Prichindeaua

E o fetiță mică-mică, de doi ani și un pic. Bondoacă, creolă, cu ochii mari, și un ciuf de codiță prins în vârful capului. Are pașii mărunți și apăsați.

Pe holul spitalului, stă pe un scăunel roz. Stă așa, cum stăteau altădată bunicile pe băncile din fața caselor. . Când am văzut cât de liniștită e ea acolo pe scăunelul ăla mic-mic, mi-am spus: oare ce așteaptă să vadă? ce i se poate părea atât de interesant pe holul ăsta unde nu-i țipenie de om? N-am apucat să-mi termin șirul gândurilor că am zis cu voce tare:

ce totală e fetița asta! cum stă ea aici, de parcă ar fi fost bătrână odată.

Și atunci am aflat: micuța nu are vreun adult cu ea. E internată în salon împreună cu un frățior, mai mic. Are și frați mai mari, dar sunt împrăștiați prin cartiere, la cerșit. Mama e și ea prin spital, pe undeva, gravidă cu următorul prunc. E singura fetiță care are voie să stea pe hol, în rest toți copiii sunt îndrumați să rămână în saloane împreună cu aparținătorii lor.  Bineînțeles că mintea mea s-a blocat la faza cu : acest copil de 2 ani este singur într-un spital. Singur, singur, singur. Cum se poate așa ceva? Cum se descurcă? 

Mai făceam un pas către ieșire, mă mai uitam la ea cum își bălăngăne piciorușele alea minuscule și cum îți ține mânuțele așezate în poală. Mintea mea? în continuare blocată. O aud pe una din asistente din capătul holului, strigând-o pe nume și întrebând-o:

vii să-ți dau o bomboană? Vrei?

Și cu o bucurie măsurată, cântărită oarecum, s-a apropiat de camera în care era asistenta și a așteptat în ușă bomboana. A luat-o fără grabă, fs-a dus înapoi pe scăunelul ei, și a mâncat-o. În tot timpul ăsta, asistenta vorbea cu ea ca și cu un adult, iar cărăbușul de fetiță întelegea tot.

Iar eu a trebuit să grăbesc pasul către lift fiindcă, deși nu fac asta în spital niciodată, am început să plâng.

Lecția de azi a fost una…dură și valoroasă. Ca un semn de exclamare pentru lucrurile care mi se par normale. Fiindcă, nu-i așa că e normal să îmi sărut fiul de noapte bună? Nu-i așa că e normal să îl țin în brațe atunci când e răcit, are febră sau s-a lovit în joaca lui? Nu-i așa că nici măcar nu concep că dacă el ajunge cumva în spital, eu să nu fiu acolo?

Cu toate astea, sunt copii care nu se pot cuibări în brațele părinților și sunt părinți care nu își pot alina copiii.

N-am plâns de mila fetiței. Lacrimile au pornit șuvoi fiindcă nu știu dacă am mai văzut atâta seninătate, inocență și dârzenie, într-un corp de nici 1 m înălțime…

Dacă și tu esti în categoria cu ”e normal să…” uită-te bine la oamenii pe care îi ai în jurul tău și care îți vor binele, care te iubesc. Ești privilegiat.  Dacă ești părinte și poți să îți susții copiii sau copilul, bucură-te. Esti privilegiat.  Orice văicăreli ai în program, opreste-te. Când un copil de-o șchioapă zâmbește deși e singur în spital, tu nu mai ai scuze. Fă ce ai de făcut și fă bine.

De multe ori, considerăm că ni se cuvine. Ni se cuvine tot ce e mai bun. Așa să fie?

Cu drag și gândul la fetița de azi,

A.N.

Dragoste Timp Moarte

Tânjim după dragoste, vrem mai mult Timp și ne este frică de Moarte. Dragoste, timp, moarte- acestea trei ne guvernează viețile.

Una dintre cele mai faine idei pe care a fost construit filmul Collateral Beauty (2016). Dacă încă nu l-ai văzut, neaparat vizioneză-l. Cu siguranță nu e un film la care să mânânci popcorn fiindcă riscul de a ți se opri floricelele în gât este prea mare, de prea multe ori în timpul vizionării.

După filmul acesta, am început un exercițiu interesant: Collateral Beauty, așa ca numele producției. Ce înseamnă asta?

Caut -uneori foarte mult- să găsesc frumusețea colaterală în fiecare situație neplăcută. Fiecare conjunctură pe care o resimt la prima vedere ca fiind dezastruoasă, negativă, dureroasă, frustrantă, are undeva un aspect, un lucru care se dovedește că ascunde o frumusețe. Și da, orice situație negativă s-a dovedit a avea ca și consecință și un aspect mai profund care m-a determinat să descopăr lucruri valoroase despre mine sau despre ceilalți.

Sigur că lucrul acesta nu este nou, unii mai deștepți decât noi vorbesc despre această frumusețe colaterală încă din timpurile biblice. Dar filmul acesta face notiunea mai accesibilă, o impachetează în ambalajul strălucitor al Holywood-ului și ne-o serveste cu zâmbetul pe buze.

Da, poate dura mai mult până te obișnuiești să vezi frumusețea din noroaie. Și da, chiar poate fi enervant. Nu contează. Ce e cu adevărat important e că îți antrenezi mintea, corpul, sufletul, să descopere abundența, frumusețea, bucuria. Care într-un mod foarte ciudat vin deseori la pachet cu suferința, durerea și regretul.

Așadar, care este motivul pentru care tu te trezești dimineața? Ce te împinge mai departe: dorința de a avea mai mult timp? Sau de a avea parte de și mai multă dragoste în viața ta? Oricare este răspunsul, nu aștepta de la nimeni să vină cu soluția la problemele tale. În ședințele de coaching, oamenii spun de multe ori:

dacă soțul s-ar comporta altfel, eu aș fi fericită. Dacă șeful meu m-ar plăti mai bine, eu aș da 100% la servici. Dacă viața mi-ar oferi tot ce am nevoie, atunci aș simți că trăiesc din plin.

