Navigație pe plus

Conduc: mult. Și îmi place! Foarte multă lume mă descrie ca fiind o șoferiță pricepută. Asta mă bucură deși am depășit perioada în care mă enervam când auzeam în discuții diverse că femeile sunt la volan precum bărbații în colanți: caraghioase și nepricepute. Am facut școala de șoferi doar ca să îmi lărgesc aria de libertate: aveam deseori senzația că m-aș urca în mașină și aș conduce ore în șir, până la mare, de exemplu. Și-mi doream să trăiesc această senzație din plin.

Sigur, părinții mei nu erau atat de nerăbdători. Ei mai degrabă se gândeau neliniștiti că seara ar Închide telefonul știindu-mă acasă și dimineața i-aș suna de la 700 de km distanță. Ceea ce, de multe ori, chiar S-a întâmplat. Știau ei ce știau…

Majoritatea excursiilor le fac cu masina, jobul meu presupune să șofez mult. Acum, de când e și fiul meu în peisaj, petrec și mai mult timp în mașină: nu, nu fug de acasă ca să mai am și eu un moment de liniște :))) Deși știi că se spune că atunci cand esti mamă mergi la supermarket doar ca să ai un moment strict pentru tine: chiar și între pungile de orez, făină și zahăr e mai bine decât între urletele unui Bebeluș :))

Și-atunci, de când timpul meu în mașină îl împart cu un pitic super-sonic, totul e mai prețios: cât de repede ajung la destinație, cât de ușor pot accesa playlistul preferat (al lui, nu al meu!), cât de agilă pot fi la parcat în condițiile în care ștrumful super-sonic se agită maxim că el vrea să coboare fiindcă a văzut ceva foooaartteeee interesant pe geam.

Am pățit-o de câteva ori: m-am rătăcit în Budapesta, mi S-a stricat sistemul de sonorizare în Viena. Cel mai grav a fost însă în Paris. Pentru cine n-a fost încă în Paris cu mașina, spun doar atat: “la vie en rosé” nu se referă la parcările orașului. A fost horror: întâi fiindcă ABIA am găsit un loc de parcare ( și toți eram lihniți de foame, gata să ronțăim din Turnul Eiffel !), și apoi pentru că locul găsit era atât de mic încât am crezut că intră mașina doar pe verticală! Cum e să te înghesui între 2 mașini, cu stomacul chiorăind de foame și un prunc agitat maxim? Crede-mă, nu vrei să știi. În timp ce bodogăneam Parisul și traficul lui romantic, mi-am jurat că odată întoarsă acasă caut un sistem, ceva-orice, care să îmi calculeze parcarea la milimetru.

Mi-am dat seama că până și mașina trebuie să mi-o modific, acum că am un copil. Casa am modificat-o, stilul de viață la fel, acum e rândul mașinii. Asta dacă vreau să fiu cât mai relaxată și cu nervii intacți.

Mai ales că peste 3 luni urmează o excursie prin Europa: Ungaria-Italia-Austria-Spania-Franța… Și vreau să parchez rapid oriunde, să evit rătăcirile și să am comenzile pentru telefon și muzică direct pe volan. Ahh, și cel mai important, le vreau pe toate din același loc! Despre toate aceste “pretenții” am început să le vorbesc colegilor și familiei, doar-doar sare de undeva iepurele. Și a sărit! Marcel vine și-mi spune într-o zi:

– Edotec e de tine!

– Cine?!?! Edo ce?

– Edotec , adică magazinul online cu cel mai diversificat stoc de produse In Car Entertainment din România: navigații auto dedicate și universale; dispozitive screen mirroring; kituri multimedia auto; interfețe multimedia; car kit Bluetooth; TV tuner auto; camere video auto; senzori de parcare; video în mișcare; modul GPS extern; DVD player auto; tetiere și monitoare cu ecran LCD; accesorii auto instalare; adaptor comenzi volan; rame adaptoare 1 DIN/2 DIN; kituri instalare etc.

– Am o listă întreagă cu produse de care am nevoie pe când plecăm. Marcelino, dacă îi știi atat de bine, hai ajută-mă să le găsesc în oferta lor! Dar totuși, ce îi recomandă?

– Principalele motive pentru care eu și mii de alți clienți aleg Edotec sunt: gama variată de produse;
produse disponibile în stoc, cu livrare în maximum 2 zile;
suport tehnic dedicat, pentru instalare sau orice fel de întrebări privind produsele comercializate;
garanție 24 luni pentru majoritatea produselor;
achiziționarea cu factură;
livrare gratuită pentru majoritatea produselor;
toate produsele comercializate sunt testate.

– Dacă găsesc la ei tot ce am nevoie, mă transform în client pe viață! :)) Doar să mă scutească de alergătură!

– Ce ai pe listă? Sigur găsim, ascultă la mine!

– În primul rând, navigație auto ! imagePână acum am folosit hărți în format fizic, dar la turul ăsta vreau să economisesc timp și timpul câștigat folosind Navigația auto să îl folosesc pentru vizitarea unui obiectiv turistic menit să stranească bucuria în ochii ștrumfului.

Apoi, clar ca bună ziua, îmi trebuie la sistemul de navigație și integrare cu cameră marșarier, cameră față sau camere 360 grade, pentru a urmări pe ecranul navigației ce se întâmplă în jurul autoturismului în timp ce eu parchez.

Numărul 3 pe listă: carkit cu Bluetooth pentru convorbiri telefonice hands-free și comenzi de pe volan. Asta ca să pot prelua datele de pe telefon direct pe ecranul navigației și să folosesc telefonul prin comenzi de pe volan (răspuns, modificare volum al convorbirii, navigat în agenda telefonului etc.).

Și ultima, dar nu cea din urmă, redarea de muzică în mașină de pe card, USB sau din aplicatii online precum Youtube si Zonga. În YouTube de exemplu, am cateva playlisturi salvate și vreau să le accesez cât mai rapid.

-Păi draga mea, deja ți le-am pus în coș pe toate!

– Ce coș?!

– Ăla de spălat rufe! Cum ce coș? Coșul de cumpăraturi din magazinul online edotec.ro ! Au tot ce ai enumerat!

-Fantastic! Nu-mi vine să cred! De acum, toată experiența sofatului va avea o nouă dimensiune: adio rătăciri, adio încurcături, adio parcări eșuate! Absolut fabulos! Abia-aștept! Ooooo, dar stai! Ce fac dacă mă încurc la instalarea lor?

– Ai asistență tehnică din partea lor! Nu ai ce încurca!

– Așa da! Marcellino, ești de milioane! M-ai salvat! Să faci o listă cu tot ce vrei să-ți aducem din turul Europei!

