Nervi. Stres. Bucurie

Probabil că ai provocările tale. Te enervează ceva, te indispune altceva. Nu-ți ies planurile de la servici. Pfuuu, nu-ți ies nici măcar planurile de vacanță.

Și pentru că ai atâtea situații cu „nu”, consumi foarte multă energie împotrivindu-te, trăind în frustrare și adresându-ți întrebări care nu fac altceva decât să îți crească starea de nervi: de ce nu îmi iese? de ce nu am timp mai mult? de ce nu mă sprijină colegii? de ce nu mă sprjină familia?

Eu am fost în poziția ta. Și eu am consumat muulltttăăăăăăă energie alimentându-mi supărările. Treaba e că am ieșit mereu pe minus, deși eu mă așteptam ca în urma atâtor frământări, să ies pe plus. Dacă și tu crezi că vei obține ceva folositor în urma scenariilor pe care ți le faci, dacă te aștepți ca restul persoanelor din jurul tău să îți rezolve problemele, aștepți degeaba.

De doi ani încoace, de când sunt (și) studentă la Medicină, specialitatea Asistent Medical Generalist (asta e altă poveste interesantă, dar o lăsăm pe altădată), în fiecare sesiune sunt un pachet de frustrări. De ce ? Fiindcă am așteptarea ca toată lumea să graviteze în jurul meu și să îmi ușureze existența în acele 3-4 săptămâni: copilul să mă lase să învăț și să se joace frumos și liniștit în camera lui, clienții de coaching să nu-și dorească sesiuni în acea perioadă, soțul și părinții să își lase orice alte treburi și să se ocupe de casă și de copil cât timp eu învăț, treburile de la birou să fie cât mai puține, prietenii să nu îmi ceară nimic, Soarele să strălucească sus pe cer iar profesorii să dea subiecte ușoare. Ce e cel mai tare e faptul că nici măcar nu comunic aceste așteptări în mod explicit ci PRESUPUN că lumea din jurul meu să își dă seama singură că am nevoie de ajutor.

Acum aproape că râd cu lacrimi de scenariul acesta utopic. Atunci însă nu te puteai înțelege cu mine. Fiindcă bineînțeles, așteptările mele nu erau îndeplinite și eu găseam vinovații în oricare altă parte, înafară de propria mea ogradă. Eram nervoasă pe absolut toată lumea. Și învățam cu nervi și supărare și obidă. Nu cred că e nevoie să-ți mai zic că performanțele mele academice nu se ridicau la înălțimea așteptărilor mele ( alt set de așteptări!!): la prima facultate , inclusiv master, avusesem bursă , eram la fără taxă. Și-mi doream note mari și acum. Ia-le de unde nu-s fiindcă nici Universul nu e prost: eu să vărs către El furie iar înapoi să primesc 10 pe linie :))))

Și uite-așa, ieșeam din sesiune ca după Primul Război Mondial: nedormită (mă rog, oricum studenții la Medicină nu prea dorm :)))) ) , cu nervii în pioneze, văzându-i pe toți din jurul meu responsabili pt eșecul meu (fiindcă pt mine, o notă de 6-7 reprezenta un eșec ;))))) ) Îmi trebuiau măcar 3 săptămâni să îmi revin.

Asta până când S-a învrednicit Domnul și de mine ( o fi văzut că dau Ortu Popii de nervi până la finalul facultătii) și cineva mi-a recomandat ultima carte a Maicii Siluana Vlad ( dacă încă nu ați descoperit scrierile Maicii Siluana, nu mai stați pe gânduri!! sunt adevărate comori!) . Cartea se numește „Doamne, unde-i rana?” și cititrea ei a fost cel mai bun lucru pe care puteam să îl fac pentru mine la acest început de an! Numa bine, eram înainte de sesiunea cu nr III. Ce s-a schimbat?

numero 1: Am renunțat la rolul de victimă.

M-am felicitat că sunt în sesiune (știu, sună cel puțin ciudat. Dar mi-am amintit cât efort am depus să intru la Medicină, cât de mult mi-am dorit să fiu aici. Asta înseamnă inclusiv sesiunea :)))) ) Mi-am comunicat clar așteptările familiei și am găsit soluții împreună astfel încât eu să am timp de studiu individual. Am reprogramat toate întâlnirile de coaching. Mi-am prioritizat sarcinile de la birou. Mi-am anunțat prietenii că sunt disponibilă doar pt urgențe. Nu m-a mai interesat ce vreme e afară și nici că mă trezesc la 5 am pt studiu.