Ahaaa! Și marmota învelea …  Vești cât casa: poți aștepta mult și bine. Nimic nu se va întampla așa. O să te ajungă acei 60 de ani și vei avea zâmbetele pline de regrete sau frustrare.

Avem Timp din abundență. Dragostea e peste tot. Moartea (pierderea, transformarea) e parte din viață. Așa că, lasă scuzele, lamentările, văicărelile și pune-te pe trăit.

Cu încredere în frumusețea colaterală,

Andrea

 

Voluntar SMURD, ziua 1

În cămăruța de 1×1, am îmbrăcat rapid echipamentul alb. Aștept momentul ăsta de foarte multă vreme, de vreo 6 luni mai exact. Fix din ziua în care am susținut examenul pentru a putea deveni voluntar SMURD.  Bineînțeles, ca orice om care a vizionat Anatomia lui Grey măcar de 3 ori, am o sumedenie de filme în cap. Și tot bineînțeles, nici nu mă aștept să semene ceva din filmele mele rulate printre sinapsele neuronale, cu realitatea.

Așadar, ziua 1: aș vrea să fiu acolo, în mijlocul acțiunii, să salvez o viață, ba nu, două!- și asta în primele 10 minute, clar.  Inspir-expir: sunt pe urgențe minore. Ceea ce e foarte bine ținând cont că nici măcar o recoltare de sânge nu știu să fac. Încă!  Ce Doamne-iartă-mă să fac eu la urgențele majore?!?! să leșin eventual. Dar asta sunt eu, întotdeauna am început cu ce e mai greu. Noroc că oamenii ăștia de la UPU au un sistem bine pus la punct. Așa că încep ușurel, cu un EKG. Și cu foarte mult observat: încerc să mă obișnuiesc cu locul, cu oamenii, cu pacienții, cu protocoalele. Mă strădui să nu încurc pe nimeni și în același timp să învăț.

Orele trec foarte repede la UPU și îmi dau seama că am intrat într-o nouă eră: cea în care abia aștept să ajung iar la Urgențe! Știu, sună ca și cum nu-s cu toate țiglele pe casă dar nu am zis eu vreodată că am acoperișul complet.

Când mă așez în mașină îmi dau seama că mă dor îngrozitor picioarele (cum pana mea rezistă asistentele și medicii atâta în picioare?!?!?!) , că nu am băut apă deloc de cateva ceasuri, de mâncat nici atât, și că viața e fragilă. Ce m-a impresionat cel mai mult azi? Situația unei paciente care a venit crezând că are o afecțiune foarte ușoară și când colo i se descoperă o situație chiar gravă. De asta zic că suntem fragili, deși ne credem Zeus sau Afrodita de prea multe ori. Nici nu clipești bine de 5 ori și PAC! tot ce credeai tu despre tine se schimbă radical.  De unde îți iei forța să mergi mai departe când în față e indicatorul cu „Drum infundat” ?

Sumar Ziua 1: 10 EKG-uri, colici biliare, arsuri, tăieturi, picioare amorțite (ale mele!), tumori,  meditație la fragilitatea omului.

Andrea

 

Ce vede copilul tau?

O vizită fulger într-un magazin în care de obicei găsesc lucruri frumoase. Nu și azi. În timp ce caut jocuri de construit, suficient de complicate să stârnească interesul unui puști de 9 ani, observ câteva covoare pentru camera copiilor. Mă uit mai bine și mă întreb: covorul ăsta sigur e pentru copii?!?!?! I-am făcut o poză: o vedeți mai jos. Vedeți și voi tipele astea aproape dezbrăcate care privesc lasciv peste umăr? Sigur că da, musai să fie blonde, pe tocuri de 20cm. Sau brunete, dar cu fusta de-o palmă și cizme “sexi”.

Doar e important să îi învățăm de mici cu sexualitate exacerbată, cu femei care nu pot decât să se plimbe dezbracate pentru a capta atenția unui bărbat, cu stereotipuri de genul: mașini tari=femei frumoase.

E mai simplu să crească gata setați: fetele să își poarte fundul pe afară în speranța că vor prinde

o plimbare gratis cu ceva mașină ultimul răcnet și băieții să devină sclavii banilor fiindcă doar așa vor avea fufe pe lângă ei care să le satisfacă…ego-ul.

Faină strategie, nu?

Tot mai des în ultima vreme, în sesiunile de coaching, clienții caută soluții pentru a depăși revolta propriilor copii.

Revoltă mascată sub comportamente agresive, lipsă de acasă, obrăznicie, crize de furie. Să ne mire? Chiar deloc! În primul rând noi adulții trebuie să facem alegeri diferite dacă vrem relații diferite cu cei din jur.

Și când mă întreabă cineva: Bine, dar eu cum să îl schimb pe copilul meu să nu mai fie așa? întotdeauna răspund: Hai să vedem cât esti dispus să schimbi la tine întâi.

Suntem responsabili ca părinți de sănătatea emoțională a copiilor. Degeaba ne trezim când au 20 de ani că Vaaaii, nu îmi mai recunosc copilul! Eu nu așa l-am crescut!

Îndemnul meu e să fim atenți. Să ne deschidem ochii. De ce dintre toate produsele sclipicioase și ambalate care mai de care mai frumos, mi-a căzut privirea exact pe acest covor? Poate fi un semnal de alarmă.

Da, lumea în care trăim e plină de oameni meschini, cu interese, cu zeci de fețe. Da, e mult mai ușor să faci pe cineva dependent de ceva (orice: zahar, pornografie, alcool, selfie) mai ales dacă începi de la vârstă fragedă și îi livrezi mesajul din toate părțile.

Dar nu înseamnă că dacă un lucru este des întâlnit reprezintă firescul, normalul.

