Tag: viata

Circumstanțele sau cum dai vina pe alții

Posted on by adminn

Circumstanțele se aranjează după Viața ta. Nu Viața ta se aranjează după circumstanțe.

Cine e șefa „la” viața ta? 😉

Să detaliez. Pentru tot ce nu îți iese și pentru tot ce nu ai curaj să trăiești, ești mult prea obișnuită să dai vina pe viață, pe soartă, pe prieteni, pe părinți, pe neamuri, pe șefi, pe colegi, pe copii, pe soț, pe soție, pe soacră, pe job, pe guvern, pe țară, pe lume, pe Univers. În fine, ai recunoscut tiparul. Când faci asta, când trăiești așa, toată puterea ta s-a dus pe…apa sâmbetei!

Și dacă tot ți-ai dat puterea prin alte părți, ce mai rămâne? Plângerea de milă! Ahh, devii chiar expertă și începi: eu nu pot să dau 100% la job findcă șefa mea e o imbecilă și nu îmi apreciază munca; nu o să fiu fericită niciodată fiindcă nu mă ascultă copii; mama, tata/soțul nu mă susține deci cum să mă apuc eu de cursul/businessul la care visez de atâta vreme?!?!

Și tootttt așa, până la adânci bătrâneți. Aștepți să se alinieze planetele. Aștepți să crească copiii. Aștepți să te înțeleagă soțul. Aștepți să moștenești pe mătușa Tamara. Aștepți să vină cineva, de undeva, cumva, să te salveze. Aștepți.

Sau ! te saturi în sfârșit să-ți alimentezi plângerile de milă fiindcă așa trăiești e o existență de mizerie. Ce Viață e asta?!?!?! una de nevertebrată, de târâtoare, de moluscă.

Îți plângi de milă fiindcă joci la scară mică-mică-mică. Fiindcă îți trăiești viața într-un mod patetic. Irosești Viața asta, care e un Dar absolut. Viața asta fantastică, colorată, exuberantă, clocotitoare, tu ai redus-o la așteptări. Viața asta în care Tu, în esență, ești după chipul și asemănarea lui Dumnezeu, tu alegi să trăiești judecându-i pe alții, criticând, punând etichete, irosind tot ce ai mai frumos. Cum te oprești? în primul rând, plec de la premiza că vrei cu adevărat să te oprești din a fi moluscă. Poți alege și să continui în același stil, dar măcar nu-ți mai plânge de milă că viața ta e patetică. Asumă-ți alegerea. Dacă vrei ceva diferit, atunci asta e calea:

Joacă la scară mare. Nu zic eu acum să descoperi leacul pentru cancer sau să pleci în expediție pe Everest. Dar pune-ti o miză mare: prin ceea ce faci, la nivelul la care ești, fă o diferență în bine pentru cei pe care îi ai în jur. Adu o contribuție la jobul tău. Mișcă lucrurile. Fii o prezență vindecătoare pentru familia ta.

Și abia acum nu vei mai avea timp să îți plângi de milă. Oamenii care au o misiune mai mare decât confortul lor au și intenții care cresc văzând cu ochii. Începe din locul în care ești, cu tot ceea ce ești. Înflorește acolo unde ești plantată.

A.N

sprinkle some extra on your ordinary

Cel mai fain eveniment

Posted on by adminn

este Oaza de coaching. Desigur, sunt subiectivă, doar e evenimentul meu 🙂

Oaza de coaching a trasformat multe povești de viață de-a lungul anilor, acum e timpul să faci și tu parte din familia asta super-faină!

Primele 3 evenimente sunt în: 9 noiembrie. 14 decembrie. 18 ianuarie. 3 ore: de la 18 la 21. Învățare experențială. Transformare. Bucurie.

Dă timpul ăsta pentru tine. În definitiv, faci atât de multe lucruri pentru alții! Cum ar fi să îți acorzi și ție, în sfârșit, un timp de calitate?

