30 de zile, 30 de filme-Ziua 26: KLAUS

26 de zile până la Ajun!

Animația Klaus m-a uns pe suflet https://www.imdb.com/title/tt4729430/ !

La cum a început, nici nu am bănuit că firul acțiunilor o va lua în direcția în care a luat-o. Din nou, nu vă povestesc filmul, dar cu siguranță îl recomand. Dintre toate văzute până acum în provocarea asta cu 30 de filme, acesta e primul pe care m-aș bucura să îl vadă cât mai multă lume!

De ce? Fiindcă are mesaj puternic, animații foarte fain realizate, comic de situatie, personaje extrem de bine construite.

În lumea asta a noastră în care de multe ori dușmănim și urâm fără să mai știm exact cauza, în lumea în care noi oamenii ne urmărim propriul nostru interes și îi manipulăm pe cei din jur pentru a ne servi strict propriului nostru scop, în lumea asta defectă, pot să apară din cele mai mari suferințe, mari bucurii. Despre asta mi-a adus aminte filmul Klaus.

Poștașul care e un râzgâiat și manipulator, de nici armata nu a scos om din el, face echipă cu Moșul Klaus , pe care suferința l-a determinat să devină un ursuz și un introvertit 100%. Cuplul acesta devine ceea ce nu era deloc previzibil să devină și toate astea se întâmplă în locul cel mai nefericit de pe pâmânt, unde toată lumea se urăște cu toată lumea, fără să mai știe neaparat motivul exact al acestei detestări generale.

Ce gânduri mi-a inspirat Klaus? Iată:

Schimbarea vine de foarte multe ori prin copii.

Cum a ajuns Moș Crăciun să fie Moș Crăciun? Klaus e una din cele mai frumoase variante ale acestei deveniri.

One true selfless act always sparks another! dacă ar fi să iau un singur lucru din acest film, iau această expresie. Expresie care atrage după ea un stil de a acționa, de a fi, un stil de viață până la urmă.

Andrea

30 de zile, 30 de filme-Ziua 27: Four Christmases

27 de zile până la Ajun!

Recunosc, am ales filmul Four Christmases https://www.imdb.com/title/tt0369436/ pentru actriță. Chiar eram curioasă ce fel de rol poate avea „blonda de la drept” într-un film de Crăciun.

După dozele de drăgălășenii și pufoșenii servite din serile trecute, filmul acesta a venit la fix. Pentru că e despre oameni și întâmplări mai aproape de adevăr. Cupluri care își creează propriul univers, care se ceartă, care se despart, care se împacă. Știți voi, real life.

Când lucrurile merg bine, e foarte ușor să iubești. Când cel de lângă tine îți arată doar părțile lui bune, e chiar foarte ușor să-l iubești. Când amândoi se străduie să creeze o bulă perfectă în care nimeni și nimic nu are voie să intervină pentru a strica armonia, pare că există relația perfectă. Numai că, supriză! Viața intervine. Viața se întâmplă, după cum zice Berlin în Casa del Papel. Și nu avem control asupra acestui fapt. Tocmai în aceste momente te descoperi cu adevărat pe tine, dar și pe cel de lângă tine.

Așa și în Four Christmases: doi oameni se străduie din răsputeri să întrețină iluzia unei relații perfecte. Și chiar le iese. Până când o cursă de avion anulată, un interviu nedorit și 4 vizite la părinții lor, îi aduce în poziția de a regândi toată situația. Ce iese de aici, vă las să descoperiți- nu vreau să vă povestesc filmul.

Ce mi-a inspirat filmul acesta? Iată:

Concluzie crăciunistică 4: de familie nu te poți feri nici măcar când depui eforturi mari! :))) Glumesc. De fapt, cel mai prețios lucru pe care îl avem aici pe Pământ sunt relațiile pe care le construim cu ceilalți. Relații autentice, pline de iubire. Și puțină „zmotoceală” uneori.

Andrea

30 de zile, 30 de filme- Ziua 28: The Knight Before Christmas

28 de zile până la Ajun!

Ce am văzut azi? The Knight before Christmas (2019) https://www.imdb.com/title/tt10060094/

Chiar mă întrebam dacă se mai produc filme de Crăciun, eu fiind blocată tot la Singur acasă și Miracol de pe strada 34. Dar uite că inclusiv în acest an a ieșit unul pe ecrane!

