Este a șasea din cele 15 cărți ce fac parte din maratonul meu Schmitt. 5 nuvele în care dragostea, sub diverse forme, este în plan principal.
Cartea asta este pentru tine dacă nu ai curaj să te uiți în cele mai ascunse unghere ale inimii tale. Citind-o, ai să faci acest lucru, fără ca măcar să simți pic de efort. Vei avea parte în schimb de stări de uimire, de surprize, de tristețe și de conștientizare.
Știu, sunt doar 5 nuvele. Așa am zis și eu înainte să deschid cartea: ce atâta vâlvă despre dragoste cu 5 scrieri? Ei bine…
Deși nuvela Cei doi domni din Bruxelles este cea care dă numele cărții, și înfățișează o situație dramatică în care un cuplu de homosexuali trăiește ceea ce nu poate avea niciodată printr-un cuplu de heterosexuali, nu este preferata mea. Deși e surprinsă mărirea și decăderea iubirii într-un mod extrem de iscusit, genial aproape, prin modul în care se îmbină povestea cuplului de gay cu povestea cuplului tipic, pe mine m-a impresionat mai mult nuvela „Triunghiul amoros” și „Copilul fantomă”.
Adică multe zile m-am gândit la cum e să ai totul, după normele sociale, așa ca Severine și Benjamine Trouzac: o relație definită de alții ca fiind perfectă, și chiar de către protagoniști, o iubire maximă, și cu toate astea, un singur lucru să o spulbere în mai puțin de 3 zile.
Sau cum e să fii căsătorită cu un geniu, despre care tu nu știi că este un geniu și nici nu îl crezi capabil de vreo genialitate, dar pe care post-mortem lumea întreagă îl elogiază? Și tu trebuie să te zbați să înțelegi ce au ceilalți de admirat la cel pe care tu îl percepi doar un aducător de necazuri?
Iubiri pătimașe, iubiri cuminți, iubiri construite în reguli, iubiri care ies din reguli, iubiri de soț-soție, iubiri de amanți, iubiri de taină, iubiri din interes, iubire de mătușă-nepot, iubiri nemrturisite la timp, iubiri trăite prea puțin, iubiri dureroase, iubiri de iertat, iubirea de Dumnezeu.
Cu toate astea ne întâlnim în cele 230 de pagini, pagini care aș fi vrut să nu se termine atât de repede. De exemplu, aș vrea să știu ce fac acum Severine și Benjamine: chiar rămân așa, nevorbiți, până la finalul zilelor? Probabil că da, ținand cont că amandoi simt că au fost cei mai lași viitori părinți de pe fața Planetei.
Autorul spune că noi toți trăim două vieți: cea reperabilă prin fapte și cea imaginară. Și îi dau dreptate. De câte ori trăim doar în imaginar viața în care ne simțim cu adevărat împliniți?
O carte care aparent analizează modul în care iubesc ceilalți, dar care de fapt ne pune pe fiecare în ingrata postură de a ne adresa întrebările de care fugim de obicei: sunt fericit? trăiesc viața pe care mi-o doresc? am curaj să fac schimbarea?
A.N
