Hristos a Înviat!

Cu adevărat, nu știu să fie bucurie mai mare decât să avem certitudinea că totul este reversibil în viață, că până și moartea a fost biruită de Viață.

Aceste Sărbători Pascale de sub semnul pandemiei, sunt diferite față de cele pe care le-am trăit până acum, dar asta nu le știrbește cu nimic adevărata semnificație. Sigur că mi-e dor de familia adunată împreună, sigur că tânjesc după participarea la slujbele de la Biserică, sigur că îmi doresc să ne putem plimba nestingheriți ca până nu demult.

De data asta însă, am avut mai mult timp pentru … mine. Am reușit să citesc mai mult, să mă rog mai mult, să gândesc mai mult, să fiu alături de copilul meu mai mult, să comunic cu soțul meu mai mult, să am momente de introspecție mai dese. Toate acestea, asociate cu ceea ce înseamnă Postul Mare și în special Săptămâna Patimilor, mi-au adus liniște și bucurie.

În Vinerea Mare, de dimineață, a bătut cineva la noi la ușă, luându-ne prin surprindere: clar nu așteptam musafiri. Am deschis, și doi domni ne zâmbeau amabili de sub măștile purtate regulamentar. S-au prezentat: erau voluntarii bisericii de care aparținem după adresă și ne-au întrebat politicos dacă dorim păscuțele cu vin. Purtau mănuși, mască, banderole albe, și aveau o listă unde au bifat faptul că le-am deschis ușa și ne-au dat „Paștile”. Au păstrat distanța, paharele în care erau prescura și vinul erau ambalate și sigiliate, și totul a durat maxim jumate de minut. Dar bucuria..eheee..bucuria acestui gest mărunt durează deja de câteva zile.

Nu comentez despre isteria creată în media legată de acest gest „apocaliptic” de împărțire a Paștilor și a Luminii, m-am întristat destul pe acest subiect. Doar atat zic: în timp ce facebook-ul abunda de poze cu aglomerații de la supermarketuri, piețe, șosele, unde mulți dintre oameni nu aveau mască sau mănuși, unde forțele de ordine erau absolut insufciente sau lipseau cu desăvârșire, mințile îngrijorate erau absolut terifiate că Biserica împarte de fapt CoVid și nu pahare cu prescură și vin. Ba chiar se făceau asocieri cu mersul la Înviere și răspandirea CoVid, în conditiile în care de mai mult de câteva saptamâni bune s-a specificat clar că în acest an de Paști NU se oficiază slujbe cu participarea credincioșilor.

Înțeleg că e greu să judecăm drept în aceste zile. Înțeleg și că hate-ul (ura) față de biserică este mare, și așa va fi mereu, sunt absolut sigură. Dar chiar să ne pierdem cu totul simțul orientării în teren? Atat de ușor manipulabili suntem? Văd că da.

Revenind la bucurie. Le mulțumesc celor care în acest an m-au făcut să simt că aparțin unei mari familii: Biserica. Chiar dacă nu am putut merge la Biserică, a venit Biserica la ușa mea, și prin acest mic gest m-am simțit iubită și îngrjită încă o dată, de cea care are mereu timp să îmi asculte grijile, necazurile, bucuriile.

A.N

Foto din arhiva personală.

Sir, yes Sir!

5 zile la Londra și Ipswich. Plănuite de multă vreme, amânate de două ori, ajunși  la final de Septembrie 2016. Și mi-a plăcut atat de tare încât pentru toamna lui 2017 plănuiesc încă o întâlnire cu britanicii. Asta până nu se smintesc de tot cu Brexitul lor și se vor supăra și pe turiștii români :/ Am pornit la drum cu gândul că nu o să-mi placă foarte mult, fiindcă englezoii sunt prea scorțoși și fixiști cu ceaiul lor de la ora 5 și am rămas surprinsă să descopăr un oraș vibrant, impresionant și copleșitor. Aici am trăit pentru prima dată în viața mea sentimentul că orașul mă copleșește: ca o îmbrățișare prea strânsă. Eram pe o străduță din Camden, spre seară, când inima a început să se agite fiindcă am realizat că sunt între 8’milioane de oameni! Câte povești, câte vise, câte Tristeți, câte bucurii…

Zbor cu Ryanair, la preț foarte avantajos: 50€ dus-întors, pentru 2 adulti, fara bagaj la cală. Chilipir!