Andrea, life-coach

 

Casă-Acasă

Am locuit dintotdeauna la bloc: într-unul înalt și gri. Apartamentul este foarte spațios, și în fața balconului avem un tei. Asta înseamnă că sunt zile atât de parfumate încât plămânii mei nu-și mai încap în piele de bucurie. În serile când e teiul înflorit balconul se transformă în zonă de relaxare 100%: nimic altceva decât 2 șezlonguri și multe povești până trecem bine de miezul nopții. imageBunica, în schimb, a locuit mereu la casă și eu abia așteptam sfârșitul de săptămână: o rupeam la fugă către ea. Norocul meu e că stă la 10 minute de blocul meu. Așa că, locuind la bloc cu tei în dotare și fugind la casă, întotdeauna am visat că la un moment dat voi locui într-o căsuță, voi avea o curte cochetă și diminețile le voi petrece pe terasă, cu ochii în albastrul cerului. Cu un salcâm și un tei. Și iasomie. Multăă 🙂

Ce n-am știut însă e cât de provocator poate fi să îți găsești casa ideală. De ceva vreme, familia noastră se pregătește să facă tranziția de la apartamentul din bloc, la casă. Toți suntem mega-bucuroși! imageDar în timp ce fiul meu se frământă cu gânduri precum “sper să avem un copac în curte pentru că trebuie să îmi fac o căsuță în copac”- adică să i-o facă taică-său-  noi adulții fiind mai plicticoși, ne învârtim în zona: să o construim sau să căutăm una gata făcută? Și pentru fiecare variantă avem încă o sută de mii de întrebări (și mai plicticoase) precum: ce fel de izolație să folosim? Care este compartimentarea ideală? Cum să o facem performantă din punct de vedere energetic? Dar despre ideea de casă pasivă ce zici?

Fața de procupările lui fiu’meu (a se vedea casa în copac) ale noastre par mai plicticoase. Dar foarte solicitante 🙂 imageDe exemplu, soțul meu a declarat tare și răspicat că dacă e să o construim, sigur colaborăm cu echipa de la AIA PROIECT, fiindcă au proiecte de case realizate “cu cap”. Eu merg pe mâna lui la acest capitol: proiectarea și eficientizarea energetică. El merge pe mâna mea la design și dotări. Totuși, de curioasă, l-am întrebat care e motivul pentru care s-a oprit la acest birou de proiectare. Atât a trebuit! Că și-a desfășurat “papirusul” cu multele motive. Printre acestea, fiind:

– AIA Proiect pune la dispoziția tuturor beneficiarilor proiecte de case optimizate;

– AIA Proiect oferă estimare personalizată a economiilor și cheltuielilor ce pot fi realizate în timpul locuirii în clădirea construită;

– un proiect de casă optimizat de AIA Proiect poate reduce cu până la 45% investiția în construcția casei, oferind, totodată, un spațiu estetic și funcțional, și, în același timp, asigură costuri de întreținere chiar și cu 50% mai mici;

– experiența vastă acumulată de echipa AIA Proiect.

Deja eram și eu convinsă că și de data asta, soțul meu a făcut o alegere excelentă. Și înclinam către construirea casei pentru că îmi era tot mai clar că poate fi o soluție nu atat de costistoare pe cât îmi imaginam, cu toate avantajele oferite de echipa AIA Proiect.

imageȘi ca să reușim totuși să ajungem la un capăt (cumpărăm sau construim?) ne-am pus noi să facem listă; toți 3: tata, mama și copilul.

Știi că femeile au veșnic o listă pentru ceva. De data asta, m-a inspirat o tipă a cărei listă am gasit-o pe Pinterest(am pus-o și aici) intr-o secțiune cu “ideal house”.

Recunosc, a fost cea mai bună idee pe care am avut-o în ultima vreme. Așa am reușit să ne dăm seama care sunt lucrurile pe care ni le dorim de la casa noastră. Iată câteva dintre ele(în ordine pur aleatorie):

-dressing încăpător : nu vrem dulapuri în camere.

– bibliotecă : spațiu destinat relaxării. Putem combina și cu un birou

– Bucătărie spațioasă

– camere pentru copii : două

– costuri de întreținere mici- cât mai mici!

– utilizare eficientă a spațiului: fără spații “moarte”

– dormitor generos

– cameră pentru oaspeți: una

– mansardă magică -asta clar e de pe lista juniorului

– terasă acoperită

– curte

– izolații și instalații specifice, de calitate: asta e de pe lista tatălui

– căsuța în copac- iar juniorul! Degeaba i-am explicat că întâi trebuie copacul!

– două băi

– să aibă aerul de cămin : asta clar e de pe lista mea!

Și uitându-ne noi la listă, ne-am dat seama automat că acestă casă o vom construi. Pentru noi și chiar pentru copiii copiilor nostri. Ca să întrunească toate cele de mai sus, bineînțeles că apelam la AIA Proiect. Pentru că avem nevoie de specialiști care să ne ajute să ne punem ideile în practică. Ce-mi place mult la ei(doar m-am uitat și eu pe site-il lor!) e că au și proiecte “gata facute” dar și varianta de personalizare. Ce-i place mult soțului: că ne ajută să gândim logic toata treaba, ca să optimizăm toate costurile, chiar toate! De la construcție, meșteri, instalații, izolație. Ce-i place Juniorului? Că o să-l ajute să aibă mansarda magică.

Ce să zic? Fiecare cu ale lui!

Sursa foto: Pinterest și www.aia-proiect.ro

Articol înscris in SuperBlog2016

Provocarea Olla

Povestea Olla mi-a plăcut din prima clipă. E un soi de “american dream” dar pe plaiurile noastre mioritice, deci devine un “romanian dream”.

imageAre toate Ingredientele care dau dependență și te ajută să visezi în continuare: Oana Lamba, omul din spatele Olla Floral Art, corporatist de formație dar cu o altă chemare, aceea de a fi artist. Cum e în toate poveștile reușite, chemarea răzbește pâna la urmă. Acest “până la urmă”, în cazul ei este reprezentat de propriul copil. Minunăție de om, care i-a dat lumea peste cap și care a determinat-o să-și trăiască chemarea. Imaginea aceea a artistului boem, care trăiește de pe o zi pe alta, e depășită. În zilele noastre artiștii învață despre marketing, auto-promovare, cifra de afaceri, Cash flow. Oana a făcut business, din pasiune. Un business parfumat și de succes: doar nu oricine se poate mândri cu faptul că e ales de Casa Regală. Ei bine, Olla este furnizor Casei Regale. Adică pe bune chiar are de-a face cu prinți și prințese, regi, cavaleri și domnițe. Și între timp, încă un copil îi înseninează viața. Ei, cum să nu-mi pice cu tronc?

