi! Doar te-ai sucit atâta până ai gasit varianta potrivită de city break low cost. Când ți-am zis: Hai să ne plimbăm pe sub cupola Domului! tu ai pufnit enigmatic: mda…la ce scoruri sunt acum la biletele de avion cred că ne plimbam noi prin Piața Unirii! Și totuși…vroiam neaparat să te sărut în Piazza del Duomo! De atunci, de la prima noastră excursie ai devenit expertă în city break low cost și am explorat împreună o bună parte din Europa. Aș vrea să merg cu tine peste tot, mai sunt atât de multe străduțe, castele, cafenele, pasticerii, poduri pe care le avem de descoperit. Să te țin de mână, să te zoresc: haaaiiiiii iubita că iar ajungem cu noaptea-n cap la hotel!Câte poze mai vrei să faci???

Hârtia mi-a scăpat din mână și o vreme m-am uitat pe fereastră. Afară, lumea își continuă drumul obisnuit.

dar gata cu planurile de viitor! E timpul pentru Prezent! Adică te pui și îți faci rapid bagajele, ți-am pregătit o întâlnire cu bunul tău prieten Ryanair care te va duce în cea mai frumoasă vacanță europeană! Te rog totuși să nu-ți iei foarte multe haine, eu nu am să fiu lângă tine să te ajut la cărat! Fii pe pace, cei de la Ryanair au o politică de bagaje foarte mișto și ai bagaje de mâna gratuite!! O singură dorință am: ia cu tine rochia aia albă din voal și tull, jur că esti ca un înger în ea! Și să o porți când munții Irlandei o să se vadă de la geamul cafenelei mici și cochete, când moșulică simpaticul îți va aduce un strop de Jameson, să îl savurezi și pentru mine. Eu sigur voi exclama: Doamne, cât e de frumoasă! 

Iubita, știu că tu ești fan zboruri economice, și mi-e așa drag de tine când te aud cum îți faci tu planuri că de banii economisiți la zbor îți cumperi o cămașă tradițională din Spania, sau iei un lampadar grecesc ca să avem atmosferă romantică în casă. Tu vrei să cumperi intotdeauna ceva care să îți amintească de locul vizitat. Și dacă mai e loc și de o pereche de pantofi, Slavă Cerului! Uite, ca să vezi că și de data asta poți zbura liniștită și poti târgui tot ce îți place și vrei să aduci acasă,

www.ryanair.com
www.ryanair.com

imageRăsfoiește foile următoare(deși ți-am pus print screen doar cu primele 2 destinații, restul le vei afla pe parcurs) și te convingi că am facut un târg bun cu Ryanair, vezi ce prețuri pe placul tău am gasit!??! 

Hai iubita mea, adună-te și să mergem mai departe. Viața e făcută să stralucești! Să descoperi tot ce are mai bun și apoi să poți povesti tuturor despre câte locuri frumoase ai văzut, despre cum te-au inspirat aceste locuri. Știi? Aș vrea să le povestești nepoților tăi despre cât de mult te-am iubit. Pardon! Te iubesc! Și când ai să le spui în ce aventură ai pornit, în ce orașe te-am purtat de mână ca să te descoperi pe tine, vor face ochii mari și îți vor urmări fiecare cuvânt. 

E gata bagajul? 🙂 începi cu Milano, acolo unde pentru noi a început totul. La hotel Milano Scala, întrebi de Giuseppe. El o să-ți mai dea un plic(să te Pregătești că am multe plicuri pentru tine :))) și așa vei afla tot ce ți-am pregătit pentru Milano. De la Milano zbori către Londra! Acolo, la hotelul Dockside (special pentru tine, lângă Tower Bridge!!) te așteaptă…Ella! Mai multe, atunci pe loc. 

Plângi? Să nu îndrăznești! Hai fuga că te astept în lumea mare: în vânt, în cerul senin, în frunze, în omul care-ți zâmbește…” 

Sigur că plâng. Îmi șterg lacrima, fac bagajul. Gândurile imi zboară haotic. Un lucru e sigur: omul ăsta e ceva…

va urma

articol înscris la SuperBlog 2016

Black Tie City

Doamnele imi zâmbesc din rochiile de seară diafane, de un alb perfect. Croieli impecabile, diverse. Domnii surâd enigmatic, în sacouri pe masura lor.