Cazarea în zona King’s Cross, aproape de gara King’s Cross acolo unde e platforma 3/4- pasionații Harry Potter știu ce zic.

Arhiva personala

Un hotel cochet, o cameră micăăăăă-cea mai mică cameră în care am stat vreodată; însă cu un preț maaaaarrreeeeeee- aici sunt de acord cu cei care spun că Londra e scumpă. Într-adevăr, cazarea te face să scoți bani frumoși din buzunar, dacă vrei în centru și dacă vrei la hotel. Sunt o grămada de variante mai ieftine, la hostelurile cu 8-10-12 paturi in aceasi camera.

În rest, mai mult m-am speriat de ce citisem pe bloguri înainte de a porni, unde majoritatea vocilor spuneau că Londra te seacă la buzunar. Ei bine, nu a fost deloc așa: majoritatea muzeelor au intrare gratuită, mereu.

Arhivă personală

Am mâncat la puburi mici, dar cel mai mult mi-a plăcut în Borough Market-atâta viață și atâta mâncare bună la un loc, nu am văzut de multă vreme. De la Roma, mai exact! Acolo, pe Via delle Paste am trăit tot ce citisem despre cetatea eternă: restaurante mici și cochete unul lângă altul, fructe de mare proaspăt “culese”, fețe de masă în carouri alb-roșii, chelneri zâmbitori. Revenind la Borough Market, pot spune liniștită că locul ar putea fi raiul gurmanzilor de toate națiile dar și al fotografilor.

Arhiva personala

Bineînțeles că am bifat și obiective turistice precum London Bridge, Tower Bridge, Big Ben, Picadilly Circus, London Eye, Buckingham Palace, daaarrrrr am căutat și locurile mai putin turistice. Așa am ajuns într-o sâmbăta la amiază, când Londra era puhoi de oameni peste tot, în Saint Dunstan in The East- și timpul s-a oprit în loc. Ruinele unei biserici gotice, distrusă în Al Doilea Război Mondial, năpădite cu verdeață și flori. Oameni puțini, cred că eram vreo 6. Aș fi stat ore întregi în cadrul acesta ce-mi părea ireal.

Saint Martin church

Tot din seria obiectivelor mai puțin turistice face parte și biserica Saint Martin cu fereastra ei uimitoare. În spatele bisericii există o cafenea de unde se poate admira fereastra aceasta plutitoare.

Ca să descopăr orașul acesta imens, aș avea nevoie de o lună. Fiindcă turismul acesta pe Fast-Forward nu-mi mai place: să tot fugim de colo colo doar ca să bifăm niște lucruri pe o listă. Chiar o lună nu am la dispoziție doar pentru Londra, așa că mi-am propus ca următoarele vizite să le organizez tematic și să acord fiecărei tematici măcar 4 zile: parcuri&muzee va fi prima tema pentru toamna lui 2017. Aș mai alege apoi musicaluri&alte spectacole și flea Market-uri (piețe de antichități si vechituri) ar fi un alt “item” pe listă.

Arhiva personala

Ipswich, la 130 km de Londra, e ceea ce îmi imaginam când citeam despre orășelele cochete englezești. Centru universitar, deci plin de studenți, deci plin de viata. Și foarte mulți români.

N-am băut ceaiul la ora 5, dar am prins o vreme spendidă și în Ipswich și în Londra, ceea ce ne-a uimit cu totul. Noi ne asteptam la ploi multe si mărunte, la cer înnorat și mohoreală, dar ne-am scăldat în soare, cer senin și o ploaie scurtă.

Cum am avut parte de atat de multe surprize,nu știu… Cert este că mai vrem în Londra, mai sunt atat de multe lucruri interesante de descoperit.