Am răspuns la invitația unei colege de a învăța împreună și așa ne-am strâns un grup foarte fain de fete deștepte care ne-am sprijinit reciproc. Am parcurs sute de pagini în bibliotecă, în cafenea, într-un ritm și cu un spor incredibil.

numero 2: M-am bucurat de fiecare moment.

Inclusiv de faptul că propriul meu copil „nu mă lasă” să învăț : în fond, are 4 ani jumate și eu sunt Mama, cea mai importantă ființă pt el. Așa că, am învățat cu el dormind în brațele mele, bucurându-mă că pot face asta. Câte mame n-am văzut eu în Spital, cu lacrimi șuvoi, care ar fi dat orice să fie oriunde altundeva cu puii lor?

Rezultatul?

O sesiune din care am ieșit relaxată, încântată de rezultatele obținute ( un singur 8 rătăcit, în rest doar 9 si 10 ) și aproape odihnită. Ceea ce până acum îmi părea absolut imposibil.

Concluzii? Asumă-te. Bucură-te. Citește (poți începe cu „Doamne, unde-i rana?” ).

Cu bucurie, Andrea

Dragoste Timp Moarte

Tânjim după dragoste, vrem mai mult Timp și ne este frică de Moarte. Dragoste, timp, moarte- acestea trei ne guvernează viețile.

Una dintre cele mai faine idei pe care a fost construit filmul Collateral Beauty (2016). Dacă încă nu l-ai văzut, neaparat vizioneză-l. Cu siguranță nu e un film la care să mânânci popcorn fiindcă riscul de a ți se opri floricelele în gât este prea mare, de prea multe ori în timpul vizionării.

După filmul acesta, am început un exercițiu interesant: Collateral Beauty, așa ca numele producției. Ce înseamnă asta?

Caut -uneori foarte mult- să găsesc frumusețea colaterală în fiecare situație neplăcută. Fiecare conjunctură pe care o resimt la prima vedere ca fiind dezastruoasă, negativă, dureroasă, frustrantă, are undeva un aspect, un lucru care se dovedește că ascunde o frumusețe. Și da, orice situație negativă s-a dovedit a avea ca și consecință și un aspect mai profund care m-a determinat să descopăr lucruri valoroase despre mine sau despre ceilalți.

Sigur că lucrul acesta nu este nou, unii mai deștepți decât noi vorbesc despre această frumusețe colaterală încă din timpurile biblice. Dar filmul acesta face notiunea mai accesibilă, o impachetează în ambalajul strălucitor al Holywood-ului și ne-o serveste cu zâmbetul pe buze.

Da, poate dura mai mult până te obișnuiești să vezi frumusețea din noroaie. Și da, chiar poate fi enervant. Nu contează. Ce e cu adevărat important e că îți antrenezi mintea, corpul, sufletul, să descopere abundența, frumusețea, bucuria. Care într-un mod foarte ciudat vin deseori la pachet cu suferința, durerea și regretul.

Așadar, care este motivul pentru care tu te trezești dimineața? Ce te împinge mai departe: dorința de a avea mai mult timp? Sau de a avea parte de și mai multă dragoste în viața ta? Oricare este răspunsul, nu aștepta de la nimeni să vină cu soluția la problemele tale. În ședințele de coaching, oamenii spun de multe ori:

dacă soțul s-ar comporta altfel, eu aș fi fericită. Dacă șeful meu m-ar plăti mai bine, eu aș da 100% la servici. Dacă viața mi-ar oferi tot ce am nevoie, atunci aș simți că trăiesc din plin.

Ahaaa! Și marmota învelea …  Vești cât casa: poți aștepta mult și bine. Nimic nu se va întampla așa. O să te ajungă acei 60 de ani și vei avea zâmbetele pline de regrete sau frustrare.

Avem Timp din abundență. Dragostea e peste tot. Moartea (pierderea, transformarea) e parte din viață. Așa că, lasă scuzele, lamentările, văicărelile și pune-te pe trăit.

