Cea mai mare Împărăteasa

Nu e duminică, e vineri. Și avem Praznic Împărătesc azi, ne bucurăm de nașterea celei mai frumoase Împărătese: Fecioara Maria. Port numele Fecioarei, dar abia de curând mi-am dat seama ce mare este acest privilegiu pentru mine și câte beneficii îmi aduce.

Așa că, nu te supăra pe tine când îți dai seama că “te-ai trezit în ceasul de pe urmă”: profită că te-ai trezit, chiar dacă ți se spune că e târziu. Du-te înainte.

Mă așteptam la o predică “clasică” în care să ni se amintească parcursul vieții avut de Sfânta Fecioară. Dar am avut parte de o surpriză neașteptată: parintele Alexandru a început pe clasic și a ajuns într-un punct în care a pus bucuria nașterii sub semne cu totul diferite.

Bucuria nașterii când afli că pruncul pe care îl porți în pântec s-ar putea să aibă probleme de sănătate, bucuria nașterii când la putin timp de la venirea pe lume copilașul se împrietenește cu îngerii și pleacă din lumea asta, bucuria nașterii când ajungi să te maturizezi și ai în viață diferite obstacole: boală, sărăcie.

Boala și pierderea cuiva drag sunt cele mai grele. Ne raportăm la ele diferit, dar majoritatea ne certăm cu Dumnezeu în acele momente: de ce mie? De ce lui? De ce dacă o poți salva, nu o faci?!? Unii aleg să se despartă de Divin, alții se lipesc și mai strâns. Care cum putem.

Însă pe fiecare ne așteaptă inapoi, și fiecare avem loc în îmbrățisarea Împărătesei noastre, care abia așteaptă să ne stie cu sufletul liniștit și bucuros. Așa cum o mamă iubitoare caută să isi liniștească copiii cu orice preț.

La multi și binecuvântați ani tuturor celor care poartă acest nume Sfânt!

Vă îmbrățișez, Andrea-Maria

 

 

Sensul vietii

Îl căutăm cu toții: uneori conștient alteori inconștient 🙂 Ne întrebăm care este. Îi dăm tot soiul de nume. Vrem să îl descoperim pe al nostru. Și e foarte bine că e așa.

Sursa:pinterest.com

Trecem prin tot felul de etape, atribuind acestei căutări profunde, semnificații materiale. Niciodată faptul că ți-ai luat o mașină nouă nu te va face pe deplin fericit. Poate un pic satisfăcut, un pic mândru. Dar nu fericit. Niciodată o casă nouă, o garderobă nouă, o excursie către o destinație îndepărtată, nu îți vor alimenta fericirea pe termen lung.

Ceea ce este cu adevărat important, ceea ce are ca și consecință fericirea, nu se poate cumpăra cu lei, euro, dolari sau alte monede.

Cu toate astea, poate te-ai lăsat fermecat de mirajul lui “a avea”. Cumva, în societatea actuală, când majoritatea te validează ca fiind “de succes” atunci când ai (o casă, o mașină, un job, o imagine perfecta) e foarte ușor să te ia valul și să îți concentrezi toate eforturile pentru a avea mai mult, pentru a impresiona mai tare. Cu toate astea, am cunoscut oameni care au (și sunt invidiați pentru asta) dar nu sunt. Nu sunt Fericiți, nu sunt Echilibrați, nu sunt Împăcați.

Să ne înțelegem: nu înseamnă că e o problemă să vrei să ai diverse lucruri. Problema e când faci din asta un scop, și nu o consecință.

În momentul în care te vezi pe un piedestal doar pentru că ai diverse și acest lucru îți dă un fel de satisfacție de sine “uite ce nașpa sunt ăia că nu au mașina X așa cum am eu. Uite ce om de bază sunt eu pentru că am 4 camere și ăștia stau in 2”- ești pe calea greșită. Da’ rău de tot. Cum ar spune unii, ești pe arătură. E semn că ai nevoie să te întorci la ceea ce contează cu adevărat.

Sursa:Libris.ro

Citesc acum o carte autobigrafică, sinceră și incomodă. Victor Frakl a fost supravituitor al lagărelor de la Auschwitz si Dachau. Apoi, a devenit profesor de neurologie si psihiatrie la Universitatea din Viena și șef al Clinicii de Neurologie. A creat cea de-a treia școală vieneză de psihoterapie: logoterapia. Celalate două sunt școala freudiană și cea adleriană. Și spre deosebire de multi alți existențialiști, Frankl nu este nici pesimist, nici antireligios.