@Oaza de coaching a avut loc în parcuri, cafenele, sedii de firmă vesele și prietenoase, bibliotecă, clădiri istorice, lobby de hotel.

@Oaza de coaching a atins multe inimi, a pus în acțiune obiective îndrăznețe, a încurajat participanții să viseze la scară și mai mare.

Primesc și acum, după 8 ani, mesaje de mulțumire de la participanții din primele serii, de exemplu. Recunosc, e un sentiment foarte plăcut să știi că ai atins inima cuiva când a zis ceva, vorba celor de la BUG Mafia.

@Oaza de coaching a luat și pauză. Dar acum e din nou, aici. Și nu oricum, ci mai cuprinzătoare, mai experimentată, mai bucuroasă, gata să transforme alte și alte povești de viață.

Este un grup de coaching, dedicat femeilor. Vom lucra cu instrumente practice din experiența mea de coaching, training și consiliere, neuroștiință. Este un spațiu sigur în care vei putea manifesta obiectivele tale. Este acel loc în care forța lui împreună te va inspira și te va ajuta să găsești soluții chiar și acolo unde deocamdată, este doar un mare semn de întrebare.

Te înscrii aici 0742665019 sau aici: andrea.neag@gmail.com

Costul este de 120 de ron/pers. Dacă ai dificultăți financiare, și vrei să participi, dă-mi un semn. Găsim o soluție.

Mă susțin niște oameni foarte faini, așa că, în cadrul evenimentelor am de oferit participantelor și cărți, ciocolată, vin bun de la Podgoriile Dextra, ateliere de pictură la Smartistactiv, antrenamente de fitness functional cu instructorul personal Eduard Ungur.

Ne vedem la prima întâlnire, în noiembrie!

A.N

Sprinkle some extra on your ordinary

Faci sau nu faci?

Posted on by adminn

E super-simplu! Faci sau nu faci ceea ce tot povestești prin toate părțile?

De prea multe ori nu facem o corelație între ceea ce ne iese pe gură, pardon! Între ceea ce spunem și ceea ce facem: acțiunea efectivă.

Suferim de sindromul bla-bla-bla. Eu așa îl numesc 🙂 de fiecare dată când în sesiunile mele de coaching o ia clientul razna și intră în scenarita cu „o să”, îmi e clar că este iar activat Sindromul Bla-Bla-Bla. De unde știu să îl recunosc atât de bine? Fiindcă suntem cunoștințe veecchiiiii, m-am folosit și eu multă multă multă vreme de acest sindrom bla-bla-bla.

Exemplu: O să fiu mai bun anul viitor. De lunea viitoare o să mă apuc de dietă. La următorul job o să dau tot ce am mai bun. O să le demonstrez tuturor că pot să fac ceea ce vreau. O să învăț mai bine în sesiunea următoare. Vreau să fiu mai suplă. Vreau să am cea mai tare mașină din parcare. Vreau să pot comunica mai bine cu partenera mea. Vreau să am o casă mai mare. O să fiu la un moment dat, fericit. O să îmi găsesc eu scopul în Viata asta. Să mai zic? 🙂

Și când ne uităm împreună la aspectele astea din viata lor, la cum își respectă aceste promisiuni făcute propriei persoane, vedem…nimic.

E foarte foarte foarte important: DA-ul să fie DA, și NU-ul să fie NU.

Faptul că vorbești mult despre ceea ce ai de făcut, despre ceea ce vrei să faci, nu o poți considera o acțiune. Faptul că vorbești mult despre „de ce nu” ai făcut ceea ce aveai în plan, iar nu o putem pune la acțiuni. Dar se încadreaza perfect la sindromul bla-bla-bla.

Așa că, mai dă un check, o verificare la lista aia. Și ia lucrurile foarte simplu: faci sau nu faci? Vorbitul despre imposibilitate NU reprezintă o acțiune, nu se pune.

