Ce iubim

„ Dar cine a zis că un nas drept e mai frumos decât un nas acvilin? Dar de ce buzele groase sunt mai frumoase decât buzele subțiri? Gura exprimă fermitate sau bunătate, cumințenie sau răutate,fiind oglinda sufletului, la fel ca ochii. Nu mărimea buzelor face gura frumoasă, ci echilibrul sufletesc și obiceiul de a vorbi cumpătat și frumos. O gură frumoasă și dorită este aceea care vorbeste dulce, care are întotdeauna cuvântul potrivit. Și o ureche frumoasă nu este o ureche mică sau mare, lipită de cap sau clăpăugă, ci urechea care știe să asculte. Picioarele frumoase nu sunt nici lungi, nici scurte, nici groase, nici subțiri, ci acelea care aleagă spre tine la nevoie. Mâinile dorite nu sunt cu degete lungi, nici scurte, nu sunt nici aspre, si nici moi, mainile frumoase sunt acelea care se întind spre tine atunci când ramai singur.” Savatie Baștovoi- Dumnezeu povestit pe înțelesul unei femei

Iubirea vine uneori în forme neașteptate. Frumusețea vine uneori din locuri neașteptate. Dar ochii mei, ochii tăi, caută ceea ce știu deja. Poate că asta ar trebui să facem: să ne lăsăm surprinși. O dată, măcar o dată, să lăsăm deoparte tot ceea ce știm deja atât de bine. Știu, e chiar înfricoșător să pășim așa în necunoscut… Dar hai să avem o gură frumoasă, care vindecă. Și urechi fermecătoare, care ascultă. Să alergăm către cine are nevoie și să mângâiem obrajii care plâng.

Să dăm și să primim iubire. Și să putem spune în ceas de seară: Câtă frumusețe între noroaie…

Andrea

 

A face sau a nu face

Deseori suntem în punctul în care ne întrebăm :

Să particip la evenimentul acesta sau nu? Să îmi prezint lucrarea la încă o conferință sau nu?

Să-mi deschid în sfârșit propria afacere sau…nu?

Să-mi mai perfecționez unele dintre abilități sau nu e momentul potrivit?

Răspunsul îl găsim greu, de fiecare dată. Mai ales când pe lista de “factori decizionali” avem unul sau mai mulți copii, un soț, un partener.

Ceea ce în principal este o calitate, capacitatea de a empatiza, se poate transforma în inamicul nostru nr1. Fiindcă ne gândim foarte mult la ceilalți și uităm că este nevoie să ne avem și pe noi în prim plan dacă vrem să avem o familie fericită. Sună egoist? Poate, dar nu este.

Logica e simplă: cu cât ești tu mai fericită cu atât îți e copilul mai fericit. Cu cât ești tu mai împlinită, cu atât soțul tău va fi mai încântat. Ce nu face o femeie care e împlinită? Nu cicălește. Cum este un bărbat care nu e cicălit? Încântat!

Tot ceea ce esti tu, se răsfrânge în familia ta. Copiii tăi, soțul tău, partenerul tău, sunt aliații tăi principali. Nu lupți contra lor.

Așa că, pune în aplicare obiectivele tale. Fii mai bună. Împreună cu al tău om, puneți la cale planul de bătaie pentru ca (și) tu să ajungi acolo unde îți dorești. Doar că nu vei merge singură. Însă noi știm bine că orice drum se străbate mai ușor când te însoțeste zâmbetul copilului tău și când simți susținerea oferită de o îmbrățișare caldă, dis de dimineață.

Cu drag, Andrea (care întelege perfect cat de greu e să împaci familia și cariera).

P.S: programul de coaching  Working Moms l-am gândit să sprijine femeile care caută mereu soluții pentru a păstra echilibrul familie-carieră. Te Invit cu drag să faci parte din el!

Cea mai bună prăjitură

Am mâncat-o marți. Pufoasă, ca un soare, cu afine. Nu e vorba despre ce cu ce se amestecă și în ce cantități. Surprinzător, dar nu asta o face specială.  Ce îi dă gustul acesta perfect de îți vine să tot mănânci din ea este modul de preparare: vreo 14 mânuțe curioase, zâmbete cu nemiluita, iubire, și-o zi de naștere.

Toate astea, la grădiniță 😊 Când am ajuns să-l scot pe Siluan m-a întâmpinat cu gura plină și ochi strălucind. Se străduie să termine de înfulecat și-mi spune:

– La ulți ani, Aca! Păpăm tulă! Tulă, tulă!

– E ziua Ancăi? Da?

– Daaaaaa! Păpăm ătulă, ătulăăăă!!!! 😂😂😂 Când am gustat și eu din minunata ătulă ( adică prajitură) am înțeles entuziasmul deplin al fiului meu ș-am întrebat-o pe educatoare (sărbătorita în cauză) care este rețeta. 