Cu încredere în frumusețea colaterală,

Andrea

 

Lumea reală

Orice îți dorești, e tare departe de tine atâta vreme cât te guvernează frica. Reține asta te rog.

M-am întalnit într-o carte cu următorul pasaj:

Sinele tău real știe că lumea reală nu este un loc periculos și că lumea reală este locul în care se trăiește. Lumea reală nu este materială, ci spirituală. Lumea reală nu este haotică, libertină, înspăimântătoare, violentă. lumea reală este iubire, pur și simplu. (Mariane williamson)

Și dacă știi atât de bine ce este frica, e important să descoperi și ce este iubirea. Ce îți dorești? De fapt, nici nu contează ce performanțe vrei să obții. Dacă ești sub semnul fricii, poți să le spui Adios gringos!

Andrea

Stima vs Imagine de sine

E ca un soi de temă de casă. Sa te gândești la diferențele dintre stima de sine si imaginea de sine.

Primul impuls ar fi să spui că sunt unul și acelasi concept. Te scutesc de eroarea asta. Fii pe pace, le confundă multă lume, uneori chiar fără să îsi dea seama. Asta și pentru că din cele mai fragede timpuri ale existentei noastre suntem învătați, îndemnați, să ne raportam la noi în functie de cum ne vedem din punct de vedere fizic si social.

Nu că ar fi neaparat ceva rău, dar nu e suficient. Adică suntem mult mai mult decat kilogramele pe care le avem, culoarea ochilor sau casa in care locuim.

Te invit să descoperi ce inseamna de fapt stima de sine si cum te ajuta sau te încurca, pe tine personal, gradul acesteia de dezvoltare.

Cu drag, Andrea

P.S: stima de sine crescută nu te face un om cu egoul cât China, și nici o persoană înfumurată. De obicei cei care manifesta caracteristicile de mai sus, au o stima de sine…scăzută! 😉😉

Contează?

Acum un an, exact pe vremea asta, afară era toamnă superbă. În sufletul meu însă, furtună. Mă găseam într-o conjunctură pe care o percepeam fără ieșire, un scenariu idiot care trebuie dus până la capăt deși e clar că piesa e proastă. Ca atunci când esti la teatru, ai locuri pe mijlocul rândului și deși ai vrea să pleci nu îndrăznești: ti-e rușine să-i deranjezi pe toți ceilalți. Nu-mi place să fiu constrânsă de situație, și răutatea gratuită mă enervează teribil. Aveam parte de amândouă, din belsug! Mă străduiam din răsputeri să rămân calmă, lucidă, orientată către soluționarea conflictului. Îmi era însă imposibil! Sau cel puțin așa credeam eu.

Eram în plină “interacțiune” cu un organism al statului român. Și îl scriu intenționat fără majuscule. Organism în care, așa cum se întâmplă de atâtea ori, lucrează diverse personaje: unul mai divers ca celălat. Eu dădusem peste 3 exemplare atât de anapoda încat nu-mi venea să cred.

Senzatia pe care o aveam la nesfârșit era că se termină lumea. Că mai rău nu se poate. Că prostia este infinită. Cumva, cu mari eforturi atat din partea mea cât și a câtorva apropiați, găsim soluții și trecem peste hop. M-a bântuit însă multă vreme experiența asta și eram sigură că mă va bântui toată viața.

Ete, fâs! La 1 an distanță, râd de toată șarada și îmi amintesc una dintre întrebările de bază din procesul de coaching “Va conta cu adevarat peste 5 ani?”.

Tot ce percepi acum ca fiind un adevarat dezastru s-ar putea ca peste 5 ani să nu mai conteze.

Și atunci, știind că vei avea un moment în care te vei putea detașa de “dezastru”, e mult mai ușor să găsești soluțiile potrivite pentru a reduce efectele negative. Fiindcă la un moment dat, nu va mai avea aceasi importanta pentru tine. Pur si simplu nu va mai conta. Si dacă nu va conta, de ce să te umpli acum de amărăciune?

Sunt puține lucrurile care au intr-adevăr semnificația dezastrului. Dar avem tendința de a ne victimiza sau de a exagera.

E provocator, e greu. Dar câștigi sănătate, nervi și bani; toate acestea sunt importante.