Și chiar în prefața ediției din 1984, autorul pune pe hârtie cateva cuvinte care m-au determinat să gandesc așa: și dacă asta ar fi toată cartea, o frază, și tot ar fi suficient și minunat. Iată:

“Nu țintiți spre succes căci cu cât mai mult îl doriți și cu cât faceți din el un scop, cu atât mai mult veți rata. Căci succesul, asemenea fericirii, nu poate fi urmărit; el trebuie să urmeze, și chiar numai așa se și întâmplă, ca un efect secundar neintenționat, din acea dedicare a omului față de o cauză mai mare decât el însuși, sau ca un produs secundar al dăruirii de sine către o altă persoană. Fericirea trebuie să vină de la sine – și faptul acesta este valabil și pentru succes: trebuie să îl lași să se producă tocmai nepurtându-i de grijă. Vreau să ascultați ce anume vă poruncește conștiința să faceți și să duceți la bun sfârșit lucrul acela, pe cât de bine vă stă în putință. Atunci veți apuca ziua când veți vedea că, pe termen lung-repet: pe termen lung! -, succesul vă va urma tocmai pentru că ați uitat să vă gândiți la el.”

Sursa:Libris.ro

Azi îi am alături pe Nicolae Steinhardt și Victor Frankl. Să știi că sunt tipi de gașcă, te Invit să îi Cunoști și tu. Sunt din trupa celor care, subtil, vorbesc despre devenirea personală. Primul meu articol in care vorbesc despre diferența dintre dezvoltarea personala și devenirea personală îl poți citi aici:  http://blog.andreaneag.com/?p=853 .

Întorcându-ne la sensul vieții, vedem că are de-a face cu “ceva” mult mai profund decat ceea ce ne este acum servit pe tavă pe post de fel principal. Așadar, te Invit să citești cartea și apoi, să dezbatem împreună. Poți comenta aici, sau imi poti trimite impresiile tale pe adresa de e-mail: contact@andreaneag.com.

Cu drag (și sens), Andrea

 

Mulțimea, apostolii și discipolii

Sursa:www.crestinortodox.ro

Mi-au rămas adânc întipărite în inimă câteva cuvinte pe care le-am auzit acu’ câțiva ani. Participam la o reculegere spirituală, condusă de un preot extraordinar. Aceste cuvinte sunt:” tu ce alegi să fii: Mulțimea, Discipol sau Apostol?”
Ne povestea despre Duminica Floriilor și a desenat 3 cercuri concentrice cu un punct mic în mijlocul lor.
Punctul acela mic îl reprezenta pe Iisus. Cercul cel mai mic, dar si cel mai apropiat de punct avea semnificatia apostolilor. Cercul mijlociu era pentru discipoli iar cercul cel mai mare, dar și cel mai îndepărtat de Hristos îl reprezenta Mulțimea.
Mulțimea care azi, la intrarea în Ierusalim strigă “osana!Osana!” iar mai apoi, la scurt timp strigă “Răstignește-l!Rastigneste-l!”
Să ne deschidem inima și mintea, și împreună cu copiii nostri să evităm să fim “mulțime”. Să le dăm copiilor bucuria și libertatea de a fi cât mai aproape de Hristos.

“Mulțimea” este reprezentată de oamenii în care ai avut încredere și te-au trădat. Poate ai avut alături de tine persoane care te-au ridicat în slăvi și apoi au renunțat la tine ca și cand nu ai fi existat. Oameni în care ai avut încredere și care te-au trădat. Poate ai fost și tu “mulțime” la un moment dat. Este un subiect la care să medităm.

La multi ani tututor celor care azi își serbează onomastica!

O Duminică a Floriilor binecuvântată!

Cu drag, Andrea

Cămila și urechile acului

Duminica aceasta a fost predica cu tânărul bogat care se întâlnește cu Hristos:

