Senzational!

Suntem atrasi de senzational. Uneori, dorim acest senzational cu ardoare in viata noastra. In relatiile de la munca, in familie, cu prietenii, cu iubitul/a, cu sotul/a. Si bineinteles, vrem senzational de la divinitate.

 Si, incepem : “Doamne, daca esti acolo, da-mi un semn! Dar unul foarte clar, unul care sa ma lase cu gura cascata!”  Si noi il asteptam pe Senzationalul Isus sa vina si sa performeze.

Sa performeze si sa ne dea viata peste cap. Nu e suficient ca ne daruieste o noua zi, in fiecare zi. Nu e suficient ca ne pazeste si trecem cu bine,  intr-o fractiune de secunda,  peste o situatie care s-ar fi putut termina dezastruos pentru noi.

Culmea e ca divinitatea apreciaza simplitatea noastra, dar noi asteptam de la divinitate o manifestare senzationala. Suntem mici, nesemnificativi pentru unii, dar in ochii lui Dumnezeu suntem cei mai importanti. Si  liberi. Si nu vrea de la noi senzationalisme.

Atunci cand ne manifestam cea mai mica dorinta de apropiere fata de divin, suntem intampinati simplu, fara filosofii, fara jocuri de cuvinte. “Vino!”.  Vino- asa ii raspunde Isus lui Petru cand acesta ii spune “Doamne, daca esti Tu cu adevarat, porunceste-mi sa vin pe apa spre Tine”. Si Petru porneste plin de credinta, de incredere.

Si noi pornim asa de multe ori la drum. Avem incredere, avem resurse, avem convingerea ca totul va fi bine, ca ne indreptam in directia buna. Suntem plini de elan. Undeva, incepe sa scada nivelul de incredere. Apare fasneata neincrederea. Dubiile. “Chiar sa fiu unde trebuie? Chiar asa e?”

Incet-incet, ne scufundam si noi ca si Petru. Ne cuprinde indoiala. Si Petru simte indoiala: “Sa fie oare Isus?” .  Inspaimantat, striga “Doamne, scapa-ma!”. Si Isus ii intinde mana: “Putin credinciosule, pentru ce te-ai indoit?”

Se intampla ca si barca noastra sa fie lovita de valuri. Uneori pornim plini de elan pe drumul auto-cunoasterii, al desavarsirii duhovnicesti, al apropierii de divinitate si pe undeva, pe acest drum, incepem sa avem indoieli: chiar exista Dumnezeu? Chiar sunt copilul Lui? Chiar am scanteie divina in MINE?

Esential e ca (si) in acele vremuri sa ne rugam sincer “Doamne, scapa-ma!”.  Sa privim catre divin, chiar daca picioarele se scufunda, sa invatam de la Petru … Sa invatam de la Isus care incepea orice lucru cu rugaciune.

* Inspiratia acestor randuri am primit-o din cuvantul de invatatura de duminica, 10 august 2014, biserica Sf. Nicolae, Oradea

Cu bucurie,

Andrea

Coaching despre… ce vrei TU

Continuam cu atelierul numarul 4 din seria Coaching No5!
Tema: Coaching despre ce vrei TU

Ridică la fileu orice situaţie. Pune pe tapet orice întrebare. Adu în discuţie orice ţi se pare interesant. Ce te frământa. Despre ce ai vrea să afli mai multe.

Le abordăm din perspectiva coachingului şi surprizele se vor ţine lanţ!

Participi la acest atelier dacă
– vrei să fii provocat
– vrei să fii cu mintea deschisă
– îţi place să auzi experienţele altora
– vrei să împărtăşeşti ideile tale sau/şi nelămuririle pe care le ai.

Ce facem diferit?
Teoria ca teoria, dar practica … ne învaţă!
Cum?
Trecem prin sita coachingului toate subiectele propuse de participanţi. Lăsăm de-o parte etichetarea cu “bine” sau “rău” a subiectelor. Pur şi simplu creem un spaţiu în care discutăm despre orice, la modul liber.

Dacă ştii pe cineva interesat de subiect, dă-i de veste şi haideţi împreună!

Inscrieri si detalii, pe:

Coaching No5         si

http://oradea.incubator107.com/atelier/Breasla%20Gl%C4%83suitorilor/1328


Va astept cu drag si … provocari!

Ia tot ce vrei dar nu uita ce e mai pretios

Vreau sa impartasesc cu voi, o poveste care mi-a placut foarte mult:

O vaduva,  dupa moartea sotului, traia zile grele, in saracie lucie. Ii era din ce in in mai greu si se ingrijora pentru propriul copil: nu mai avea cu ce sa il hraneasca.  Cu toata rusinea, lua hotararea de a merge la cersit. Isi lua copilul in brate si porni catre oras. Cu mintea plina de ganduri, rataceste drumul si ajunge in dreptul unei pesteri de unde aude o voce: Ia tot ce vrei dar nu uita ce este cel mai pretios!

Uimita, femeia intra in pestera si descopera bogatii cum nu mai vazuse pana atunci! buimacita si plina de bucurie, indeasa prin toate buzunarele aur, pietre pretioase, bijuterii. Vrea tot mai mult. Cauta peste tot. Se gandeste cum sa faca sa duca cu ea cat mai multe bogatii.

Din cand in cand, vocea se aude raspicat: Ia tot ce vrei dar sa nu uiti ce e mai pretios! Ia tot ce vrei dar nu uita ce e mai pretios! In curand se inchide poarta pesterii!

Vaduva are toata atentia concentrata asupra bogatiilor, nu stie pe care sa puna mana mai repede, cate sa ia. In alergatura printre comori, abia reuseste sa se strecoare afara.  Piatra se pecetluieste, vaduva e fericita ca are bogatii nespuse. Ajunsa afara, se intreaba :

-Ce o fi fost cu vocea aceea? Cum adica sa iau tot ce vreau dar sa nu uit ce e mai pretios?!?! am luat atatea obiecte pretioase…

Dupa un moment de liniste, vaduva isi simte inima tot mai mica. Abia mai poate respira. Baiatul, baiatul ei…a ramas inchis in pestera. In nebunia adunarii comorilor, uitase de copil…

-Cum am putut sa fac una ca asta? El e tot ce am eu mai bun pe lumea asta… Cum am facut asta?!?!?!

Si printre lacrimi, in fata intrarii pecetluite a pesterii, intelege mesajul vocii : IA tot ce vrei dar nu uita ce e mai pretios…

Sa aducem povestea in viata noastra de zi cu zi: baiatul reprezinta sufletul nostru. Suflet pe care, de multe ori, il uitam prin te miri ce situatii, circumstante. Suflet pe care abia la final il apreciem. Suflet pe care, in loc sa il umplem cu bogatii, il lasam deoparte si adunam “lucruri pretioase” pentru exteriorul nostru.

*Poveste extrasa din cuvantul de invatatura de duminica, 3.08.14, biserica Sf.Apostol Andrei, Oradea

Cu bucurie,

Andrea