Cu drag, și nervi irosiți dar și nervi salvați, Andrea

 

 

Vieți paralele

Dacă te uiți la tine, la viața ta, ce poți spune? Câte roluri ai jucat? Câte alegeri bune ai facut? De câte ori te-ai lăsat dus de val și ai ajuns în locuri în care nu ar fi trebuit să ajungi niciodată?

De unde ai pornit și unde ești acum?

Nici nu contează câte greșeli ai făcut, de câte ori ti-ai frânt inima sau ai dat cu capul. Nu contează la modul că nu te definesc. Poți alege să nu te definească. Repet, poți alege. Îți iei trecutul, îl rumegi, îl asumi, îl integrezi. Și mergi mai departe.

Este o provocare. Mare! Dar se poate. Și dacă ai nevoie de inspirație, îți recomand cartea lui Tibi Ușeriu-27 de pași. Slugă, porcar, azilant politic, pizzer, bodyguard în lumea interlopă, autor de jafuri armate, pușcăriaș. Acum, alergător de anduranță și câștigător al unor curse extreme/demente. De exemplu, 6633 Arctic Ultra. Citez:

Deocamdată, 6633 Arctic Ultra rămâne, de departe, cea mai grea provocare- cursa vieții mele, poate și fiindcă a fost cel mai bun loc de ucis demoni, amintiri, traume și iluzii. A fost mai mult decat o competiție, a fost confruntarea pe viață și pe moarte cu trecutul, prezentul și viitorul meu. Acolo mi-am spus mie însumi lucruri de o sinceritate brutala, acolo am cântat Născătoarea cu voce tare și am făcut ceva ce nu mai făcusem nicăieri, niciodată: am stat de vorbă cu Dumnezeu. Acolo am murit și am renăscut de tot atâtea ori.

Zici că e un film Hollywoodian, numai că nu este. Vei găsi în schimb o mărturisire sinceră despre cum poți ajunge să alergi de partea binelui, chiar dacă erau 0 șanse să se întâmple asta.

Eu tocmai am terminat-o și mă bucur atât de mult că am citit-o! Cel mai tare mă bucur că a avut curaj să o scrie.

Cu drag și poftă de citit, Andrea

Frumusețe și life-coaching

Știm deja că frumusețea exterioară vine dintr-un interior îngrijit, echilibrat și mereu în căutare de trăirea din plin a vieții. Ceea ce e și mai grozav e atunci când companii care activează în zona înfrumusețării se implică în viața comunitară și creează contexte diferite de a trăi…frumos.

Așa că, avem o serie de ateliere denumite “Antrenament pentru succes”, ateliere adresate în primă fază studenților de la Facultatea de Științe Economice Oradea (norocoșii!) în care voi facilita accesul lor la multiplele beneficii pe care le are coachingul în creșterea creativității, dobândirea auto-disciplinei, căutarea sensului vieții, creșterea stimei de sine.

Inițiativa acestor ateliere îi aparține Victoriei Lalu, director zonal AVON, un om frumos și implicat în viața comunității orădene. Eu nu am altceva de făcut decat să mă bucur de aceste inițiative, să le onorez cu maxim de profesionalism și să sper că vor fi cât mai multe.

“Antrenament pentru succes” are loc în data de 9 mai 2017 și în data de 23 mai 2017, de la ora 15, la sediul FSE Oradea!

Cu nerăbdare și bucurie, Andrea

Devenire personală sau Dezvoltare personală?

Te Invit azi să treci peste fastul, norii roz și linia de finish sclipicioasă care sunt caracteristice modului în care este prezentată și descrisă dezvoltarea personală.

pinterest.com

Probabil ți-ai cumpărat multe cărți, ai participat la n conferințe și workshopuri, multe ambalate frumos. Toate te îmbie să testezi rețetele lor pentru a obține fericirea, bogația, echilibrul, perfecțiunea. Majoritatea în 9 sau 10 pași. Îți sună cunoscut? Întrebarea mea este alta:

Câte din cărțile cumpărate le-ai și citit? Și dacă tot le-ai citit, care sunt acele 3 idei care ți-au plăcut și pe care le-ai implementat? La fel și în cazul conferințelor sau seminariilor.