Am aflat; deși sincer mă așteptam la sfaturi legate de cantități și ingrediente. Secretul pentru minunăția asta e să o prepari împreună cu copiii ❤️ ! Și nu oriunde, ci sub razele blânde ale soarelui, la aer. Și s-o conduci apoi la copt cu privirile nerăbdătoare ale piticilor.

Și uite-așa, a mai trecut o zi frumoasă…❤️🌞❤️

Cu drag (și gând de prăjitură), Andrea

P.S: plănuiesc să adun camarazii de joacă a lui Siluan și să facem împreună o prăjitură mmaaareee și bunnnăăă!

 

Tu ce ai cumpărat de Black Friday?

Hellooo! Scriu acest articol in timp ce zbor către Bruxelles. 🙂 Ocazia e nemaipomenita: de 2 ani de zile Ioana este implicată intr-un proces de coaching cu mine, cu un obiectiv măreț: să își achiziționeze un apartament in Capitala Europei. Și zilele astea facem chef de casă nouă! Obiectivul e atins: un apartament spațios, in centrul Bruxelles-ului, a cărui valoare depășește un sfert de milion de euro.
Revenind la Black Friday:
Când vad ce se întâmpla la americani, mi se taie tot cheful de cumpăraturi. Anul asta S-au bătut femeile pe prosoape. Serios?!?! Sa te împingi si sa te inghiontesti pt 5 prosoape?!?!? Cre că ați văzut și voi filmulețele pe YouTube.
Ideea o găsesc Fantastica- Black Friday- atunci cand reducerile chiar sunt reduceri pe bune: e ocazia perfecta sa achitionezi cadouri pentru toți din lista, fără sa cheltui o avere. Mai ales ca e înainte de Sărbători.
Tot de domeniul fantasticului, dar a unui fantastic aiuristico-hidos mi se pare si ce sunt in stare oamenii sa faca pentru a cumpara la preț de nimic obiecte de nimic (farfurii, prosoape, plastice). Pe “bărbații” ăștia care se bat pe mașinuțe i-ai văzut: Bătaie Black Friday ?
În online, se duc alt gen de batalii: in principal cu proprii nervi. Iti trebuie o răbdare de fier cu site-urile care se blochează, cu produsele care se epuizează halucinant, cu ofertele care nu sunt oferte( sute de produse care au prețul mărit si aplicată o “reducere” de le cumperi la același preț ca înainte de BF). Eu am avut anul acesta cateva categorii vizate:
Cărțile: categoria de produse pe care o vânez. De BF, în online sunt cele mai bune oferte. Anul acesta, am achiziționat 24 de titluri cu reduceri intre 45 și 90%! Cele mai multe pentru Siluan 🙂
Bilete de avion: e primul an in care urmăresc companiile de zbor să văd ce oferte au. La Ryanair am găsit cele mai irezistibile oferte si am achiziționat cu 20€ bilete pentru 2 Adulți, Dus-Întors. Și nu, la prețul asta locurile nu sunt în cală sau pe aripa avionului :))))))
Electrocasnice: astea prefer să le iau din magazin, dar anul asta am făcut o excepție fiindcă am găsit produsele pe care le căutam cu 45% reducere.
City-break: n-am mai prins. Se lăudau unii ca dau city-break-uri la 10€/pers în orașe precum Praga, Berlin, Barcelona. Dar au avut doar 6 pachete de acest gen. 6! Nici nu mai are sens să spun cât de penibil este.
În concluzie, anul acesta Black Friday a fost prolific. 🙂 Dar am avut și ani în care M-am păcălit. Acum, pentru a evita Păcăleala, respect 2 reguli:
1. Îmi fac lista cu produsele pe care le vreau (înainte cu câteva zile de BF)- astfel că în ziua respectivă merg direct la țintă, nu umblu abrambura prin magazinul online. Adică economisesc timp și nervi.
2. Studiez din timp prețurile produselor din listă- asa știu clar dacă e ofertă cu păcălici sau ofertă reală. Adică economisesc bani.
Aplicarea acestor 2 reguli imi asigură un Black Friday profitabil.
Tu? Ți-ai cumpărat ceva anul acesta de Black Friday? Ai sesizat vreo ofertă-păcălici?

Andrea -care anul acesta este tare mulțumită de Black Friday- 🙂

Atelier Muzical

Muzica este unul dintre cele mai frumoase lucruri de pe lumea asta. Siluan are audiții de muzică clasică de cand era un ghemotoc. Pe lângă asta, joacă pe muzică populară, are coregrafie pe melodiile de la radio, cântă mult. Cântăm mult, de fapt 🙂 în mașină, acasă, în pat, inainte de culcare. Dimineața, cu ochii abia deschiși. Afară, în parc. Muzica ne însoțeste mereu.