De-acum, șofatul meu capată noi valențe… Era și timpul!

Articol înscris în SuperBlog2016

Căsuța de pe uliță

Inventam jocuri și alergam de dimineață până seara. Eram, pe rând, ba prințesă, ba boier, ba luptător, ba gospodină. Fugeam peste dealuri ca să văd mai bine luna. Demolam căpițele de fân fiindcă “dânsele” erau Invadatorii turci  și eu armata lui Ștefan cel Mare. Cel mai fain era când le aveam și pe verisoare cu mine, dar și atunci cand eram singură băteam coclaurile la fel. De fiecare dată, când mă întorceam acasă, bunica mă aștepta cu ceva nemaipomenit: clătite sau plăcinte sau gogoși sau o cană cu lapte proaspăt. Pe când am crescut, am început să petrec tot mai mult timp citind: în curtea casei sau pe prispă. Nu-mi mai venea să plec peste dealuri deși erau la doi pași de mine. Simțeam că tot ce îmi trebuie e în acele ziduri, în podele, în curtea verde, în cartea pe care o aveam în mână.

Știu că multi am copilărit la țară. Știu că mulți am avut bunici care ne-au lăsat să alergăm in praf, în iarbă, în noroi. Dar mereu am senzația că eu am avut copilaria cea mai fericită. Eu aveam bunicii cu mine la oraș și vara plecam cu ei în casa lor părintească. În special cu bunica maternă. Și intram cumva, amândouă, în alt timp. Lăsam obiceiurile orășenești deoparte și trăiam 100% după regulile locului.

Confortul pe care îl aveam acasă, rămânea în urma și nu-l regretam deloc. Cele 2 camere pe care le avea căsuța îmi erau suficiente. WC-ul afară, fântâna pe post de duș, apa rece, sobele mici de teracotă, toate le găseam fermecătoare.

Jpeg

Jpeg

Pereții camerelor erau ticsiți cu farfurii pictate, icoane pictate pe sticlă, fotografii cu oameni pe care nu-i văzusem niciodată dar care făceau parte din ADN-ul meu. Paturile aveau saltele din fân. Bunica mă trimitea să culeg flori pe care apoi le punea în vază “ca să ne miroasă casa a proaspăt, fetițo!” Uneori stăteam chiar și două luni în căsuța de vară. Întodeauna, prima săptămână era cea mai grea: curățenia generală, aranjatul bagajelor, spălatul hainelor, toate trebuiau făcute. Dar, la finalul celor două luni mi se strângea inima când știam că mă întorc la oraș.

Timpul a trecut, acum am și eu la rândul meu copii, puterile au părăsit-o pe bunica mea. Casa a îmbătrânit și ea. Dar chiar și așa, bătrâna doamnă a satului abia îsi așteaptă noua generație de copii. Să fie iar umplută de bucurie, de chiote, de tropoteli.

Atâta “doar” că e tot mai greu de întreținut. Bunica mi-a lăsat-o clar în grijă. E cam la 2 ore jumate distanță de oraș, ceea ce o face și mai greu de supravegheat. Mă tot Mir cum a reușit bunica, singură fiind, atâția ani să aibă grijă de ea.

Am primit sugestia de a o vinde. Dar parcă mi-aș vinde o parte din corp: de care mă pot lipsi? De niciuna! Așa că, după lungi tratative în familie ne-am hotărât să-i facem o renovare, un update-cum zic englezii. Să fie tot așa prietenoasă, dar mai usor de întreținut.

Acum suntem la faza în care căutăm experții care să ne ajute. Auzisem eu ceva de certificat energetic, izolare termică, termografie…Dar parcă ar fi chineză: nu înțeleg unde începe și unde se termină. Așa că, mă pun pe treabă și după saptamani în care îmi stresez colegii de breaslă doar cu:

“care o fi cea mai bună soluție când renovezi o casă țărănească?

Ce mă fac cu geamurile?? Că vâjâie vântul prin ele!

Și cum să o fac cât mai confortabilă fără să îmi fac gaură în buget? “

Vine și răspunsul salvator: “draga mea, ai nevoie, pentru inceput, de un certificat energetic! Și certificat energetic ieftin găsești la cei de la Avizez.ro! “

Și iată că în sfârșit aveam o pistă bună, un început ce părea promițător! Am stabilit o întâlnire cu echipa Avizez și așa m-am lămurit de multe lucruri, printre care și ce înseamnă de fapt termoviziune clădiri, concept despre care mărturiseam inainte că nu înțeleageam la ce se referă si cum îmi poate fi mie de ajutor.

Ei, cei de la Avizez au avut răbdare mare cu mine si cu multele mele întrebări și mi-au explicat “băbește”,chiar Folosindu-se de chaturi și grafice, tot ce este legat de zona aceasta a certificării energetice și beneficiile acestei metode.

Și credeți-mă, am pus foarte multe întrebări dar m-am întâmpinat la fiecare cu amabilitate și profesionalism. Ce m-a impresionat este portofoliul lor larg de servicii, Compania Enermed Impex SRL Bucuresti (Avizez.ro) fiind alcătuită din experți în certificare energetică, audit energetic și termoviziune sau termografie pentru clădiri, cu mulți ani de experiență în domeniu.
Echipa este atestată de Ministerul Dezvoltării Regionale și Administrației Publice și eliberează certificate energetice pentru orice tip de clădire rezidențială sau terțiară: apartamente, spații comerciale, spații de birouri, hoteluri, case pasive energetic, farmacii, spitale, instituții de învățământ etc.

imageCertificatul energetic oferă informații importante despre performanța energetică a unei clădiri și o încadrează într-o clasă energetică, în funcție de consumul anual calculat. Imobilele încadrate în clasa energetică A prezintă cel mai scăzut consum de energie, crescând până la clasa G, cu cel mai ridicat consum. Așa că am înțeles și eu că dacă locuința mea se încadrează într-o clasă mai apropiată de A, cu atât cheltuielile aferente cu întreținerea acesteia vor fi mai mici și confortul mai ridicat!

Bineînteles, sunt la început de drum: căsuța, deși mică, e voinică. Adică are o sumedenie de aspecte care o trimit direct în clasa G, și eu vreau să o trimit în clasa A. Asta înseamnă că trebuie să am în vedere geamurile, izolația termică cu toate ale ei: exterior, pardoseala, terasa, acoperiș, pompa de caldură si aportul solar…

La început m-am panicat, dar acum, de cand colaborez cu Avizez.ro sunt mult mai liniștita. Am înțeles intreg conceptul de casa pasivă și mi-e tot mai clar că voi lăsa moștenire copiilor și nepoților mei o Căsuță în care să-și construiască propriile vise, propriile amintiri. Toate astea având un confort sporit și un buzunar vesel.