A.N

Sprinkle some extra on your ordinary

Măștile

Posted on by adminn

sunt utile până într-un punct. Nu vorbesc despre măstile de carnaval ci despre toate acele comportamente pe care le adoptăm pentru a fi acceptați social.

Măștile te protejează într-o oarecare măsură, dar te îndepărtează de tine, de esența ta.

De asta este uneori atât de greu să răspunzi la întrebarea „Cine sunt?” .

Nu ai cum să știi cine ești, atâta vreme cât ai pus strat peste strat peste strat de protecție. Ești acceptată social, dar te-ai îndepărtat de esența ta. Observă asta. Nu e nici bine, nici rău, pur și simplu este ceea ce este. Nu e cazul acum să te învinovățești.

Atât de mult îți va plăcea persoana pe care o vei descoperi încât nu vei mai da înapoi. Momentul în care începi căutarea de Sine, căutarea de tine cea Adevărată, este unul din cele mai prețioase momente. În starea de adult conștient accepți că nu mai contează acceptarea socială.

De ce ai format aceste măști? Ai fost bebeluș și ai avut deschidere să înveți despre lumea din jur. Asta înseamnă că nu ai avut mecanisme de apărare, de filtrare. Ai absorbit tot ce ai avut în jur: iubire, respingere, neîncredere, bucurie. Tot. Fără filtru.

Acum însă ești adult, ai opțiuni. Și de filtrare și de apărare. Dar mai ales, ai opțiunea de a începe să trăiești. Ieși din modul de „Supraviețuire” în care musai să deții controlul, în care îți plângi mult de milă, te victimizezi.

Starea de fericire o trăiești atunci când beneficiezi în totalitate de Viața ta.

A.N

sprinkle some extra on your ordinary

Destin. Pre-destinare

Posted on by adminn

crezi în așa ceva? știi proverbul acela cu „ce ți-e scris, în frunte ți-e pus?” te gândești uneori că indiferent de ceea ce faci, lucrurile oricum vor merge într-o anumită direcție, direcție pe care tu nu o poți controla? Pe sistemul: degeaba fac, că oricum nu îmi iese.

Ridic mingea la fileu cu altă perspectivă. Iată:

Destinul tău se schimbă când îți schimbi starea internă. Destinul tău se schimbă când îți schimbi setarea internă.

Cu alte cuvinte, tu ești perfect capabil/ă să generezi ce destin vrei 🙂 Cum îți sună asta?

gata cu victimizarea, gata cu plângerile de milă, gata cu auto-sabotarea.

Ce te împiedică? de exemplu, câteva emoții blocatoare, din zona: frică, vinovăție, rușine, furie. Altceva? bagajul purtat pe linie transgenerațională: adică ceea ce duci mai departe din comportamentele/rănile nevindecate ale părinților, bunicilor, străbunicilor.

Ce este cu adevărat important în situația asta? Că nu e nevoie să stai la cheremul a ceea ce ți se întâmplă în viață, ci poți să faci tu lucrurile să se întâmple. Să le generezi. Desigur, nu îți iese din prima, și mai ales nu de capul tău. De ce? păi uite: de capul tău ai ajuns în punctul în care nu ești mulțumit de una-alta, de capul tău te-ai auto-sabotat cu o precizie de chirurg. În traducere liberă, ceea ce spun eu aici e că e foarte importantă susținerea în acest proces, mai ales când faci primii pași. După ce prinzi curaj și vezi că se poate, te vei descurca perfect fără susținere…omenească. Cu susținerea Divină e fain să rămâi conectată.

Pentru mine este un privilegiu să văd cu ochii mei cum se schimbă, inclusiv fizic, persoanele care aleg să lucreze în sesiunile de coaching această ieșire din pre-destinare. Ochii sunt mai luminoși, au un vibe bun (a se citi- emană o energie foarte plăcută), stau cu spatele drept, reușesc să țină contacul vizual, zâmbetul e natural, încrederea în sine crește. Repet, privilegiu.