Pentru acest articol, m-am inspirat din Semnificația zilei de azi: Marțea Mare. Pentru întreaga creștinătate acum este o perioadă deosebită: Săptămâna Mare sau Săptămana Patimilor. Ce legătură are asta cu coachingul?

pinterest.com

Are. Ia să vezi: în acestă zi, pe lângă pilda talanților, sunt pomenite cele 10 fecioare: 5 înțelepte și 5 mai puțin întelepte. Gândindu-ne la viața noastră, am putea spune că 5 erau pe treaba lor, asigurându-si echipamentul complet (aveau și candelă și ulei) și 5 erau pe lângă subiect (aveau candelă dar nu aveau ulei în ea). Deși se antrenaseră pentru acelasi scop (participarea la nuntă) doar o parte din ele au reușit să îl împlinească (cele 5 întelepte).

La fel e și acum. Aroma acesta a dezvoltării personale ne-a amețit pe toți. Este o avalanșă de “hai să fii mai bun, mai bogat, mai sus, accesându-și resursele interioare!” Mirajul acesta al “celei mai bune versiuni pe care o poți avea” ne-a zăpăcit de tot. Mai ales că de cele mai multe ori e livrat prost- dar asta e altă discuție și va face subiectul altui articol. Există așadar un scop comun. Dar mulți se pierd în zecile de cărți cumparate și citite (în cel mai bun caz!) dar ne-aplicate,  în conferințele și workshopurile care le-au dat aripi pe moment dar la o săptămana după, aripile au fost puse cuminți în cuier.

Nu te-ai plictisit să faci totul cu jumătate de măsură?

Așa au făcut și cele 5 fecioare “nebune”/neîntelepte. Aveau candelă, nu aveau ulei. Adică au făcut totul cu jumătate de măsură. Pentru acestea 5, operațiunea s-a terminat prost. Pentru tine însă, care te poți inspira din pățania lor, nu e musai să fie la fel. Dimpotrivă!

De asta eu-Coach (meserie pusă în raftul dezvoltării personale), susțin Devenirea personală. M-am amețit și eu o vreme cu mirajul jumătăților de măsură din dezvoltarea personală așa că știu cum e. De asta nu livrez niciodată clienților mei Rețete-Minune în care își schimbă viața peste noapte și Pac! Totul e roz, sclipitor și Hollywood.

Care este diferența între devenirea personală și dezvoltarea personală?

Și despre asta discutăm într-un articol viitor. Acum te Invit să meditezi la aceste două “concepte”- poate ai să identifici chiar tu diferențele.

Ideea e că jumătatea de măsură e mai comodă, e locul acela căldicel, dar nu îți asigură experiența deplină. Și e păcat să nu ai parte de tot.

Cu drag, și fără jumătăți de măsură, Andrea

Cum să nu-ți mai plângi de milă -Lunea Mare

Azi, despre turnura interesantă pe care o are viața deseori. Se întâmplă să ajungem în situații diverse si să exclamăm:”de ce mi se întâmpla asta? De ce tocmai acum?”

pinterest.com

Și de cele mai multe ori tocmai faptul că ajungem într-o asemenea situație înseamnă un câștig pentru noi. Suntem nevoiți să ieșim din zona de confort, să ne revizuim reperele, valorile, relațiile cu ceilalți. Descoperim în noi resurse nebănuite. Ne punem la treabă abilitățile, ne deschidem către oportunități.

Dar nu vedem asta de la bun început. Întâi ne doare. Nu înțelegem ce se întâmplă și cum vom putea trece cu bine și peste acest episod. Vrem cu disperare ca totul să fie ca înainte. Ajungem să-i urâm pe cei care ne trădează. Cu cât rezistența ta la schimbare este mai mare, cu atât îți va fi mai greu să identifici posibilele aspecte pozitive în situația aparent negativă.

Tu cum faci față momentelor 0 din viața ta?

Apoi, mai sunt clipele în care te irosești. Te Invit să te gândești la cât de mult îți valorifici punctele forte în viața de zi cu zi.

Cât dai din ceea ce ești?

La un moment dat, va fi prea greu să recuperezi tot timpul irosit. Știu, nu ne place să ne gândim la asta. Vrem să credem că avem tot timpul din lume. Nu e așa. Da, în majoritatea cărților și materialelor de dezvoltare personală se vehiculează ideea că “niciodată nu e prea târziu!poți face tot ce îți dorești! Tot ce contează e să vrei cu adevarat!” Mda, sigur că da. Atâta doar că trebuie să muncești de 100 de ori mai mult, să îți dorești de 1000 de ori mai tare. Cum ar fi să îți dai timp de introspecție cât mai des, să cauți adânc în tine ceea ce te caracterizează și să oferi celor din jur toate acestea? Îți dai seama ce avânt ai avea?