Abia astept să mă apuc de treabă! Bunica este tare mândra de mine.

Semnat: proprietăreasă de Căsuță

articol înscris în SuperBlog2016

Tata

Are poftă de viață așa cum nu am văzut la nimeni. Tata are suflet de artist, apucături de artist, meserie de artist. Ar vrea ca tinerețea să fie veșnică, dar cu înțelepciunea maturității. Are un dor de nemurire, cum am întâlnit doar în cărți.

imageTata, dacă vrea, și uneori a vrut, pune un afiș pe ușa atelierului “am plecat după vată de zahăr/nu mă așteptați” și gata. Poți să-l cauți unde vrei că nu dai de el decât dacă el vrea să dea de tine. În același timp, e în stare să muncească și 48 de ore, fără somn, doar ca să-și onoreze comenzile. E adevarat, uneori a avut chiar și o săptămână întreagă în care a dormit maxim 10 ore, și alea foarte bine socotite. Pentru mine, săptămânile acelea erau cele mai grele: cum să te înțelegi cu un artist nedormit?!?!

Tatăl meu știe să aprecieze munca: și a lui, și a altora. De la el am învățat să-mi apreciez corect eforturile, să nu las pe nimeni să-și bată joc de munca mea. Să iubesc ceea ce fac. Și când se întâlnește cu vreunul care nu are acest dar de a aprecia munca celor din jur, se întristează că mai există așa oameni, dar îl execută rapid: “Dom’le, ești depășit! Lasă-mă că am treabă!”

Fără ezitare, a poftit câțiva clienți la plimbare. I-a dat afară, pe românește! Și pe mine m-a luat pe după umeri și mi-a spus răspicat: “lasă-l, e bou! De clienți de asemenea gen nu avem nevoie!” Eu eram în stare de șoc. Unu la mână, pentru că eram în plin studiu și nimic din ce studiam (Management-Știinte Economice) nu zicea că poți să-ți dai clientul afară. Dimpotrivă, știam clar “clientul nostru, stăpânul nostru!/ și dacă nu are dreptate, clientul tot are dreptate!” Și altele asemenea. Doi la mână, Tata încalcă toate normele. Dar Tata știe clar momentul în care clientul încetează să mai aibă dreptate și când devine nesimțit. Atunci, pune piciorul în prag. Fără echivoc.

În atelierul lui toate lucrurile au un loc bine stabilit. E ordine, e curățenie, e organizare. În timp, m-am molipsit și eu, deși structura mea e profund haotică: ordine în dezordine. La orice oră din zi și din noapte poate să-ți spună unde se află cutare lucru: raftul, rândul sau cutia. Și asta l-a ajutat să-și mențină atelierul 24 de ani! Și în tot acest timp, pe lângă oamenii obișnuiți care i-au trecut pragul și a căror case le-a înfrumusețat, a înrămat și pentru miniștri, președinți, sportivi, actori, oameni de cultură, Armată, Biserică.

Tatăl meu ascultă Janis Joplin, Gun’S and Roses, Queen, Pink Floyd, Led Zeppelin, The Beatles, Tina Turner, ACDC, Maria Tănase, Aretha Franklin, Rolling Stones, Ray Charles, Vivaldi, Pasărea Colibri. Și le ascultă TARE. Niciodată în surdină. Când e foarte obosit, muzica e și mai tare și ușile sunt larg deschise.

Într-o săptămână de vară și-a scos dintr-un geamantan vechi, de piele, magnetofonul și benzile aferente. Ce săptămână…erau instalate în curtea atelierului, dar răsuna muzica până în stradă. Și-am dansat pe Maria Tănase de-a tropotit pământul sub picioare. Un client S-a întors din intersecția semaforizată doar ca să vadă ce sărbătorim -nu avea treabă la noi in ziua aceea dar trecând pe acolo, nu s-a putut abține când ne-a văzut dansând.

Tata iubește viața: i se pare cel mai minunat lucru. Nu se sfiiește să plângă, să râdă, să fie dureros de sincer. Nu stă lângă oameni ipocriți, nu acceptă minciuna. E în stare să lase mult de la el, doar să fie bine. Totuși, are sectoare unde nu lasă nimic: nu poartă costum și cravată (la nunta mea a purtat costum, dar acum îmi pare rău că l-am presat cu asta, din dorința de a fi în rând cu lumea- ce naivă eram! Cu mintea de acum, sigur i-aș fi zis să vină în blugi!), nu ascultă muzică de proastă calitate, nu judecă, nu apără și nu regretă niciodată comunismul. Ba îi vine să-i dea cu capul de pereți pe toți care afirmă că era mai bine “înainte”…

Puțină lume ține pasul cu el. Puțină lume îl înțelege. Poate fi incomod pentru mulți. Nici nu mă mir. Nesațul cu care inhalează viața este amețitor. Uneori, chiar și pentru el. A salvat oameni din situații-limită de foarte multe ori. Nu de fiecare dată a primit respectul cuvenit. Dar aici nu se agită atât de tare. Toleranța lui pe plan personal este mult mai mare față de toleranta din viața profesională. Toleranța pentru prostie și nesimțire, la asta mă refer. Deși de multe ori mi-aș dori să-i dea afară pe oamenii ăștia așa cum îi dă afară pe clienți. Dar n-o face: mereu lasă o Portiță deschisă.

Tata nu este ceea ce numim, după regulile societății, un creștin practicant. Dar este, după toată esența creștinismului, omul care are sufletul cel mai deschis și mai disponibil din câți cunosc. Asta e ceva ce și mie mi-ar plăcea să am. Își recunoaște Greșelile. Are și el regretele lui, viciile lui, visele lui la care a renunțat dintr-un motiv sau altul. Lupta lui.

Tata nu vrea să fie “în rând cu lumea”. Nici eu nu vreau. Probabil că de la el mi se trage. Dar când “în rând cu lumea” înseamnă să minți, să te prefaci, să fii snob, să joci după regulile impuse de alții, să renunți la Frumos, să renunți la a fi Om, zicem pas.

Am avut perioade când nu ne-am înțeles deloc. Dar deloc! Fără jumătăți de măsură. Dezastru pe toată linia. Au fost momente cand mi-a forțat limitele, și momente când și eu i-am forțat limitele. Cât de tare am putut, amândoi. Au trecut. Dar o să le ținem minte mereu.