Și cum dincolo de aspectul estetic si cultural, muzica are și rol liniștitor, căutam de ceva vreme ateliere muzicale destinate copiilor atat de mici. Și-am gasit și am participat. Și sigur mai mergem.

Săptămâna  trecută am fost la MiniChic și Mela (pe care am întâlnit-o și la seara e povesti cu Apolodor) a condus atelierul muzical destinat copiilor intre 6 luni si 6 ani. Ne-am dus cu prietenii nostri S,G și X, copilași cu varste intre 3 și 5 ani. Siluan a fost încântat! A cântat, a imitat gesturile facute de Mela, a intrat în toate jocurile propuse. A testat cateva instrumente muzicale.

Mi-ar fi plăcut să nu se termine asa repede ora și sa tot exploram sunete cat mai diverse. Să vedem ce se întâmpla la următorul 🙂 Până sa învețe să cânte la un instrument muzical, pana sa mergem la concertele de la Filarmonică, mergem la ateliere muzicale. La 5 zile de la atelier, S are momente din zi in care repeta gesturile învățate in cadrul atelierului 🙂 așa, din senin…

Tu îti mai aduci aminte cum sună muzica intr-o sala de Filarmonică? E un sunet atat de complet, de pur, de plin…cum să ratezi o asemenea experiența? Și ce te oprește în a savura aceasta experiența împreuna cu al tău copil?

A&S – îndrăgostiți de muzica bună 🙂

Seară de povesti cu Apolodor

Într-o seară usor zgribulită, ne-am înființat amândoi la Crescendo Montessori fiindcă aveam imageîntâlnire cu Apolodor.

Îmi închipuiam o seară de povesti cu un număr restrâns de copii, dar foarte multi au dorit să se întâlnească cu pinguinul călător, asa ca ideea mea de seară de poveste nu s-a materializat sub forma imaginată de mine.

Siluan are 2 ani. Ai zice “Ce să faca un copil de 2 ani la seara de povesti?” Îti zic eu ce: să învețe să asculte. 🙂 acasă citim. Zic “citim” fiindcă și el ia cartea în brațe și răsfoind paginile, îmi boscorodește pe limba lui despre toate personajele. Are cateva cărți veșnic la îndemâna pe care le Răsfoiește cand dorește in timpul zilei. Ritualul de culcare include si o parte în care stă in brațele mele și citim.

Apolodor a fost adus copiilor de Topolina, care e un personaj creat de o foarte simpatică actrița a teatrului Regina Maria, și anume Adela Lazar. Cât timp a citit ea copiilor aventurile lui Apolodor (pe scurt), Siluan a stat gură-cască. E adevarat, se vede că Topolina e actrița. M-a vrăjit și pe mine 🙂

În schimb, la partea de lucru manual, Siluan a zis pas; deși copiilor li s-au pregătit materiale pentru a confecționa pinguini, desigur. O multitudine de Apolodori. 🙂 Momentul pe care l-a savurat a fost cutia tematică cu gheata și apă- așa, ca la Pol.

Și a mai fost vrăjit de momentul muzical adus de Mela care a venit cu fel de fel de instrumente muzicale. Cât timp ea a cântat la chitara, Siluan s-a instalat la mine în brațe si a privit-o fara sa clipească aproape. A verificat la un moment dat instrumentele aduse de ea, a cântat și a aplaudat. Dar nu a plecat de pe covorașul unde se desfășura actul artistic.

Eu mi-am adus aminte cu mare bucurie de concertul Adei Milea din vară, când Apolodor și-a trăit aventurile pe cea mai inspirată muzică. Dacă n-ai ascultat pană acum cum îl plimbă  Ada Milea pe Apolodor, trebuie neaparat să o faci. Uite aici linkul Apolodor- YouTube. La noi în casă e distracție maximă de fiecare dată când Apolodor apare în peisaj.

Și fiindcă tot n-am renunțat la ideea mea de seara de povesti în care copiii sunt maxim 7 și stau tolăniți pe perne, in cerc, pe jos, am să “organizez” un asemenea cerc la noi acasă, cu copiii din dotare: ai nașilor și ai prietenilor. 🙂

Ce poate fi mai Grozav decat povesti la gura sobei, cand afară e frig frig frig?