Dacă cel de ieri a fost cu dulcegării, azi e de-a dreptul siropos totul. Adică e pe sistemul „Doamna care își așteaptă cavalerul” și care cavaler, în acest caz, chiar și apare. Dar nu oricum, ci cu armură cu tot, tocmai din negura timpului. Și nu din orice motiv, ci tocmai ca să îți descopere adevărata menire, aceea de a o iubi pe ea și doar pe ea.

Pentru cele care încă visează cu ochii deschiși la prinți și cavaleri pe cai albi filmul acesta e numai bun. Pentru restul, care a descoperit între timp că nu e nevoie să aștepți pe nimeni să te salveze pentru că ai deja toată forța și puterea de a trăi frumos, filmul e doar o cale de ați relaxa creierul.

Acțiunea se petrece într-un orășel foarte frumos, unde casele sunt perfecte și unde au un Sat de Crăciun perfect decorat, din care bineînțeles lipsește cu desăvârșire Ieslea sau orice alt simbol care să facă trimiterea către semnificația creștină a Sărbătorii.

Puțin cam plin de sterotipuri pentru gustul meu, dar hei! am stabilit că mă uit până la capăt, așa că asta am făcut. Dacă de obicei în filmele americane profesorii de gimaziu sunt prezentați ca fiind categoria cu venituri modeste, aici profa noastră are o casă de zici că e conac și niște decorațiuni în casa asta de parcă ai intrat în palatul vreunui duce care serbează cu fast Crăciunul.

După câteva peripeții, lacrimi și râsete, totul se termină exact așa cum fantazăm multe dintre noi până la o vârstă: el re-apare în armură strălucitoare, călare pe calul alb și o duce către o nouă viață care nu poate fi decât fericită și cu gust de ciocolată caldă.

După terminarea filmului, m-am gândit la un lucru pe care îl știu deja foarte bine și care a reusit să răzbată cumva dintre sutele de stereotipuri prezente în pelicula asta, și anume:

menirea noastră este dragostea.

Andrea

30 de zile, 30 de filme- Ziua 29: The Holiday Calendar

29 de zile până la Ajun!

Filmul de azi este The Holiday Calendar (2018): https://www.imdb.com/title/tt8262802/.

E al doilea film din cele 30 pe care le vom viziona până în Ajun. N-am cugetat prea mult când i-am dat play, tactica va fi aceași pentru fiecare vizionare: cuibăreală la căldurică și random play pe butonul de la telecomandă. Un fel de ruletă rusească a filmelor de Crăciun.

The Holiday Calendar e o poveste de dragoste clasică: un el și o ea, prieteni foarte buni încă de pe vremea copilăriei care ajung la maturitate să își unească destinele. Doar după ce, bineînțeles, fiecare caută dragostea prin alte părți. Previzibil încă după primele 10 minute, nu oferă surprize deloc. Așadar, s-ar putea chiar să te ia ațipeala, cum mi s-a întamplat mie. E destul de plin de dulcegării, așa ca o căciulă roz bonbon cu puf în vârf.

Mi-au plăcut două chestii: 1. Micul târg de Crăciun unde făceau pozele cu Moșu și 2. ideea de a transmite în cadrul familiei,din generație în generație un obiect sau un obicei. În cazul de față, e vorba de calendarul Advent. Dar nu obiectul sau obiceiul în sine e valoros (deși poate deveni), ci toate poveștile și situațiile care se țes în jurul lui odată cu trecerea de la o persoană la alta.

Ce mi-a inspirat filmul acesta? Iată:

Concluzie crăciunistică 2: Privește cu ochii și inima pentru a vedea ce se întâmplă în jurul tău. Și fă-ți curaj să ieși din zona de confort!

Andrea

30 de zile, 30 de filme- Ziua 30: Elf

Peste fix 30 de zile este Ajunul Crăciunului.

Anul ăsta am inaugurat o nouă tradiție în familie: ziua și filmul. Dar musai film cu trimitere la perioada Crăciunului.

Așa că am butonat Netflix , și am dat play la primul titlu care mi-a atras atenția: „Elf”. https://www.imdb.com/title/tt0319343/

Două reguli în tradiția asta nou instalată: filmul îl alegem fără prea multă analiză și întotdeauna ne uităm la el până la capăt.

Elf e un film ușurel tare, nu e cazul de mari pretentii de la el. Dar e distractiv și merge cu o cană de ceai cald. Un elf care nu e de fapt elf ca toți elfii pornește într-o căutare de sine presărată bineînțeles de o sumedenie de încurcături.