Tata și-a luat mașină, deși n-a avut și nici nu poate avea carnet de șoferi. Asta nu l-a împiedicat să ajungă unde a vrut: și-a luat șofer. A bătut România în lung și-n lat. Iubește muntele și m-a dus și pe mine pe munte. Ne-am băgat prin văgăuni, ne-au prins furtuni, am traversat munți, am făcut cele mai mari focuri de tabără, am văzut cel mai înstelat cer. S-a împrietenit cu polonezi, nemți, maghiari, cu oricine ne-am intersectat în drumurile noastre pe munte. Tata știe să se orienteze perfect, nu mi-e teamă că mă rătăcesc când sunt cu el, indiferent pe ce traseu am fi.

În urmă cu vreo 10 ani, m-a dus în Retezat să-mi arate unde a lucrat el: tunelul pe care l-a săpat prin munte: tata a fost miner. Are multe amintiri de atunci dar în timp am înțeles ce vrea să spună atunci când spune: “oamenii care pot lucra sub pământ sunt un soi aparte, parcă o altă specie.” Pentru mine, experiența de a vedea locul în care tata și-a început drumul în viață atunci când era puțin mai mare decât mine, a fost uimitoare. Chiar dacă mi-am dat seama de asta mai târziu. Și drumul lui a început făcând un lucru pe care foarte puțini aveau curaj să îl facă…

imageMulte aș putea scrie despre tine, tată…Dar azi mă opresc aici. Și acum, când ai împlinit cei mai frumoși 60 de ani pe care îi puteai avea, sunt mândră că sunt fiica ta. Și sper din toată inima ca și Siluan să se bucure cât mai mult timp de toată bogăția inimii pe care o ai de oferit. Fiindcă mi-e foarte clar că în rolul de bunic ești excepțional!

La mulți ani, tata!

P.S: acest “articol” va ajunge în format fizic, pe hârtie adică, și pe masa tatălui meu. Fiindcă el este pe sistemul low-tech: folosește tehnologia PC la minimum :)))

Andrea

Adevărata înfrângere

În lumea sportului am intrat la 3 ani: mama mă ducea cu ea la cursurile ei de balet. Țin minte și acum mirosul de parchet lăcuit. Și grija cu care ea își pregătea poantele pentru fiecare antrenament. Obișnuia sa îmi spună: “nu sunt pe lume pantofi mai frumoși decât poantele mele!” O priveam cum își strânge la piept “pantofii de sport” și îi priveam degetele turtite și deseori însângerate. Mă miram și nu înțelegeam cum poate să iubească ceva ce îi produce atâta durere.

Eu n-am avut talent la balet, deși mama ar fi fost încântată. M-a dus doi ani, sperând că bolovănelul de mine se va transforma în zbor de pasăre măiastră, dar degeaba. A renunțat la ideea de a mă vedea balerină, dar n-a renunțat la ideea de a mă educa (și) prin sport. Astfel că am practicat gimnastica ritmică, handbal, karate, tae-kwando, baschet, volei, înot. M-am ales cu o sănătate de fier, cu aplecarea către disciplină, cu multe prietenii și … o sumedenie de pantofi sport!

La început, tot ce mă interesa la pantofii sport era să fie comozi și potriviți antrenamentului. Crescând, am inceput să-mi caut pantofi sport chic. Nu ajungea doar să fie o pereche comodă, trebuia să fie și frumoasă! Și Doamne greu găseam perechea potrivită!  Anii adolescentei mi-au fost sub semnul articolelor sport: haine sport, sneakers, teniși, adidași, Converse. Converșii îi Țineam doar pentru ocazii cu adevarat speciale, erau perechea mea sport “de sărbătoare”. Mi-o adusese un unchi din America și vroiam să mă țină până la măritiș!

Dintre sutele de perechi purtate, una am păstrat-o. Atât. Și o scot, și o privesc, și uneori o îmbrățișez, așa cum făcea mama cu poantele ei. De ce? Pentru că îmi spune o poveste. Iată care e această poveste:

“Știu, sunt perechea ta preferată. Cu mine ai jucat primul meci la performanță. Cât te-ai bucurat de toate punctele marcate în meciul acela, primul tău meci în noua echipă! Dar și eu: Ahhh! Ce fremăta parchetul sub mine! Cu fiecare pas al tău mușcam și eu cu o poftă nebună din suprafața de joc! Atunci am știut că am ajuns în picioare de fetișcană hotărâtă și pasionată de acest sport. Cât de mândri eram de tine! Amândoi! De obicei, stângul e mai sfios, că se împiedică des, dar tu ne-ai bucurat pe amândoi în egală măsură!

Mamă, cât entuziasm pe tine când ne încălțai la antrenamente! Și câtă concentrare între sprâncenele tale când ne legai șireturile înainte de fiecare meci. Iar zâmbetul de după victorie, când ne scoteai agale din picioare, e cea mai frumoasă amintire pe care o avem!

Nu ne-ai aruncat niciodată cât-colo! Mereu ne-ai Așezat pe raft cu o mângâiere și un zâmbet. Chiar și atunci când îți era tot mai greu să participi la antrenamente. Chiar si atunci când lacrimile îți jucau în colțul ochilor sau îți curgeau șiroaie pe obraji. Atunci eram și noi foarte triști și tot ce voiam e să ne încalți și noi să devenim tot mai comozi, da’de-ți vom alina durerea. Nu ai spus niciodată ce ai pe suflet. Dar am început să înțelegem când ne-ai scos tot mai rar de pe raft.

Iar când ne-ai luat de pe raft și ne-ai îmbrățișat și apoi ne-ai pus la loc, am știut. Păcat că nu puteai auzi strigătele noastre! Stângul urla de-a dreptul: nu renunțaaaa! Nu renunțaaaa! Tu esti o luptătoare! Te-ai zbătut atat să ajungi aici! Ai muncit ani de zile! Ai visat catralioane de nopți cum câștigi meci după meci, cum te bucuri de ovațiile publicului! Știi cât îți place mirosul din sala de antrenament? Cum să nu mai ai parte de el? Cum să nu ne mai duci în cantonamente? Cum să faci pe plac altora și să renunți la ce te face fericită? Cum? Cum? Cum?

Au trecut anii. Tu ai grijă de noi în continuare. Ne îmbrățișezi. Încă nu știm care e motivul pentru care ne mai scoți de pe raft. Nu ai îndrăznit să ne mai încalți. Acum, ai pantofi sport Under Armour pe care îi scoți la plimbare. Dar noi te așteptam. Îți așteptăm din nou curajul de a Visa.”

Au dreptate. Acum, answer.ro e partenerul meu de nădejde cand imi aleg pantofii sport. Preferații mei sunt tenisii Tommy Hilfiger.

Însă, așteptarea lor e si așteptarea mea. Fiindca adevăratele înfrângeri sunt renunțările la vis.