A&S 🙂

Căsuța de pe uliță

Inventam jocuri și alergam de dimineață până seara. Eram, pe rând, ba prințesă, ba boier, ba luptător, ba gospodină. Fugeam peste dealuri ca să văd mai bine luna. Demolam căpițele de fân fiindcă “dânsele” erau Invadatorii turci  și eu armata lui Ștefan cel Mare. Cel mai fain era când le aveam și pe verisoare cu mine, dar și atunci cand eram singură băteam coclaurile la fel. De fiecare dată, când mă întorceam acasă, bunica mă aștepta cu ceva nemaipomenit: clătite sau plăcinte sau gogoși sau o cană cu lapte proaspăt. Pe când am crescut, am început să petrec tot mai mult timp citind: în curtea casei sau pe prispă. Nu-mi mai venea să plec peste dealuri deși erau la doi pași de mine. Simțeam că tot ce îmi trebuie e în acele ziduri, în podele, în curtea verde, în cartea pe care o aveam în mână.

Știu că multi am copilărit la țară. Știu că mulți am avut bunici care ne-au lăsat să alergăm in praf, în iarbă, în noroi. Dar mereu am senzația că eu am avut copilaria cea mai fericită. Eu aveam bunicii cu mine la oraș și vara plecam cu ei în casa lor părintească. În special cu bunica maternă. Și intram cumva, amândouă, în alt timp. Lăsam obiceiurile orășenești deoparte și trăiam 100% după regulile locului.

Confortul pe care îl aveam acasă, rămânea în urma și nu-l regretam deloc. Cele 2 camere pe care le avea căsuța îmi erau suficiente. WC-ul afară, fântâna pe post de duș, apa rece, sobele mici de teracotă, toate le găseam fermecătoare.

Jpeg
Jpeg

Pereții camerelor erau ticsiți cu farfurii pictate, icoane pictate pe sticlă, fotografii cu oameni pe care nu-i văzusem niciodată dar care făceau parte din ADN-ul meu. Paturile aveau saltele din fân. Bunica mă trimitea să culeg flori pe care apoi le punea în vază “ca să ne miroasă casa a proaspăt, fetițo!” Uneori stăteam chiar și două luni în căsuța de vară. Întodeauna, prima săptămână era cea mai grea: curățenia generală, aranjatul bagajelor, spălatul hainelor, toate trebuiau făcute. Dar, la finalul celor două luni mi se strângea inima când știam că mă întorc la oraș.

Timpul a trecut, acum am și eu la rândul meu copii, puterile au părăsit-o pe bunica mea. Casa a îmbătrânit și ea. Dar chiar și așa, bătrâna doamnă a satului abia îsi așteaptă noua generație de copii. Să fie iar umplută de bucurie, de chiote, de tropoteli.

Atâta “doar” că e tot mai greu de întreținut. Bunica mi-a lăsat-o clar în grijă. E cam la 2 ore jumate distanță de oraș, ceea ce o face și mai greu de supravegheat. Mă tot Mir cum a reușit bunica, singură fiind, atâția ani să aibă grijă de ea.

Am primit sugestia de a o vinde. Dar parcă mi-aș vinde o parte din corp: de care mă pot lipsi? De niciuna! Așa că, după lungi tratative în familie ne-am hotărât să-i facem o renovare, un update-cum zic englezii. Să fie tot așa prietenoasă, dar mai usor de întreținut.

Acum suntem la faza în care căutăm experții care să ne ajute. Auzisem eu ceva de certificat energetic, izolare termică, termografie…Dar parcă ar fi chineză: nu înțeleg unde începe și unde se termină. Așa că, mă pun pe treabă și după saptamani în care îmi stresez colegii de breaslă doar cu:

“care o fi cea mai bună soluție când renovezi o casă țărănească?

Ce mă fac cu geamurile?? Că vâjâie vântul prin ele!

Și cum să o fac cât mai confortabilă fără să îmi fac gaură în buget? “

Vine și răspunsul salvator: “draga mea, ai nevoie, pentru inceput, de un certificat energetic! Și certificat energetic ieftin găsești la cei de la Avizez.ro! “

Și iată că în sfârșit aveam o pistă bună, un început ce părea promițător! Am stabilit o întâlnire cu echipa Avizez și așa m-am lămurit de multe lucruri, printre care și ce înseamnă de fapt termoviziune clădiri, concept despre care mărturiseam inainte că nu înțeleageam la ce se referă si cum îmi poate fi mie de ajutor.

Ei, cei de la Avizez au avut răbdare mare cu mine si cu multele mele întrebări și mi-au explicat “băbește”,chiar Folosindu-se de chaturi și grafice, tot ce este legat de zona aceasta a certificării energetice și beneficiile acestei metode.