Atelierul ei de design floral are și parte de florărie online. Ceea ce reprezintă varianta ideală: te scutește de alergătură prin magazine sau pe la florărese, ai o gamă largă din care poți alege, faci 2 clickuri și comanda e gata.  imageIar pe site-ul olla.ro găsești minunății de aranjamente florale pentru orice eveniment important din viata ta, dar și povestea echipei Olla. Așa îi Cunoști pe cei care te ajută să creezi zâmbete.

Când știi omul din spatele florilor, e mult mai ușor să te bucuri de surpriza pe care o faci. Totul devine mult mai personal, mai intim. Da, probabil că au sute de comenzi și tu esti doar una dintre ele, dar chiar și așa zâmbetul creatorilor e molipsitor: îl aseaza cu grijă între petalele florilor alese de tine și aranjate dibaci de ei. image

“Balonul visător”, așa au botezat acest aranjament. Cred că zâmbetul din el este evident.

În oferta lor, găsiți și alte  aranjamente florale la fel de frumoase sau chiar mai spectaculoase, depinde de privitor. În orice caz, pe partea de cadouri florale putem considera că suntem salvați.

Pe lângă mestesugul lor de artiști florali, m-am lăsat convinsă de crezul lor “Cine spune că ai nevoie de o sărbătoare sau o ocazie specială pentru a dărui o floare unei persoane speciale? Surprinde-i pe cei apropiați și oferă-le o surpriză florală, în cele mai simple și banale momente ale zilei! Surpriza va fi inedită… și zâmbetele pe măsură!”

Așa că, mi-am făcut un plan “no occasion flowers”- Florile Fără Ocazie sau FFO. Și o listă mentală cu persoanele care vor face parte din acest plan al meu, în calitate de surpriși.
imageȘi-am început cu … mama! Ei, de obicei îi cumpăr flori de trei ori pe an: de ziua ei, de 8 Martie și de ziua ei onomastică: nașterea Sfintei Fecioare Maria. Așa că, ea va fi cu siguranță surprinsă când la ușa ei va sosi un curier simpatic și îi va înmâna o Regină Parfumată- așa se numește acest frumos aranjament floral.

Bănuielile mele s-au adeverit: m-a sunat emoționată și îmi dădeam seama prin telefon că are pe chip un zâmbet larg de tot.

– Cu ce ocazie, mamă?

– Cu ocazia că esti o mamă minunată și vreau să ți-o spun mai des! Te iubesc!

Special am ales aranjamentul în ceainic- mama este o împătimită a ceaiului. Ecoul acestui gest s-a întins pe saptamâni întregi, am și pierdut șirul de zâmbete pe care l-am avut și eu și ea.

imageA doua pe listă este o persoană căreia nu i-am dăruit flori de câțiva ani: profesoara de literatură din liceu. Mi-a deschis mintea și sufletul, n-am apucat să îi multumesc destul. Așa că, un aranjament cu macarons și cărți, mi se pare varianta ideală prin care să o fac.

– Andrea! Nu-mi vine să cred! Nu e ziua mea, să știi! Nici n-am câștigat vreun premiu!

– Știu când e ziua dumneavoastră. Dar azi nu despre asta e vorba. Azi e doar o simplă zi de miercuri în care vreau să vă multumesc pentru toată munca de dascăl pe care o faceți!

Am zâmbit mult, și eu și ea. Mi-a mărturisit că ori de câte ori are o zi proastă își privește buchetul: l-a pus la uscat; vrea să îl păstreze pentru totdeauna. Macaronsurile le-a mâncat cu poftă.

A treia persoană la care ajung cu provocarea Olla este prietena mea, Iulia. Iulia trece acum printr-un moment foarte greu: duce o luptă puternică pentru a-și menține sănătatea. imageToată lumea, inclusiv eu, îi face cadouri “practice”: medicamente de care are nevoie, intermedieri la doctori, însoțiri prin spitale.

Dar Iulia iubește frumosul, așa că aș vrea să îmi amintesc cât mai des asta. Pentru sufletul ei delicat am ales aranjamentul “Propunere Parfumată” și i-am pus un bilețel: “Hai să mergem la film!”

– Mă uit la el de minute în șir, e perfect! Multumesc…Nici nu știi cât înseamnă pentru mine…

Am detectat tremurul din voce, lacrimile de pe obraji. Dar și zâmbetul generos. Doar Iulia poate plânge și zâmbi în același timp, cu o grație îngerească.

– Să alegi tu filmul, da Iulia? Merg pe mâna ta.

A ales Miss Pelegrine’s Home for Peculiars: Copiii domnișoarei Pelegrine: între două lumi. O lume secreta, o lume a poveștilor, care trebuie salvată. De ce nu mă miră alegerea ei?

imageAcum mă gandesc la următoarele trei persoane pe care le voi pune pe lista FFO. Și sunt tot mai bucuroasă că am acceptat provocarea Olla. Mi-am umplut zilele, săptămânile, de zâmbete și îmbrățișări. Așa că, dau provocarea mai departe:

-Olla! Olla! Tu ce alegi azi? Faci o surpriză doar așa, fără un motiv anume? Sper că da!

Închei cu Nuanțe de Bucurie, exact ca în acest buchet. Poftiți de dăruiți…zâmbete!

Articol înscris pentru SuperBlog2016

Navigație pe plus

Conduc: mult. Și îmi place! Foarte multă lume mă descrie ca fiind o șoferiță pricepută. Asta mă bucură deși am depășit perioada în care mă enervam când auzeam în discuții diverse că femeile sunt la volan precum bărbații în colanți: caraghioase și nepricepute. Am facut școala de șoferi doar ca să îmi lărgesc aria de libertate: aveam deseori senzația că m-aș urca în mașină și aș conduce ore în șir, până la mare, de exemplu. Și-mi doream să trăiesc această senzație din plin.