E o seară importantă pentru întregul oraș. Când ne-am înscris la concurs, nu credeam că vom ajunge atât de departe. Adică  sa-l câștigam! Mai ales ca noi suntem la prima participare și concuram cu nume grele, cu orașe care si-au adjudecat titlul si de 3 ori consecutiv.
Ei, dar iată-ne aici: toți la patru ace, inclusiv Joe Ursuzu’ care, de fiecare dată când ne întâlneam imi trimitea o privire scurta si un pufăit,zicând:” ehh, tineretul asta si ideile lui!” Însă, privindu-l acum, trebuie sa recunosc că îi stă minunat în pantofii de lac și cu palton.
BTC, adică Black Tie City ține 2 luni: din 1 Septembrie pana in 1 Noiembrie. Cred ca special l-au pus toamna, sa fie cât mai greu de câștigat. Vara sau primăvara e foarte ușor sa fii cochet. Dar toamna, când ai zile in care îngerii toarnă apa din ceruri cu o grămada de galeti, nu prea-ti vine să te plimbi cu stilettos, oricât de mult iti plac.
Mi-aduc aminte de seara când am reușit sa-mi conving orașul sa ne înscriem la concurs. Toți au rămas cu gura căscată! Nelly, soția primarului, a fost atât de incantata încât m-a luat in brate! A fost singura. Will, responsabilul de aprozare a recunoscut ca n-a purtat o pălărie decenta de vreo 5 ani:”cum?!?! Trebuie sa renunț la salopeta???”
Pe scurt, B.T.C -ul îl câștiga orașul care timp de 2 luni e MEREU la patru ace. Iar la evenimente precum nunți, înmormântări, botez, cocktail, ținutele sunt jurizate de membrii secreți ai BTC. Nu poate exista prost gust, faux-pais sau mediocritate. Se punctează maxim originalitatea, stilul, bunul gust, non-conformismul.
Premiul? Pe lângă onoarea maxima si imensul flux de turiști (si banii lor!!), cei de la Answer.ro oferă articole vestimentare si încălțăminte pentru fiecare locuitor. Noi, deja de dinainte de a câștiga, ne-am stabilit categoriile de premii pe care le vrem. Ia uitați-vă! Nu-i asa că avem gusturi rafinate?

1) Rochii și tunici elegante: http://answear.ro/p/rochii-si-tunici-212-k.html/rochii-si-tunici,elegant/p-1/r-60/o-n/s-275

2) Cămăși minunate pentru domnii orașului: http://answear.ro/p/camasi-240-k.html/camasi,camasi_cu_maneca_lunga/p-1/r-60/o-n/s-257

3) Clar, nu aveam cum să nu ne alegem pantofii cu toc: http://answear.ro/p/pantofi-cu-toc-2356-k.html

5) Bărbații au protestat și au zis că și ei se inscriu la pantofi! Mocasini în special: http://answear.ro/p/mocasini-si-pantofi-2411-k.html/

image
Sursa:www.vogue.com

Ca să înțeleagă ideea aceasta a elegantei la mod continuu, ne-am uitat cu toții la Breakfeast at Tiffany. De vreo 7 ori!!! Mi-am asumat rolul de Fashion Eye, adică am fost ochiul de vultur pleșuv al ținutelor. Pentru mine: Raiul! Pentru ei: Infern! Le-am scotocit dulapurile, am lucrat pe atitudine, le-am vorbit non-stop despre stil si farmec personal. În astea două luni am avut două nunți, o înmormântare, trei botezuri, o seara de poezie, Sărbătoarea Recoltei și Deschiderea Anului Școlar; la toate a fost un aer de eleganță la superlativ. De când e concursul ăsta nimeni n-a luat punctaj maxim la înmormântări: ei bine, noi am făcut-o!! Aici am mers pe un stil clasic, însă reinterpretat! Ce-i drept, am avut noroc și cu Miss Jane, defuncta. Ea a lăsat în testament, apoi l-a silit și pe parintele Paul să amintească la slujbă: “Dacă vă văd în negru ponosit, promit că vin și vă bântui!” Și credeți-mă, nimeni nu vrea să fie bântuit; iar bântuit de Miss Jane, nici atâta!

Sursa:www.celebrities-checked-out.blogspot.com
Sursa:www.celebrities-checked-out.blogspot.com

Așa că, am purtat bleumarin, perle, cardigane, sacouri cu dungi, multe multe palarii, iar Will a îndrăznit chiar un sacou negru cu buline albe. Pe Jojo și Kira, fetele Miss Jane, le-am încurajat să poarte culorile preferate ale mamei lor.

Și la Sărbătoarea Recoltei am stârnit admirații, deși au fost doar 12 grade!!