Acum, poți să alegi: faci ce ai făcut și până acum, probabil te descurci grozav în rolul de auto-victimizare „toate mi se întâmplă numai mie!” sau „de ce mi se întâmplă tocmai mie?”SAAAUUU alegi să faci puțină curătenie în programele astea limitative și sabotoare.

A.N

sparkle some extra on your ordinary

Scuzele noastre de toate zilele

Posted on by adminn

De fiecare dată când nu ai rezultate, ai multe explicații. Explici de ce nu ai făcut ceea ce ți-ai propus, de ce nu ai reușit, explici cum alții sunt de vină pentru tot ce nu faci tu. Explici cum tu de fapt acționezi în funcție de ceilalți: „m-a enervat Gigi, deci m-am înfipt în ciocolata aia. M-a încurcat Anca, de aceea am întârziat. Dacă m-ar fi susținut și pe mine cineva (părinții, sotul, sotia, etc) aș fi avut o viață mult mai bună acum.”-și alte gânduri asemănătoare cu acestea.

Asta ce înseamnă? înseamnă că te-ai înțepenit, că dormi pe tine, că trăiești din perspectiva în care alții îți dictează Viața. Nu ai un cuvânt de spus despre Viața ta.

Și totuși…vrei rezultate. Vrei să fii altfel. Vrei vrei vrei 🙂 Atunci e cazul să te trezești! Hai, bună dimineața! Mai faci mult pe victima și azi? Sau ALEGI să treci la conducerea vieții tale? Perspectiva asta de generator al propriei Vieți îți deschide alte oportunități.

Îți împărtășesc din proprie experiență: în momentul în care am renunțat la scuze și explicații, și am schimbat perspectiva din care mă uit la Viața mea, a fost un BOOM! pe toate planurile: personal, profesional. Când mi-am sumat rolul de generatoare a Vieții mele, am făcut Pace.

Hai! tu ce mai aștepți?

A.N.

Codul lui DaVinci- Dan Brown

Posted on by adminn

Să citesc Dan Brown e ca și când mă uit la un film de acțiune cu foate multe efecte speciale, bine realizate, care mă captivează. Un film ușurel, lângă care merge ronțăită o pungă cu chispuri sau popcorn. Nu mă pune pe gânduri, nu mă intrigă, e doar o plăcere de a-l urmări știind că la final am să trag un pui zdravăn de somn. Codul lui DaVinci- am văzut întâi filmul. Așa că era timpul să citesc și cartea.

De ce să citești cartea?

De relaxare. Ai parte de o intrigă decentă, și de o sumedenie de simboluri care mai de care mai sofisticate la prima vedere. Personajele nu îți pun probleme, sunt clar conturate și nu ajungi să te întrebi „Ce naiba are omul ăsta de reacționează așa?!?!”

Te plimbi prin muzeul Luvru și case de bogătași. Ești prins între organizatii secrete precum Prioria din Sion sau Opus Dei, a căror scop nu iti este clar din prima, mai ales dacă acum auzi prima dată de ele. Aaaaa, și să nu uit de teorii ale conspirației. Multe!

Autorul foloseste opere de artă, documente, ritualuri secrete și obiective arhitecturale, reale. Cum le foloseste si ce le atribuie e deja fictiune și talent de scriitor. Dar sentimentul că tocmai ești pus în fata unor descoperiri fantastice este foarte plăcut.

Pasajul meu preferat

„Biroul lui Tebing nu semăna cu nici o altă încăpere cu aceași destinație din câte văzuse Sophie vreodată. De șase sau șapte ori mai întins decat cele mai luxoase birouri, le cabinet de travail al lui Sir Leigh părea un soi de hibrid între un laborator de cercetare, o bibliotecă de arhivă și un târg de vechituri. Iluminată de trei candelabre suspendate de plafon, pardoseala care părea nesfarsită era presărată cu insulițe formate din mese de lucru îngropate sub grămezi de cărți, lucrări de artă, artefacte și surprinzător de multe echipamente electronice: computere, proiectoare, microscoape, copiatoare si scanere de cercetare.”