În vremea aceea a venit un tânăr la Iisus, îngenunchind înaintea Lui şi zicându-I: Bunule Învăţător, ce bine să fac ca să am viaţa veşnică? Iar El a zis: De ce-Mi zici bun? Nimeni nu este bun, decât numai Unul: Dumnezeu. Iar dacă vrei să intri în viaţă, păzeşte poruncile. El I-a zis: Care? Iar Iisus a zis: “Să nu ucizi, să nu faci desfrânare, să nu furi, să nu mărturiseşti strâmb; Cinsteşte pe tatăl tău şi pe mama ta şi să iubeşti pe aproapele tău ca pe tine însuţi”. Zis-a Lui tânărul: Toate acestea le-am păzit din copilăria mea. Ce-mi mai lipseşte? Iisus i-a zis: Dacă voieşti să fii desăvârşit, du-te, vinde averea ta, dă-o săracilor şi vei avea comoară în cer; după aceea, vino şi urmează-Mi. Însă, auzind cuvântul acesta, tânărul a plecat întristat, căci avea multe avuţii. Iar Iisus a zis ucenicilor Săi: Adevărat zic vouă că un bogat cu greu va intra în Împărăţia cerurilor. Şi iarăşi zic vouă că mai lesne este să treacă o cămilă prin urechile acului, decât să intre un bogat în Împărăţia lui Dumnezeu. Auzind, ucenicii s-au uimit foarte mult, zicând: Dar cine poate să se mântuiască? Dar Iisus, privind la ei, le-a zis: La oameni aceasta e cu neputinţă, la Dumnezeu însă toate sunt cu putinţă.”

Și în duminica aceasta am aflat de unde vine asta cu “urechile acului” 🙂 în timpul Vechiului Testament, oamenii aduceau jertfă la templu, în general oi. Și ca să existe o anumită ordine, și oile să intre pe rând, au făcut o Portiță mică, prin care intra doar câte o oaie, pe rand. Unei cămile îi era mult mai greu să treacă prin aceasta ușă: doar fără poveri și îngenunchind.

Ce este însă important pentru mine, în Duminca asta? Că mi se aduce aminte că eu, ca om, am o năzuință după absolut. O sete. Și oricâte bunuri lumești as avea, nu îmi astâmpără setea.

Nu este nimic greșit în a fi bogat material. În a avea bani, averi.

Dar nu e suficient, nu pentru sufletul meu. Averea, banii, sunt doar un mijloc. Nu un scop.

Sper că și voi ati avut o duminică liniștită!

Andrea

Familia multicoloră

“Eu nu cred ca nu ne deosebește nimic. Cred ca avem deosebiri: fundamentale, mai putin fundamentale, se vor descurca unii in timp sa le lămurească. Dar in aceasi vreme cred ca nu este permis unui popor sa se dezbine pe seama Evangheliei. Cand un popor se dezbina pe seama Evangheliei, ceva nu-i in regula la popor. ” Pr. Constantin Necula in Duminica Ortodoxiei , de aici e citatul de mai sus. Este o conferința superba, intr-un context mai putin obișnuit.

Familia mea e replica in miniatura a unui popor pestriț din punct de vedere creștin. Primii care dau startul sunt bunicii, ambele perechi. Bunicul din partea tatălui a fost reformat, bunica romano-catolica. Imi amintesc, in cele mai mici detalii Armonia din casa lor. Bunicul era pasionat de grădinărit, bunica, o cocheta. Bunicul se îngrijea de grădina parohiei din care făcea parte, bunica participa la slujbele bisericii din care făcea ea parte. Locuința lor era intre cele doua biserici, aproape la mijlocul distantei dintre ele. Preoții ambelor confesiuni veneau regulat la ei acasă. Iubirea bunicilor si pacea din casa lor imi va rămâne pe veci in suflet, icoana.

Din partea mamei, bunica e ortodoxa. Bunicul, cu un simt excelent al afacerilor, n-a prea avut treaba cu biserica. Oficial, a frecventat biserica baptista. Neoficial, pe el il interesau mai mult prosperitatea materială si a avut prieteni din toate sferele. A încălcat toate normele confesiunii din care făcea parte, dar fiindcă era un om extrem de carismatic, a fost primit foarte bine pe oriunde S-a dus. O perioada, si bunica a frecventat biserica baptista. Aproape toti din partea bunicului erau baptisti, iar bunica vroia sa se integreze perfect in peisaj. Bunica e o pacificatoare, pentru ea nu era nimic mai important decat linistea in familie. Drept dovada, cumnatele ei au considerat-o mereu sora lor, lucru rar-știm ca de obicei intre cumnate exista concurenta, certuri, șicanări. Dupa moartea bunicului, bunica a păstrat relații uimitor de bune cu partea lui de familie. A revenit la ortodoxie.

Mama este ortodoxa. A fost botezată in ritul ortodox, dar drumul ei către întâlnirea cu Hristos a fost sinuos si cu multe opriri. Contează doar ca Hristos a așteptat-o mereu cu brațele deschise si i-a oferit Iubire. Tata, un haiduc. Reformat dupa bunicul, s-a botezat ortodox pentru a se cununa cu mama. A facut gestul acesta in mod simplu si firesc, pentru el confesiunile sunt pur si simplu etichete; a fost interesat dintotdeauna de omul din spatele lor.