Sigur, părinții mei nu erau atat de nerăbdători. Ei mai degrabă se gândeau neliniștiti că seara ar Închide telefonul știindu-mă acasă și dimineața i-aș suna de la 700 de km distanță. Ceea ce, de multe ori, chiar S-a întâmplat. Știau ei ce știau…

Majoritatea excursiilor le fac cu masina, jobul meu presupune să șofez mult. Acum, de când e și fiul meu în peisaj, petrec și mai mult timp în mașină: nu, nu fug de acasă ca să mai am și eu un moment de liniște :))) Deși știi că se spune că atunci cand esti mamă mergi la supermarket doar ca să ai un moment strict pentru tine: chiar și între pungile de orez, făină și zahăr e mai bine decât între urletele unui Bebeluș :))

Și-atunci, de când timpul meu în mașină îl împart cu un pitic super-sonic, totul e mai prețios: cât de repede ajung la destinație, cât de ușor pot accesa playlistul preferat (al lui, nu al meu!), cât de agilă pot fi la parcat în condițiile în care ștrumful super-sonic se agită maxim că el vrea să coboare fiindcă a văzut ceva foooaartteeee interesant pe geam.

Am pățit-o de câteva ori: m-am rătăcit în Budapesta, mi S-a stricat sistemul de sonorizare în Viena. Cel mai grav a fost însă în Paris. Pentru cine n-a fost încă în Paris cu mașina, spun doar atat: “la vie en rosé” nu se referă la parcările orașului. A fost horror: întâi fiindcă ABIA am găsit un loc de parcare ( și toți eram lihniți de foame, gata să ronțăim din Turnul Eiffel !), și apoi pentru că locul găsit era atât de mic încât am crezut că intră mașina doar pe verticală! Cum e să te înghesui între 2 mașini, cu stomacul chiorăind de foame și un prunc agitat maxim? Crede-mă, nu vrei să știi. În timp ce bodogăneam Parisul și traficul lui romantic, mi-am jurat că odată întoarsă acasă caut un sistem, ceva-orice, care să îmi calculeze parcarea la milimetru.

Mi-am dat seama că până și mașina trebuie să mi-o modific, acum că am un copil. Casa am modificat-o, stilul de viață la fel, acum e rândul mașinii. Asta dacă vreau să fiu cât mai relaxată și cu nervii intacți.

Mai ales că peste 3 luni urmează o excursie prin Europa: Ungaria-Italia-Austria-Spania-Franța… Și vreau să parchez rapid oriunde, să evit rătăcirile și să am comenzile pentru telefon și muzică direct pe volan. Ahh, și cel mai important, le vreau pe toate din același loc! Despre toate aceste “pretenții” am început să le vorbesc colegilor și familiei, doar-doar sare de undeva iepurele. Și a sărit! Marcel vine și-mi spune într-o zi:

– Edotec e de tine!

– Cine?!?! Edo ce?

– Edotec , adică magazinul online cu cel mai diversificat stoc de produse In Car Entertainment din România: navigații auto dedicate și universale; dispozitive screen mirroring; kituri multimedia auto; interfețe multimedia; car kit Bluetooth; TV tuner auto; camere video auto; senzori de parcare; video în mișcare; modul GPS extern; DVD player auto; tetiere și monitoare cu ecran LCD; accesorii auto instalare; adaptor comenzi volan; rame adaptoare 1 DIN/2 DIN; kituri instalare etc.

– Am o listă întreagă cu produse de care am nevoie pe când plecăm. Marcelino, dacă îi știi atat de bine, hai ajută-mă să le găsesc în oferta lor! Dar totuși, ce îi recomandă?

– Principalele motive pentru care eu și mii de alți clienți aleg Edotec sunt: gama variată de produse;
produse disponibile în stoc, cu livrare în maximum 2 zile;
suport tehnic dedicat, pentru instalare sau orice fel de întrebări privind produsele comercializate;
garanție 24 luni pentru majoritatea produselor;
achiziționarea cu factură;
livrare gratuită pentru majoritatea produselor;
toate produsele comercializate sunt testate.

– Dacă găsesc la ei tot ce am nevoie, mă transform în client pe viață! :)) Doar să mă scutească de alergătură!

– Ce ai pe listă? Sigur găsim, ascultă la mine!

– În primul rând, navigație auto ! imagePână acum am folosit hărți în format fizic, dar la turul ăsta vreau să economisesc timp și timpul câștigat folosind Navigația auto să îl folosesc pentru vizitarea unui obiectiv turistic menit să stranească bucuria în ochii ștrumfului.

Apoi, clar ca bună ziua, îmi trebuie la sistemul de navigație și integrare cu cameră marșarier, cameră față sau camere 360 grade, pentru a urmări pe ecranul navigației ce se întâmplă în jurul autoturismului în timp ce eu parchez.

Numărul 3 pe listă: carkit cu Bluetooth pentru convorbiri telefonice hands-free și comenzi de pe volan. Asta ca să pot prelua datele de pe telefon direct pe ecranul navigației și să folosesc telefonul prin comenzi de pe volan (răspuns, modificare volum al convorbirii, navigat în agenda telefonului etc.).

Și ultima, dar nu cea din urmă, redarea de muzică în mașină de pe card, USB sau din aplicatii online precum Youtube si Zonga. În YouTube de exemplu, am cateva playlisturi salvate și vreau să le accesez cât mai rapid.

-Păi draga mea, deja ți le-am pus în coș pe toate!

– Ce coș?!

– Ăla de spălat rufe! Cum ce coș? Coșul de cumpăraturi din magazinul online edotec.ro ! Au tot ce ai enumerat!

-Fantastic! Nu-mi vine să cred! De acum, toată experiența sofatului va avea o nouă dimensiune: adio rătăciri, adio încurcături, adio parcări eșuate! Absolut fabulos! Abia-aștept! Ooooo, dar stai! Ce fac dacă mă încurc la instalarea lor?

– Ai asistență tehnică din partea lor! Nu ai ce încurca!

– Așa da! Marcellino, ești de milioane! M-ai salvat! Să faci o listă cu tot ce vrei să-ți aducem din turul Europei!

