Măștile

sunt utile până într-un punct. Nu vorbesc despre măstile de carnaval ci despre toate acele comportamente pe care le adoptăm pentru a fi acceptați social.

Măștile te protejează într-o oarecare măsură, dar te îndepărtează de tine, de esența ta.

De asta este uneori atât de greu să răspunzi la întrebarea „Cine sunt?” .

Nu ai cum să știi cine ești, atâta vreme cât ai pus strat peste strat peste strat de protecție. Ești acceptată social, dar te-ai îndepărtat de esența ta. Observă asta. Nu e nici bine, nici rău, pur și simplu este ceea ce este. Nu e cazul acum să te învinovățești.

Atât de mult îți va plăcea persoana pe care o vei descoperi încât nu vei mai da înapoi. Momentul în care începi căutarea de Sine, căutarea de tine cea Adevărată, este unul din cele mai prețioase momente. În starea de adult conștient accepți că nu mai contează acceptarea socială.

De ce ai format aceste măști? Ai fost bebeluș și ai avut deschidere să înveți despre lumea din jur. Asta înseamnă că nu ai avut mecanisme de apărare, de filtrare. Ai absorbit tot ce ai avut în jur: iubire, respingere, neîncredere, bucurie. Tot. Fără filtru.

Acum însă ești adult, ai opțiuni. Și de filtrare și de apărare. Dar mai ales, ai opțiunea de a începe să trăiești. Ieși din modul de „Supraviețuire” în care musai să deții controlul, în care îți plângi mult de milă, te victimizezi.

Starea de fericire o trăiești atunci când beneficiezi în totalitate de Viața ta.

A.N

sprinkle some extra on your ordinary

Refacerea relației este răspunderea părintelui

Pare un fel de banc sec: încă o răspundere în plus pe care o am ca părinte! Serios?!?!? Nu știam ce îmi lipsește…

Acesta este principiul numărul cinci, ultimul din seria dedicată îmbunătățirii relației pe care o avem cu copilul/copii noștri. Din principiul prezentat în articolul anterior „Supărarea?Nu duce la nimic” ne-am dat seama că este perfect normal să nu ne putem păstra calmul tot timpul, în orice situație. Și chiar am descoperit că există un mod sănătos de a ne expune supărarea față de copil.

Bunn… ne supărăm afectuos, dar ce facem după? Refacerea legăturii după o ceartă/supărare își revine ție, părintelui. De ce?

Din primul articol dedicat acestor principii, am convenit următorul lucru: dat fiind că nimic din ce face copilul nu trebuie să vă amenințe relația/legătura, el nu trebuie să depună vreun efort ca să o refacă. Logic, nu?

Și-atunci, dacă tu ți-ai ieșit din fire, e treaba ta să restabilești pacea. Cum?

  • Nu are rost să îl pui pe copil ( a se citi – forța) să își ceară scuze față de tine, înainte ca tu să-l fi iertat.
  • Evită promisiunile deșarte! Chiar nu e realist să te apuci să-i promiti copilului că n-ai să te mai enervezi, că n-ai să mai fii „rău”, findcă inevitabil ai să te mai enervezi și altă dată.
  • Refacerea legăturii înseamnă pur și simplu să recunoști că vezi ce s-a întâmplat – dacă tu ți-ai iesit din pepeni pentru boacăna făcută nu înseamnă că boacăna nu va mai exista, nu înseamnă că al tău copil va învăța ceva din nervii tăi- și înțelegi ce simte copilul în această privință – toate stările care se declanșează în copil ca reactie la furia ta: rușine, plâns, furie, aroganță- și asculți imparțial ce are el de spus vizavi de lucrurile întamplate.

Pentru mine, acest ultim punct a fost cel mai greu de realizat. Nu știu alți părinți cum sunt, dar eu eram absolut convinsă că sunt îndreptățită să mă supăr atunci când fiul meu face vreo trăznaie. Ce să fie vorba despre a mă duce eu să refac legătura?!?! Așteptam să își ceară el scuze, chiar dacă eu fusesem cea care a avut reacția de furie. Dar lucrurile se pot schimba, atunci când vrem. Și eu am vrut. Nu zic că a fost ușor. Dar zic că merită pe deplin!

Până la urmă, ce vrem să îi învățăm pe copii? Pe ce anume punem accent?

Haideți să le trasmitem că viitorul este important. Că punem accent pe vindecare și dezvoltare, nu pe obiectivele cu termen scurt.

Și să facem toate acestea cu bucurie. Cu multă bucurie.

A.N