Familia soțului meu este un mix de ortodoxie si greco-catolicism. Prieteni am avut si mai am, din toate confesiunile. Si din cei care (inca) nu isi găsesc locul. Dintotdeauna am sărbătorit Sf Paști in varianta dubla: si catolica si ortodoxa. Din punct de vedere teologic, cunosc ortodoxia, catolicismul, protestantismul si cateva aspecte din orientalism. Din punct de vedere al realității trăite, ortodoxia imi ofera cea mai fireasca apropiere de Dumnezeu. Si cea mai dulce.

Fac parte, e clar, dintr-o familie atipica. Multicoloră. Știți ca se spune: “ce nu ai aia îti dorești :ai par întins, il vrei ondulat. esti înalt, vrei sa fii mai scund. Esti scund, vrei sa fii înalt” etc. Multa vreme m-a frământat întrebarea :”cum ar fi fost sa am o familie in care toata lumea sa fie de aceasi confesiune?” Acum însă, încep sa ma bucur de modul in care Dumnezeu a ajuns in inimile noastre, chiar daca pe cai diferite. Cand usor-usor am trecut de la creștinismul de vacanța la cel permanent, am inceput sa vad frumusetea creștina a familiei mele.

Pe drumul acesta al devenirii mele, imi dau seama ca din acest multicolorism creștin in care am crescut au răsărit doua flori tare parfumate: toleranta si iubirea. Revin la cuvintele rostite de parintele Constantin: “cand poporul se dezbina pe seama Evangheliei, ceva nu e in regula la popor.”

Bucurati-va de familiile pe care le aveti. Oare câte flori vi-au răsărit fiindcă au fost sădite tocmai acolo?

Andrea

 

 

De fapt, ce intelegem?

Traim intr-o lume nebuna! – asta se spune foarte des.

Atat de multi oameni rai sunt!- si asta se spune foarte des.

Biserica, religia, crestinismul- toate inrobesc si ne umplu de frica! – asta auzim tot mai des.

Biserica ortodoxa a fost acuzata de foarte multe ori ca ii inspaimanta pe oameni, ca promoveaza frica. Dumnezeu e dumnezeul Iubirii, El nu ne forteaza cu nimic si spre nimic. In momentul in care facem un pas mic catre El, El face 10 catre noi. Noi punem putinul nostru si El vine cu multul Lui. Parintii care isi ameninta copiii cu focul iadului, fac o mare greseala. Iadul si Raiul sunt inca de aici, de pe Pamant si in nici un caz nu e vorba de furci si cazane la propriu. Dumnezeu nu forteaza apropierea de El, nu te pedepseste pentru alegerile facute. Dar tot ce facem are consecinte… Insa nu avem un Dumnezeu cu toane care da cu toiagul in stanga si-n dreapta!

Cuvinte extrase din predica de duminica, 2 noiembrie 2014, biserica Sf. Apostol Andrei, Oradea

P.S: cand mi-am deschis ochii sufletului am vazut taina ortodoxiei si am inceput sa gust adevarata libertate.  Pana atunci, multe cuvinte, putine trairi. Acum, multe trairi, putine cuvinte. Sa vedem ce urmeaza! 🙂

Cu drag,

Andrea

Senzational!

Suntem atrasi de senzational. Uneori, dorim acest senzational cu ardoare in viata noastra. In relatiile de la munca, in familie, cu prietenii, cu iubitul/a, cu sotul/a. Si bineinteles, vrem senzational de la divinitate.

 Si, incepem : “Doamne, daca esti acolo, da-mi un semn! Dar unul foarte clar, unul care sa ma lase cu gura cascata!”  Si noi il asteptam pe Senzationalul Isus sa vina si sa performeze.

Sa performeze si sa ne dea viata peste cap. Nu e suficient ca ne daruieste o noua zi, in fiecare zi. Nu e suficient ca ne pazeste si trecem cu bine,  intr-o fractiune de secunda,  peste o situatie care s-ar fi putut termina dezastruos pentru noi.

Culmea e ca divinitatea apreciaza simplitatea noastra, dar noi asteptam de la divinitate o manifestare senzationala. Suntem mici, nesemnificativi pentru unii, dar in ochii lui Dumnezeu suntem cei mai importanti. Si  liberi. Si nu vrea de la noi senzationalisme.