De-acum, șofatul meu capată noi valențe… Era și timpul!

Articol înscris în SuperBlog2016

Adevărata înfrângere

În lumea sportului am intrat la 3 ani: mama mă ducea cu ea la cursurile ei de balet. Țin minte și acum mirosul de parchet lăcuit. Și grija cu care ea își pregătea poantele pentru fiecare antrenament. Obișnuia sa îmi spună: “nu sunt pe lume pantofi mai frumoși decât poantele mele!” O priveam cum își strânge la piept “pantofii de sport” și îi priveam degetele turtite și deseori însângerate. Mă miram și nu înțelegeam cum poate să iubească ceva ce îi produce atâta durere.

Eu n-am avut talent la balet, deși mama ar fi fost încântată. M-a dus doi ani, sperând că bolovănelul de mine se va transforma în zbor de pasăre măiastră, dar degeaba. A renunțat la ideea de a mă vedea balerină, dar n-a renunțat la ideea de a mă educa (și) prin sport. Astfel că am practicat gimnastica ritmică, handbal, karate, tae-kwando, baschet, volei, înot. M-am ales cu o sănătate de fier, cu aplecarea către disciplină, cu multe prietenii și … o sumedenie de pantofi sport!

La început, tot ce mă interesa la pantofii sport era să fie comozi și potriviți antrenamentului. Crescând, am inceput să-mi caut pantofi sport chic. Nu ajungea doar să fie o pereche comodă, trebuia să fie și frumoasă! Și Doamne greu găseam perechea potrivită!  Anii adolescentei mi-au fost sub semnul articolelor sport: haine sport, sneakers, teniși, adidași, Converse. Converșii îi Țineam doar pentru ocazii cu adevarat speciale, erau perechea mea sport “de sărbătoare”. Mi-o adusese un unchi din America și vroiam să mă țină până la măritiș!

Dintre sutele de perechi purtate, una am păstrat-o. Atât. Și o scot, și o privesc, și uneori o îmbrățișez, așa cum făcea mama cu poantele ei. De ce? Pentru că îmi spune o poveste. Iată care e această poveste:

“Știu, sunt perechea ta preferată. Cu mine ai jucat primul meci la performanță. Cât te-ai bucurat de toate punctele marcate în meciul acela, primul tău meci în noua echipă! Dar și eu: Ahhh! Ce fremăta parchetul sub mine! Cu fiecare pas al tău mușcam și eu cu o poftă nebună din suprafața de joc! Atunci am știut că am ajuns în picioare de fetișcană hotărâtă și pasionată de acest sport. Cât de mândri eram de tine! Amândoi! De obicei, stângul e mai sfios, că se împiedică des, dar tu ne-ai bucurat pe amândoi în egală măsură!

Mamă, cât entuziasm pe tine când ne încălțai la antrenamente! Și câtă concentrare între sprâncenele tale când ne legai șireturile înainte de fiecare meci. Iar zâmbetul de după victorie, când ne scoteai agale din picioare, e cea mai frumoasă amintire pe care o avem!

Nu ne-ai aruncat niciodată cât-colo! Mereu ne-ai Așezat pe raft cu o mângâiere și un zâmbet. Chiar și atunci când îți era tot mai greu să participi la antrenamente. Chiar si atunci când lacrimile îți jucau în colțul ochilor sau îți curgeau șiroaie pe obraji. Atunci eram și noi foarte triști și tot ce voiam e să ne încalți și noi să devenim tot mai comozi, da’de-ți vom alina durerea. Nu ai spus niciodată ce ai pe suflet. Dar am început să înțelegem când ne-ai scos tot mai rar de pe raft.

Iar când ne-ai luat de pe raft și ne-ai îmbrățișat și apoi ne-ai pus la loc, am știut. Păcat că nu puteai auzi strigătele noastre! Stângul urla de-a dreptul: nu renunțaaaa! Nu renunțaaaa! Tu esti o luptătoare! Te-ai zbătut atat să ajungi aici! Ai muncit ani de zile! Ai visat catralioane de nopți cum câștigi meci după meci, cum te bucuri de ovațiile publicului! Știi cât îți place mirosul din sala de antrenament? Cum să nu mai ai parte de el? Cum să nu ne mai duci în cantonamente? Cum să faci pe plac altora și să renunți la ce te face fericită? Cum? Cum? Cum?

Au trecut anii. Tu ai grijă de noi în continuare. Ne îmbrățișezi. Încă nu știm care e motivul pentru care ne mai scoți de pe raft. Nu ai îndrăznit să ne mai încalți. Acum, ai pantofi sport Under Armour pe care îi scoți la plimbare. Dar noi te așteptam. Îți așteptăm din nou curajul de a Visa.”

Au dreptate. Acum, answer.ro e partenerul meu de nădejde cand imi aleg pantofii sport. Preferații mei sunt tenisii Tommy Hilfiger.

Însă, așteptarea lor e si așteptarea mea. Fiindca adevăratele înfrângeri sunt renunțările la vis.

Articol înscris in SuoerBlog2016

iubire în rețea

El, pasionat de IT. Eu, pasionată de ochii lui verzi. El îmi putea vorbi ore în șir despre minunăția rețelisticii. Eu îl ascultam dar nu pricepeam nimic. Dar când îl vedeam așa de entuziasmat de cabluri HDMI, adaptoare HDMI, cabluri rețea, cabluri fibră optică, router, și alte o sută de mii de acest fel, îmi părea rău să îi tai elanul spunându-i : “știi, nu mai bine ne uităm noi la filmul ăsta în liniște?” Sau “Nu înțeleg absolut nimic din ce spui, mai bine schimbăm subiectul.”

El și-a pus o ambiție tare ciudată (din punctul meu de vedere): să mă inițieze și pe mine în tainele IT-ului. Măi, da’ acest demers era ca și cum ai pune un urs polar să facă balet: caraghios și fără sens.image Degeaba îi spun omului că este misiune sinucigașă ce și-a propus. El nu și nu.