Inspirația pentru cele scrise mai sus stă în Semnificația zilei de azi:Lunea Mare. Pentru întreaga creștinătate acum este o perioadă deosebită: Săptămâna Mare sau Săptămana Patimilor. În Lunea Mare se pomenește patriarhul Iosif care a fost vândut de frații săi (daca tot vorbeam de dezamăgiri și trădări în relații) ajunge în pușcărie (moment 0 critic) și din condiția de prizonier ajunge în poziția de administrator peste tot Egiptul (genul de american Dream doar că se întâmplă cu mult înaintea Americii). Lucru care nu s-ar fi întâmplat dacă și-ar fi plâns de milă.

Tot în Lunea Mare se pomenește smochinul neroditor ca pildă despre iubire și dreptate. Te poți gândi la proverbialul “Dumnezeu îți dă da’ nu-ți bagă în traistă!” sau la vehiculatul “așteaptă totul mură-n gură!”. Sau la internaționalul “fortune favores prepared mind”. Adica tot timpul pe care il petreci lamentâmdu-te că nu poți, nu știi, nu crezi este timp irosit. În schimb, te Invit să fii creativ, să îți adresezi întrebări precum:

Cum aș putea face asta, altfel? Ce pot schimba? Cum îmi folosesc resursele existente pentru a-mi maximiza câștigul?

pinterest.com

Asumă-ți condiția. Descoperă și lucrează cu punctele tale forte. Fii smochin roditor!

Cu drag (și smochine), Andrea

Navigație pe plus

Conduc: mult. Și îmi place! Foarte multă lume mă descrie ca fiind o șoferiță pricepută. Asta mă bucură deși am depășit perioada în care mă enervam când auzeam în discuții diverse că femeile sunt la volan precum bărbații în colanți: caraghioase și nepricepute. Am facut școala de șoferi doar ca să îmi lărgesc aria de libertate: aveam deseori senzația că m-aș urca în mașină și aș conduce ore în șir, până la mare, de exemplu. Și-mi doream să trăiesc această senzație din plin.

Sigur, părinții mei nu erau atat de nerăbdători. Ei mai degrabă se gândeau neliniștiti că seara ar Închide telefonul știindu-mă acasă și dimineața i-aș suna de la 700 de km distanță. Ceea ce, de multe ori, chiar S-a întâmplat. Știau ei ce știau…

Majoritatea excursiilor le fac cu masina, jobul meu presupune să șofez mult. Acum, de când e și fiul meu în peisaj, petrec și mai mult timp în mașină: nu, nu fug de acasă ca să mai am și eu un moment de liniște :))) Deși știi că se spune că atunci cand esti mamă mergi la supermarket doar ca să ai un moment strict pentru tine: chiar și între pungile de orez, făină și zahăr e mai bine decât între urletele unui Bebeluș :))

Și-atunci, de când timpul meu în mașină îl împart cu un pitic super-sonic, totul e mai prețios: cât de repede ajung la destinație, cât de ușor pot accesa playlistul preferat (al lui, nu al meu!), cât de agilă pot fi la parcat în condițiile în care ștrumful super-sonic se agită maxim că el vrea să coboare fiindcă a văzut ceva foooaartteeee interesant pe geam.

Am pățit-o de câteva ori: m-am rătăcit în Budapesta, mi S-a stricat sistemul de sonorizare în Viena. Cel mai grav a fost însă în Paris. Pentru cine n-a fost încă în Paris cu mașina, spun doar atat: “la vie en rosé” nu se referă la parcările orașului. A fost horror: întâi fiindcă ABIA am găsit un loc de parcare ( și toți eram lihniți de foame, gata să ronțăim din Turnul Eiffel !), și apoi pentru că locul găsit era atât de mic încât am crezut că intră mașina doar pe verticală! Cum e să te înghesui între 2 mașini, cu stomacul chiorăind de foame și un prunc agitat maxim? Crede-mă, nu vrei să știi. În timp ce bodogăneam Parisul și traficul lui romantic, mi-am jurat că odată întoarsă acasă caut un sistem, ceva-orice, care să îmi calculeze parcarea la milimetru.