Cu drag, Andrea (pasionată de călătorii)

 

Tu si turma

E greu? Da. Foarte! Mi-e (inca) ciuda ca oamenii impart etichete cu asa mare usurinta. Ne tinem inimile inchise cu 10, nu! 100 de lacate. Mintile le coboram in iad si acolo le abandonam. Lasam televizorul sa ne formeze opiniile. Vedem 3 poze in ziar si zicem ca stim ce s-a intamplat cu adevarat. Folosim citate pe care, personal, nu le-am aplicat niciodata; dar suna bine. Citam mai mult decât citim. Ne umplem peretele virtual cu poze in care aratam ce e fericirea; pacat ca e mimata. Construim ziduri si suntem mandri de asta. Instigam la ura sub pretextul ca “stim noi ce e bine”. Desi avem atat de multa actiune in viata noastra, inauntru sunam a gol.

Ma gândesc la Colectiv… unii se mai folosesc inca de aceasta tragedie pentru a-si promova ideologiile, pentru a instiga la ura, pentru a da vina pe biserica pentru orice merge rau in tara noastra. Si ma gandesc la preotii care isi traiesc cu inima curata chemarea Si răspândesc lumina in jurul lor. Ma gandesc la profesorii geniali pe care ii avem dar care nu se vad dintr-un sistem de invatamant infect. Ma gandesc la doctorii care nu iau spaga, si care trateaza persoana, nu boala.

Cunosc din toate categoriile de mai sus, si uscaturi si faclii. Cunosc preoti care se simt biznis-mani, cunosc preoti care aduc Raiul aici, pe pamant.  Am avut parte de profesori blazati, frustrati dar am avut parte si de profesori dedicati cunoasterii si impartasirii ei in mod inovator. Am fost tratata, eu sau membrii familiei, de doctori care abia mi-au vorbit in absenta plicului. Dar si de medici care nici nu au vrut sa auda de bani sau alte recompense.

Cel mai mult mi-ar plăcea sa fiu inconjurata de cat mai multi oameni care sa FACA DIFERENTA in categoriiLe in care activează. Si abia mai am speranta, fiindca vad cat de usor de manipulat suntem. Vad ca ne convine sa privim situatia unilateral. Nu ne documentam, nu citim, nu ne folosim creierul.

Urla unul ca Biserica e de vina ca nu avem spitale? Hai turma dupa el! Mai conteaza ca nu Biserica face impartirea la bugetul de stat? Mai conteaza ca avem spitale, dar nu sunt dotate, renovate? Mai conteaza cum gestioneaza banii clasa politica? Nu…

Urla cineva ca medicii sunt corupti? Hai turma dupa el! Ce importanta are ca unii medici isi risca viata pentru a salva oameni? Ca au un salar de rahat? Ca sunt si ei oameni si sunt supusi greselii? Mai contează? Nu…

Urla 2 sau 3 ca profesorii nostri intra in sistem cu note de 4 si 5? Ce importanta are ca NU avem o scoala in care sa fie invatati cum sa ii invete pe altii? Ce conteaza ca avem directori de scoala corupti? Mai contează? Nu…

Da, din punctul meu de vedere, Biserica si Statul nu au ce cauta impreuna. Da, Biserica ar trebui sa plateasca impozite pe veniturile realizate. Nu, Biserica nu e responsabila de lipsa spitalelor.  Nu, Biserica nu e impotriva educatiei. Prima scoala, primul spital, prima farmacie au fost facute(la noi in tara!!) de catre o biserica si pe langa o biserica.

Mereu vor fi oameni foarte buni in ceea ce fac si oameni foarte prosti. Cu masura si fara masura. Nu-mi iese nici mie de fiecare data diferentierea. Dar ma stradui. Fiindca in momentul in care nu mai sunt in stare sa-i vad pe cei buni in marea celor compromisi, limpezimea vietii mele se duce. Ma duc cu turma si se dilueaza totul. Am fost cu turma si nu mi-a placut. Nu vreau sa ma intorc acolo. E caldut dar pute. A ignoranta, a comoditate, a nestiinta, a prostie.

Nu mai vreau, multumesc! Tu?

Andrea