Îi explic cu mult calm că de când mă știu pe lume tot ce ține de zona aceasta a matematicii, de software, de cabluri și alte inginerii, percep ca fiind Extratereștii Mov care nu poartă pălării.

Problema e că pe lângă ochii aceia verzi are și o încăpățânare remarcabilă: că musai să mă învețe fiindcă trebuie să mă descurc în perioada de 3 luni cât va fi plecat el în schimbul de experiență pentru Conectica. Aaaaa, fac o pauză să îți explic cum e și cu schimbul acesta de experiență. Cum a prins o Portiță, cum Pac! Gata, el merge.

Eu l-am întrebat doar “Cum se numește firma unde mergi și ce-o să faci acolo?” Și el începe: “ei, stai că nu e orice firmă! Conectica a apărut în anul 2006, și are peste 10 ani de activitate, online și offline. Este un important importator și distribuitor în domeniul conecticii, oferind o gamă variată de produse din aria echipamentelor de rețelistică, conectică și periferice PC. Îți dai seama câte o să învăț la ei?? Abia astept! De exemplu, ca să-ți faci o idee: au o gamă super-variată de cabluri HDMI ! “

L-am întrerupt, spunându-i: “m-ai înnebunit cu HDMI-Urile astea!! Zici că ar fi din aur!! “

“Măi iubita! Da’ să știi că sunt cabluri HDMI cu conectori auriți!”

Ce să-i mai spun omului? E clar că sunt pe lângă subiect! Ca și atunci când l-am rugat să îmi pună un router simplu în casă și am avut parte de o pledoarie întreagă, iar într-un final, routerul Tenda a ieșit marele câșigător!

Fiindcă în vocabularul meu au intrat pe ne-observate cuvinte precum rețea, cabluri, conexiuni, prietena mea Luiza mă sună disperată într-o seară “Vino să mă ajuți fiindcă am probleme cu routerul! Nu știu de ce naiba nu merge! Și Radu mă așteaptă pe chat și nu am de gând să ratez întâlnirea cu el!”

“Întâlnirea?!? Fată, trezește-te! Dacă apeși pe butoane nu inseamna că esti la o întâlnire! Doar ai în față un ecran! “

Până la urmă m-am dus, bodogănind că Ochi Verzi este plecat în schimbul lui de experiență. Altfel, sigur îl trimiteam pe el. Nu mergeam eu, la zece seara, în pijama, să salvez o întâlnire care nici măcar nu e o întâlnire. Ajung la Luiza; asta e pur și simplu disperată: Răducu al ei nu o mai așteaptă pe chat, cum să îl rateze ea pe Răducu??

Turul doi de bodogăneală i se adresează Luizei:

“Da cine te-a pus să nu ai un router dual-band? Că ăla funcționează și pe frecvența 2.4 GHz și pe 5 GHz! Da tu ai unul care abia se mișca pe 2.4GHz! Poate Răducu aștepta mult și bine! Spune-i să-și ia ochii de la blonda din celălat chat-room și să-și mai toarne un pahar cu vine!

Hai măi, e ce trebuie sa faci asa mișto? Răducu se uita doar la mine!

Zău? Că eu nu-l văd pe aici… In fine! Daca aveai si tu unul dual-band (Router, nu un Răduc dual-band) aveai o rază mai mică de acoperire dar un semnal mult mai puternic datorită faptului că bandă de 5 GHz este mai puțin aglomerată iar posibilele interferențe cu alte dispozitive sunt aproape inexistente.
Aproape toate routerele care dispun de bandă 5GHz sunt și standard AC ceea ce înseamnă o rată de transfer superioară față de standardul N regăsit la routerele single-band. Asta înseamnă că poti experimenta probleme de performanță și fiabilitate a semnalului în banda de 2.4 GHz din cauza interferențelor cu alte gadgeturi precum telefoane mobile, dispozitive Bluetooth, hotspot-uri Wi-Fi, aparatură electronică etc. Și har Domului că tu ai destule prin casă, cred că toate îți sunt pornite! “

M-am oprit fiindcă Luiza se uita la mine cu gura căscată. La propriu! Și ochii cât cepele. Mi-am dat seama că trebuie să îl sun pe Ochi Verzi să îi spun că poate totuși am priceput ceva din lecțiile lui de IT.

Luiza a avut parte de întâlnirea cu Răducu, dar s-a dovedit a fi dual-band Răducu: am descoperit că intr-adevăr era la chat cu inca o tipă. imageNu blonda de care ziceam eu, totuși. Asta era roșcată.

Bineinteles, Luiza este disperată. Dar i-am zis că până în 30 Octombrie poate profita de Saptamnile Rețelisticii de la Conectica și se poate asigura, cu ajutorul reducerilor și echipamentelor de la ei că nu mai ratează vreo întâlnire…virtuală si ca nici o blonda, roșcata sau brunetă nu i-o mai ia inainte! Am început să îi povestesc și despre  cabluri rețea UTP dar am pierdut-o pe drum…

în schimb, Ochi Verzi e foarte foarte mândru de mine! Și mie mi-e dor de el, abia astept să vină acasă din schimbul ăsta de experiență!

Articol înscris in SuperBlog 2016

Surse foto: www.ask.com si www.conectica.ro

Rezidență de București

Întotdeauna, dar întotdeauna, orașele ascund povești. În primul rând, povești de viață. Apoi, fiecare clădire are printre ziduri istorii mai mult sau mai puțin cunoscute. De multe ori, mai puțin. Nu înțeleg din prima un oraș, se întâmplă să îmi scape detalii importante. Sau să ascult Judecățile de valoare ale altora și să nu las spațiu să-mi dezvolt propriile valorizări.