Atunci cand ne manifestam cea mai mica dorinta de apropiere fata de divin, suntem intampinati simplu, fara filosofii, fara jocuri de cuvinte. “Vino!”.  Vino- asa ii raspunde Isus lui Petru cand acesta ii spune “Doamne, daca esti Tu cu adevarat, porunceste-mi sa vin pe apa spre Tine”. Si Petru porneste plin de credinta, de incredere.

Si noi pornim asa de multe ori la drum. Avem incredere, avem resurse, avem convingerea ca totul va fi bine, ca ne indreptam in directia buna. Suntem plini de elan. Undeva, incepe sa scada nivelul de incredere. Apare fasneata neincrederea. Dubiile. “Chiar sa fiu unde trebuie? Chiar asa e?”

Incet-incet, ne scufundam si noi ca si Petru. Ne cuprinde indoiala. Si Petru simte indoiala: “Sa fie oare Isus?” .  Inspaimantat, striga “Doamne, scapa-ma!”. Si Isus ii intinde mana: “Putin credinciosule, pentru ce te-ai indoit?”

Se intampla ca si barca noastra sa fie lovita de valuri. Uneori pornim plini de elan pe drumul auto-cunoasterii, al desavarsirii duhovnicesti, al apropierii de divinitate si pe undeva, pe acest drum, incepem sa avem indoieli: chiar exista Dumnezeu? Chiar sunt copilul Lui? Chiar am scanteie divina in MINE?

Esential e ca (si) in acele vremuri sa ne rugam sincer “Doamne, scapa-ma!”.  Sa privim catre divin, chiar daca picioarele se scufunda, sa invatam de la Petru … Sa invatam de la Isus care incepea orice lucru cu rugaciune.

* Inspiratia acestor randuri am primit-o din cuvantul de invatatura de duminica, 10 august 2014, biserica Sf. Nicolae, Oradea

Cu bucurie,

Andrea

Ia tot ce vrei dar nu uita ce e mai pretios

Vreau sa impartasesc cu voi, o poveste care mi-a placut foarte mult:

O vaduva,  dupa moartea sotului, traia zile grele, in saracie lucie. Ii era din ce in in mai greu si se ingrijora pentru propriul copil: nu mai avea cu ce sa il hraneasca.  Cu toata rusinea, lua hotararea de a merge la cersit. Isi lua copilul in brate si porni catre oras. Cu mintea plina de ganduri, rataceste drumul si ajunge in dreptul unei pesteri de unde aude o voce: Ia tot ce vrei dar nu uita ce este cel mai pretios!

Uimita, femeia intra in pestera si descopera bogatii cum nu mai vazuse pana atunci! buimacita si plina de bucurie, indeasa prin toate buzunarele aur, pietre pretioase, bijuterii. Vrea tot mai mult. Cauta peste tot. Se gandeste cum sa faca sa duca cu ea cat mai multe bogatii.

Din cand in cand, vocea se aude raspicat: Ia tot ce vrei dar sa nu uiti ce e mai pretios! Ia tot ce vrei dar nu uita ce e mai pretios! In curand se inchide poarta pesterii!

Vaduva are toata atentia concentrata asupra bogatiilor, nu stie pe care sa puna mana mai repede, cate sa ia. In alergatura printre comori, abia reuseste sa se strecoare afara.  Piatra se pecetluieste, vaduva e fericita ca are bogatii nespuse. Ajunsa afara, se intreaba :

-Ce o fi fost cu vocea aceea? Cum adica sa iau tot ce vreau dar sa nu uit ce e mai pretios?!?! am luat atatea obiecte pretioase…

Dupa un moment de liniste, vaduva isi simte inima tot mai mica. Abia mai poate respira. Baiatul, baiatul ei…a ramas inchis in pestera. In nebunia adunarii comorilor, uitase de copil…

-Cum am putut sa fac una ca asta? El e tot ce am eu mai bun pe lumea asta… Cum am facut asta?!?!?!

Si printre lacrimi, in fata intrarii pecetluite a pesterii, intelege mesajul vocii : IA tot ce vrei dar nu uita ce e mai pretios…

Sa aducem povestea in viata noastra de zi cu zi: baiatul reprezinta sufletul nostru. Suflet pe care, de multe ori, il uitam prin te miri ce situatii, circumstante. Suflet pe care abia la final il apreciem. Suflet pe care, in loc sa il umplem cu bogatii, il lasam deoparte si adunam “lucruri pretioase” pentru exteriorul nostru.

*Poveste extrasa din cuvantul de invatatura de duminica, 3.08.14, biserica Sf.Apostol Andrei, Oradea

Cu bucurie,

Andrea