Și credeți-mă, am pus foarte multe întrebări dar m-am întâmpinat la fiecare cu amabilitate și profesionalism. Ce m-a impresionat este portofoliul lor larg de servicii, Compania Enermed Impex SRL Bucuresti (Avizez.ro) fiind alcătuită din experți în certificare energetică, audit energetic și termoviziune sau termografie pentru clădiri, cu mulți ani de experiență în domeniu.
Echipa este atestată de Ministerul Dezvoltării Regionale și Administrației Publice și eliberează certificate energetice pentru orice tip de clădire rezidențială sau terțiară: apartamente, spații comerciale, spații de birouri, hoteluri, case pasive energetic, farmacii, spitale, instituții de învățământ etc.

imageCertificatul energetic oferă informații importante despre performanța energetică a unei clădiri și o încadrează într-o clasă energetică, în funcție de consumul anual calculat. Imobilele încadrate în clasa energetică A prezintă cel mai scăzut consum de energie, crescând până la clasa G, cu cel mai ridicat consum. Așa că am înțeles și eu că dacă locuința mea se încadrează într-o clasă mai apropiată de A, cu atât cheltuielile aferente cu întreținerea acesteia vor fi mai mici și confortul mai ridicat!

Bineînteles, sunt la început de drum: căsuța, deși mică, e voinică. Adică are o sumedenie de aspecte care o trimit direct în clasa G, și eu vreau să o trimit în clasa A. Asta înseamnă că trebuie să am în vedere geamurile, izolația termică cu toate ale ei: exterior, pardoseala, terasa, acoperiș, pompa de caldură si aportul solar…

La început m-am panicat, dar acum, de cand colaborez cu Avizez.ro sunt mult mai liniștita. Am înțeles intreg conceptul de casa pasivă și mi-e tot mai clar că voi lăsa moștenire copiilor și nepoților mei o Căsuță în care să-și construiască propriile vise, propriile amintiri. Toate astea având un confort sporit și un buzunar vesel.

Abia astept să mă apuc de treabă! Bunica este tare mândra de mine.

Semnat: proprietăreasă de Căsuță

articol înscris în SuperBlog2016

Tata

Are poftă de viață așa cum nu am văzut la nimeni. Tata are suflet de artist, apucături de artist, meserie de artist. Ar vrea ca tinerețea să fie veșnică, dar cu înțelepciunea maturității. Are un dor de nemurire, cum am întâlnit doar în cărți.

imageTata, dacă vrea, și uneori a vrut, pune un afiș pe ușa atelierului “am plecat după vată de zahăr/nu mă așteptați” și gata. Poți să-l cauți unde vrei că nu dai de el decât dacă el vrea să dea de tine. În același timp, e în stare să muncească și 48 de ore, fără somn, doar ca să-și onoreze comenzile. E adevarat, uneori a avut chiar și o săptămână întreagă în care a dormit maxim 10 ore, și alea foarte bine socotite. Pentru mine, săptămânile acelea erau cele mai grele: cum să te înțelegi cu un artist nedormit?!?!

Tatăl meu știe să aprecieze munca: și a lui, și a altora. De la el am învățat să-mi apreciez corect eforturile, să nu las pe nimeni să-și bată joc de munca mea. Să iubesc ceea ce fac. Și când se întâlnește cu vreunul care nu are acest dar de a aprecia munca celor din jur, se întristează că mai există așa oameni, dar îl execută rapid: “Dom’le, ești depășit! Lasă-mă că am treabă!”

Fără ezitare, a poftit câțiva clienți la plimbare. I-a dat afară, pe românește! Și pe mine m-a luat pe după umeri și mi-a spus răspicat: “lasă-l, e bou! De clienți de asemenea gen nu avem nevoie!” Eu eram în stare de șoc. Unu la mână, pentru că eram în plin studiu și nimic din ce studiam (Management-Știinte Economice) nu zicea că poți să-ți dai clientul afară. Dimpotrivă, știam clar “clientul nostru, stăpânul nostru!/ și dacă nu are dreptate, clientul tot are dreptate!” Și altele asemenea. Doi la mână, Tata încalcă toate normele. Dar Tata știe clar momentul în care clientul încetează să mai aibă dreptate și când devine nesimțit. Atunci, pune piciorul în prag. Fără echivoc.

În atelierul lui toate lucrurile au un loc bine stabilit. E ordine, e curățenie, e organizare. În timp, m-am molipsit și eu, deși structura mea e profund haotică: ordine în dezordine. La orice oră din zi și din noapte poate să-ți spună unde se află cutare lucru: raftul, rândul sau cutia. Și asta l-a ajutat să-și mențină atelierul 24 de ani! Și în tot acest timp, pe lângă oamenii obișnuiți care i-au trecut pragul și a căror case le-a înfrumusețat, a înrămat și pentru miniștri, președinți, sportivi, actori, oameni de cultură, Armată, Biserică.