Articol înscris in SuoerBlog2016

iubire în rețea

El, pasionat de IT. Eu, pasionată de ochii lui verzi. El îmi putea vorbi ore în șir despre minunăția rețelisticii. Eu îl ascultam dar nu pricepeam nimic. Dar când îl vedeam așa de entuziasmat de cabluri HDMI, adaptoare HDMI, cabluri rețea, cabluri fibră optică, router, și alte o sută de mii de acest fel, îmi părea rău să îi tai elanul spunându-i : “știi, nu mai bine ne uităm noi la filmul ăsta în liniște?” Sau “Nu înțeleg absolut nimic din ce spui, mai bine schimbăm subiectul.”

El și-a pus o ambiție tare ciudată (din punctul meu de vedere): să mă inițieze și pe mine în tainele IT-ului. Măi, da’ acest demers era ca și cum ai pune un urs polar să facă balet: caraghios și fără sens.image Degeaba îi spun omului că este misiune sinucigașă ce și-a propus. El nu și nu.

Îi explic cu mult calm că de când mă știu pe lume tot ce ține de zona aceasta a matematicii, de software, de cabluri și alte inginerii, percep ca fiind Extratereștii Mov care nu poartă pălării.

Problema e că pe lângă ochii aceia verzi are și o încăpățânare remarcabilă: că musai să mă învețe fiindcă trebuie să mă descurc în perioada de 3 luni cât va fi plecat el în schimbul de experiență pentru Conectica. Aaaaa, fac o pauză să îți explic cum e și cu schimbul acesta de experiență. Cum a prins o Portiță, cum Pac! Gata, el merge.

Eu l-am întrebat doar “Cum se numește firma unde mergi și ce-o să faci acolo?” Și el începe: “ei, stai că nu e orice firmă! Conectica a apărut în anul 2006, și are peste 10 ani de activitate, online și offline. Este un important importator și distribuitor în domeniul conecticii, oferind o gamă variată de produse din aria echipamentelor de rețelistică, conectică și periferice PC. Îți dai seama câte o să învăț la ei?? Abia astept! De exemplu, ca să-ți faci o idee: au o gamă super-variată de cabluri HDMI ! “

L-am întrerupt, spunându-i: “m-ai înnebunit cu HDMI-Urile astea!! Zici că ar fi din aur!! “

“Măi iubita! Da’ să știi că sunt cabluri HDMI cu conectori auriți!”

Ce să-i mai spun omului? E clar că sunt pe lângă subiect! Ca și atunci când l-am rugat să îmi pună un router simplu în casă și am avut parte de o pledoarie întreagă, iar într-un final, routerul Tenda a ieșit marele câșigător!

Fiindcă în vocabularul meu au intrat pe ne-observate cuvinte precum rețea, cabluri, conexiuni, prietena mea Luiza mă sună disperată într-o seară “Vino să mă ajuți fiindcă am probleme cu routerul! Nu știu de ce naiba nu merge! Și Radu mă așteaptă pe chat și nu am de gând să ratez întâlnirea cu el!”

“Întâlnirea?!? Fată, trezește-te! Dacă apeși pe butoane nu inseamna că esti la o întâlnire! Doar ai în față un ecran! “

Până la urmă m-am dus, bodogănind că Ochi Verzi este plecat în schimbul lui de experiență. Altfel, sigur îl trimiteam pe el. Nu mergeam eu, la zece seara, în pijama, să salvez o întâlnire care nici măcar nu e o întâlnire. Ajung la Luiza; asta e pur și simplu disperată: Răducu al ei nu o mai așteaptă pe chat, cum să îl rateze ea pe Răducu??

Turul doi de bodogăneală i se adresează Luizei:

“Da cine te-a pus să nu ai un router dual-band? Că ăla funcționează și pe frecvența 2.4 GHz și pe 5 GHz! Da tu ai unul care abia se mișca pe 2.4GHz! Poate Răducu aștepta mult și bine! Spune-i să-și ia ochii de la blonda din celălat chat-room și să-și mai toarne un pahar cu vine!

Hai măi, e ce trebuie sa faci asa mișto? Răducu se uita doar la mine!

Zău? Că eu nu-l văd pe aici… In fine! Daca aveai si tu unul dual-band (Router, nu un Răduc dual-band) aveai o rază mai mică de acoperire dar un semnal mult mai puternic datorită faptului că bandă de 5 GHz este mai puțin aglomerată iar posibilele interferențe cu alte dispozitive sunt aproape inexistente.
Aproape toate routerele care dispun de bandă 5GHz sunt și standard AC ceea ce înseamnă o rată de transfer superioară față de standardul N regăsit la routerele single-band. Asta înseamnă că poti experimenta probleme de performanță și fiabilitate a semnalului în banda de 2.4 GHz din cauza interferențelor cu alte gadgeturi precum telefoane mobile, dispozitive Bluetooth, hotspot-uri Wi-Fi, aparatură electronică etc. Și har Domului că tu ai destule prin casă, cred că toate îți sunt pornite! “

M-am oprit fiindcă Luiza se uita la mine cu gura căscată. La propriu! Și ochii cât cepele. Mi-am dat seama că trebuie să îl sun pe Ochi Verzi să îi spun că poate totuși am priceput ceva din lecțiile lui de IT.

Luiza a avut parte de întâlnirea cu Răducu, dar s-a dovedit a fi dual-band Răducu: am descoperit că intr-adevăr era la chat cu inca o tipă. imageNu blonda de care ziceam eu, totuși. Asta era roșcată.

Bineinteles, Luiza este disperată. Dar i-am zis că până în 30 Octombrie poate profita de Saptamnile Rețelisticii de la Conectica și se poate asigura, cu ajutorul reducerilor și echipamentelor de la ei că nu mai ratează vreo întâlnire…virtuală si ca nici o blonda, roșcata sau brunetă nu i-o mai ia inainte! Am început să îi povestesc și despre  cabluri rețea UTP dar am pierdut-o pe drum…

în schimb, Ochi Verzi e foarte foarte mândru de mine! Și mie mi-e dor de el, abia astept să vină acasă din schimbul ăsta de experiență!

Articol înscris in SuperBlog 2016

Surse foto: www.ask.com si www.conectica.ro

Rezidență de București

Întotdeauna, dar întotdeauna, orașele ascund povești. În primul rând, povești de viață. Apoi, fiecare clădire are printre ziduri istorii mai mult sau mai puțin cunoscute. De multe ori, mai puțin. Nu înțeleg din prima un oraș, se întâmplă să îmi scape detalii importante. Sau să ascult Judecățile de valoare ale altora și să nu las spațiu să-mi dezvolt propriile valorizări.