Mi-am dat seama că până și mașina trebuie să mi-o modific, acum că am un copil. Casa am modificat-o, stilul de viață la fel, acum e rândul mașinii. Asta dacă vreau să fiu cât mai relaxată și cu nervii intacți.

Mai ales că peste 3 luni urmează o excursie prin Europa: Ungaria-Italia-Austria-Spania-Franța… Și vreau să parchez rapid oriunde, să evit rătăcirile și să am comenzile pentru telefon și muzică direct pe volan. Ahh, și cel mai important, le vreau pe toate din același loc! Despre toate aceste “pretenții” am început să le vorbesc colegilor și familiei, doar-doar sare de undeva iepurele. Și a sărit! Marcel vine și-mi spune într-o zi:

– Edotec e de tine!

– Cine?!?! Edo ce?

– Edotec , adică magazinul online cu cel mai diversificat stoc de produse In Car Entertainment din România: navigații auto dedicate și universale; dispozitive screen mirroring; kituri multimedia auto; interfețe multimedia; car kit Bluetooth; TV tuner auto; camere video auto; senzori de parcare; video în mișcare; modul GPS extern; DVD player auto; tetiere și monitoare cu ecran LCD; accesorii auto instalare; adaptor comenzi volan; rame adaptoare 1 DIN/2 DIN; kituri instalare etc.

– Am o listă întreagă cu produse de care am nevoie pe când plecăm. Marcelino, dacă îi știi atat de bine, hai ajută-mă să le găsesc în oferta lor! Dar totuși, ce îi recomandă?

– Principalele motive pentru care eu și mii de alți clienți aleg Edotec sunt: gama variată de produse;
produse disponibile în stoc, cu livrare în maximum 2 zile;
suport tehnic dedicat, pentru instalare sau orice fel de întrebări privind produsele comercializate;
garanție 24 luni pentru majoritatea produselor;
achiziționarea cu factură;
livrare gratuită pentru majoritatea produselor;
toate produsele comercializate sunt testate.

– Dacă găsesc la ei tot ce am nevoie, mă transform în client pe viață! :)) Doar să mă scutească de alergătură!

– Ce ai pe listă? Sigur găsim, ascultă la mine!

– În primul rând, navigație auto ! imagePână acum am folosit hărți în format fizic, dar la turul ăsta vreau să economisesc timp și timpul câștigat folosind Navigația auto să îl folosesc pentru vizitarea unui obiectiv turistic menit să stranească bucuria în ochii ștrumfului.

Apoi, clar ca bună ziua, îmi trebuie la sistemul de navigație și integrare cu cameră marșarier, cameră față sau camere 360 grade, pentru a urmări pe ecranul navigației ce se întâmplă în jurul autoturismului în timp ce eu parchez.

Numărul 3 pe listă: carkit cu Bluetooth pentru convorbiri telefonice hands-free și comenzi de pe volan. Asta ca să pot prelua datele de pe telefon direct pe ecranul navigației și să folosesc telefonul prin comenzi de pe volan (răspuns, modificare volum al convorbirii, navigat în agenda telefonului etc.).

Și ultima, dar nu cea din urmă, redarea de muzică în mașină de pe card, USB sau din aplicatii online precum Youtube si Zonga. În YouTube de exemplu, am cateva playlisturi salvate și vreau să le accesez cât mai rapid.

-Păi draga mea, deja ți le-am pus în coș pe toate!

– Ce coș?!

– Ăla de spălat rufe! Cum ce coș? Coșul de cumpăraturi din magazinul online edotec.ro ! Au tot ce ai enumerat!

-Fantastic! Nu-mi vine să cred! De acum, toată experiența sofatului va avea o nouă dimensiune: adio rătăciri, adio încurcături, adio parcări eșuate! Absolut fabulos! Abia-aștept! Ooooo, dar stai! Ce fac dacă mă încurc la instalarea lor?

– Ai asistență tehnică din partea lor! Nu ai ce încurca!

– Așa da! Marcellino, ești de milioane! M-ai salvat! Să faci o listă cu tot ce vrei să-ți aducem din turul Europei!

De-acum, șofatul meu capată noi valențe… Era și timpul!

Articol înscris în SuperBlog2016