Tatăl meu ascultă Janis Joplin, Gun’S and Roses, Queen, Pink Floyd, Led Zeppelin, The Beatles, Tina Turner, ACDC, Maria Tănase, Aretha Franklin, Rolling Stones, Ray Charles, Vivaldi, Pasărea Colibri. Și le ascultă TARE. Niciodată în surdină. Când e foarte obosit, muzica e și mai tare și ușile sunt larg deschise.

Într-o săptămână de vară și-a scos dintr-un geamantan vechi, de piele, magnetofonul și benzile aferente. Ce săptămână…erau instalate în curtea atelierului, dar răsuna muzica până în stradă. Și-am dansat pe Maria Tănase de-a tropotit pământul sub picioare. Un client S-a întors din intersecția semaforizată doar ca să vadă ce sărbătorim -nu avea treabă la noi in ziua aceea dar trecând pe acolo, nu s-a putut abține când ne-a văzut dansând.

Tata iubește viața: i se pare cel mai minunat lucru. Nu se sfiiește să plângă, să râdă, să fie dureros de sincer. Nu stă lângă oameni ipocriți, nu acceptă minciuna. E în stare să lase mult de la el, doar să fie bine. Totuși, are sectoare unde nu lasă nimic: nu poartă costum și cravată (la nunta mea a purtat costum, dar acum îmi pare rău că l-am presat cu asta, din dorința de a fi în rând cu lumea- ce naivă eram! Cu mintea de acum, sigur i-aș fi zis să vină în blugi!), nu ascultă muzică de proastă calitate, nu judecă, nu apără și nu regretă niciodată comunismul. Ba îi vine să-i dea cu capul de pereți pe toți care afirmă că era mai bine “înainte”…

Puțină lume ține pasul cu el. Puțină lume îl înțelege. Poate fi incomod pentru mulți. Nici nu mă mir. Nesațul cu care inhalează viața este amețitor. Uneori, chiar și pentru el. A salvat oameni din situații-limită de foarte multe ori. Nu de fiecare dată a primit respectul cuvenit. Dar aici nu se agită atât de tare. Toleranța lui pe plan personal este mult mai mare față de toleranta din viața profesională. Toleranța pentru prostie și nesimțire, la asta mă refer. Deși de multe ori mi-aș dori să-i dea afară pe oamenii ăștia așa cum îi dă afară pe clienți. Dar n-o face: mereu lasă o Portiță deschisă.

Tata nu este ceea ce numim, după regulile societății, un creștin practicant. Dar este, după toată esența creștinismului, omul care are sufletul cel mai deschis și mai disponibil din câți cunosc. Asta e ceva ce și mie mi-ar plăcea să am. Își recunoaște Greșelile. Are și el regretele lui, viciile lui, visele lui la care a renunțat dintr-un motiv sau altul. Lupta lui.

Tata nu vrea să fie “în rând cu lumea”. Nici eu nu vreau. Probabil că de la el mi se trage. Dar când “în rând cu lumea” înseamnă să minți, să te prefaci, să fii snob, să joci după regulile impuse de alții, să renunți la Frumos, să renunți la a fi Om, zicem pas.

Am avut perioade când nu ne-am înțeles deloc. Dar deloc! Fără jumătăți de măsură. Dezastru pe toată linia. Au fost momente cand mi-a forțat limitele, și momente când și eu i-am forțat limitele. Cât de tare am putut, amândoi. Au trecut. Dar o să le ținem minte mereu.

Tata și-a luat mașină, deși n-a avut și nici nu poate avea carnet de șoferi. Asta nu l-a împiedicat să ajungă unde a vrut: și-a luat șofer. A bătut România în lung și-n lat. Iubește muntele și m-a dus și pe mine pe munte. Ne-am băgat prin văgăuni, ne-au prins furtuni, am traversat munți, am făcut cele mai mari focuri de tabără, am văzut cel mai înstelat cer. S-a împrietenit cu polonezi, nemți, maghiari, cu oricine ne-am intersectat în drumurile noastre pe munte. Tata știe să se orienteze perfect, nu mi-e teamă că mă rătăcesc când sunt cu el, indiferent pe ce traseu am fi.

În urmă cu vreo 10 ani, m-a dus în Retezat să-mi arate unde a lucrat el: tunelul pe care l-a săpat prin munte: tata a fost miner. Are multe amintiri de atunci dar în timp am înțeles ce vrea să spună atunci când spune: “oamenii care pot lucra sub pământ sunt un soi aparte, parcă o altă specie.” Pentru mine, experiența de a vedea locul în care tata și-a început drumul în viață atunci când era puțin mai mare decât mine, a fost uimitoare. Chiar dacă mi-am dat seama de asta mai târziu. Și drumul lui a început făcând un lucru pe care foarte puțini aveau curaj să îl facă…

imageMulte aș putea scrie despre tine, tată…Dar azi mă opresc aici. Și acum, când ai împlinit cei mai frumoși 60 de ani pe care îi puteai avea, sunt mândră că sunt fiica ta. Și sper din toată inima ca și Siluan să se bucure cât mai mult timp de toată bogăția inimii pe care o ai de oferit. Fiindcă mi-e foarte clar că în rolul de bunic ești excepțional!