Ai fost vreodată toamna în București? Nu? Dar primăvara? Da, știu…Te gândești că este aglomerație mare. Că traficul e absolut infernal și că mersul cu mașina e mai degrabă o lecție de supraviețuire în junglă. Lume nepoliticoasă- Mitici adică. Trecători grăbiți cu priviri triste înfipte în betoane. Zgomot.Mult! Sirene, claxoane, manele, florărese. Înțeleg și gândul tău “pentru ce să vizitez un oraș atât de hulit când eu locuiesc într-un oraș-bijuterie?” Aaaaaa…te enervează cum împart ei țara: București și provincie. Atitudinea aceasta de “buricul pământului” în condițiile în care au clădiri gata să cadă la cea mai mică neliniște a pământului, când manelele au ajuns la Operă și când gradul de Civilizație a propriilor locuitori lasă mult de dorit. Înțeleg… Arhitecții Bucureștiului sunt supărați, locuitorii Bucureștiului sunt supărați, toată lumea privește revitalizarea și culturalizarea orașului ca un soi de misiune imposibilă.

Este adevărat ce spui. Însă Bucureștiul nu este doar asta. Nu este doar covrigi, shaorma și can-can. Capitala a avut vremuri de aur și sunt oameni care luptă din răsputeri să reînvie acele vremuri. Supranumit și Orașul de beton, București nu înseamnă doar junglă. Sunt chiar și oaze în această urbanitate care s-a dezvoltat haotic.

Te Invit în Bucureștii vechi și noi. Te Invit să lași deoparte toată imaginea diformă promovată de mass-media și să-ți lași simțurile să descopere care este adevăratul spirit al Bucureștilor…

Și ca să pun început bun, foarte bun aș zice, la varianta de cazare în București, am ales pentru tine frumosul Hotel Domenii Plaza. Acest hotel face parte din primul lanț de boutique-hoteluri din Româniia: grupul Residence Hotels. În București au trei dintre hotelurile lanțului Residence Hotels: Arc de Triomphe, La Conac și Domenii Plaza- unde ești tu cazată. Iar al patrulea, Les Mandariniers este situat pe Riviera Franceză, în Hyeres.

Am ales acest hotel pentru tine, din 3 motive: imageedificiul în care se află hotelul Domenii Plaza a aparținut scriitoarei Doina Uricariu, aflându-se pe lista clădirilor patrimoniu arhitectural național. Știu cât iubești scriitorii, deci ce poate fi mai frumos și mai în spiritul liber al Bucureștiului decât să petreci câteva zile într-o clădire în care s-au țesut povești, s-au scurs versuri printre scânduri, s-au consumat iubiri. Acesta este primul motiv.

Al doilea, amplasarea în zona rezidențială a capitalei. Hotelul este în apropierea mănăstirii Cașin și a Arcului de Triumf. De aici vei ajunge cu ușurință la toate obiectivele turistice, vei putea explora la pas zona-știu cât îți place să te plimbi pe jos-.

Al treilea motiv, imagecare te va bucura din nou: saună și jacuzzi !! După plimbările lungi pe care ai să le faci, după ce vei fi scotocit Bucureștiul prin toate cotloanele, parcurile, librăriile, muzeele, cafenelele și galeriile, va fi mai mult decât perfect să te relaxezi în atmosfera intimă oferită de zona de Spa a hotelului.

Tot ce ai de făcut, e să petreci 5 zile minunate și apoi să schimbăm impresii. Sunt curioasă dacă îți vei menține aceași părere despre capitala noastră.

Ludmila m-a luat și de data asta prin surprindere. Cum s-a străduit ea să îmi arate o altă față a Bucureștilor. Acum, la finalul acestor 5 zile pot spune liniștită că a meritat să o ascult. A meritat să trăiesc experiența Ateneului, a Centrului Vechi, a Muzeului Național de Artă dar si a Muzeului Țăranului Român. Cei de la Arcen, cu turul lor numit “Cu bastonul prin București”, mi-au îndrumat privirile către casele boierești și bisericuțele de cartier.

Iar cei de la Domenii Plaza, fabulosul boutique-hotel la care am stat, mi-au oferit o perspectivă cu totul nouă asupra serviciilor hoteliere. imageCel mai mult mi-a plăcut cum este amenajat hotelul, cât de bine păstrează aerul unei epoci caracterizate de elegantă și rafinament. Iar camera mea…de vis! Cred că este prima cameră de hotel în care am stat și pe care o numesc cu ușurință “a mea”. Pentru că m-am regăsit în toate detaliile de design, iar amabilitatea personalului mi-a depășit asteptarile. Cu mult!

După aceste două aspecte, lucrul care îmi va trezi mereu amintiri plăcute este zona SPA! Intimă, cochetă, perfectă după o zi de cutreierat prin București. Curățenie ireproșabilă, cocktailuri fine. Dream come true! Câtă dreptate a avut Ludmila!!

La plecare, am luat și oferta pentru evenimentele coporate! Chiar nu m-am putut abține și deja mi-am facut planul pentru evenimentele pe care trebuie să le pregătesc impreuna cu partenerii mei din București: este o minunată locație pentru evenimente corporate: trei săli de conferință (Domenii, Cașin, Studio) dotate cu tot echipamentul necesar plus soluții de catering super-rafinate! Cu siguranță ne vom impresiona clienții și cu siguranță ne vom simți foarte bine!

Ludmila va fi foarte fericită să vadă ca invitația ei, de a mă iniția în Bucureștiul frumos, a avut un atat de mare succes! Dar și eu sunt fericită! Da, într-adevăr, Bucureștiul are defectele sale. “Se respectă”, ca orice mare capitală pe care am vizitat-o: e murdar ca și New-York (asta am remarcat de prima dată de când le-am trecut pragul acestor două mari orașe), scump ca și Londra (dar asta nu mă mai miră) și serviciile în instituțiile statului sunt la fel de proaste ca în Atena (din păcate!).

Însă image există Oaze de Excelență, așa cum a fost pentru mine hotelul Domenii Paza.

Există oameni frumoși și dedicați. Există casele brâncovenești pe care nu mă satur să le privesc. Există poveștile din spatele Ateneului. Există Caru’ cu Bere, locul preferat al lui Coșbuc și Caragiale și Curtea Veche, cetatea din Centru.

Abia aștept să re-trăiesc aceste experiențe și altele noi, la fel de valoroase! Acum fug să-i povestesc Ludmilei noile istorii care îmi îmbogățesc viața!

Salut Bucuresti!