Ce e foarte fain e că din tot filmul răzbate ideea de acceptare a celui de lângă tine, chiar dacă e foarte foarte diferit. Acceptare care nu întotdeauna e varianta cea mai comodă, practică sau la îndemână dar care aduce cele mai mari beneficii pe termen lung.

Concluzie crăciunistică 1: Fii bun și caută să vezi binele și în cei de lângă tine.

Andrea

Prichindeaua

E o fetiță mică-mică, de doi ani și un pic. Bondoacă, creolă, cu ochii mari, și un ciuf de codiță prins în vârful capului. Are pașii mărunți și apăsați.

Pe holul spitalului, stă pe un scăunel roz. Stă așa, cum stăteau altădată bunicile pe băncile din fața caselor. . Când am văzut cât de liniștită e ea acolo pe scăunelul ăla mic-mic, mi-am spus: oare ce așteaptă să vadă? ce i se poate părea atât de interesant pe holul ăsta unde nu-i țipenie de om? N-am apucat să-mi termin șirul gândurilor că am zis cu voce tare:

ce totală e fetița asta! cum stă ea aici, de parcă ar fi fost bătrână odată.

Și atunci am aflat: micuța nu are vreun adult cu ea. E internată în salon împreună cu un frățior, mai mic. Are și frați mai mari, dar sunt împrăștiați prin cartiere, la cerșit. Mama e și ea prin spital, pe undeva, gravidă cu următorul prunc. E singura fetiță care are voie să stea pe hol, în rest toți copiii sunt îndrumați să rămână în saloane împreună cu aparținătorii lor.  Bineînțeles că mintea mea s-a blocat la faza cu : acest copil de 2 ani este singur într-un spital. Singur, singur, singur. Cum se poate așa ceva? Cum se descurcă? 

Mai făceam un pas către ieșire, mă mai uitam la ea cum își bălăngăne piciorușele alea minuscule și cum îți ține mânuțele așezate în poală. Mintea mea? în continuare blocată. O aud pe una din asistente din capătul holului, strigând-o pe nume și întrebând-o:

vii să-ți dau o bomboană? Vrei?

Și cu o bucurie măsurată, cântărită oarecum, s-a apropiat de camera în care era asistenta și a așteptat în ușă bomboana. A luat-o fără grabă, fs-a dus înapoi pe scăunelul ei, și a mâncat-o. În tot timpul ăsta, asistenta vorbea cu ea ca și cu un adult, iar cărăbușul de fetiță întelegea tot.

Iar eu a trebuit să grăbesc pasul către lift fiindcă, deși nu fac asta în spital niciodată, am început să plâng.

Lecția de azi a fost una…dură și valoroasă. Ca un semn de exclamare pentru lucrurile care mi se par normale. Fiindcă, nu-i așa că e normal să îmi sărut fiul de noapte bună? Nu-i așa că e normal să îl țin în brațe atunci când e răcit, are febră sau s-a lovit în joaca lui? Nu-i așa că nici măcar nu concep că dacă el ajunge cumva în spital, eu să nu fiu acolo?

Cu toate astea, sunt copii care nu se pot cuibări în brațele părinților și sunt părinți care nu își pot alina copiii.

N-am plâns de mila fetiței. Lacrimile au pornit șuvoi fiindcă nu știu dacă am mai văzut atâta seninătate, inocență și dârzenie, într-un corp de nici 1 m înălțime…

Dacă și tu esti în categoria cu ”e normal să…” uită-te bine la oamenii pe care îi ai în jurul tău și care îți vor binele, care te iubesc. Ești privilegiat.  Dacă ești părinte și poți să îți susții copiii sau copilul, bucură-te. Esti privilegiat.  Orice văicăreli ai în program, opreste-te. Când un copil de-o șchioapă zâmbește deși e singur în spital, tu nu mai ai scuze. Fă ce ai de făcut și fă bine.

De multe ori, considerăm că ni se cuvine. Ni se cuvine tot ce e mai bun. Așa să fie?

Cu drag și gândul la fetița de azi,

A.N.

Dragoste Timp Moarte

Tânjim după dragoste, vrem mai mult Timp și ne este frică de Moarte. Dragoste, timp, moarte- acestea trei ne guvernează viețile.

Una dintre cele mai faine idei pe care a fost construit filmul Collateral Beauty (2016). Dacă încă nu l-ai văzut, neaparat vizioneză-l. Cu siguranță nu e un film la care să mânânci popcorn fiindcă riscul de a ți se opri floricelele în gât este prea mare, de prea multe ori în timpul vizionării.