Mărturisesc, acesta este genul meu de birou, spațiu de lucru- numiți-l cum vreți. Aș fi foarte inspirată într-un asemenea spațiu în care mi-aș aranja toate, dar absolut toate interesele la un loc.

Un loc de cinste în cartea aceasta îl au simbolurile, cred că și de asta e atât de plăcută la citit. Dar suntem înconjurați de simboluri și în viața de zi cu zi. Că mai avem sau nu mai avem ochi să le vedem, să le descoperim, asta e altceva.

Viața trăită ca un mister, așa mi-a spus cineva odată, demult: „Andrea, să îți trăiești viața ca pe cel mai mare și frumos mister de care ai parte…” Vorbele astea le-am pus la loc de cinste, chiar dacă atunci nu am înțeles pe deplin la ce se referă. Mai tarziu însă, când am ajuns să trăiesc într-un ritm mult prea rapid pentru a mă mai și putea bucura de ceva, am înțeles.

Asta îți spun și ție, acum: lasă misterul vieții să te cuprindă. Fă-ți timp pentru el.

A.N

Foto arhivă personală

Iubire amară- Elena Ferrante

Posted on by adminn

Imediat după ce am terminat cartea Fiica ascunsă, am luat în brațe Iubirea amară.

În zilele acestea am un ritm de o carte pe zi, dacă e cartea până în 200 de pagini. Tocmai de asta vor urma cateva articole pe blog dedicate Jurnalului de lectură. Asta e, stăm acasă cuminței și citim mult, de la mic la mare.

De ce să citești cartea?

The New York Times zice că în această carte vocea Elenei Ferrante are o forță nemaiîntâlnită. Nu mă apuc eu să intru în polemici cu NYT, dar personal nu mi-a lăsat impresia asta. Deși am terminat cartea de o săptămână, nu mi-a rămas întipărită în minte așa cum au făcut-o cele patru volume din Prietena mea genială.

Acțiunea se petrece în Napoli, un oraș pe care fie vei ajunge să îl iubești, fie să îl urăști, după ce îl vezi prin ochi de Ferrante. Eu una, m-am îndrăgostit iremediabil. Așa că l-am pus pe lista „de vizitat” pentru 2021.

Ți se va dezvălui o relație mamă-fiică din toate unghiurile posibile. Ceea ce va duce, inevitabil, la o analiză a propriei tale relații pe care o ai cu mama ta. Este o carte care ridică întrebări, deși la prima vedere ai tendința să rămâi ancorat în povestea încalcită a morții Amaliei.

Pasajul meu preferat?

Hmmm… mi-e foarte greu să aleg. În principal pentru că această carte m-a întristat tare. Și am fost tare dezamăgită de alegerile pe care le-au făcut femeile din aceste pagini. Cu toate astea..

„La primele raze de soare am pornit pe o cărare nisipoasă. Erau doar cărăbuși și șopârle nemișcate, așteptând să se încălzească. Frunzele trestiilor, cu care făcusem pentru mine și pentru surorile mele schelete de zmeie, îmi udau taiorul cum le atingeam. Mi-am scos pantofii și mi-am afundat picioarele dureroase într-un nisip rece, fin și murdar, printre tot felul de gunoaie. ……….. Mă întorsesem deja în locul acela după moartea mamei mele. Nu văzusem nici marea nici plaja. Văzusem doar detalii: ghiocul alb al unei scoici, dungată riguros, un rac cu abdomeul segmentat întors spre soare, trunchiul acela pe care mă așezasem. Mă întrebam de ce mama mea hotărâse să moară în locul acela. N-aveam să aflu niciodată. Eram singura sursă posibilă a poveștii, nu puteam și nici nu voiam, să caut înafara mea.”