Sursa:www.answer.ro
Sursa:www.answer.ro

În general, la sărbătorile abundentei se poarta mult denim, dar noi anul ăsta am optat pentru un black tie chic, reinventat. Fetele de la standurile cu mâncare au purtat rochia Decadent de la Medicine si S-au asortat atat de bine cu baloții de fan de peste tot încât nimeni nu mi-a mai pus la îndoiala alegerile vestimentare! E adevarat că au tremurat un pic, dar ce nu face o fată pentru a câștiga un Black Tie City…

Nunta îndragostitilor Jack&Nancy am pus-o sub semnul eleganței non-conformiste. “L’amour toujour” a fost tema nunții lor, fiindcă Parisul le-a vegheat iubirea din prima clipă. Când s-au cunoscut,

Sursa:www.vogue.com
Sursa:www.vogue.com

Nancy citea în parcul palatului Versailles purtând  o cămașă albă bărbătească, pantofi cu toc și o curea subțire peste talie. Și acum, când ne povestește, Jack mărturisește :”Am rămas mut. Parcă mă uitam la o întreagă galaxie de stele…Am știu că ea va fi lumea mea!” imagePe Nancy am ajutat-o să-și aleagă o rochie de mireasa fabuloasa și bineînțeles, luna de miere a fost (și) în Paris.

Sursa:www.style.com
Sursa:www.style.com

La nunți, mirele este de obicei pe locul doi, atenția fiind îndreptată majoritar către mireasă. Ei, dar cu Jack a fost cu totul altă poveste…Aici mirele si cavalerii lui au purtat bretele, cravate personalizate, cocarde fine…Și multe blițuri le-au fost destinate lor!

 

 

 

 

 

 

Acum, suntem la final de concurs. La premiere. Bucuria în orașul nostru este așa cum nu a fost niciodată. O depășește chiar și pe cea în care într-un an recolta de viermi de mătase ne-a ieșit triplă!!! De-acum, suntem etalon pentru aceia care ne-au luat peste picior acum 2 luni! și mă gandesc doar că visele trebuie urmărite și…stilizate până ies!

Sursa:www.theburningplatform.com
Sursa:www.theburningplatform.com

Dar după trei luni de styling intens, de purtat stilul Black Tie și la brutărie, concluzionez și eu ca omul care a alăturat ținutele masculine din 1940 și din 2015: undeva, cândva, ceva s-a pierdut pe firul elegantei…

 

 

 

 

Articol înscris pentru campionatul SuperBlog2016!!!

Randuri din casa

Suna ceasul – ma mir ca inca insista cu acest obicei-. Intind mana lenes, caut butonul, nu-l gasesc. Finetea casmirului ma gadila si ma face sa rad. Asa, zambind, imi dau seama ca aud in continuare ceasul sunand. Unde o fi? Nu-mi desfac inca genele: imi plac surprizele. Daca as gasi, in loc de ceas, o pisica birmaneza? Una care sa toarca non-stop, cu blana albbbbaaaaaa, ochi albastri. Degetele se plimba haihui pe noptiera adusa din Lisabona.

Doamne, cum m-am indragostit de noptiera asta! Am intrat in butic doar ca sa scap 15 minute de soarele orbitor si ea ma astepta acolo cuminte. Colturile usor rotunjite, motive florale la manere, o usoara patina alb-aurie. Am atins-o si am simtit ca trebuie sa vina cu mine acasa. Dragoste la prima atingere. Doar cu vanzatorul am avut ceva de furca, abia abia am negociat impachetarea si livrarea in conditii decente. Pana la urma, ca sa fie ceva perfect, e nevoie undeva de o imperfectiune. Am auzit intr-un film replica asta si mi-a placut teribil.

Si totusi, unde e ceasul asta?!?! Ma ridic usor dintre perne, si constat surpriza: Ceasul meu suna glorios de pe perete! Ahh, cum am uitat de tine?!?! Toma mi-a facut capul calendar cu radiatiile emise de telefonul mobil si mi-a cumparat cel mai odios ceas cu cuc din cate am pomenit: lemn masiv, ace si pendul din argint, si un cuc MOV.  In 2015 sa ma trezeasca un ceas cu cuc! Ma rog, numai el putea avea idei dinastea…pasaresti. Unde l-o fi gasit?!?! Bineinteles ca nu vrea sa imi spuna, cica asa mai apuca sa aiba si el secrete fata de mine. Are senzatia ca ma uit in sufletul lui ca pe harta Romaniei. Ca ii stiu fiecare delusor, abis sau varf de munte. Si daca vreau sa ajung de la un capat la altul, tot ce trebuie sa fac e sa imi aleg traseul. Exploratoarea mea, asa ma alinta uneori.

Ma duc sa trag cucul de ciuf, doar asa se opreste alarma. In sfarsit, liniste.

Mmmmmmmm, ce miroase a toamna iedera asta!

12065661_962086237189417_7066063975490150142_n