Articol înscris in SuperBlog2016

Atelierele feminității

Am pregătit o serie de 4 super-ateliere(fiecare atelier are o tematică individuală) care au scopul principal de a te ajuta să îți (re)descoperi feminitatea și bucuria de a-ți trăi această feminitate. Însă, ca fiecare eveniment patronat de DaDa Stories , avem ceva cu totul și cu totul…magic!Adică:                                                                          Frumusețea și sacralitatea tradiției românești, pregătite pentru a te însoți în călătoria (re)descoperirii propriei tale feminități. Pregătite de Cristina Butușină, antreprenor- Broderiile ANA și organizator evenimente, pasionată de alchimia feminității și de magia tradiției românesti. Sub atenta ei îndrumare, vom realiza un obiect-mărturie al acestor ateliere. Un obiect-amintire pe care poți să-l folosești drept busolă, ori-de-câte-ori simți că ai deviat de la traseu.

SUPPA BAR ORADEA gazda noastră, ne va răsfăța cu supă-cremă aromată și gustări dulci. Poate afară va ploua, va sufla vântul, sau chiar va ninge! Dar noi vom fi la căldură, învăluite în arome pufoase.

Vom frământa aluat, și subiecte fierbinți. Împletim cosițe și tehnici de coaching. Coaching-ul este pasiunea mea și o pun cu tot dragul în slujba feminității în această serie de 4 ateliere. Prin Exercițiile si tehnicile pe care le aduc cu mine, facem câțiva pași în Oaza de Coaching și așa vei afla lucruri noi despre tine. Unele, nebănuite. Altele pe care le-ai intuit dar nu le-ai dat prea mare atenție.

Toate acestea, cu scopul de a te aduce mai aproape de …tine. De bucuria că ești femeie. Tu cum îți trăiești feminitatea? Care sunt rolurile tale? Cum îți valorifici feminitatea? Sunt câteva dintre întrebările la care căutăm și găsim răspuns.

CÂND?
2 Noiembrie, 18:30-20
16 Noiembrie,18:30-20
29 Noiembrie,18:30-20
7 Decembrie, 18:30-20

UNDE?  la minunatul SUPPA BAR, Piața Ferdinand, Oradea

ÎNSCRIERI:
E-mail: storiesdada@gmail.com SAU prin SMS la Tel: 0742665019

COST: 55 RON/pers/atelier SAU

43 RON /pers/atelier dacă vii însoțită de minim 2 prietene (adică aveți un mini-grup de 3)  SAU

172,00 RON  în loc de 220,00 RON dacă achiți integral cele 4 ateliere în 2 Noiembrie (adică la primul atelier).

Te așteptăm cu mult-mult drag,

Echipa DaDa 😉

Realitatea DaDa

Lumea DaDa înseamnă foarte multe lucruri. Pentru a vedea exact ce și cum, te Invit pe pagina de Facebook https://www.facebook.com/dadastories. Nu de mult i-am dat drumul (paginii!) și vrem să creștem frumos și sănătos. Așa că, dacă îți place, știi ce ai de făcut 😉

Sunt multe variante de organizare a evenimentelor, noi însă propunem acel “nu știu ce” care te face să întorci capul, să vrei mai mult, să ții minte toate detaliile.

Bine ai venit în lumea DaDa, sigur ai să te simți bine cu noi! 😉

DaDa Stories

Iubire de…stampila

Bună, eu sunt Dati și sunt o ștampilă . Bunnăăă Datiiiiiii!

Recunosc, e prima dată când vreau să vă vorbesc. Vin deja de câteva luni însă abia acum simt cu adevarat că mi-au fost utile aceste întâlniri. Când amicul meu, Barbă Sură mi-a spus că aici s-ar putea să îmi găsesc sprijin, i-am râs în nas:

-Păi tu vorbești!??! Că după Craciunul trecut ai zis că te faci dispărut și că nu mai suporți dacă cineva îti zice “aș vrea să îmi aduci un Porsche410”. Și acum îmi zici tu mie că de pe etajera ta ai început să  vezi lumea prin lentila optimismului. Mda…

La primele întâlniri vă vedeam pe toți niște ratați care nu ați fost în stare să vă depășiți condiția. Îmi venea să mor de râs când o auzeam pe Barbie:”nu pot să mă mai suport. Toate ideile mele îmi par blonde. M-am săturat de atâta plastic. Perfecțiunea aceasta a trupului meu desenat de alții o găsesc inutilă. Iar Ken devine tot mai plictisitor. Ce să fac?!?” Nu te supăra Barbie, dar chiar așa gândeam.

Acum, pot zice cu glas răspicat: Sunt ștampilă. imageȘtampilă datieră. Părinții mei sunt Colop. Și multă vreme, am fost Grozav de invidios pe toți ceilalți frați ai mei. Bineînțeles, și pe surori. Gemeni datieri suntem mulți, după cum se poate vedea. Dar pe lângă gemeni, familia ștampilelor Colop este imensă, vă dați seama cam câtă invidie am adunat eu…

Am pășit mândru în lumea ștampilelor personalizate. Îmi făceam meseria cu mult drag. Când foi după foi marcam data corespunzătoare, nimic nu mă făcea mai împlinit. Mirosul de pagina albă îmi dădea fiori. Abia așteptam ca tușul meu să se întâlnească cu albul ei. Clar, mă simțeam important deși munceam deseori până la epuizare: sute de pagini fără oprire. Mâna care mă conducea pagina după pagină, mă ținea într-o mângâiere continuă. Știam că sunt important. Știam că existența mea are un sens.

Până când am văzut cum ne “diversificăm”. Tot mai mulți Colopi. Am început să am dubii la seria de mini-datieri. Serios, acum!? La ce bun să fii mini când exist eu?! Întrebările despre sensul meu ștampilățesc S-au înmulțit când m-am pomenit cu frații Microban. Îi vedeam cum se fălesc pe Facebook   . Atunci am făcut un scandal monstru și m-am certat chiar cu naiva Save The Date. Mi-a părut rău: asta trăiește doar în istorii de Amor: o prostuță. imageLovitura de grație am resimțit-o în momentul în care au apărut ștampilele ecologice.

Pe bune!?? Ecologice???? Măi da cu aerele alea a lor de zici că mâine salvau planeta de la încălzirea globală. De la foamete chiar!  Am simțit că o iau razna. Am început să nu mai lucrez cu spor. Chiar simțeam lehamite. Nu-mi mai vedeam utilitatea…doar eu nu contribuiam cu nimic la desăvârșirea planetei. Pe scurt, am intrat în cea mai urâtă depresie.

Și Moșul Barbă-Sură m-a adus la voi: Grupul Obiectelor Anonime. Cel mai bun lucru care mi S-ar fi putut întâmpla. Vă multumesc că mi-ați suportat fițele. Știți, pentru că venim dintr-o dinastie atât de bine înfiptă în lumea ștampilească, cum e Colop, avem uneori tendința de a fi infumurați. Asta pentru că știm cât de bine ne putem face treaba. Cât de serioși suntem. Cât de multă bucurie putem aduce.

