Lauda exagerată nu e de folos

Principiul numărul trei: Părintele nu-l laudă exagerat pe copil.

Dacă nu știi care e treaba cu principiile acestea, poti afla aici principiul nr 1 si nr 2 http://blog.andreaneag.com/?p=1124.

Criticând copilul, nu e bine. Dar se pare că nici să îl lăudăm excesiv nu aduce nimic bun în dezvoltarea lui. Deși cele două par noțiuni opuse: critică-laudă, acestea transmit de fapt același mesaj:

Pentru părinte este mai important ce face copilul și nu ceea ce este copilul.

S-ar putea ca nici măcar să nu îți fi dat seama că transmiți acest mesaj copilului tău. Eu, cel puțin, exact asta am pățit. Mi se părea extrem de natural și benefic să îmi laud copilul: Mvai, ce frumos esti! OO, dar ce destept esti! – si altele din gama asta. Dincolo de faptul că sunt convinsă 100% că am un copil frumos și deștept, eram și mai convinsă că aceste laude îi cresc stima de sine.

De fapt, ce mecanism se declanșează când ne lăudăm copiii în acest mod?

Copilul învață că este mai important ceea ce face, și nu ceea ce este. Asta, pe termen lung și foarte lung, transformă copilul în adultul acela superficial, care nu prea ne place: omul care pune mare preț, de exemplu, pe exteriorul său în detrimentul interiorului.

Respect de sine dobandit pe baza evaluărilor făcute de cei din jur- așa îl numește psihologul evolutiv Gordon Neufeld.

Ce e de făcut? Simplu! Continuăm să ne lăudăm copiii, dar într-un mod sănătos, astfel încât să își poată clădi singuri, încet și sigur, respectul de sine, pe baza a ceea ce sunt, și nu pe baza evaluărilor primite de la cei din jurul lor. Iată cum:

  • Comentariile laudative se referă mai degrabă la faptă decât la copil : „Woww, proiectul ăsta ți-a ieșit foarte bine!” în loc de „Uite ce proiect frumos ai făcut- esti foarte destept!”
  • Lăudăm efortul copilului: ” Asta da! nu te-ai dat bătut/ai continuat să încerci/nu ai renunțat deși a fost foarte dificil!” în loc de „Ce priceput esti, ai reusit sa rezolvi problema!”
  • Facem referire la emotiile copilului : „Am văzut că ți-a fost greu. Cu toate astea, ai găsit solutia cea mai bună. Felicitări!” în loc de ”Ce perspicace esti/ ce descurcaret esti!”

Așa că, stai liniștit părinte drag! Nu înseamnă că nu-ți mai poți lăuda copilul. Doar că e mai productiv și sănătos, și pe termen lung si pe termen scurt, să o facem în modul potrivit. Până la urmă, ne dorim să creștem copiii astfel încât să devină adulți fericiți, care să cultive relații prospere cu cei din jurul lor, și să aprecieze lucrurile si persoanele din jurul lor la adevărata valoare.

În loc de concluzie, un gând: Oamenii nu au nevoie de judecăți, au nevoie de acceptare.

A.N

Copilul nu intră la judecată

După principiul nr 1, despre care găsesti detalii aici: http://blog.andreaneag.com/?p=1117 , iată că azi îți aduc în atentie principiul numărul 2: Copilul nu intră la judecata adultului sau, așa cum este prezentat în cartea lui Gabor Mate: părintele nu îl judecă pe copil.

Critica din partea părintelui are efect puternic negativ asupra copilului, iar dacă e vorba despre un copil cu o stimă de sine redusă, această critică este devastatoare.

Se poate să criticăm fără să ne dăm seama, dar oricum, asta nu e o scuză. O mai bună conștientizare a modului în care gândim ca părinte, a așteptărilor pe care le avem față de copiii noștri, ne poate ajuta să oprim critica la timp. Gabor Mate spune că e mai indicat să îți muști limba decât să rostești un comentariu critic. Poate că unii dintre noi am face găuri în limbă de la atâta mușcat.

Dacă îl auzi pe copilul tău spunând „sunt rău!” , „sunt prost!” , „nu stiu să fac nimic” , sau dacă are tendința de a da vina întotdeauna pe alții „X este rău/răutăcios cu mine”, e timpul să iei măsuri. Aceste expresii auto-denigratoare îți arată că al tău copil este împotmolit în sentimentul rușinii.

Ce e de făcut?

În primul rând, nu are rost să folosești logica pentru a combate această auto-denigrare a copilului. Sentimentul rușinii nu apare în emisfera stângă a creierului (cea responsabilă, printre altele și cu logica gândirii) așa că degeaba încerci prin mijloace verbale să o elimini.

Ideea este să oprești alimentarea rușinii la copil: oprește-te din a face lucruri prin care copilul se simte deficient, defect, insuficient.

Mare atenție la tonul pe care îl folosești. Dacă vrei cu adevărat să îți ajuți copilul, atitudinea și implicit tonul pe care îl folosesti e nevoie să fie plin de afecțiune.

Înțelege și acceptă vulnerabilitatea copilului. Nu știu ce vise și idei îți faci vizavi de propriul copil, dar e cazul să îl accepti fix așa cum e și să îl iubești pentru fix ceea ce este, nu pentru ce speri tu să devină.

Ce mi se pare mie personal cel mai important din acest principiu este faptul că ai noștri copii trebuie să simtă că acceptarea lor de către părinți nu depinde de cât de bine fac ei ceva. Această acceptare nu este amenințată de o performanță slabă. Acceptarea există, pur și simplu.

Astfel, copiii devin tot mai deschiși la ajutor sau învățare în domeniile în care au dificultăți. De ce?

Findcă scapă de frică! Copiii simt că neajunsurile pe care le au nu le amenință relația cu părintele. Chiar și noi adulții suntem paralizati de frica de multe ori în viață: frica de eșec, frica de a nu fi suficient, frica de nu ne ridica la înălțimea aștepărilor, și multe alte frici.

Știu, noi adulții credem că le știm pe toate. Dar te invit să lași loc și pentru posibilitatea de a nu fi așa. Privește-ți copilul cu bunătate și acceptare, indiferent de ceea ce face. Așa vei găsi mai repede drumul pentru a îndrepta ce este de îndreptat. Până la urmă, copilul sau copii pe care îi ai se bazează pe tine.

A.N