După filmul acesta, am început un exercițiu interesant: Collateral Beauty, așa ca numele producției. Ce înseamnă asta?

Caut -uneori foarte mult- să găsesc frumusețea colaterală în fiecare situație neplăcută. Fiecare conjunctură pe care o resimt la prima vedere ca fiind dezastruoasă, negativă, dureroasă, frustrantă, are undeva un aspect, un lucru care se dovedește că ascunde o frumusețe. Și da, orice situație negativă s-a dovedit a avea ca și consecință și un aspect mai profund care m-a determinat să descopăr lucruri valoroase despre mine sau despre ceilalți.

Sigur că lucrul acesta nu este nou, unii mai deștepți decât noi vorbesc despre această frumusețe colaterală încă din timpurile biblice. Dar filmul acesta face notiunea mai accesibilă, o impachetează în ambalajul strălucitor al Holywood-ului și ne-o serveste cu zâmbetul pe buze.

Da, poate dura mai mult până te obișnuiești să vezi frumusețea din noroaie. Și da, chiar poate fi enervant. Nu contează. Ce e cu adevărat important e că îți antrenezi mintea, corpul, sufletul, să descopere abundența, frumusețea, bucuria. Care într-un mod foarte ciudat vin deseori la pachet cu suferința, durerea și regretul.

Așadar, care este motivul pentru care tu te trezești dimineața? Ce te împinge mai departe: dorința de a avea mai mult timp? Sau de a avea parte de și mai multă dragoste în viața ta? Oricare este răspunsul, nu aștepta de la nimeni să vină cu soluția la problemele tale. În ședințele de coaching, oamenii spun de multe ori:

dacă soțul s-ar comporta altfel, eu aș fi fericită. Dacă șeful meu m-ar plăti mai bine, eu aș da 100% la servici. Dacă viața mi-ar oferi tot ce am nevoie, atunci aș simți că trăiesc din plin.

Ahaaa! Și marmota învelea …  Vești cât casa: poți aștepta mult și bine. Nimic nu se va întampla așa. O să te ajungă acei 60 de ani și vei avea zâmbetele pline de regrete sau frustrare.

Avem Timp din abundență. Dragostea e peste tot. Moartea (pierderea, transformarea) e parte din viață. Așa că, lasă scuzele, lamentările, văicărelile și pune-te pe trăit.

Cu încredere în frumusețea colaterală,

Andrea

 

Voluntar SMURD, ziua 1

În cămăruța de 1×1, am îmbrăcat rapid echipamentul alb. Aștept momentul ăsta de foarte multă vreme, de vreo 6 luni mai exact. Fix din ziua în care am susținut examenul pentru a putea deveni voluntar SMURD.  Bineînțeles, ca orice om care a vizionat Anatomia lui Grey măcar de 3 ori, am o sumedenie de filme în cap. Și tot bineînțeles, nici nu mă aștept să semene ceva din filmele mele rulate printre sinapsele neuronale, cu realitatea.

Așadar, ziua 1: aș vrea să fiu acolo, în mijlocul acțiunii, să salvez o viață, ba nu, două!- și asta în primele 10 minute, clar.  Inspir-expir: sunt pe urgențe minore. Ceea ce e foarte bine ținând cont că nici măcar o recoltare de sânge nu știu să fac. Încă!  Ce Doamne-iartă-mă să fac eu la urgențele majore?!?! să leșin eventual. Dar asta sunt eu, întotdeauna am început cu ce e mai greu. Noroc că oamenii ăștia de la UPU au un sistem bine pus la punct. Așa că încep ușurel, cu un EKG. Și cu foarte mult observat: încerc să mă obișnuiesc cu locul, cu oamenii, cu pacienții, cu protocoalele. Mă strădui să nu încurc pe nimeni și în același timp să învăț.

Orele trec foarte repede la UPU și îmi dau seama că am intrat într-o nouă eră: cea în care abia aștept să ajung iar la Urgențe! Știu, sună ca și cum nu-s cu toate țiglele pe casă dar nu am zis eu vreodată că am acoperișul complet.