Da, eu sunt datieră Colop. Și sunt tare mândru de asta. Abia astept să-mi încep din nou treaba. Multumesc, și vă îmbrățișez.

Dar, Barbie…serios acum: găsești perfecțiunea trupului tău inutilă?!?? Ce să zică atunci bibeloul ăsta de pește-lună??? În fine. Gata. Să mai vorbească și alții.

Articol înscris pentru SuperBlog2016

Galactic View

Cu primii, eșec pe linie. Deși am specificat de la bun început că am nevoie de acte in 3 zile, și ei au spus “Sigur că da!”, în a patra zi îi sunam în mare disperare. Cu chiu cu vai, în ziua cinci am primit traducerile. Pac! I-am tăiat de pe listă și nu-i recomand la nimeni!

Nr.2, destul de profi dar plicticoși nevoie mare! Doamna care mi-a preluat documentele mi-a accentuat următoarele, pe o voce ușor sâsâită: “Mmm, știți, aici în agenție e treabă foarte serioasă! Trebuie să vă analizam documentele și de trei ori.” De fiecare dată când ajungeam la ei mă lăsa pofta de viață.

“Avem 12 limbi disponibile, dar la cerere vă putem satisface și alte dorințe!”- ooooookkkkkkkkk, asta bate bine a pornoșag. Nici n-am mai păstrat vreun contact cu respectivii. Ăștia au fost numărul trei.

Traduceri medicale

M-am săturat de ele fiindcă m-am lovit până acum tot de ceea ce nu trebuia să existe pe piața aceasta a traducerilor. Înainte de aceste experiențe asociam traducătorilor și interpreților un aer ușor mistic: la o adică, dintr-o singură mișcare pot schimba sensul unei fraze întregi. Cuvintele astea: ce încurcături pot face! Și cum pot fi ele și miere și venin în același timp…Pot da speranță sau pot lua speranța. Cancer-iată cuvântul care, dacă ar fi să fac un top al alungătorilor de speranță, ar sta în fruntea clasamentului. De vreo 5 ani îl duc la apostilat, interpretat, tradus, legalizat, imprimat pe zeci de pagini. De asta am devenit extrem de sensibilă la traducători. Am început să îi vad ca fiind o specie aparte, care în functie de cât de bine își fac treaba capătă valențe fie de personaje pozitive fie de personaje negative.

Prima dată, cuvântul-hoț a intrat fulger în viețile noastre. Sentimentul de stupefacție și de mirare absolută a fost atât de puternic încât medicul mi se părea că vorbește aiurea. După ce m-am dezmeticit mi-am dat seama că și vorbește și se comportă aiurea. Citez: “stadiul bolii este destul de avansat. Totuși eu vă pot opera doar peste 1 lună și chiar și așa, sunt 80% șanse ca decesul să aibă loc pe masa de operație.” Serios?!? Păi dacă e avansat, de ce mai așteptați o lună? Și dacă aveți doar 20% șanse de reușită, cum ar fi să recomandați pe cineva care are 80% șanse de succes? N-am avut cu cine. Categoric, medicul își pierduse translatorul de profesionalism. I-ar fi prins bine unul. Hotărâtă să nu-mi las speranțele furate, am plecat în străinătate pentru tratament, și atunci am colaborat cu agenția nr1: ăia lenți din cauza cărora mi-am simțit stomacul arici.

Peste ceva vreme, din nou un medic incompentent (cum Doamne pot dormi noaptea??), din nou Căutare de alternative peste granițele țării. Atunci am intrat în contact cu numerele 2 și 3. Cu plicticoșii ăia nu puteam face treabă bună: erau mai puși pe compătimit și pe răs-verificări decât să se conteze pe nevoia clientului. Adică a mea.

Îmi pierduse speranțele cu totul. Chiar renuțasem să mai cred că poate exista o agenție de traduceri care să fie o garanție a profesionalismului, unde să nu văd mutre acre sau replici de genul “vaaaiiii, dar ce rău îmi pare…Cum faceți față? Eu în locul dv nu știu cum rezistam…” Și, culmea! logo_swiss_solutions.cdrÎntr-o zi senină de Septembrie-zi în care îmi frământam mintea să găsesc o soluție pentru Irina- primesc de la Radu un buchet imens de flori și 1 bilețel cu patru cuvinte.

Agenția de traduceri Swiss Solutions – numele mă duce cu gândul la seriozitatea elvețienilor. Cu foarte puțin entuziasm, mai mult din cauza buchetului de trandafiri, am tastat să intru pe site-ul lor. După primele cinci minute, un gând voios mi-a aterizat printre neuroni: traducerile medicale din România sunt salvate! Am intrat în contact cu ei și mi-am dat seama rapid că toate cele scrise cu meșteșug în spațiul lor online se verifică și în offline.

Când inima abia îsi mai găsește curajul să bată o zi în plus, când ochii se satură de atâta plâns dar totuși mai au lacrimi de eliberat, îți dorești să ai oameni pe care te poți baza. Când știu sigur că traducerea unui termen medical face diferența dintre aplicarea unui tratament sau altul, mă uit de 10 ori la agenție. Și la Swiss Solutions până și prezența lor în rețelele de socializare https://www.facebook.com/SwissSolutions/cu vestitele lor traduceri medicale are un aer jovial.

E și așa destul de dur diagnosticul si boala. E însă mai ușor de suportat dacă lucrezi cu oameni pentru care birourile lor sunt “locații galactice”, soluțiile pe care ți le pot oferi trec drept “soluții pentru eroi” iar pentru a afla mai multe despre ei, trebuie “să faci cunoștință cu echipa noastră galactică”. Traducerile lor sunt de o calitate cosmică, și asta mi-a confirmat-o și medicul austriac la care a trebuit să la duc.

www.swiss-solutions.ro

www.swiss-solutions.ro

Eu am avut nevoie de o mică parte din expertiza lor, dar sunt disponibili în 78 de limbi terestre! Despre cele aferente altor planete, nici n-am întrebat!

Cel mai important lucru e că prin promptitudinea oferită, prin umorul și degajarea caracteristică, m-au ajutat să lupt cu marele cuvânt-hoț. Mi-am umplut rezervoarele cu speranță. Deși nu ăsta e scopul lor, doar sunt agenție de traduceri, nu cabinet de consiliere emoțională! Dar cum Doamne să nu zâmbesc când își spun Swisssolutieni, și când de pe prima pagină mă așteaptă cu îndemnul: Be a Hero!

www.swiss-solutions.ro

www.swiss-solutions.ro

Așadar, Hope is back, The Hero is here!

Articol înscris in cosmicul SuperBlog2016