Relațiile cu părinții pot fi de multe ori foarte complicate. Alteori, nu. Cel mai important e că acestea pot evolua, pot crește frumos, atunci când ambele părți- și copii și părinți- aleg să facă asta, împreună.

Acum, că sunt părinte la rândul meu, îmi dau seama cât de ușor este să greșești, din iubire. Tocmai de aceea nu mai judec părinții, fie ei din generații trecute sau din generația mea. Sigur, aici îi exclud pe cei care fac rău voit. De ce Amalia a ales să rămână atât de mult lângă un bărbat care a terorizat-o? De ce a ales forma asta de apărare pentru fetele ei? Cum poate un tată, un soț, să cultive cu bună știință teama în familia sa?

Conexiunea pe care o am cu cei din jurul meu este cel mai important lucru pentru mine. Relațiile construite. Sunt un om al oamenilor, ca să zic așa. Aceasta este comoara mea și cred cu tărie că iubirea, grija, grația dintre oameni aduc cele mai frumoase amintiri și scot la iveală cele mai nebănuite resurse. Tocmai de aceea îmi este atât de greu în perioada asta de distanțare socială. Auzi, ce nume i-au găsit; până și sintagma asta mi se pare rece ca un bloc de marmură. M-am gândit deseori ce vreau să las moștenire copiilor mei, ce „urmă” vreau să las în lumea asta. Mult timp a fost o întrebare fără răspuns, sau cu răspunsuri în care nu prea credeam. De la o vreme însă, mi-e tot mai clar: bucuria de a fi cu adevărat împreună.

A.N

P.S: dacă citești și tu Iubire Amară, împărtășește cu mine părerea ta.

Fotografii din arhiva personală.

Cei doi domni din Bruxelles

Posted on by adminn

Este a  șasea din cele 15 cărți ce fac parte din maratonul meu Schmitt. 5 nuvele  în care dragostea, sub diverse forme, este în plan principal.

Cartea asta este pentru tine dacă nu ai curaj să te uiți în cele mai ascunse unghere ale inimii tale. Citind-o, ai să faci acest lucru, fără ca măcar să simți pic de efort. Vei avea parte în schimb de stări de uimire, de surprize, de tristețe și de conștientizare. 

Știu, sunt doar 5 nuvele. Așa am zis și eu înainte să deschid cartea: ce atâta vâlvă despre dragoste cu 5 scrieri? Ei bine…

Deși nuvela Cei doi domni din Bruxelles este cea care dă numele cărții, și înfățișează o situație dramatică în care un cuplu de homosexuali trăiește ceea ce nu poate avea niciodată printr-un cuplu de heterosexuali, nu este preferata mea. Deși e surprinsă mărirea și decăderea iubirii într-un mod extrem de iscusit, genial aproape, prin modul în care se îmbină povestea cuplului de gay cu povestea cuplului tipic, pe mine m-a impresionat mai mult nuvela „Triunghiul amoros” și „Copilul fantomă”. 

Adică multe zile m-am gândit la cum e să ai totul, după normele sociale, așa ca Severine și Benjamine Trouzac: o relație definită de alții ca fiind perfectă, și chiar de către protagoniști, o iubire maximă, și cu toate astea, un singur lucru să o spulbere în mai puțin de 3 zile. 

Sau cum e să fii căsătorită cu un geniu, despre care tu nu știi că este un geniu și nici nu îl crezi capabil de vreo genialitate, dar pe care post-mortem lumea întreagă îl elogiază? Și tu trebuie să te zbați să înțelegi ce au ceilalți de admirat la cel pe care tu îl percepi doar un aducător de necazuri? 

Iubiri pătimașe, iubiri cuminți, iubiri construite în reguli, iubiri care ies din reguli, iubiri de soț-soție, iubiri de amanți, iubiri de taină, iubiri din interes, iubire de mătușă-nepot, iubiri nemrturisite la timp, iubiri trăite prea puțin, iubiri dureroase, iubiri de iertat, iubirea de Dumnezeu. 