Când mă așez în mașină îmi dau seama că mă dor îngrozitor picioarele (cum pana mea rezistă asistentele și medicii atâta în picioare?!?!?!) , că nu am băut apă deloc de cateva ceasuri, de mâncat nici atât, și că viața e fragilă. Ce m-a impresionat cel mai mult azi? Situația unei paciente care a venit crezând că are o afecțiune foarte ușoară și când colo i se descoperă o situație chiar gravă. De asta zic că suntem fragili, deși ne credem Zeus sau Afrodita de prea multe ori. Nici nu clipești bine de 5 ori și PAC! tot ce credeai tu despre tine se schimbă radical.  De unde îți iei forța să mergi mai departe când în față e indicatorul cu „Drum infundat” ?

Sumar Ziua 1: 10 EKG-uri, colici biliare, arsuri, tăieturi, picioare amorțite (ale mele!), tumori,  meditație la fragilitatea omului.

Andrea

 

Ce vede copilul tau?

O vizită fulger într-un magazin în care de obicei găsesc lucruri frumoase. Nu și azi. În timp ce caut jocuri de construit, suficient de complicate să stârnească interesul unui puști de 9 ani, observ câteva covoare pentru camera copiilor. Mă uit mai bine și mă întreb: covorul ăsta sigur e pentru copii?!?!?! I-am făcut o poză: o vedeți mai jos. Vedeți și voi tipele astea aproape dezbrăcate care privesc lasciv peste umăr? Sigur că da, musai să fie blonde, pe tocuri de 20cm. Sau brunete, dar cu fusta de-o palmă și cizme “sexi”.

Doar e important să îi învățăm de mici cu sexualitate exacerbată, cu femei care nu pot decât să se plimbe dezbracate pentru a capta atenția unui bărbat, cu stereotipuri de genul: mașini tari=femei frumoase.

E mai simplu să crească gata setați: fetele să își poarte fundul pe afară în speranța că vor prinde

o plimbare gratis cu ceva mașină ultimul răcnet și băieții să devină sclavii banilor fiindcă doar așa vor avea fufe pe lângă ei care să le satisfacă…ego-ul.

Faină strategie, nu?

Tot mai des în ultima vreme, în sesiunile de coaching, clienții caută soluții pentru a depăși revolta propriilor copii.

Revoltă mascată sub comportamente agresive, lipsă de acasă, obrăznicie, crize de furie. Să ne mire? Chiar deloc! În primul rând noi adulții trebuie să facem alegeri diferite dacă vrem relații diferite cu cei din jur.

Și când mă întreabă cineva: Bine, dar eu cum să îl schimb pe copilul meu să nu mai fie așa? întotdeauna răspund: Hai să vedem cât esti dispus să schimbi la tine întâi.

Suntem responsabili ca părinți de sănătatea emoțională a copiilor. Degeaba ne trezim când au 20 de ani că Vaaaii, nu îmi mai recunosc copilul! Eu nu așa l-am crescut!

Îndemnul meu e să fim atenți. Să ne deschidem ochii. De ce dintre toate produsele sclipicioase și ambalate care mai de care mai frumos, mi-a căzut privirea exact pe acest covor? Poate fi un semnal de alarmă.

Da, lumea în care trăim e plină de oameni meschini, cu interese, cu zeci de fețe. Da, e mult mai ușor să faci pe cineva dependent de ceva (orice: zahar, pornografie, alcool, selfie) mai ales dacă începi de la vârstă fragedă și îi livrezi mesajul din toate părțile.

Dar nu înseamnă că dacă un lucru este des întâlnit reprezintă firescul, normalul.

Andrea, life-coach

 

Casă-Acasă

Am locuit dintotdeauna la bloc: într-unul înalt și gri. Apartamentul este foarte spațios, și în fața balconului avem un tei. Asta înseamnă că sunt zile atât de parfumate încât plămânii mei nu-și mai încap în piele de bucurie. În serile când e teiul înflorit balconul se transformă în zonă de relaxare 100%: nimic altceva decât 2 șezlonguri și multe povești până trecem bine de miezul nopții. imageBunica, în schimb, a locuit mereu la casă și eu abia așteptam sfârșitul de săptămână: o rupeam la fugă către ea. Norocul meu e că stă la 10 minute de blocul meu. Așa că, locuind la bloc cu tei în dotare și fugind la casă, întotdeauna am visat că la un moment dat voi locui într-o căsuță, voi avea o curte cochetă și diminețile le voi petrece pe terasă, cu ochii în albastrul cerului. Cu un salcâm și un tei. Și iasomie. Multăă 🙂