La mulți ani, tata!

P.S: acest “articol” va ajunge în format fizic, pe hârtie adică, și pe masa tatălui meu. Fiindcă el este pe sistemul low-tech: folosește tehnologia PC la minimum :)))

Andrea

Septembrie

e gata. E luna care mi-a plăcut întotdeauna. Mă rog, întotdeauna însemnând de prin liceu, până atunci doar lunile cu vacanța aveau cu adevarat însemnătate pentru mine. Însă prin a X-a, s-a produs declicul. Nu știu de la ce, dar de atunci gustul de Septembrie, parfumul de Septembrie și lumina de Septembrie au început să mă curteze, am ajuns să le cunosc și acum să le iubesc. Pare simplu, nu?

Nu-i chiar așa, în condițiile în care toți in jurul meu oftau că s-a terminat vara, bombăneau când erau 3-4 zile de ploaie, pufneau la 1-2 zile de vânt și chiar se auto-diagnosticau cu depresie tomnatică. Se termina vacanta, lăsau și iubirile de-o vară urmele lor. Și totuși, în contextul acesta complet nefavorabil, Septembrie mi-a devenit atat de dragă…

Prima dată: eram atât de obosită după antrenament, mergeam către casă. Și văd un copac cu frunze nici verzi nici galbene, nici roșii nici portocalii, asa…ca timpul în care vrei să pleci dar vrei și să rămâi. Și cu toate că mă durea fiecare mușchi, fiecare pas, m-am oprit să privesc copacul ăsta. Nu era un copac nou, trecusem pe lângă el de sute de ori, și totuși avea ceva diferit. Și-mi venea să-l iau în brațe, să-i mângâi frunzele și să-l intreb: ce-i cu tine? De ce esti asa frumos azi? Nu l-am luat în brațe, pe vremea aia îmi făceam griji de ce spune lumea (azi am scăpat de grija asta!Doamne, bine-i fără ea!) dar privindu-l, mi-a devenit tot mai clar: era lumina! Lumina care i se strecura printre frunze, lumina care toată vara a fost dogoritoare, acum e diafană. E clară, ca o dimineața după o noapte plină de gânduri hai-hui.

În timp: Septembrie a devenit (și)luna în care mi-am cunoscut soțul, ne-am căsătorit, s-a născut primul nostru copil. Anul ăsta, în 17 Septembrie, Siluan a împlinit 2 ani și noi am împlinit 5 ani de la nuntă. Ce de lumină… Ne-am serbat în dungi, fiindcă iubim marea! Majoritatea celor care au fost alături de noi în acest 17 Septembrie, au fost cu noi si la Taina Cununiei:  si e nemaipomenit să-i vad acum în alb si albastru, cu dungi și buline marinărești, și copiii după ei. Dacă tot veni vorba,ați remarcat cum e lumina în Septembrie, la mare? Cum valurile sunt mai spumoase, cum nisipul strălucește mai fin, cum nu te mai apasă nici o dogoare? Să crească Siluan și să-i arat si lui diferența de lumini. 🙂 Dar cred că deja o stie. Mă uit de multe ori la copii, îl urmăresc și pe Siluan: sunt lumini ambulante. Să-l ajut să-și păstreze lumina, asta mi se pare cel mai important în “meseria” mea de mamă. Nu-mi place asta cu meseria de parinte. Cred în devenirea părintelui. Să crească mare Siluan, și să împartă din lumina lui și altora. Nu-i ușor, și uneori gandul acesta că la noi în familie este om nou mă face să mă sfiesc. Siluan e om nou, om perfect (sufleste), e micro si macro-cosmos în acelasi timp, e pagina de un alb dureros de strălucitor (știi cum te dor ochii cand soarele se reflecta in zăpada?!). De asta cred în devenire spirituală, nu în dezvoltare spirituală. De asta cred că pe copii, noi adultii, ii tratam cu prea putin respect. Îi luăm ca atare, for granted, și nu ne mai mirăm de lumina lor, de cât de frumos se oglindește Dumnezeu în ei. Și punem pe ei Așteptările noastre, proiectam dorințele noastre, adică ne străduim din toate puterile să le acoperim lumina. Stăm ca prostu’-n-târg că nu stim ce sa facem cu bucuria lor, cu perfecțiunea lor, uneori chiar ne sperie și atunci muncim aprig la apărarea noastră. Nu îndrăznim să renunțăm la bagajul nostru, așa că îl dăm copilului să-l care. De asta cred în libertatea, verticalitatea și inteligenta oferite de practicarea credinței.