Cu toate astea ne întâlnim în cele 230 de pagini, pagini care aș fi vrut să nu se termine atât de repede. De exemplu, aș vrea să știu ce fac acum Severine și Benjamine: chiar rămân așa, nevorbiți, până la finalul zilelor? Probabil că da, ținand cont că amandoi simt că au fost cei mai lași viitori părinți de pe fața Planetei. 

Autorul spune că noi toți trăim două vieți: cea reperabilă prin fapte și cea imaginară. Și îi dau dreptate. De câte ori trăim doar în imaginar viața în care ne simțim cu adevărat împliniți?

O carte care aparent analizează modul în care iubesc ceilalți, dar care de fapt ne pune pe fiecare în ingrata postură de a ne adresa întrebările de care fugim de obicei: sunt fericit? trăiesc viața pe care mi-o doresc? am curaj să fac schimbarea? 

A.N

Dragoste Timp Moarte

Posted on by adminn

Tânjim după dragoste, vrem mai mult Timp și ne este frică de Moarte. Dragoste, timp, moarte- acestea trei ne guvernează viețile.

Una dintre cele mai faine idei pe care a fost construit filmul Collateral Beauty (2016). Dacă încă nu l-ai văzut, neaparat vizioneză-l. Cu siguranță nu e un film la care să mânânci popcorn fiindcă riscul de a ți se opri floricelele în gât este prea mare, de prea multe ori în timpul vizionării.

După filmul acesta, am început un exercițiu interesant: Collateral Beauty, așa ca numele producției. Ce înseamnă asta?

Caut -uneori foarte mult- să găsesc frumusețea colaterală în fiecare situație neplăcută. Fiecare conjunctură pe care o resimt la prima vedere ca fiind dezastruoasă, negativă, dureroasă, frustrantă, are undeva un aspect, un lucru care se dovedește că ascunde o frumusețe. Și da, orice situație negativă s-a dovedit a avea ca și consecință și un aspect mai profund care m-a determinat să descopăr lucruri valoroase despre mine sau despre ceilalți.

Sigur că lucrul acesta nu este nou, unii mai deștepți decât noi vorbesc despre această frumusețe colaterală încă din timpurile biblice. Dar filmul acesta face notiunea mai accesibilă, o impachetează în ambalajul strălucitor al Holywood-ului și ne-o serveste cu zâmbetul pe buze.

Da, poate dura mai mult până te obișnuiești să vezi frumusețea din noroaie. Și da, chiar poate fi enervant. Nu contează. Ce e cu adevărat important e că îți antrenezi mintea, corpul, sufletul, să descopere abundența, frumusețea, bucuria. Care într-un mod foarte ciudat vin deseori la pachet cu suferința, durerea și regretul.

Așadar, care este motivul pentru care tu te trezești dimineața? Ce te împinge mai departe: dorința de a avea mai mult timp? Sau de a avea parte de și mai multă dragoste în viața ta? Oricare este răspunsul, nu aștepta de la nimeni să vină cu soluția la problemele tale. În ședințele de coaching, oamenii spun de multe ori:

dacă soțul s-ar comporta altfel, eu aș fi fericită. Dacă șeful meu m-ar plăti mai bine, eu aș da 100% la servici. Dacă viața mi-ar oferi tot ce am nevoie, atunci aș simți că trăiesc din plin.

Ahaaa! Și marmota învelea …  Vești cât casa: poți aștepta mult și bine. Nimic nu se va întampla așa. O să te ajungă acei 60 de ani și vei avea zâmbetele pline de regrete sau frustrare.

Avem Timp din abundență. Dragostea e peste tot. Moartea (pierderea, transformarea) e parte din viață. Așa că, lasă scuzele, lamentările, văicărelile și pune-te pe trăit.

Cu încredere în frumusețea colaterală,

Andrea