Ai fost vreodată toamna în București? Nu? Dar primăvara? Da, știu…Te gândești că este aglomerație mare. Că traficul e absolut infernal și că mersul cu mașina e mai degrabă o lecție de supraviețuire în junglă. Lume nepoliticoasă- Mitici adică. Trecători grăbiți cu priviri triste înfipte în betoane. Zgomot.Mult! Sirene, claxoane, manele, florărese. Înțeleg și gândul tău “pentru ce să vizitez un oraș atât de hulit când eu locuiesc într-un oraș-bijuterie?” Aaaaaa…te enervează cum împart ei țara: București și provincie. Atitudinea aceasta de “buricul pământului” în condițiile în care au clădiri gata să cadă la cea mai mică neliniște a pământului, când manelele au ajuns la Operă și când gradul de Civilizație a propriilor locuitori lasă mult de dorit. Înțeleg… Arhitecții Bucureștiului sunt supărați, locuitorii Bucureștiului sunt supărați, toată lumea privește revitalizarea și culturalizarea orașului ca un soi de misiune imposibilă.

Este adevărat ce spui. Însă Bucureștiul nu este doar asta. Nu este doar covrigi, shaorma și can-can. Capitala a avut vremuri de aur și sunt oameni care luptă din răsputeri să reînvie acele vremuri. Supranumit și Orașul de beton, București nu înseamnă doar junglă. Sunt chiar și oaze în această urbanitate care s-a dezvoltat haotic.

Te Invit în Bucureștii vechi și noi. Te Invit să lași deoparte toată imaginea diformă promovată de mass-media și să-ți lași simțurile să descopere care este adevăratul spirit al Bucureștilor…

Și ca să pun început bun, foarte bun aș zice, la varianta de cazare în București, am ales pentru tine frumosul Hotel Domenii Plaza. Acest hotel face parte din primul lanț de boutique-hoteluri din Româniia: grupul Residence Hotels. În București au trei dintre hotelurile lanțului Residence Hotels: Arc de Triomphe, La Conac și Domenii Plaza- unde ești tu cazată. Iar al patrulea, Les Mandariniers este situat pe Riviera Franceză, în Hyeres.

Am ales acest hotel pentru tine, din 3 motive: imageedificiul în care se află hotelul Domenii Plaza a aparținut scriitoarei Doina Uricariu, aflându-se pe lista clădirilor patrimoniu arhitectural național. Știu cât iubești scriitorii, deci ce poate fi mai frumos și mai în spiritul liber al Bucureștiului decât să petreci câteva zile într-o clădire în care s-au țesut povești, s-au scurs versuri printre scânduri, s-au consumat iubiri. Acesta este primul motiv.

Al doilea, amplasarea în zona rezidențială a capitalei. Hotelul este în apropierea mănăstirii Cașin și a Arcului de Triumf. De aici vei ajunge cu ușurință la toate obiectivele turistice, vei putea explora la pas zona-știu cât îți place să te plimbi pe jos-.

Al treilea motiv, imagecare te va bucura din nou: saună și jacuzzi !! După plimbările lungi pe care ai să le faci, după ce vei fi scotocit Bucureștiul prin toate cotloanele, parcurile, librăriile, muzeele, cafenelele și galeriile, va fi mai mult decât perfect să te relaxezi în atmosfera intimă oferită de zona de Spa a hotelului.

Tot ce ai de făcut, e să petreci 5 zile minunate și apoi să schimbăm impresii. Sunt curioasă dacă îți vei menține aceași părere despre capitala noastră.

Ludmila m-a luat și de data asta prin surprindere. Cum s-a străduit ea să îmi arate o altă față a Bucureștilor. Acum, la finalul acestor 5 zile pot spune liniștită că a meritat să o ascult. A meritat să trăiesc experiența Ateneului, a Centrului Vechi, a Muzeului Național de Artă dar si a Muzeului Țăranului Român. Cei de la Arcen, cu turul lor numit “Cu bastonul prin București”, mi-au îndrumat privirile către casele boierești și bisericuțele de cartier.

Iar cei de la Domenii Plaza, fabulosul boutique-hotel la care am stat, mi-au oferit o perspectivă cu totul nouă asupra serviciilor hoteliere. imageCel mai mult mi-a plăcut cum este amenajat hotelul, cât de bine păstrează aerul unei epoci caracterizate de elegantă și rafinament. Iar camera mea…de vis! Cred că este prima cameră de hotel în care am stat și pe care o numesc cu ușurință “a mea”. Pentru că m-am regăsit în toate detaliile de design, iar amabilitatea personalului mi-a depășit asteptarile. Cu mult!

După aceste două aspecte, lucrul care îmi va trezi mereu amintiri plăcute este zona SPA! Intimă, cochetă, perfectă după o zi de cutreierat prin București. Curățenie ireproșabilă, cocktailuri fine. Dream come true! Câtă dreptate a avut Ludmila!!

La plecare, am luat și oferta pentru evenimentele coporate! Chiar nu m-am putut abține și deja mi-am facut planul pentru evenimentele pe care trebuie să le pregătesc impreuna cu partenerii mei din București: este o minunată locație pentru evenimente corporate: trei săli de conferință (Domenii, Cașin, Studio) dotate cu tot echipamentul necesar plus soluții de catering super-rafinate! Cu siguranță ne vom impresiona clienții și cu siguranță ne vom simți foarte bine!

Ludmila va fi foarte fericită să vadă ca invitația ei, de a mă iniția în Bucureștiul frumos, a avut un atat de mare succes! Dar și eu sunt fericită! Da, într-adevăr, Bucureștiul are defectele sale. “Se respectă”, ca orice mare capitală pe care am vizitat-o: e murdar ca și New-York (asta am remarcat de prima dată de când le-am trecut pragul acestor două mari orașe), scump ca și Londra (dar asta nu mă mai miră) și serviciile în instituțiile statului sunt la fel de proaste ca în Atena (din păcate!).

Însă image există Oaze de Excelență, așa cum a fost pentru mine hotelul Domenii Paza.

Există oameni frumoși și dedicați. Există casele brâncovenești pe care nu mă satur să le privesc. Există poveștile din spatele Ateneului. Există Caru’ cu Bere, locul preferat al lui Coșbuc și Caragiale și Curtea Veche, cetatea din Centru.

Abia aștept să re-trăiesc aceste experiențe și altele noi, la fel de valoroase! Acum fug să-i povestesc Ludmilei noile istorii care îmi îmbogățesc viața!

Salut Bucuresti!

Articol înscris in SuperBlog2016