Ce n-am știut însă e cât de provocator poate fi să îți găsești casa ideală. De ceva vreme, familia noastră se pregătește să facă tranziția de la apartamentul din bloc, la casă. Toți suntem mega-bucuroși! imageDar în timp ce fiul meu se frământă cu gânduri precum “sper să avem un copac în curte pentru că trebuie să îmi fac o căsuță în copac”- adică să i-o facă taică-său-  noi adulții fiind mai plicticoși, ne învârtim în zona: să o construim sau să căutăm una gata făcută? Și pentru fiecare variantă avem încă o sută de mii de întrebări (și mai plicticoase) precum: ce fel de izolație să folosim? Care este compartimentarea ideală? Cum să o facem performantă din punct de vedere energetic? Dar despre ideea de casă pasivă ce zici?

Fața de procupările lui fiu’meu (a se vedea casa în copac) ale noastre par mai plicticoase. Dar foarte solicitante 🙂 imageDe exemplu, soțul meu a declarat tare și răspicat că dacă e să o construim, sigur colaborăm cu echipa de la AIA PROIECT, fiindcă au proiecte de case realizate “cu cap”. Eu merg pe mâna lui la acest capitol: proiectarea și eficientizarea energetică. El merge pe mâna mea la design și dotări. Totuși, de curioasă, l-am întrebat care e motivul pentru care s-a oprit la acest birou de proiectare. Atât a trebuit! Că și-a desfășurat “papirusul” cu multele motive. Printre acestea, fiind:

– AIA Proiect pune la dispoziția tuturor beneficiarilor proiecte de case optimizate;

– AIA Proiect oferă estimare personalizată a economiilor și cheltuielilor ce pot fi realizate în timpul locuirii în clădirea construită;

– un proiect de casă optimizat de AIA Proiect poate reduce cu până la 45% investiția în construcția casei, oferind, totodată, un spațiu estetic și funcțional, și, în același timp, asigură costuri de întreținere chiar și cu 50% mai mici;

– experiența vastă acumulată de echipa AIA Proiect.

Deja eram și eu convinsă că și de data asta, soțul meu a făcut o alegere excelentă. Și înclinam către construirea casei pentru că îmi era tot mai clar că poate fi o soluție nu atat de costistoare pe cât îmi imaginam, cu toate avantajele oferite de echipa AIA Proiect.

imageȘi ca să reușim totuși să ajungem la un capăt (cumpărăm sau construim?) ne-am pus noi să facem listă; toți 3: tata, mama și copilul.

Știi că femeile au veșnic o listă pentru ceva. De data asta, m-a inspirat o tipă a cărei listă am gasit-o pe Pinterest(am pus-o și aici) intr-o secțiune cu “ideal house”.

Recunosc, a fost cea mai bună idee pe care am avut-o în ultima vreme. Așa am reușit să ne dăm seama care sunt lucrurile pe care ni le dorim de la casa noastră. Iată câteva dintre ele(în ordine pur aleatorie):

-dressing încăpător : nu vrem dulapuri în camere.

– bibliotecă : spațiu destinat relaxării. Putem combina și cu un birou

– Bucătărie spațioasă

– camere pentru copii : două

– costuri de întreținere mici- cât mai mici!

– utilizare eficientă a spațiului: fără spații “moarte”

– dormitor generos

– cameră pentru oaspeți: una

– mansardă magică -asta clar e de pe lista juniorului

– terasă acoperită

– curte

– izolații și instalații specifice, de calitate: asta e de pe lista tatălui

– căsuța în copac- iar juniorul! Degeaba i-am explicat că întâi trebuie copacul!

– două băi

– să aibă aerul de cămin : asta clar e de pe lista mea!

Și uitându-ne noi la listă, ne-am dat seama automat că acestă casă o vom construi. Pentru noi și chiar pentru copiii copiilor nostri. Ca să întrunească toate cele de mai sus, bineînțeles că apelam la AIA Proiect. Pentru că avem nevoie de specialiști care să ne ajute să ne punem ideile în practică. Ce-mi place mult la ei(doar m-am uitat și eu pe site-il lor!) e că au și proiecte “gata facute” dar și varianta de personalizare. Ce-i place mult soțului: că ne ajută să gândim logic toata treaba, ca să optimizăm toate costurile, chiar toate! De la construcție, meșteri, instalații, izolație. Ce-i place Juniorului? Că o să-l ajute să aibă mansarda magică.

Ce să zic? Fiecare cu ale lui!

Sursa foto: Pinterest și www.aia-proiect.ro

Articol înscris in SuperBlog2016