O să ramân mereu cu Septembrie la loc de cinste în suflet. Chiar dacă în unii ani plouă mult. Septembrie îmi miroase a carte veche, a leneveală sub pături calde. Ploaia septembrăiască e de o melancolie plăcută, are gust de struguri copți și mă face să îmbrățișez omul de lângă mine. E luna în care pe Siluan îl serbez de două ori(naștere + Sfântul Siluan) și pe mine de trei ori.

Septembrie e lumină, lumină, lumină.

Andrea

 

22

Atâtea luni are fiul meu, Siluan. Și le împlinește fix azi. Azi, care e zgribulită și friguroasă, dar el doarme lin în pijamaua pufoasă cu urși -a ales-o în detrimentul celei cu tigrii si baloane-. Înainte sa adoarmă, râde mult. Eu îl așez în pătuț, el se ridică în picioare, se lipește de mine și râzând, spune Mama-mama. Ne lipim obrajii unul de altul și el iar râde și cu mâinile lui mici-mici mă mângâie pe ochi, pe păr, pe nas. Întru-un final, adoarme, chicotind.

Am observat că sunt, în mare, 2 categorii de părinți: cei care zic “lasă-l că si asa e mic, ce să stie un copil de 1 an, de 3 ani, de 5 ani etc ?!?” și cei care zic “Copilul simte, înțelege, absoarbe. De la începutul vieții lui”. Clar, eu sunt in a doua categorie. Asta mi-a dat ceva bătăi de cap. Că mie nu imi ajunge să știu cum se face practic stimularea motrică, stimularea senzorială; eu vreau să știu cum îl ajută toate astea, de la fizic (formarea sinapselor, de exemplu!!) la emoțional (cum percepe teama, frustrarea etc) Toată dorința mea se transformă în ore de studiu(pedagogia Montessori, Alfie Kohn, seminarii de parenting), de confecționat jucării(dacă îmi zicea cineva acum 2 ani că voi vâna capace de diferite forme pentru imageplăci senzoriale i-as fi zis să faca o plimbare!), de studiat piața(sa vad de unde pot cumpara materialele potrivite). Asta-i partea cu bătăile de cap. Și cu nesomnul. Probabil că la următorii copii deja voi fi antrenată 100% dar cum Siluan este primul nostru copil, eforturile sunt pe măsură :))))

Dar joaca…compensează tot. Învățarea prin joacă, dezvoltarea prin joacă. Absolut fabuloasă. Am râs impreuna cu Siluan în aceste luni cât n-am râs de când sunt. Și eu am 30 de ani și sunt o fire veselă.

Mergând împreună cu el la cursurile FasTracKids, la atelierele Montessori, la baby sport, la Baby’s Best Start, am descoperit că joaca are multe sensuri. Am înțeles mirarea copiilor. Am descoperit profesioniști. Ne-am facut prieteni. Și am înțeles pe deplin zicala “creste văzând cu ochii”.

Pe lângă “cât e de frumos!”, despre Siluan aud cel mai des “e foarte liniștit. Cum de e asa calm?” și “ai de mine cat e de activ!” Într-adevăr, Siluan se mișcă mult, dar fără zbucium. Dacă nu citeam cât am citit pe tema asta, dacă nu participam la seminariile de parenting, aș fi zis “asa e firea lui, asta e personalitatea lui”. Acum însă, știu clar că este un copil cu nevoile împlinite. Și nici măcar nu e mare filozofie, uite aici un material scurt si concis despre nevoile copiilor Urania Cremene seminar .

Mai aud foarte des și asta “vai da’ cât timp îti consumi cu toate cercetările astea.” Și “ce multe faci pentru el, câte grijă, câtă preocupare” etc etc. Oricâte am face noi, parintii lui pentru el, Siluan face de 10 ori mai mult pentru noi: râde, și casa se umple de lumină. El râde 90% din zi, deci casa noastra este foarte luminoasă. Și intr-o casă luminoasă nu ai cum să fii supărat, oricâte necazuri ai avea. Împarte afecțiune fără limite: ne pupă, ne îmbratisează, ne mângâie, ne cântă. Asta înseamnă că și noi cântăm cu el, dansăm, îl pupăm, ne alintăm. Și cu asa “schimb” de afecțiune, nu pot decat să mă uit în ochii lui maaaaarrriiiiii, cu genele lunnnggggiiii, și să simt că totul va fi bine. Oricât de sucit este prezentul.

22 de luni și o lume întreagă de iubit.

Andrea